---

Dacă e să fim sinceri cu noi și cu tenisul, tranșeele adevărate, acolo unde ciocolata, nămolul și focul nu se disting, nu sunt în a doua săptămână de Grand Slam. Le găsim și le putem admira de pe pasarele înalte cam prin a cincea sau a șasea zi de turneu, când speranțele și-au luat bilete spre casă, iar motoarele greilor deja s-au turat. Între aceste limite percepute rămân oameni ca Bublik și Tiafoe, obișnuiți să caute în vreme de iarnă mere printre frunze veștejite, pentru că toamna metaforică a tenisului e veșnic rezervată acelorași mutre, plus Zverev, mai nou.

Tiafoe e de-o viață acolo și nu a plecat nicăieri. Parcă e angajat la toate turneele de Grand Slam: niciodată nu lipsește, muncește din greu, dar e băiat de bun simț și trece în plan secund atunci când intră mirii. Nu îi lipsește succesul profesional și, dacă vezi că are trofee la Stuttgart, Halle sau Nottingham, rămâi cu impresia că iarba e suprafața lui preferată.

Dar dacă nu te dedai la activități ilicite și nu ești nici vacă, iarba nu are cum să îți asigure viitorul. Iarba e ca o vacanță a tenisului, un post de la praf și asfalt încins, un camino prin care toată lumea trece pretinzând sau simțind că senzația este specială și viața capătă un alt sens atunci când atingi firicelele suprafeței vii pe care mingea zboară de parcă are atașat un motor. 

Vă puteți imagina că Bublik nu o percepe așa. Sunt șanse bune ca Bublik să nu perceapă nimic așa cum ne așteptăm noi. Bublik are, după umila mea părere, cel mai dement serviciu din circuitul masculin. Pune zeci de ași în fiecare meci, dar are cu el și un joc suficient de variat cât să stea pe ring de la începutul până la finalul nunții. Aș zice că e singurul jucător care, într-un meci de cinci seturi, poate pune în teren peste 40 de ași, măcar cinci mingi lovite printre picioare sau pe la spate și 15 sticle lângă bancă, adunate pe sau sub 5 prosoape. Când ESPN pune pe ecran statistica asta, sper să mă citeze. 

Diferența dintre momentele în care Tiafoe a câștigat și cele în care a pierdut a fost făcută de modul în care Bublik a luat decizii pe care doar dacă ești maică-sa le vei cataloga drept eronate.

Omul nu a reușit o scurtă măcar decentă până pe la mijlocul setului trei. Tot atunci, Bublik avea un avantaj de 17-5 la ași, iar serviciul își cărase în spate utilizatorul într-un mod la fel de nenatural ca un moment în care vezi remorca urnind capul tractor spre destinație. 

Dar, pe de altă parte, multe-s nenaturale la Bublik. Omul răcnește, se ceartă, râde și face spectacol în timp ce câștigă puncte. E ce-ar fi putut fi Monfils, dacă francezul o lăsa mai ușor cu antrenamentele și descoperea că nu trebuie să ai abdomen de compoziția asfaltului ca să stea oasele la locul lor printre mușchi. Dar pentru că ziceam de decizii nătângi, Bublik a venit la fix cu scurta, când încerca să ia distanță de Tiafoe în tiebreak-ul setului 3.

În setul patru, primul serviciu al lui Tiafoe a avut un procentaj de 50%, iar al lui Bublik a avut 79. Tiafoe a câștigat cu 6-4 și ai zice că nu a avut logică. Când lui Tiafoe i-a mers bine, asta s-a întâmplat nu pentru că a găsit o soluție la serviciul adversarului, ci pur și simplu pentru că a câștigat punctele în care i s-a permis să și returneze. Unde „pur și simplu” descrie ceva imposibil de realizat dacă ești în afara Top 50 sau dacă nu ai măcar 7 publicații de sport și trei prezentatoare de știri cărora le lași zilnic câte 80 de comentarii. 

La finalul setului 3 s-a tras și acoperișul, s-a anunțat și că stingerea e iminentă, dar decisivul l-a găsit pe Tiafoe bâjbâind prin întunericul soluțiilor. Chiar dacă Bublik a avut doar șase ași și două duble greșeli, Alexander a avut 15 puncte câștigate din 16 jucate pe propriul serviciu. Adică a servit ași neoficiali până când Tiafoe a pus arma-n teacă și a apucat-o spre ieșire.

---

Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură

---

Porsche Cayenne electric îți oferă cronicile de la Wimbledon.

---