M-am oprit în fața tarabei. Era pustiu în jur. Sâmbătă la ora 15 nu mai stă nimeni în piață la două-trei grade. Într-un vas mare erau tot felul de flori. Mi-au atras atenția cele șase buchete de câte trei lalele. E decembrie și de obicei îmi place să cumpăr lalele în primăvară, atunci când ele apar și-s multe și frumoase și ieftine. Umplu casa cu lalele. Slăbiciunea mea. Norocul Elizei.
În spatele gheretei de piață nu stătea nimeni, dar la 2 metri avea loc un soi de discuție de familie. Erau două femei, un bărbat cu șapcă și un băiat mai durduliu pe la 14-15 ani. Etnii conlocuitoare. După vreo 10 secunde în care am măsurat cu privirea lalelele, bărbatul mă vede.
– Ia vezi, mă! îi zice băiatului, arătând cu capul înspre mine. Ăsta mic se întoarce către gheretă.
– Cât sunt lalelele astea? îl întreb.
– Un leu.
– Un leu bucata sau buchetul? îl întreb eu, calculând în același timp în gând cât m-ar costa să cumpăr cinci buchete. Lalelele arătau chiar bine.
– Un leu…, îmi zice el încă o dată, cu mina omului nesigur pe ce trebuie să spună.
În momentul următor, bărbatul cu șapcă roasă nespălată apare în fața mea, împingându-l pe băiat la un metru în spate. Rocada schimbă complet registrul.
– Zece lei! îmi zice.
Fac ochii mari.
– Cum adică zece lei? Zece lei ce?
– Zece lei buchetul. Trei lalele.
– Păi… tocmai spunea băiatul că e un leu. Firul, probabil. Încep să mă dezmeticesc căutând explicații.
– Păi unde-ai văzut lalele la un leu? îmi taie el firul epic afișând o atitudine superioară.
– Peste tot. Primăvara iau 20 de lalele cu 10 lei, spun eu. În același timp, încep să mă enervez, îndepărtându-mă ușor. Poate îi spuneți și ăluia mic cât să ceară în funcție de fața omului, că altfel vă faceți toți de rușine cu clienții în față.
N-am mai auzit decât o replică a lui în timp ce mă îndepărtam.
– Ăla mic are un nume!
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
