Mondialul din Rusia ne-a dezamăgit aseară, când a refuzat să trimită acasă vicecampioana mondială, dar asta doar pentru că astăzi ne ascunsese în fundul șifonierului marea surpriză: ciuca bătăilor din grupa F, Coreea aia bună la suflet și la IT, a bătut Germania la handicap, transformând cea mai mare economie a Europei în pușculiță. Iar dacă grupele Cupei Mondiale erau ca ligile naționale, nemții ar fi fost retrogradați în B, braț la braț cu Juventus Colentina.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Germania – Coreea de Sud 0-2
Fotbalul este un sport frumos în care 22 de jucători aleargă după o minge, iar la final câștigă nemții. Câștigă salarii mari, că de restul ne-am cam lămurit azi, când germanii au vizitat careul sud-coreenilor cum vizitează pensionarii bavarezi în grupuri organizate Grecia în extrasezon: strict turistic și fără gânduri serioase. Oamenii lor de creație, Toni Kroos și Mesut Ozil, au creat împreună la Mondialul ăsta doar o plictiseală nemțească, desăvârșită. E adevărat că o plictiseală foarte fiabilă, așa cum ne-au obișnuit, pentru că germanii nu se dezmint și nu fac rabat de la calitate. Și vorbim despre cei mai buni fotbaliști din lotul Germaniei, din moment ce Kroos nici nu a apucat să facă duș după a treia finală de Champions League câștigată la rând.
Embed from Getty Images
Sigur, nemții ar fi avut un fotbalist care nu doar că-i rapid, ci printre cei mai rapizi în activitate. Îl cheamă Leroy Sané și joacă titular la campioana Angliei, dar a fost trimis în concediu la plajă de Löw, omul care ar fi mâncat fotbal pe pâine dacă nu și-ar fi preferat mucii. Dacă excluzi fanii nemților și întrebi la repezeală pe oricine, vei afla că Germania nu a mai adunat o trupă atât de antipatică de pe la începutul anilor ’40. Dar măcar atunci erau rapizi.
Germanii au construit ca un Manole modern, adică beat încă de la deschiderea birtului, înainte să pună mâna pe mistrie. Așa că jocul a fost anevoios și fără spor: tot ce clădeau prin jurul propriului careu se surpa de la mijloc încolo. În capul colțuros al lui Hummels, în tehnica de Zweite Bundesliga a lui Werner sau în glezna dușmană cu fotbalul a lui Gomez. În acest ritm, nemții au bifat și cea mai mare contraperformanță din istoria fotbalului german: au avut o singură ocazie serioasă într-un meci pe care erau nevoiți să-l câștige ca să nu sucombe în suc propriu.
Embed from Getty Images
Nici nu putea să fie altfel, din moment ce a părut că atacanții nemților au pierdut la vestiare harta terenului și nu au prea găsit poarta adversă. La finalul partidei, statistica ne-a arătat că dintre cele 28 de șuturi trimise de nemți în special pe orbită, doar 6 au prins poarta. Și situația empirică din teren ne-a arătat că din alea 6 șuturi, doar un cap al lui Goretzka poate lua diploma care atestă apartenența la lista ocaziilor de gol (VIDEO). În rest, nemții au făcut ce făcuseră și în meciurile anterioare din grupă: au părut complet deconectați de la miza meciului, au plimbat mingea într-un soi de tikitaka asfaltat și aplatizat cu cilindrul, au trimis câteva torpile transformate în deșeuri spațiale și niște centrări aruncate la oha, cu determinarea cu care aștepți bonul fiscal la supermarket.
Embed from Getty Images
Dincolo, coreenii au împuns rar, dar apăsat. Profitând de faptul că la nemți nici măcar obeliscul Neuer nu a fost ascuțit corect pentru meciul ăsta, coreenii au tras sănătos pe poartă de fiecare dată când au avut ocazia. La o lovitură liberă de pe la 25 de metri, lui Neuer i-a sărit mingea din brațe ca o găină disperată să scape de cuțit, iar atacanții sud-coreeni au fost la două crampoane distanță să le verse uleiul nemților încă de atunci (VIDEO).
Embed from Getty Images
Oricum, pentru că locul al patrulea în grupă era sub demnitatea unor oameni care au clădit un întreg imperiu pe ditamai IQ-ul, coreenii s-au ambiționat la un corner prin minutul 91. Invidios că atacanții săi sunt leșinați și că atacă poarta adversă cu apăsarea unei macaroane fierte, Kroos a insistat să-și facă treaba și să dea în sfârșit un assist. N-a găsit însă decât un coreean pierdut prin careul propriu, iar Young-Gwon Kim, un băiat care semnează condica prin campionatul Chinei, a rupt relațiile bilaterale constructive dintre Coreea de Sud și Germania înfigându-le nemților compasul în pleoapă (VIDEO). A fost nevoie de arbitraj video pentru validarea golului, pentru că nici măcar arbitrului american nu-i venea să creadă că nemții pot fi atât de tembeli. Dar analiza video și fanta de lumină au confirmat sinuciderea în direct și decesul victimei.
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Dar n-a fost tot. Pentru că nemții fac lucrurile bine până la capăt, sunt eficienți și nu pierd nicio ocazie de a ieși în evidență prin productivitate, băieții au folosit și ultimele minute ale meciului pentru a se afunda în rahat. Și bineînțeles că Neuer, rămas cu sechele după o copilărie în care ai lui nu l-au lăsat probabil să iasă din propria curte, a plecat în atac imediat după gol, c-așa a văzut el la Chilavert. Dar odată ajuns acolo, și-a amintit brusc că e portar după ce a încercat să dribleze ca bețivul satului un Kim sau un Jung sau un Freud (naiba știe). Ăla a recuperat, a încercat să le dea finala nemților șutând de la 80 de metri, dar treaba e că nici coreenii nu-s tocmai brazilieni când vine vorba de reglaje de-astea ceva mai fine la nivel fotbalistic. Noroc cu londonezul Son, care a urmărit eșuata colegului și a dat cel mai ușor și totodată cel mai inutil gol din toată cariera (VIDEO). Golul ăla la care, în copilărie, am fi oprit mingea pe linia porții și am fi împins-o în poartă cu fesa dreaptă.
Embed from Getty Images
Și s-au bucurat coreenii, fraților. Cu lacrimi și hore și grămezi ca la rugby. S-au bucurat de parcă ar fi câștigat Campionatul Mondial, dovedindu-ne pe viu că expresia “fiecare meci e o finală” poate fi valabilă chiar și când ei sunt deja eliminați și joacă de dragul de a nu face de râs tehnologiile Samsung. Cumva, în final, oamenii au terminat grupa pe locul al treilea și au aruncat campionii en-titre în genunchi pe scândură, să țină lumânarea. Chestie care nu li s-a mai întâmplat nemților de vreo 80 de ani, de pe vremea în care problema majoră a echipelor în general era ca măcar o minge dintre cele cu care se joacă fotbal să nu fie ovală. Iar preocuparea majoră a nemților în particular era să-i facă pe cât mai mulți să învețe germana. Nu le-a ieșit atunci, nu le-a ieșit nici acum. Și tot în Rusia s-a gripat motorul și de data asta.
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Mexic – Suedia 0-3
În partea cealaltă, la Ekaterinburg, Suedia l-a făcut pe Donald Trump să râdă singur ca prostul prin Casa Albă după ce a călcat pe cap Mexicul, 3-0. Toate golurile s-au marcat în repriza a doua, iar de la un moment dat încolo, mexicanii au lăsat naibii fotbalul, că tot nu era de ei, și stat doar cu ochii în telefoanele mobile pentru a le ține pumnii coreenilor în meciul vecin. Și situația era destul de picantă până și pentru stomacele lor trecute prin kile de habanero. În condițiile în care era clar că suedezii au venit la meci să deratizeze permanent locurile atinse de Speedy Gonzales, speranța Mexicului era ca nemții să nu dea vreun gol pierdut în prelungiri, conform cu manualul legendelor din fotbal, și să-i deporteze spre casă. Acum știm însă că frații coreeni nu i-au dezamăgit, așa că Chicharito Hernandez și Ochoa se califică și ei în optimi, chit că după ce-au bătut fantomele germane în primul meci au șomat ca asistații social în guvernările de stânga.
Embed from Getty Images
Pe lângă scorul de scandal, am reținut din meciul ăsta două lucruri mari și late. Primul este faptul că mexicanul Jesus Gallardo a intrat pe teren atât de lansat, încât a luat cel mai rapid cartonaș galben din istoria Campionatelor Mondiale după ce l-a întors pe Ola Toivonen cu roțile în sus încă din secunda 15 a meciului. De altfel, ăsta a fost și singurul moment în care s-a remarcat Gallardo în tot meciul, semn c-ar fi bine să-și verifice bateriile, că scapă curent pe la supape.
Embed from Getty Images
Apoi, am notat faza de almanah de la golul al treilea, când mexicanul Edson Alvarez a reușit să facă henț în careu și să-și dea autogol dintr-o singură atingere (VIDEO). Un nivel de eficiență atât de ridicat, încât Mexicul îl duce mai departe în optimi ca omagiu pentru eliminarea prematură și intempestivă a Germaniei. Pe care Mexic a bătut-o în primul meci, deși nord-americanii sunt destul de triști în momentul ăsta pentru nici măcar nu se mai pot lăuda cu ceea ce părea o performanță, dar la final de grupă se dovedește un normal și inevitabil șut în gura unor băieți veniți la Mondial în scârbă.
Embed from Getty Images
În rest, nu încheiem cronica fără să ne frecăm pe creștet privind cum Suedia post-Zlatan scoate Italia în baraj și ucide acum și Germania în grupe. Semn că fotbalul rămâne mai degrabă un joc în care contează echipa. Chiar și-n era în care monumentele vii încă plesnesc din bice.
Embed from Getty Images
Serbia – Brazilia 0-2
Tactica Braziliei la Mondialul ăsta e clară: ăia trei din față o freacă cu tot felul de scheme de fotbal în sală și-i enervează și-i amețesc pe adversari suficient cât să vină niște băieți harnici din spate care chiar să dea gol.
În afară de golul din nimic al lui Neymar de la ultima hăulire a meciului cu Costa Rica, au mai marcat Coutinho (două bucăți), care joacă un fel de mijlocaș central spre închizător, plus Thiago Silva și mai ales Paulinho, astăzi, cu Serbia.
Embed from Getty Images
Dar tocmai acea retragere a lui Coutinho în linia de mijloc este Sfântul Graal cu care Tito ar putea să aducă Braziliei a șasea samba mondială, pentru că extrema-mijlocaș a Barcelonei a și pasat superb la golul de aseară al lui Paulinho, semn că e genul responsabil, devreme acasă, practic cam singurul om din naționala Braziliei cu față de corporatist.
Sârbii, teoretic popor mândru și luptător, așa cum învățăm de la televizor de fiecare dată când ne mai bat pe unde ne prind, au fost mai mioritici ca oricând într-un meci în care aveau nevoie de victorie ca să scoată din cărți bovida braziliană. Dar, în loc să ne arate vânoasa lor fibră națională, au capitulat repede în fața călcâielor și dansurilor populare braziliene. Într-atât de total, încât nici de faulturi sau cartonașe n-au mai avut chef, deși ne bazam pe ei că rup în două măcar doi-trei șmecheri de ăia mingicari în turneul ăsta. Nici sârbii nu mai sunt ce-au fost de când nu mai văd arme decât în știrile din Statele Unite.
Embed from Getty Images
Elveția – Costa Rica 2-2
După ce au tras neutru cu ochiul înspre grupa cu care urmau să se împerecheze, cea câștigată de Suedia și cu Mexic pe locul 2, elvețienii trebuie c-au decis că nu prea contează cu cine vor juca în primul meci eliminatoriu, așa că au intrat în teren cu Costa Rica deloc convinși să-și joace la golaveraj, împotriva Braziliei, onoarea de a câștiga o grupă totuși grea pentru o țară cu atât de mulți albanezi în echipă.
Costa Rica a avut de două ori mai multe șuturi pe poartă și a ratat în neștire, în special în primul sfert de oră. Drept răsplată, elvețienii au condus de două ori, o dată cu 1-0 după golul lui Dzemaili (VIDEO), elvețian din Tetovo, a doua oară cu 2-1 după cel al lui Drmic (VIDEO), alt elvețian cu părinți fugiți din Croația.
Embed from Getty Images
Printre golurile astea, costaricanii au continuat și ei să se miște, iar eternul pariu al acestui Mondial, facilitat și de tehnologia VAR, a fost bifat pozitiv și de data aceasta: penalty în meci, la ultima fază, după ce un penalty anterior fusese anulat târziu pentru ofsaid. De fapt cel acordat în cele din urmă a fost la penultima fază, pentru că ultima a fost aia în care Bryan Ruiz a bătut lovitura de pedeapsă cum îi place ciobănașului, foarte sus, în transversală, dar mingea a ricoșat din bară în țeasta portarului elvețian Sommer, care a înscris cel mai haios autogol de la turneul ăsta (VIDEO). Și, la capitolul victime colaterale, a făcut ca mulți pariori să-și arunce televizoarele pe fereastră. Asta e, data viitoare limitați-vă la meciurile cu rezultat evident, precum Germania – Coreea de Sud.
Embed from Getty Images
N-ai voie să ratezi până la următoarea cronică:
Joi, 28 iunie
Senegal – Columbia (17:00)
Belgia – Anglia (21:00)
Sâmbătă, 30 iunie
Optimi
Franța – Argentina (17:00)
Uruguay – Portugalia (21:00)
Despre Andrei nu se știu foarte multe lucruri, însă este cert că e atât de pasionat de fotbal, încât legenda spune că și-a trăit jumătate din viață în mașină, pe drumurile dintre stadioanele din țară și nu numai. Ultima dată a fost văzut în fața televizorului, așteptând cu interes momentul în care nu va mai avea cum să ia peste picior fotbalul de la noi.