Am primit ieri câteva miliarde de plângeri oficiale pe multiplele canale pe care vă puteți adresa redacției. “Bă Meșter, să-ți zicem adevărul: noi ne-am abonat la cronicile astea ca să râdem de Sharapova. (Paranteza mea: apropo, zmeilor, vă puteți abona direct prin browser sau prin e-mail pe coloana din dreapta ca să vă vină epistolă de fiecare dată când mai spargem câte-o cronică pe-aici. Continuăm scrisoarea oamenilor muncii). Nu-ți ascundem treaba asta. Nu ne interesează ce face Djokovic, de Nadal nu ne poate fi mai egal, iar Federer probabil că nici nu mai joacă, că e bătrân. Frate, dar când scrii despre cum se pregătește Sharapova de serviciul ăla al ei ca de nuntă, când scrii cum întinde ea mâinile cu pumnii strânși cu spatele la adversar, de parcă joacă singură Lapte Gros în propria minte, ei bine, alea-s momentele în care uităm că trăim în țara asta în care politica ne omoară neuronii. Și râdem pe bune. Și atunci, explică-ne și nouă cum sârma ghimpată a gardului bunică-mii uiți să scrii tocmai despre faptul că Sharapova a fost eliminată în turul 1 de la Wimbledon? De ce ne furi singura bucurie din viață, Meșter? Cu respect, un grup de cetățeni nemulțumiți”.
Embed from Getty Images
Așadar, îmi cer oficial scuze că am ignorat un eveniment atât de rar întâlnit, dar care aduce atâta bucurie acestei națiuni. De fapt nu că l-am ratat, dar Sharapova a luat bătaie după ce am apucat să publicăm cronica zilei de ieri. Iar să ne reașezăm la calculatoare, să redeschidem toate site-urile de statistici și să ne apucăm de glumițe cu noaptea-n cap la adresa Măriucăi ne e și nouă lene. Deci asta e: lene. Plus faptul că au jucat Anglia și Columbia la Campionatul Mondial. Dar în principiu e lene.
Dar în fine, înțeleg situația, e tristă și regretabilă, așa că azi nu vom mai rata cronica înfrângerii celeilalte jucătoare pe care o iubim major: Caroline Wozniacki. Mai ales că, pe această cale, Simona Halep și-a asigurat locul 1 mondial și după Wimbledon, indiferent dacă o sfeclește sau nu cu Whoeverthefuckova înainte. Dar dacă fata e relaxată și n-are apăsare, cinstit și frumos ar fi să ia la oha, finuț, fără vărsare de sânge, trofeul de la Wimbledon. Hai, Simo, poate ne construiești tu anul ăsta un campionat mondial din patru părți, dacă scelerații ăia n-au fost în stare să bată Kazahstanul ca să ajungă să joace fotbal în Rusia contra celor din Panama.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Mihaela Buzărnescu – Katie Swan: 6-0, 6-3
Hai, că ușor încep fetele de prin vestiare s-o știe de nănașă pe Mihaela. Parcă și aud discuțiile din vestiar după ce Miki mi ți-a învinețit-o pe Katie Swan astăzi într-un meci în care britanica a condus o singură dată, în primul game din setul al doilea.
– Fată, ai auzit de Buzz?
– Aldrin?
– Nu, mă, aia de treij’ de ani din România care anul trecut juca în Challenger-uri pe la Brăila.
– Nu, ce să aud?
– I-a dat bagel lui Katie Swan, a bătut-o de-a plâns asta mică două ore la vestiare, că cică degeaba au votat Brexit dacă românii vin și le iau în continuare locurile de muncă.
Embed from Getty Images
Acum, să fim sinceri până la capăt, Swan nu era vreo sperietoare nici la propriu nici la figurat. De frumoasă nu-i urâtă, iar de jucătoare plutește undeva pe la locul 200 mondial, dar e-n urcare. Are 19 ani, până la urmă, iar în tenis au trecut vremurile în care Monica Seles câștiga 100 de slam-uri înainte să-și ia permisul auto.
Embed from Getty Images
Și atunci, cum de-a ajuns fata asta să joace la Wimbledon? A avut pile la organizatori, dacă tot e englezoaică? Răspunsul este da, dar nu numai. Adică au băgat-o ăștia prin gard, că doar e de-a lor și mănâncă fasole la micul dejun, dar pe de altă parte, oricât de mult s-ar iubi pe ei înșiși, nici măcar britanicii nu pot să-ți închirieze teren în turul al doilea fără să fie nevoie să pui și tu umărul. Așa că Swan și-a luat bocceluța aia de jucătoare de turnee de cămară, a venit la singurul turneu de Grand Slam la care-o cheamă ăștia peste rândul de la intrare și, în primul tur, i-a făcut racheta fular Irinei Begu. N-am insistat asupra subiectului la momentul respectiv, pentru că nu se cade să amesteci cu levierul în mămăligă. Dar azi, văzând-o luptând cu buzduganul în fața uraganului Buzărnescu, ne dăm seama că Irina o fi avut vreo cădere de calciu sau ceva.
Embed from Getty Images
Cumva, ne-a părut rău că Miki bate la Katie ca la fasole, pentru că, în cazul în care meciul ar fi avut cât de cât tensiune-n cabluri, aveam și noi toate ingredientele pentru un duel lexical de kinotecă între Buzărnescu și Kader Nouni, ambii fani ai dialogurilor inutile și ai gesturilor necontrolate. N-a fost să fie de data asta, dar n-au intrat zilele-n sac, soarele și grijania lor de zile.
Embed from Getty Images
Una peste alta, Mihaela se pregătește să înceapă în sfârșit turneul, pentru că în turul al treilea se va lua la trântă cu sora mai reușită a familiei Pliskova. O știți, e aia care le bate pe toate până dă de Simona și-apoi râde la conferințele de presă că nu are soluții. Karolino, vezi că și Miki știe să facă ciorbă de burtă.
Embed from Getty Images
Alexandra Dulgheru – Venus Williams 6-4, 0-6, 1-6
Pentru că a lipsit în ultimii ani din cauza unor avarii la rețeaua electrică, Alexandra a ieșit ușor din radar fix când tenisul începea să fie injectat intravenos de Simona și să adune enoriași în România. Iar asta a făcut ca multă lume să uite sau pur și simplu să nu știe că Sanda ajunsese la un moment dat, acum vreo 7 ani, pe locul 26 mondial. La ora aia era cea mai bună româncă din circuit, dar era o epocă în care faptul că cineva de la noi ajungea prin turul al treilea la un Grand Slam era sărbătorit cu ieșiri la Universitate.
Acum, cu performanțele new wave, am uitat cu toții de unde-am plecat, așa că ne uităm la Alexandra și nu știm de unde s-o luăm. Parcă de știu de undeva, ai fost cumva colegă cu… a, nu? De la birou, de la… Nu, nici de acolo. Cumva de prin 2010, când le băteai pe Safina, locul 3 mondial, pe Li Na, pe Dementieva și pe Sara Errani? Băi, cred că da, îmi amintesc vag.
Embed from Getty Images
Probabil că, jucând tenis de pe vremea în care Suzanne Lenglen folosea dușurile de pe terenul care încă nu-i purta numele, Venus Williams își mai aduce aminte de vremea în care Dulgheru încerca să spargă porțile WTA-ului. Dacă nu ea, Serena a dat în mod sigur un search rapid pe Google după primul set al meciului jucat pe central, pentru că Alexandra tocmai îi luase un set lui Venus jucând colosal. Au fost vreo câteva puncte în care Dulgherița a pasat-o pe Venus cum pasează ăștia legile prin Parlament, pe șestache și cu un zâmbet imens pe față. Aici însă e de bine, iar noi toți începeam să ne lipim de statusuri răzlețe #Fandemic. Cum să-i iei set lui Venus pe tarlaua proprie de la Wimbledon fără să-i dai nici măcar o minge de break? Is this the real life? Is this just fantasy?
Embed from Getty Images
Dar Venus și-a amintit însă imediat după primul set că are cinci titluri la Wimbledon câștigate pe când Dulgheru abia făcea 11 ani și, dacă n-a mers cu arme contemporane, a pus la treabă istoria. Și istoria a zdrobit-o pe Alexandra în următoarele două seturi: 6-0 și apoi 6-1. Dar, pentru că-i merge râșnița, sunt absolut convins că Alexandra va lua ca reper primul set din acest meci și-l va folosi ca bază pentru următorii ani, câți i-or fi rămas unei jucătoare de 29 de ani ca să le spargă celorlalte ouă în creștet. Dacă Buzărnescu a putut, poate și Sanda.
Embed from Getty Images
Serena Williams – Viktoriya Tomova 6-1, 6-4
Facem o scurtă haltă la meciul Serenei pentru a nota două lucruri. Primul e că Serena a renunțat pentru Wimbledon la costumul negru de catwoman de la Paris și s-a îmbrăcat în rochiță albă pentru c-așa cere cutuma și regulamentul și pentru că o versiune albă a outfit-ului de la Roland Garros ar fi apropiat-o pe Serena de arhangheli. Al doilea e că familia Williams a fost azi cu geana pe harta politică a lumii pentru a afla unde dracu’-s România (pentru Dugheru) și Bulgaria (pentru Tomova). Apropo de Tomova, fata a venit din calificări, are 23 de ani și a câștigat anul ăsta din tenis cât a primit în astea cinci zile făcând treabă la Wimbledon. Vom mai auzi de ea.
Embed from Getty Images
Sorana Cîrstea – Evgeniya Rodina 6-1, 3-6, 3-6
Oooof, Sorană. Suntem noi obișnuiți cu alunecările astea-n gol, da’ astăzi chiar păreai că ai picat pe subiect, pentru că-n primul set al meciului ai făcut-o pe Rodina să-și urle-n pumni de vreo câteva ori. Evgeniya, una dintre puținele rusoaice care n-au ajuns în carieră în Top 50 WTA (aici ne referim la toate femeile din Rusia, nu doar la jucătoarele de tenis, să fie clară treaba), a fost atât de supărată pe viață în primele game-uri, încât și-a dereglat crunt canistra și-a trimis jumătate dintre mingi afară. Dar asta nu-i surprinzător. Surprinzător e faptul că Sorana nu a apelat la celebrele ei bastârci cel puțin la fel de dereglate și a decis să joace foarte inteligent, prinzându-și adversara în capcane la aproape fiecare minge. Fraților, dacă până și Sorana a dovedit că poate să aibă răbdare să-și construiască punctul, e clar că e posibil orice în viață.
Embed from Getty Images
Dar tenisul e o madaranță, prieteni. Călare pe situație și sigură că toate fluidele curg în direcția corectă, cu toți martorii de funcționare optimă licărind a sănătate, Sorana a ridicat ușor pedala de pe accelerație, conștientă că poate pierde oricând controlul volanului și că intră în vreun cap de pod lăsat în paragină de ruși. Așa că în al doilea set s-a mers cap la cap spre ceea ce părea că va fi un tiebreak câmpenesc în urma căruia rusoaica urma să ne părăsească definitiv. Doar că, brusc, când ritmul meciului era lin și liniștit, rusoaica a băgat trupele prin est, i-a luat un break Soranei la 4-3 și dusă a fost cu setul al doilea.
Embed from Getty Images
A noastră a fost atât de bulversată de faptul că rusoaica a încălcat acest gentlemen’s agreement care părea evident pus la punct până-n măduva gesturilor, încât a uitat să joace tenis. Rodina s-a dus la 3-0 în decisiv și, în ciuda unui recul până la 3-2 și 15-40 al lu’ “Miss Cîrsteea”, cum ne-a căpiat arbitrul de scaun, Evgeniya a plecat cu meciul sub braț, împachetat în hârtie de ziar, lăsând-o pe Sorana să vorbească singură în oglindă.
Embed from Getty Images
Iar dacă veți mai avea impresia că la cazinou se pierd sume imense într-o singură seară, gândiți-vă o secundă și la Sorana, care în două jumătăți de oră a pierdut vreo 40.000 de euro pe care-i avea în mână în plus pentru calificarea în turul al treilea. Așa, a noastră a rămas cu vreo 70.000, care ar trebui să-i ajungă de poșete și rochițe până la US Open, pe final de august. Dacă nu, mâine continuă și la dublu, de unde mai pică niște biștari.
Embed from Getty Images
Caroline Wozniacki – Ekaterina Makarova 4-6, 6-1, 5-7
Rămânem puțin pe frecvența rușilor, pentru că oamenii s-au revanșat ulterior pentru victoria în fața Soranei. Asta pentru că Ekaterina Makarova a trimis-o la spălat de izmene pe Caroline Wozniacki după unul dintre cele mai spectaculoase și în același timp tâmpite meciuri de la ediția asta a Wimbledon-ului.
Embed from Getty Images
Nu vom insista pe primele două seturi, pe care cele două fete și le-au împărțit lumește, știind că lumea vine la tenis la Londra să asiste la spectacol și să apuce să-și mănânce căpșunile alea, nu să le-nghită rapid pentru că meciurile durează 30 de minute. La Wimbledon trebuie să savurezi fiecare secundă, doar de-aia și costă biletele la o zi din sferturi cât o vacanță de o lună în Bali.
În fine, povestea noastră începe de fapt de la 5-1 în setul decisiv pentru Makarova, moment în care rusoaica a servit pentru meci, iar noi scrisesem deja tradiționalele rânduri triste și deprimante în care ne exprimam tristețea în sunet de artificii pentru pierderea majoră suferită de Caroline Wozniacki. Așa cum o facem la fiecare înfrângere a ei după finala aia de la Australian Open în care a bătut-o pe-a noastră. Știți povestea, n-o repetăm.
Embed from Getty Images
Treaba e că Wozniacki a reușit să ne supere și mai rău revenind de la 1-5 și salvând în timpul ăsta 4 mingi de meci, dintre care una la o scurtă care părea impecabilă a Makarovei, de ne-am trezit aplaudând din respect până să ne dăm două palme de control ca să ne calmăm. Cât de rău s-ajungi s-o aplauzi pe Wallzniacki, Meștere? Adună-te.
Embed from Getty Images
Cert e că s-a ajuns la 5-5, moment în care Caroline a lăsat să se vadă partea est-europeană din ADN-ul ei în care sunt amestecate vreo 5-6 nații și culturi. Pe scurt, văzându-se revenită, s-a tolănit la umbră și a luat un cocktail în brațe, convinsă că Makarova nu mai are nicio șansă din moment ce-a prins-o furtuna din spate. Ghici ce: 7-5 pentru Ekaterina, iar Wozniacki pierde în al doilea tur la Wimbledon. Tradițional, am adăuga noi, din moment ce daneza n-a trecut jucat niciodată mai mult de patru meciuri pe iarba de la Londra. Artificii din nou, cortina cade.
Embed from Getty Images
Karolina Pliskova – Victoria Azarenka 6-3 6-3
Dacă pe Wozniacki o pot pune lejer la orice oră background pe ținta de darts pentru a-mi îmbunătăți peformanțele, cu Azarenka am o relație mai specială. Nu mă pot supăra pe fata asta, frate. Indiferent de locul pe care-l ocupă, indiferent dacă pierde sau câștigă, bielorusa are o aură de femeie relaxată și plăcută pe care-o respiră în jur fără să se chinuie prea tare. E tipul ăla de femeie pe care te oprești s-o ajuți când vezi că a făcut pană și stă necăjită pe marginea șoselei, chit că te grăbești la maternitate pentru că ți se naște copilul. Mare lucru să se întâmple asta într-o lume a tenisului în care lucrurile stau mai degrabă invers: inventezi nașteri doar să nu mai vezi o dată tradițiile Sharapovei la serviciu. Uite, doar scriu despre asta și m-apucă găinățatul.
Embed from Getty Images
Așadar, Vika Azarenka, fost număr 1 WTA căzut între timp pe tobogan până-n zona roșie a clasamentului, se lua de urechi la Wimbledon cu Pliskova cea versată, că aia mai leneșă a sărit din schemă din primul tur. Deși la o primă lectură a numelor jucătoarelor eram amenințați cu un meci echilibrat și lung, Karolina a avut grijă să-și întindă arcușul și să-i dea de jale Azarenkăi într-o oră și-un sfert. 6-3, 6-3 și meci cu Buzărneasca în turul al treilea.
Embed from Getty Images
Roger Federer – Lukas Lacko 6-4, 6-4, 6-1
Așa cum e normal, obișnuit, firesc, natural, nu ieșim din cronica meciurilor de azi fără să amintim despre victoria lui Federer contra lui Lacko. Normală, firească, obișnuită, naturală. Nu ca echipamentul Uniqlo al lui Roger, care e bizar, insolit, ilogic și surprinzător. De unde era să știm că viața noastră va intra în vrie doar pentru că un pătrat a înlocuit o virgulă? Dar ne revenim noi, tâlharilor. 300 de milioane de euro în 10 ani, băi fraților. Dacă știau politicienii noștri cum se fac banii fără să te-alerge potera, mai că s-apucau de rachetă în loc de furat cireșe când erau mici.
Embed from Getty Images
P.S. Vedeți că prietenii noștri de la Porsche au zilnic câte un concurs cu premii pe pagina lor de Facebook. E cu întrebări din cronici, așa că e o ocazie perfectă să plecați acasă cu un Cayenne, un 911 sau un Boxster doar pentru că sunteți cititori fideli. Am zis că-s machete, da?
Ce e de luat la bord mâine
La fete:
🇷🇴 S. Halep – S. Zheng
A. Barty – E. Bouchard
J. Konta – D. Cibulkova
G. Muguruza – A. Can Uytvanck
J. Ostapenko – K. Flipkens
La fete dublu:
🇷🇴 Begu/Buzărnescu – Gavrilova/Lapko
🇷🇴 Olaru/Wang – Chan/Peng
La băieți:
J. del Potro – F. Lopez
R. Nadal – K. Kukushkin
B. Tomic – K. Nishikori
N. Djokovic – H. Zeballos
La băieți dublu:
🇷🇴 Copil/Tsitsipas – Demoliner/Gonzalez
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.