Am aflat astăzi în sfârșit de cât timp e nevoie în tenis pentru accelerația 1-100 WTA: 78 de minute. Așa s-a nimerit pentru Simona în primul tur de la Wimbledon, să joace cu japoneza Karumi Nara, care înainte de turneu închidea lumina după primele 100 de jucătoare din topul mondial.
Știm deja că Simona n-a jucat niciun meci oficial după finala de la Roland Garros pe care astăzi, dacă ne-ntrebați pe noi, ni se pare c-am visat-o. Stăm cu Wikipedia în față și dăm refresh din 5 în 5 minute ca să fim siguri că nu șterge nimeni “W”-ul ăla din dreptul Roland Garros 2018. E totul în regulă, suntem cu geana pe ei, dacă îndrăznesc să schimbe ceva țipăm imediat.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Simona Halep – Karumi Nara: 6-2 6-4
Așadar, Halep a venit la Londra fără să treacă prin cele două-trei turnee de pregătire pe iarbă de care toți jucătorii au nevoie în general pentru a se adapta la trecerea agresivă de pe șmirghelul de la Paris pe gheața de la Londra. Fata a decis că niște săptămâni de relaxare în care să-și hodinească șalele sunt fix ce trebuie după ce-a urcat Everestul, așa că le-a lăsat pe celelalte fete de prin circuit să se adapteze bine și apăsat.
Embed from Getty Images
Treaba e că Simona s-a adaptat la adaptare în ultimii ani. Din zgurista pur-sânge de acum câțiva ani, asta mică s-a transformat într-un all-rounder excelent. Acum, ea e un soi de SUV compact al tenisului: merge în oraș, merge pe autostradă, merge când trebuie să-l călărești cu bagaje, merge când ai nevoie de performanță, ba chiar merge și când trebuie să ieși de pe asfalt pe iarbă sau pe piatră spartă. Nu trebuie să mergi mai departe cu analiza decât în Slam-urile de anul ăsta, observând că Simona a fost la o blondă distanță de a încinge cimentul din Australia înainte de a-și băga CV-ul decisiv în istoria tenisului la Roland Garros. Iar zgura și hardul sunt de obicei suprafețe pe care finalistele diferă, că ai nevoie de o structură diametral opusă pentru a juca tenis de vârf și colo, și colo. Asta dacă nu te cheamă Serena Williams.
Embed from Getty Images
Așadar, Simona ne-a dovedit că poate juca la fel de bine pe zgură, ciment, iarbă, lavă, nisip, noroi, marmură concasată sau în piscină. Iar în turul 1 de la Wimbledon, în meciul cu Karumi Nara, n-am simțit în niciun moment faptul că a lu’ Halep a șomat de la Paris încoace. Ba din contra.
E adevărat că nici adversara nu-i vreun vehicul militar. E una dintre puținele jucătoare din circuit mai scunde decât Simona, ceea ce a făcut ca meciul să fie puțin ciudat la nivel vizual. Se vede însă treaba că Halep se aseamănă perfect cu naționala României de fotbal măcar la un capitol: pentru niciuna dintre ele nu mai există echipe mici.
Embed from Getty Images
Simona a intrat în teren cu relaxarea pe care ți-o aduce îmbrățișarea unui trofeu pe care l-ai așteptat toată cariera. Doar că n-a fost o relaxare pe stil moluscă, ci una constructivă. Pentru că Simona a intrat în joc cum l-a lăsat acum trei săptămâni la Paris: concentrată, cu tonus perfect și cu loviturile la ea. În plus, englezii au avut grijă să se ridice la înălțimea personajului și s-o pună să joace pe Central, spre deosebire de francezii care o obligaseră la un moment dat să bată mingea în subsolul unui depozit de brânză împuțită.
În condițiile astea, Simona n-a avut nicio problemă în meciul cu Nara, ba chiar a părut că l-a folosit ca pe un antrenament competitiv pentru a se așeza în pantofi (era să zic adidași, ptiu!) și pentru ce urmează să vină ceva mai târziu în turneu. Om servi și-om vedea.
Embed from Getty Images
Ana Bogdan – Lara Arruabarrena: 1-6, 6-4, 6-8
Ne-am obișnuit ca fetele care vin pe aspirație în spatele Simonei Halep să-și depășească mereu performanțele anterioare prin turnee. Știți povestea, că e clasică: o jucătoare care înota în ape tulburi prinde brusc gustul victoriei și-ncepe să-și ia adversarele la rangă, în timp ce noi tragem mai aproape bolul cu popcorn și ne frecăm la ochi din două în două minute, fără să ne dăm seama ce ni se întâmplă. “De unde-au apărut fetele astea, frate?” se aude șoptit la nivel de oraș așa cum se auzeau uralele pe vremuri, când România juca fotbal la Mondiale, nu citea de acasă cronicile meciurilor naționalelor din Panama și Costa Rica.
Treaba e că Ana Bogdan și Miki Buzărnescu, cele mai notabile comete apărute brusc în vizorul tuturor, nu mai sunt tocmai nou intrate în morișcă și-ncep să devină veterane ale speranțelor națiunii. În traducere, e momentul ăla în care uluiala sinceră care duce instinctual la sprijin necondiționat se transformă în așteptări și, tradițional pentru suporterul român, într-un soi de dezamăgire controlată. “Hai, băi frate, cum să nu treacă Ana Bogdan de turul 1 la Wimbledon?”, se aud vuind blocurile din cartiere la fix un an după ce aceleași voci proclamau hegemonia tenisului românesc în fața lumii prin victoria aceleiași Ana Bogdan în primul tur din 2017 contra chinezoaicei Duan.
Embed from Getty Images
Așa e când se combină fatal memoria scurtă, confortul deprinderii cu binele și handicapul de suprafață. Pentru că, să vedeți chestie, în țara în care iei amendă în parc pentru că ai tupeul de călca iarba, nu prea ai cum să construiești sportivi buni pe suprafața asta. Știm deja din partea de text despre Simona: tenisul pe iarbă e alt sport, iar fetele și băieții care joacă tenis călare pe vârfurile fără aer ale clasamentelor simt în plex fiecare milimetru, miligram și milisecundă care se schimbă la trecerea de pe zgură – cea mai lentă suprafață de joc – pe iarbă, unde mingea mai degrabă alunecă decât sare. La dracu’, amețim noi când trecem cu ochii de pe cărămiziul Parisului pe verdele britanic, darămite ei, care trebuie să-și înfrâneze brusc tentațiile glisante. Într-un fel aluneci pe zgură, în alt fel zbori în nas pe iarbă.
Embed from Getty Images
Diferența asta foarte clară de abordare, mișcare și traiectorii s-a văzut clar în primul set al meciului inaugural pe care Ana Bogdan l-a jucat la Wimbledon cu Lara Arruabarrena. Altfel și ea certată cu iarba, ca orice spaniol care se respectă. Ana jucase ultimul meci oficial la Roland Garros, când și-a luat cumințenie de la Kerber în turul al doilea. Iar primul set de la Wimbledon a fost absolut crunt. Parcă totul era dereglat. Serviciile au aterizat prost, loviturile deraiau, reperele pe iarba din Londra lipseau, iar Ana se învârtea ca titirezul în jurul mingilor, încercând să prindă aderență ca o roată pe gheață. La un moment dat, pe la mijlocul setului, grafica ne prezenta dimensiunea dezastrului: 27% dintre mingi câștigate pe primul serviciu, adică un fel de programul Rabla, faza pe tenis feminin.
Embed from Getty Images
Pierdută în decor, Ana a continuat deriva în primul game al setului al doilea, când iberica s-a cățărat pe încă un break. Apoi, a noastră a scos tenisul de la naftalină, i-a întors palma adversarei și a băgat în sfârșit a doua. Loviturile care în primul set aterizaseră în orbită începeau să se așeze frumos pe vopseaua aia albă și lată de la Wimbledon și, vorba politicienilor, serviciile și-au făcut datoria. Așa că s-a pus Ana cu ața pe mămăligă și dă-i și taie. 6-3 în setul al doilea.
Embed from Getty Images
A urmat apoi setul decisiv, în care niciuna dintre jucătoare n-a reușit să-și descarce decisiv muniția în rivală. La 4-4, însă, Ana a profitat de faptul că Lara s-a clătinat ușor și i-a luat break-ul care părea că-i coace perfect cozonacul. Rămânea să servească pentru a lua meciul și pentru a ajunge la vestiare să-și scoată iarba aia încă impecabilă (mai vorbim noi săptămâna viitoare) de printre degete. Dar game-ul a fost curățat de Arruabarrena, care când a simțit fiori pe șira spinării a luat-o la fugă cu racheta, mingea, meciul și tot ce-a mai prins la îndemână. 8-6 în setul decisiv, iar Ana lasă iarba pentru ciudații care se pricep la tenis-curling.
Embed from Getty Images
Petra Kvitova – Aliaksandra Sasnovich 2-6 6-4 0-6
Vă spun, s-a dus dracu’ lumea asta din punct de vedere relațional dacă nu te mai poți baza nici măcar pe Petra în turul 1 la Wimbledon. Deși era doar a opta pe lista de favorite și e pe 7 WTA, Petra era văzută de mai toată lumea ca o candidată serioasă la trofeu. Mai ales că acum două săptămâni mi ți le-a înșirat pe toate pe la Birmingham, deci tot pe iarbă, de și-acum își caută fetele dinții prin gazon. Și mai ales că avea 38 de victorii anul ăsta în circuit, mai multe decât oricine altcineva.
Embed from Getty Images
Dar asta pentru că nu s-a întâlnit cu Aliaksandra, băi băiatule. Bielorusa de pe locul 50 mondial folosește iarba exclusiv ca furaj pentru vaca bunicilor și a câștigat în toată cariera doar 8 meciuri pe suprafața asta. Și alea cu jucătoare aflate la retrogradare. Dar azi, frate, a fost ziua ei. A reușit să-i trosnească două seturi cu 6-2 și 6-0 Kvitovei pe iarbă, iar asta-i ca și cum s-ar apuca Marius Copil să-i dea rușine lui Djokovic, de exemplu.
Embed from Getty Images
“A fost un meci bun, dar la 5-0 în setul al doilea simțeam că mai pot juca încă pe atât’, a spus la final Sasnovich, explicându-ne cât de mult a obosit în meciul cu Kvitova. Până la urmă, jocul putregos al Petrei a scăpat-o pe Simona de o coajă de popcorn în gingie, pentru că tragerea la sorți o așezase în sfertul de tablou al acesteia. Dar la cum i-au picat meciurile în jumătatea aia imposibilă de tablou de la Roland Garros, Simona merită și câte-o surpriză de-asta din când în când.
Embed from Getty Images
Marius Copil – Robin Haase: 6-7, 5-7, 6-4, 6-7
Partea bună e că Marius a fost, în meciul ăsta, jucătorul care a câștigat singurul set jucat până la 6 game-uri, fără să fie nevoie să ajungă la 7. Partea proastă e că a fost singurul set câștigat de Marius. Partea bună e că Marius nu a mai început turneul ca la Roland Garros, cu înfrângere după ce-a avut 2-0 la seturi. Partea proastă e că tot înfrângere a fost până la urmă. Partea proastă e că Marius l-a bătut pe olandezul Haase anul ăsta la Sofia, pe hard, în două seturi. Partea bună e că al nostru are 27 de ani, al lor a făcut deja 31, deci Copil mai are ocazii să joace și să câștige trofeul la Wimbledon. Haase nu prea.
Embed from Getty Images
Nick Kyrgios – Denis Istomin: 7-6, 7-6, 6-7, 6-3
Ne pare rău că Marius Copil nu s-a calificat în turul al doilea de la Wimbledon, pentru că ar fi jucat cu Nick Motherfucking Kyrgios în turul al doilea, unde-i putea demonstra că nu există limbă mai colorată decât româna atunci când vine vorba de înjurături. Îl bătea Marius clar, în trei seturi și maxim doi sfinți.
Embed from Getty Images
Dar nu de asta ne-am adunat aici. Ci ca să vă spun că, până și atunci când e cuminte și nu-și ia amenzi pentru că simulează hâța-hâța cu sticlele de apă la schimbul e terenuri (nu râdeți, s-a întâmplat săptămâna trecută la Queen’s, v-am zis că omul e prăjit), Nicu cade pe partea proastă a moralei. Azi, când totul mergea bine și-i căra tiebreak-uri lui Istomin, a slobozit un as cu vreo 220 de kilometri pe oră care s-a împlântat în brațul unui copil de mingi. Așa că Kyrgios atinge performanța de a face fetele să plângă chiar și atunci când nici măcar n-a apucat să le ofere o cină romantică înainte. Așa-ți trebuie, Nicule, dacă nu ți-a plăcut șahul.
Rafa Nadal – Dudi Sela: 6-3, 6-3, 6-2
Gata, am scăpat de chinul Roland Garros-ului, acolo unde marele challenge al adversarilor e să-i ia un set lui Nadal, iar marele chin al cronicarilor este să inventeze în fiecare tur un mod de a spune asta fără să se repete și fără să înceteze să fie, totuși, cât de cât amuzanți. Așa că rețineți: cu cât mai repetitivă și mai searbădă e treaba în tenis, cu atât ne e mai greu să scriem textele astea. Înțelegeți acum de ce-i o plăcere să scrii despre Simona Halep, care poate să revină de la mingi de meci sau să piardă (ceva mai rar, e adevărat) fix când pare să călărească mai sănătos ogarul.
Embed from Getty Images
Trecem deci la Wimbledon, acolo unde Rafa are două trofee câștigate, în 2008 și-n 2010, în vremea în care tricoul fără mâneci și pantalonii trei sferturi erau încă la modă. Acum, scăpat complet de problema trendurilor fashion din moment ce la Wimbledon oricum n-ai voie să scuipi culori în ciorba de burtă de pe echipamente și după ce Federer nu-i mai provoacă imaginația folosind culori și mai turbate decât el, Nadal a venit relaxat la Londra. Cu excepția faptului că la cadrele de sus i se întrezărește chelia printre zulufi, bineînțeles, chestie care pentru Rafa, obișnuit să termine o sticlă de șampon după două spălări, e absolut tragică.
Embed from Getty Images
În relaxarea lui, spaniolul n-a pierdut set nici în primul tur de la Wimbledon. Asta și pentru că a nimerit să joace cu Dudi Sela, un israelian simpatic din generația lui Nadal care în toată cariera de vreo 15 ani n-a reușit să găsească metoda prin care-i poți lua set spaniolului. E adevărat că au jucat împreună doar 3 meciuri, pentru că Sela e de obicei deja în avion când Nadal începe să joace prin turnee, dar orișicât, ați prins ideea.
Embed from Getty Images
Ce e de luat la bord mâine
La fete:
S. Cîrstea – E. Rodina (13:30)
M. Buzărnescu – K. Swan (13:30)
A. Dulgheru – V. Williams (15:00)
Ka. Pliskova – V. Azarenka (15:00)
E. Makarova – C. Wozniacki (16:15)
S. Williams – V. Tomova (18:15)
La băieți:
P. Lorenzi – G. Monfils (14:45)
R. Federer – L. Lacko (16:15)
S. Wawrinka – T. Fabbiano (16:45)
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
