Novak Djokovic – Rafael Nadal: 6-4, 3-6, 7-6, 3-6, 10-8
Și uite-așa, cu întreruperi, cu destin, cu degetele înmuiate în karma aia dulce, am avut până la urmă două finale de Wimbledon în aceeași zi. Că așa a vrut Dumnezeul tenisului, fraților. Ce să-i ceri și lui Roger? Are o vârstă, azi-mâine trebuie să-și ducă nepoții la creșă, mai uită și el că-i poate lăsa pe ăștia doi să-și facă de cap pe juma’ de tablou la Wimbledon.
Cert e că Rafa și Nole au continuat azi să crape lemnele după ce ieri lăsaseră stiva neterminată pentru c-au fost chemați la somn și păpică de organizatori. Așa-s englezoizii, mai pedanți. Nu-s obișnuiți să stea târziu să vadă sport, doar meciurile de Champions League se termină la ei pe la 21:30, oră la care noi nici măcar nu scoatem încă berea din frigider. Ehe, ce n-ar da Stoichiță să-l cheme BBC-ul în loc de TVR să comenteze partidele de la Mondial, ca să nu mai prindă prelungiri și să stea în studio să vorbească singur până pe la două noaptea!
Embed from Getty Images
Așadar, finala turneului masculin de la Wimbledon a continuat azi, pe lumină, așa cum ar fi trebuit să se joace ieri dacă Anderson și Isner n-ar fi introdus proba de tenis la Iron Man ca să-i arate lui Tibi Ușeriu ce-nseamnă efort pe bune. Că maraton pe la Cercul Polar la minus 40 de grade poate oricine. Să vezi cum e să joci tenis 7 ore pe iarba aia tocită între tribune pline de englezi care n-au niciun chef să te vadă, că ei așteaptă de fapt meciul următor. Ai nevoie de 7 psihologi să te convingă să revii pe teren duminică.
Dar nu doar că s-a jucat pe lumină. Finala de la Wimbledon a continuat să se joace cu acoperișul tras, ca-n primele trei seturi de ieri, ceea ce a generat schimonoseli ale lui Nadal în special la conferința de presă de după, pentru că până la urmă ăsta mic e un latin perfect când e vorba de găsit motive pentru înfrângeri. Pe noi ne-a bucurat treaba cu acoperișul, pentru că am putut să-l auzim perfect pe Djokovic cum urlă turbat în limba sârbă atunci când adversarul îi dă Blue Screen.
Embed from Getty Images
Și Nole zbiară când îi cade curentul, fraților, nu se uită. La un moment dat, la primul break al lui Nadal din setul al patrulea, sârbul a periclitat integritatea structurală a complexului All England Club zdrobind o minge de peretele din spatele terenului. Din fericire pentru toată lumea, Kate și Meghan, cele două ducese cu care s-au înhăitat prințișorii de la Buckingham, erau în partea opusă a terenului, că altfel probabil că Nole pleca de acolo bătut de mascați. Știți ce ași servesc ăia din trupele speciale britanice? Direct la teu.
Embed from Getty Images
De fapt, Djokovic n-a plecat bătut de nimeni, pentru că meciul a ajuns în set decisiv și se știe că povestea de iubire între partidele de cinci seturi de la Wimbledon și Nole durează deja de ceva vreme. Altfel spus, dacă vrei să-l bați pe Djokovic pe iarbă, fă cumva s-o calci până la decisiv. Se pare că Rafa n-a știut acest detaliu. O fi fost de la faptul că n-a mai prins semifinală aici din 2011 și deci nu a prea văzut meciuri la turneul ăsta. Cine să mai știe?
Embed from Getty Images
În fine, să nu mai lungim și noi cea mai lungă cronică din istoria Wimbledon-ului, Djokovic a reușit să câștige cu 10-8 în setul decisiv după ce Rafael Crăciun a sucombat pe propriul serviciu la 9-8 pentru sârb și i-a dat lui capone trei mingi de break și de meci. Nole a luat-o pe prima, a zis “Hvala!” și a câștigat astfel turneul de la Wimbledon. Trofeul îi va fi acordat într-o ceremonie care va avea loc duminică, imediat după un meci demonstrativ pe care Djokovic îl va juca cu sud-africanul Kevin Anderson, un băiat foarte înalt.
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Angelique Kerber – Serena Williams 6-3, 6-3
Fraților, știm că vă numărați printre adevărații care se uită la tenis și după ce româncele sunt eliminate. Că, altfel, ce-ați mai căuta citind romanele astea în 89 de părți pe care le scriem aici azi, când Simona probabil că-i pe vreun șezlong la umbră și citește Critica Rațiunii Pure, ca să aibă cum să vorbească cu Petkovic despre enunțul analitic și cel sintetic data viitoare când fetele își mai așază frezele cu racheta pe la te miri ce turneu.
Deci, pentru că sunteți specia care urmărește meciurile de tenis indiferent dacă joacă Serena, Federer, Simona, Alexandra Cadanțu sau Meșter pe la vreun turneu de amatori în Herăstrău, știți foarte bine că Anghela și Serena n-au fost la prima lor finală la Wimbledon. Asta pentru că fix acum doi ani, în sezonul în care Kerber a câștigat două slam-uri, cele două și-au îndoit pentru prima dată șalele pe Central în finala Wimbledon-ului, cu Serena lingând suav crema de pe amandină în două seturi. A fost și ultimul lor meci înainte de cel de azi, de altfel.
Embed from Getty Images
A mai fost și singura finală de Grand Slam pierdută de Kerber în carieră, Angi fiind opusul perfect al Simonei din punctul ăsta de vedere: 4 finale, 3 câștigate.
Ultima dintre astea a venit azi, într-un meci în care Serena a dat în sfârșit la Wimbledon-ul ăsta de o adversară care a știut cum se ține racheta în mână. Vă reamintesc că Mama Natură a prins un culoar aproximativ la fel de ușor cu cel al Angliei la Mondial, jucând pentru prima dată cu o jucătoare din Top 50 abia în semifinală. A fost ușor cu Julia Görges, care nu știa dacă într-o semifinală de Grand Slam trebuie să te îmbraci frumos sau poți ajunge la teren smart casual, dar n-a mai mers treaba cu Angela, care la 30 de ani e curcă versată și știe cum să te lege ca să te sufoci fără să-ți lase urme.
Embed from Getty Images
Iar Cerber a jucat azi impecabil din punct de vedere tactic, cum ar zice Ilie Dumitrescu. Cu o Serenă venită la meci ca de obicei, cu tocătorul la ea, Anjelic s-a așezat pe fundul terenului și construit un zid întărit structural și perfect izolat fonic, calculând cu ajutorul școlii germane de inginerie dimensiunile și poziționarea perfecte pentru a atenta decisiv la fibrele musculare oricum remodelate pe cărat sugari din corpul Serenei. Ce să faci: noi cu fabrici și uzine, americanii cu marketingul, nemții cu ingineria și matematicile superioare.
Embed from Getty Images
Meciul a fost echilibrat până la 3-3 în primul set, când Serena a început să obosească de la bătut mingea singură. Și știți cum e-n tenis, că ne-am lămurit că sunteți găini bătrâne pe subiect: când adversarul te aleargă de ți se lasă ceața pe cerebel, începi să dai afară fără să-nțelegi exact care-s resorturile loviturilor ălora complet ratate. Ei bine, deși Serena a trecut prin două vieți dacă e s-o comparăm cu celelalte pufarine de prin circuit, nu mai e gazela de altădată și zecimile alea de secundă în plus de care are nevoie să se așeze pe fiecare minge se adună într-un meci de uzură cum se adună 3 cornere la un penalty în spatele blocului. Așa că de la 3-3 s-a făcut urgent 6-3, cu Angi transformând serviciul militar al americancei în pistol cu apă.
Embed from Getty Images
Setul al doilea a fost ușor diferit. În sensul că Serena a continuat să plutească în derivă ca o ușă de avion prăbușit în ocean, doar că Angie a reușit să facă break-ul o idee mai repede, la 3-2. De acolo, drumul spre finalul meciului a fost presărat cu momente comice, în care Serena a trimis spre Alpha Centauri mingi pe care în alt context le îngropa cu slujbe în terenul advers. Definitoriu a fost un slice defensiv al Angelei pe care Serena l-a atacat la fileu, dar forehand-ul de obicei mânios al femeii s-a transformat într-o chiftea care i-a dărâmat unui lord de prin tribune bolul cu căpșuni și i-a pătat cămașa apretată cu sânge de înger. Noroc că nu mai poartă monoclu, că i-l făcea accesoriu permanent built-in.
Embed from Getty Images
Și setul al doilea s-a terminat 6-3, pentru că Serena n-a găsit niciun fel de răspuns la jocul cu bățul prin gard practicat de Kerber, care în toată finala a storcit doar 5 greșeli neforțate. Iar Angie a pus privirea aia de Dolph Lundgren cu sâni pe farfuria ălora de la Wimbledon și dusă a fost. S-a lăsat la final pe spate pe teren și s-a ridicat de acolo plină de moloz pe echipament, demonstrându-ne ce știam deja: la Wimbledon se joacă tenis pe iarbă până când ajungi la plasa de Buzău, dup-aia e badminton la groapa cu nisip.
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Dincolo, Serena a lăcrimat puțin la ceremonia de premiere. Pe de o parte e emoționant să vezi cum fata asta încă stoarce mopul, deși a jucat mai multe finale de Mare Șlem decât a văzut Kerber la televizor. Pe de altă parte, când plânge Serena știm că produce lacrimi din acid azotic, deci ne dăm frumos la o parte ca să ne ferim de coroziune și efecte adverse.
Una peste alta, Cerber a dovedit ceea ce deja uitasem cu toții de când cu eliminarea Germaniei încă din grupe la Campionatul Mondial de Fotbal. Indiferent de cine joacă, de ce sport se joacă și de unde se joacă, la final câștigă nemții. Nu ne-am mira ca și demonstrativul masculin de mâine să se termine cu Zverev ridicând trofeul.
Partea bună e că unul dintre sponsorii lui Angi e Porsche, iar cronicile astea vă sunt oferite tot de Porsche, așa că în euforia momentului oamenii nu se vor mai uita la calitatea complet îndoielnică a textelor ăstora când vor decide să vă mai dea un an de cronici de Grand Slam și în 2019. Ne-au și zis înainte de finală: “Băi, indiferent de cine câștigă, avem încredere în voi că scrieți că Porsche 911 e mișto”. Alles les Blancs, hai ai noștri!
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Ce e de luat la bord mâine
Finala băieților:
N. Djokovic – K. Anderson (16:00)
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
