Wimbledon 2017, faza pe slice. Ziua 2: Unde nu-i Klizan, vai de Dolgopolov

Salut, tovarăși. Codruț sunt și preiau de la Meșter cronica de azi, așa că luați cu pâine și relaxați-vă, o să vă simțiți ca la masaj.

Să se dea tenis la fiecare, dar să ajungă la toată lumea! Frate, și e atât de mult, încât chiar ajunge la toată lumea. ATP, WTA, simplu, dublu, mixt. Nici nu știi ce să faci cu belșugul ăsta, că ziua n-are decât 24 de ore și trebuie să mai și muncești. Așa că te gândești ”nu mă pot uita la toate, deci vai, câtă risipă!”. Dar nu e nicio risipă, să ne intre bine în cap că Slamurile astea știu foarte bine ce fac și încotro se îndreaptă. E mult și bun, ca un tort de înghețată.

Dimitrov

În 1877, când Wimbledonul lua naștere, tabloul era format din numai 22 de participanți. O mână de oameni jucau, o mână de oameni se uitau. Cât privește regulile, le pricepea cine putea, cam ca în ziua de azi. Ca să ducem la bun sfârșit lecția de istorie, mai notăm că prima ediție a turneului a fost câștigată de un tip care adora racheta, dar nu pe cea de tenis, ci de… rackets. Ăsta e un sport care seamană cu squash-ul, numai că e un pic mai nou și, atenție atenție, se juca inclusiv în pușcării. În ziua de azi, ar fi cam așa: ”Dom profesor a scris 12 cărți, a strâns chiștoacele de la baie și a jucat 30 de ore de rackets. Cerem să fie eliberat!”

În fine, ziua a doua de la Wimbledon i-a făcut pe săracii ăia care și-au luat bilete pe Centre Court să-și dea palme peste frunte cu viteză de motor de avion. Au stat unii și câte 30 de ore la coadă pentru ele. Disciplinat, englezește, numai ca să se trezească și cu banii luați și cu vedetele retrase la cabine.

ACESTE TEXTE ÎȚI SUNT OFERITE DE:

 

Vizual Eurosport


Seria de articole Wimbledon 2017, faza pe slice vă este oferită de Eurosport, singura televiziune care transmite integral și exclusiv cele patru turnee de Grand Slam în România. Încasările vor fi donate în scop caritabil.

Novak Djokovic – Martin Klizan 6-3 2-0

Mai întâi, Novak Djokovic. Sârbul venea după turneul câștigat săptămâna trecuta, la Eastbourne. A pășit țanțoș pe gazonul londonez și lumea de acolo a început să-l aplaude. Dar ăia pe-acolo aplaudă pe oricine, să știți. Englezii beau Pimms și se uită în gura Theresei May, deci vă dați seama, nu-s foarte greu de impresionat. Apropo, ca să nu mai rămânem cu trolli pe cap și anul acesta, am decis că înjurăturile le voi primi la mine pe Twitter, nu pe blogul lui Meșter, că i-am promis că nu stârnesc conflicte mai devreme de sferturi.

De partea cealaltă, Martin Klizan. Care e la fel de prieten cu iarba cum e Maria Tănase cu băieții de la Coldplay. Slovac crescut pe zgură, Martin n-a trecut niciodată de turul al doilea la Wimbledon. De fapt, nu că e slab pe iarbă, dar omul a jucat 15 meciuri pe suprafața asta în toată viața lui și a câștigat fix patru. Deci nu știm exact ce cotă avea să câștige meciul de azi, dar era atât de mare, încât nici măcar Viorel Lis nu s-a băgat. În fine, cei doi mai jucaseră de trei ori înainte meciului de azi, de fiecare dată Djokovic trecând degrabă peste speranțele fragile ale lui Klizan.

Pentru cine nu știe, Djokovic și l-a luat în echipă pe Mario Ancic, care, orice ar spune pundiții, nu e acolo să-i aducă cafele lui Agassi.

După un set mai degrabă simplu pentru Nole (6-3) și alte două gameuri jucate din al doilea, Klizan s-a retras din cauza unor dureri la gambă. Astfel, cum spuneam, plătitorii de bilete de pe Central deja se simțeau ca orice român care a plătit o avere pe serviciile CFR: ofticați. Chiar și vreo doi lorzi care au lojă cumpărată pentru următorii 99 de ani au fost auziți pe microfoanele de ambianță la un moment dat cu un ”păi așiea nu se merită, nenicule!”.

Djokovic merge mai departe, în turul 3, dar e interesant de menționat o chestie aici. De fapt, hai două. În primul rând, cineva se joacă tetris cu destinele celor care dau nas în nas cu Novak: patru din ultimele 11 meciuri pe care sârbul le-a câștigat la turneele de Grand Slam s-au terminat cu adversarul retrăgându-se înainte sau în timpul meciului. Însă fanii sârbului (toți doișpe, cu tot cu frații săi) au motive să fie mulțumiți la finalul zilei de azi: favoritul lor tocmai l-a depășit pe Jimmy Connors la numărul de victorii în turneele de Grand Slam. A ajuns la 234 și tot ce-i mai lipsește ca să-l ajungă și pe Federer (314) este să joace tenis încă vreo trei vieți.

Federer – Dolgopolov 6-3 2-0

A urmat altă boacănă pe Centre Court, acolo unde Roger îl aștepta pe Dolgopolov. Ăsta e un ucrainean care are talent cu carul, dar care nu și-a atins niciodată potențialul în turneele mari. Are victorii la Nadal, Tsonga și Berdych și poate servi în toate felurile posibile. Însă astăzi, ghinionul și slice-urile federiste l-au curățat. După ce a pierdut primul set la 2 în nici măcar o jumătate de oră, a chemat trainerul. Ceva îl ținea.

De partea celalată a fileului, levitânt ca Aladin deasupra vegetației rare, Federer avea și el niște recorduri de bătut și era păcat să nu le bifeze. De fapt, presa îi tot amintește de recordurile cu pricina, dar el spune că nu-l interesează, nu le are cu astea. Nimeni nu-l crede.

Vasăzică, Roger era la numai câțiva ași distanță de a deveni al treilea jucător din istorie care atinge borna 10.000. Ceilalți doi: Ivo Karlovic și Goran Ivanisevic. E drept, ăștia au început să le numere așii abia de prin 1991, dar tot e o chestie. Iar cealaltă cifră oarecum rotundă era 85: numărul de victorii pe iarba de la Wimbledon. Le-a obținut pe ambele, pentru că Dolgopolov s-a retras și el cu dureri ireverențioase la câteva minuțele de la începerea setului doi.

Sorana Cîrstea – Kiki Bertens 7-6(4) 7-5

Altundeva, ceva mai departe de arenele mari ale complexului, unde englezii cu pete de frișcă pe cămăși sunt mai puțini, au jucat fetele noastre. Pe terenul 8, Sorana Cîrstea s-a întâlnit cu Kiki Bertens, din Olanda. Kiki este o jucătoare dintre acelea care și-ar da colecția de cercei și trei coaste ca să se înlocuiască iarba cu zgură, peste tot. Sau măcar cu hardul ăla lent la Miami. Orice, numai să nu fie obligată să lase genunchii jos sau să schimbe ceva în jocul ei. Anul trecut, la Paris, a făcut semifinale. Anul ăsta, la Wimbledon, a bătut-o Sorana în două seturi disputate. Sorana, care și ea preferă țărâna sub tălpi în fața ringului ăstuia verzui și alunecos.

Dacă sunteți ca mine, adică cinici și obișnuiți cu cele grele, nu aveți vreodată speranțe ca un meci să se termine în doar două seturi, cu Sorana câștigătoare. Inventatorii tenisului pur și simplu nu au creat jocul ăsta pentru ca Sorana Cîrstea să navigheze ușor pe propriul serviciu sau să scape fără accidentare 12 luni la rând. Lucrurile sunt așa cum sunt, să nu cătăm alte explicații, că nu există. Târgoviștea suferă, toată lumea suferă. Și-atunci, când o vezi intrând puțin câte puțin în meci și refuzând să clacheze când e dominată, e prilej de bucurie.

Și apropo de bucurie, să știți că și Ilie Năstase s-ar fi bucurat de la fața locului, dar oamenilor de pază de la Wimbledon li s-a precizat clar să nu fie lăsat să intre dacă apare mișelul. Nu e o glumă. Ziariștii de la The Telegraph susțin că oamenii de ordine chiar au primit poze cu mecla lui Nasty, ca să-l recunoască și să-l trimită la plimbare. Practic iar am făcut senzație la Londra.

Monica Niculescu – Magdalena Rybarikova 4-6 1-6

Pe terenul 15, acolo unde camerele de filmat nu ajung nici dacă dai șpagă la ducesă, s-a jucat unul din meciurile triste ale zilei. Monica Niculescu și-a continuat forma slabă din ultimele luni și a pierdut rapid în fața Magdalenei Rybarikova. Magda e o fată frumoasă care în octombrie va schimba prefixul. Până la 30 de ani, a reușit să câștige 4 titluri WTA și să ajungă până pe locul 31 în lume. ”Da, dar are și ea o familie, a făcut și ea un copil?”. Nu, doamna primar, n-a făcut.

Cât despre Monica, într-un interviu acordat Treizecizero luna trecută (după exitul rapid de la Paris), spunea că ia în calcul să joace numai dublu o perioadă. Niculescu are stilul ei aparte, care probabil l-ar scoate din minți pe McEnroe după trei game-uri jucate, dar fără încredere sau meciuri în picioare nu l-ar putea bate nici pe Maldini. (Da, marele Paolo și-a făcut debutul în circuitul profesionist de tenis, luna trecută. E praf, dar nu mai praf decât noi, restul. Google it).

Ce s-a mai întâmplat astăzi?

Ernests Gulbis joacă din nou tenis. L-a bătut pe Victor Estrella în trei seturi rapide, ceea ce nu poate însemna decât unul din două lucruri: ori șampania londoneză are mai puțin alcool în ea anul ăsta, ori cluburile se închid mai repede lunea.

Kyle Edmund a jucat cu Alexander Ward. Nu e mare șmecherie, scorul nu conteaza, de Ward poate că mulți dintre voi nici nu ați auzit. Ce contează este că sunt britanici. Iar Wimbledonul, un turneu britanic, n-a mai văzut un meci între doi de-ai lor de aproape 20 de ani.

Mischa Zverev, fratele mai mare al viitorului number 1, Alex, l-a bătut ușor pe Bernard Tomic. Săptămâna trecută, la Eastbourne, Bernie era cel care-l învingea, la fel de ușor pe Mischa. După meciul de azi, neamțul a declarat: ”Să zicem că Bernie nu e tocmai Rafa, când vine vorba de focus”. Într-adevăr, Tomic însuși a spus că s-a simțit plictisit pe teren și că uneori n-are chef de tenis.

Radu Albot, basarabean de-al nostru, a trecut mai departe în turul 2. L-a bătut pe Facundo Bagnis cu 6-4, 4-6, 7-6, 7-6. Felicitările, masa, dansul și toate alea le primește aici. Vă sigur că citește mesajele.

Cu chiu cu vai, Angelique Kerber mai obține o victorie și reușește să amâne momentul când va pierde locul 1 WTA. O bate cu 6-4, 6-4 pe Irina Falconi, dar Pliskova și Halep așteaptă prima mișcare greșită.

Aici e iarbă, deci Radwanska scoate și ea capul din incognito mode. Câștigă împotriva unui fost lider mondial, Jelena Jankovic, cu 7-6, 6-0.

Iar Wozniacki, care a profitat de meciurile rapide și neterminate de pe Central, o bate de față cu multă lume pe Timea Babos, cu 6-1 în decisiv.

Cam asta a fost pe ziua de azi, dar suntem abia la început. Așadar, pe mâine, prieteni! Până atunci, vă lăsăm în compania unui banc foarte bun, spus recent de Andy. Foarte bun, ok?

-So what time does Tim Henman go to bed?
-Tennish.

*stares audience in the eyes*

Wimbledon

Ce meciuri nu trebuie să ratezi la Wimbledon în ziua a treia (miercuri, 5 iulie) 

  • Cele mai importante partide se văd exclusiv pe Eurosport.
  • Toate meciurile sunt online pe orice device prin Eurosport Player.

Nishikori – Stakhovsky (15:00)
Murray – Brown (16.15)
Nadal – Young (17:45)

Begu – Konjuh (13:30)
Konta – Vekic (15:00)
Garcia – Ana Bogdan (17:45)
Halep – Hadad Maia (17:45)
Ostapenko – Abanda (17:45)
Brengle – Kvitova (19:00)

Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.

5 Comentarii

  1. Cumva, cei de la Wimbledon si-au luat teapa. Cei de la The Guardian au facut studiu si se pare ca au existat numeroase critici privind programarile de pe terenul Central si Nr. 1. Sunt in majoritate meciuri masculine. Abandonurile din meciurile Djokovici si Federer pe mine m-au amuzat teribil avand in vedere ca citisem articolul asta https://www.theguardian.com/sport/2017/jul/03/wimbledon-tournament-serves-grand-slam-gender-discrimination . In rest, pentru noi e 4-2 dupa primul tur. Sa vedem ce se mai cerne in al doilea :)

    • Eh, e, totusi, un pic de loterie in accidentarile astea. Adica nu cred ca sta entorsa sa aleaga doar baieti sau sa evite fetele. Pur si simplu a fost o zi proasta pentru stiinta din punctul asta de vedere. In rest, singura arena plina de pana acum a fost la meciul lui Roger.

  2. Daca venim noi astia doispe sa va facem cate ceva, nu stiu exact pe moment, poate aveti nevoie de ceafa de porc in frigider, unul doi cevapcici….. cum ar fi? E dureror ca sarbul i-a rapit idolului tau sansa de a avea 20+ la GS-uri dar de aici pana la ridiculizari penibile e cale lunga. Nu uita cine a detinut in epoca asta a tenisului toate cele 4 GS-uri simultan. Culmea, nu-l cheama Federer.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.