După îndelungi chinuri, astăzi a cam dispărut steagul României de la US Open. Raluca Olaru, singura jucătoare rămasă la dublu în competiție alături de chinezoaica Xinyun Han, a luat tristețe în două seturi de la Strycova și Hlavackova. Bine, Raluca mai are un meci și-n competiția de dublu mixt împreună cu croatul Franko Skugor, dar suntem deja în pericol să intrăm în zona aia de calcule în care se află mereu naționala de fotbal: teoretic avem șanse să vedem victorii, dar ar fi mai bine să ne concentrăm deja pe sezonul următor.
Așa că de azi lăsăm steagul împăturit frumos la intrare și ne ocupăm de US Open ca de Mondialul din Rusia: fără emoții și fără Italia, Olanda și România. C’mon.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Roger Federer – Nick Kyrgios: 6-4, 6-1, 7-5
Începem cu finalul. Pe la sfârșitul setului al treilea, când Mirka se pregătea să pună de-o mămăligă acasă ca s-o prindă moșu’ călduță când vine acasă de la tenis cu băieții, Roger a făcut asta:
https://twitter.com/doublefault28/status/1035978447032594434
Iar Kyrgios, ca noi toți, a avut o epifanie:
https://twitter.com/doublefault28/status/1035978983026900993
Bun. De aici plecăm în povestea meciului de azi: de la modul în care vulpea bătrână îmbrăcată întotdeauna în frac și joben a ridicat tacticos bastonul ăla de bancher elvețian și i-a ars o ștachie peste dejte șmecherului de Kyrgios, care încercase o scurtă râncedă pe muzică hip hop. Pentru că, până la urmă, faza asta este versiunea ultra concentrată a ceea ce-a fost meciul din turul al treilea dintre cei doi.
Un meci complet atipic pentru partidele jucate de Federer și Kyrgios până acum. N-au jucat ei multe, doar vreo trei până la US Open, dar băi frate, ce meciuri au fost! Fiecare terminat cu set decisiv jucat la tiebreak și fiecare decis de o mână de puncte. Doar dacă te uiți la scoruri te ia instantaneu durerea de cap, pentru că băieții ăștia (mă rog, Roger nu prea mai e băiat de când are patru copii, douăj de slam-uri și laba gâștei pe la ochi) jucaseră 9 seturi, iar 8 dintre ele s-au terminat la tiebreak. Așa că, oricât de ciudat ar suna văzându-l pe Nicu cum își bagă râma-n ele de puncte în contrast cu seriozitatea aia de bibliotecar a lui Roger, palmaresul dintre cei doi era extrem de echilibrat. Da, Federer conducea cu 2-1 la meciuri directe, dar la scorurile strânse ca elasticul unor chiloți mai mici cu o mărime (Rafa, sper c-ai văzut meciul ăsta, da?), palmaresul all-time putea fi lejer 3-0 pentru oricare dintre ei, că nu se mira nimeni.
Embed from Getty Images
În condițiile astea, era natural ca zacusca lu’ mama să ne așteptăm la o seară de sâmbătă doldora de tenis. Una în care am anulat toate cererile de ieșire în oraș, toate invitațiile insistente la băița ăluia mic, am pus telefonul pe silent, ca la Ateneu, am oprit notificările aplicațiilor de live score care mârâiau din cauza meciurilor de toate felurile de prin Europa, mi-am stors un ristretto regulamentar și m-am aruncat pe fotoliu, așteptând să văd cel mai nou episod din serialul Tinerețe fără bătrânețe și miserupism fără de moarte, faza pe tenis masculin.
Așa a și fost. Parțial. Temporar, mai bine zis. Până pe la 3-3 în primul set, Roger și Nicolae s-au agățat de propriile servicii ca gheara de mâță de piele prin tricou (În fine, Kyrgios s-a agățat și de serviciul lui Roger, imitându-l insistent la un moment dat – v-am zis, omul e prăjit), așa că probabil că pariorii au și pus-o de-un calcul scurt: deci tiebreak în fiecare set ori cinci seturi, clar peste 60 de game-uri în meciul ăsta. “Pac, pun rapid apartamentul la vânzare pe neți, pariez toți banii și mâine ne luăm vilă-n Snagov”. A, bineînțeles că nu vorbesc despre voi. Doar știm că voi, ăștia care citiți cu religiozitate cronicile, sunteți niște tipi cerebrali și nu ați face niciodată asta înainte să ne întrebați. Și știți că noi vă vom răspunde că am prins un singur pronostic în toată viața, doar de-aia scriem cronici după meciuri, nu preview-uri înaintea lor. Asta e, la un moment dat te prinzi că ești varză și adaptezi din mers, e și asta o artă.
Embed from Getty Images
Așa. La 3-3 servește Federer, iar Kyrgios scoate șuriul ăla ascuțit de bordură în spatele blocului și-l fâlfâie în fața lui Roger la 0-40, cu trei mingi de break achiziționate de pe site-uri chinezești obscure. Dar Roger dă repede paginile din vechiul manual al lui Houdini, ajunge la capitolul “Cum ieși din cătușe sub apă când Kyrgios te apasă cu gheata pe gât”, citește scurt și-și ia game-ul după o lungă suferință. Și cum știm cu toții – jucători cu milioane de euro în cont, ca ei, sau cu milioane de backhand-uri trimise în gard, ca noi – game-ul al șaptelea dintr-un set e Dumnezeu. În cazul de față, Federer a folosit boost-ul de moral și inerția ca să-i fure un break lui Kyrgios fix când australianul se pregătea de tiebreak și așa s-a dus setul.
Și s-a dus și meciul, că la Kyrgios moralul e frecat bine cu o dâră de săpun ud: e nevoie de un singur pas pe alături de cărare pentru ca golanu’ ăsta mic să alunece într-o gaură psihologică neagră ca cerceii prin scurgerea de la chiuvetă. Mai ales că de data asta nici nu l-a avut pe Mo Layhani alături, să-l bage în priză ca un arbitru neutru ce e.
Embed from Getty Images
Cinci game-uri consecutive a trosnit Roger rapid și tăios în setul al doilea, pe care l-a câștigat cu 6-1 și a dat greutate cuvintelor lui Marat Safin într-un interviu din seria “Pe vremea mea” apărut zilele astea prin presa spaniolă: “Bătrânii ăștia-s buni, nu zic nu, da’ asta și pentru că tinereii-s cam varză”, a zis Safin, care a subliniat-o pe-aia cu “Păi bă, când jucam eu trebuia să câștigi turnee la 16-17 ani ca să fii considerat speranță. Azi, ăștia de 23-24 de ani îi iau un set lui Nadal și gata, sunt Nextgen“. Uitându-ne un pic prin jur, ce să zicem? Are și Marat treișpe grame de dreptate acolo, chit că s-a retras de atât de mult timp, încât am uitat cu toții că rusul e de-o vârstă cu Federer. Și chit că, oricât de bandit ar fi Kyrgios, măcar ăsta n-a venit la meci cu ochii tumefiați cât cepele și cu vânătăi pe față, cum o făcea Safin pe vremuri prin Cupa Hopman. Și chit că Kyrgios nici nu s-a înscris în partidul lui Putin, ca alții.
Dar să-l lăsăm pe Safin în Duma lui și să revenim la meciul dintre Federer și Kyrgios, pe care deja era clar că elvețianul îl domină cum făcea pe vremuri, când lua 5 US Open-uri consecutive, înainte ca Nadal să găsească și el butonul de activare a șmecheriei ăsteia pe zgură. Deși a părut că meciul intră din nou în balanță cu ascendent în gemeni, Federer nu făcea de fapt decât să aștepte ca lui Kyrgios să-i tremure încheietura la serviciu ca să facă un break decisiv și să termine meciul 3-0 la seturi, lejer, estival.
Embed from Getty Images
“Nu-s mulțumit de cariera mea de până acum, cred că trebuie să mai lucrez în plan psihologic”, a zis Kyrgios după meciul ăsta. No shit, Sherlock. Dincolo, Federer se pregătește de un meci în turul al patrulea cu John Millman, un soi de Mihaela Buzărnescu al australienilor: până la 29 de ani, omul a trecut prin câteva operații crunte, iar acum încearcă să mai adune cât leuștean poate până să se lase de tenis și să se-apuce de crescut canguri sau de ce s-or apuca australienii când ies la pensie. Millman n-a mai ajuns niciodată în turul al patrulea la un Slam, dar spune că va intra pe teren fără să se gândească că joacă cu Federer, ci cu un jucător oarecare. Păi bine, bă Ioane: ce zici tu e că vrei să te aperi de Apocalipsă cu umbrela doar pentru că vrei să te autoconvingi că e de fapt o simplă ploaie de vară. Baftă.
Dominika Cibulkova – Angelique Kerber 3-6, 6-3, 6-3
Suntem atât de supărați că fetele noastre au zburat de la US Open înainte să depună ouă, că nu ne interesează sincer absolut deloc cine câștigă și cine pierde pe tabloul feminin. La o adică, poate am căuta cu telecomanda meciurile fetelor dacă Monica Seles și Steffi Graf ar reveni pentru un turneu în circuit sau dacă s-ar băga din nou Navratilova la o pasă cinstită. În rest, din partea noastră poa’ să câștige și Ostapen… Ok, poate nu Ostapenko, dar uite, Cibulkova. Are aproape 30 de ani, a făcut o finală de Slam (AO în 2014), a ajuns maxim pe locul 4 WTA, deci ar cam fi momentul să câștige un turneu major înainte să se ocupe și mai apăsat de contul ăla de Instagram pe care pune fotografii mai pe pițiponceală, așa, de-n unele cazuri nici măcar n-o recunoști după cătare. Dar e slovacă, nu cehoaică, deci nu ne interesează direct ce face, că doar nu avem meci cu ea în Fed Cup.
Embed from Getty Images
Probabil că și ea e de părere c-ar cam fi momentul să zbârnăie puțin, din moment ce tocmai i-a administrat intravenos o vacanță forțată însăși câștigătoarei de la Wimbledon de anul ăsta. Așa că, de azi, la US Open n-a mai rămas din Top 6 WTA decât localnica Sloane Stephens, care are de apărat titlul de anul trecut, că altfel s-ar cam fi cărat și ea la o săptămână suplimentară de întins ciolanul pe gârlă. După ce Simona și Wozniacki au lăsat America-n spate încă de acum aproape o săptămână, Caroline Garcia (locul 6 WTA) și Kvitova (locul 5 WTA) au fost scormonite azi noapte și ele de pe tablou de zgâtia de Carla Suarez-Navarro, respectiv de Sabalenka.
Embed from Getty Images
Așa că de azi ținem cu Cibulkova, fraților. Ce se poate întâmpla rău? Ok, nu-i ușor, că are meci cu Madison Keys, care tocmai a dat de la ea într-un interviu că-și dorește să ajungă pe locul 1 mondial. Ceea ce-mi aduce aminte de faptul că Madison Keys are abia 23 de ani, deși cumva mi se pare că e-n circuit de pe vremea în care haterii Simonei nu descoperiseră încă sportul ăsta la televizor și săreau direct de la fotbal la înmulțirea antilopei gnu pe Animal Planet.
Naomi Osaka – Aliaksandra Sasnovich: 6-0, 6-0
Apropo de viitoarele lidere mondiale, Naomi Osaka a venit la US Open anul ăsta hotărâtă să joace tenis-sprint sau vreo disciplină de-asta paralelă în care iei trofee bonus dacă nu transpiri. În timp ce alte șefe ale circuitului uită să iasă de pe teren și joacă până cade dolarul, japoneza a pierdut până acum 7 game-uri în trei meciuri și a stat pe teren mai puțin de 3 ore în total.
Embed from Getty Images
Ultima aroganță a venit aseară, cu Sasnovich, căreia i-a agățat doi covrigi de coadă și-a trimis-o în vacanță pe banii federației americane. Că na, e totuși turul al treilea la US Open, de unde-ți ies vreo 156.000 de dolari, de banii ăștia-ți permiți chiar și o săptămână la Mamaia în extrasezon. Ciudat e doar că Sasnovich, o bielorusă mai degrabă ștearsă ajunsă pe 33 WTA, a avut sânge s-o scoată în turul anterior pe Kasatkina înainte să ia prăjeala asta de la Osaka. Cine să le mai înțeleagă pe femei?
Maria Sharapova – Jelena Ostapenko: 6-3, 6-2
Ce ți-ai dori să găsești în ciorbă la restaurant? Păr sau unghii? Da’ cum ai vrea să fii anunțat că ai picat examenul? Prin SMS sau pe Whatsapp? Da’ pe cine alegi între Vadim și Iliescu?
Treaba asta cu alesul celui mai mic rău s-a dovedit a fi, în istorie, parte din ADN-ul românesc, așezat la loc de cinste alături de tăiatul porcului și de lipsa semnalizării la schimbatul benzii. Așa că nu ne mirăm deloc că am ajuns să poluăm până și tenisul cu preferințele noastre. Bine, iubirea epocal-viscerală pentru Măriuca și Lenuța vine la noi involuntar în special pe fundal nervos. Dar, dacă e să gândim la rece, fetele astea n-au făcut decât să-și practice meseria în finalele alea de Roland Garros, chit că asta a însemnat că la un moment dat s-au intersectat cu dorințele noastre făcute praf de zgură și au devenit astfel persona non grata pe o listă foarte scurtă de jucători pe care nu-i putem avea cu adevărat la suflet decât eventual dacă ne umplu țara cu autostrăzi.
Embed from Getty Images
Ok, poate că Maria nu și-a făcut doar meseria pur și simplu, că în job description nu scrie neapărat că trebuie să bagi pastile de prevenție a bolilor de inimă, așa cum complet accidental o făcea toată delegația de atleți ruși de pe la Jocurile Olimpice. Dar femeia a greșit, a plătit cu o vacanță prelungită de vreo doi ani, iar dacă deținuții pot fi recuperați și reintroduși în malaxorul moral oricum bolnav al societății, poate fi recuperată și Bombonica. E adevărat că nu ne ajută deloc nici țipetele alea de animal sacrificat când vine vorba să ne alegem partea, dar Sharapova nu și-a adunat niciodată hoardele de fani pe criterii sportive, ci mai degrabă ecumenice. Așa că pe teren poate să facă ce vrea cât timp nu face burtă.
Embed from Getty Images
Așadar, meci între nemesisurile Simonei Halep. Înainte ca fetele să intre pe teren, Eurosport înfige în transmisiune un scurt video interviu al mătușii Ostapenko, care se scapă și ne ne zice ce știam deja: că cea mai bună prietenă a sa din circuit e Sorana Cîrstea. Dacă mai aveați vreo bănuială că unele dintre fetele noastre se iubesc reciproc la sânge, voilà dovada: până și prin alianțele astea indirecte se respiră dragoste și respect mutual nelimitat. Bine, frecușurile astea sunt oarecum normale când vine vorba de un grup pestriț de dorințe, stiluri și momente în care ți se pare că ai ajuns a cincea roată la căruță după ce la un moment ai fost liderul generației tale și te iubeau toți necondiționat.
Embed from Getty Images
Revenim pe Arthur Ashe. Se anunța un meci crunt între două hitterițe: una care țipă crunt, alta care țipă crunt mingile afară, vorba ardelenilor. Iar dacă tot meciul ar fi fost ca primul game, care a durat 12 minute și în care Lenuța a salvat 5 mingi de break, probabil că meciul ăsta ar fi bătut lejer ca durată celebrul Isner-Mahut de la Wimbledon, cu tot cu somnul dintre reprizele de tenis de atunci. Din fericire pentru noi, n-a fost cazul și Sharapova a avut grijă de tenul nostru oricum încercat, așezându-ne la somn în mijloc de noapte după o oră și 23 de minute în care a făcut-o emmental pe Ostapenko. Doar 5 game-uri a luat mătușa Leana într-un meci în care a dovedit că stilul “Pumnii mei minte nu are”, care i-a produs un Roland Garros când nu știa nimeni de unde s-o ia, face mașina daună totală atunci când motorul nu-i echilibrat corect. 41 de neforțate și 10 lovituri direct câștigătoare a adunat Ostapenko în meciul cu Sharapova. Și bănuiesc că măcar jumătate dintre alea 41 de gogonele au venit de frustrare că ăleilalte nu-i tace deloc pliscul atunci când lovește mingea.
Embed from Getty Images
Toată presa a dat-o pe-aia cu Sharapova care are 23-0 în meciurile jucate seara pe Arthur Ashe, așa că n-o mai detaliez eu. Cert e că femeia se simte acolo ca-n farmacie, deci practic rămâne la latitudinea organizatorilor de la US Open să decidă dacă Maria câștigă turneul sau nu. Următoarea haltă: Carla, cu peronul pe toate părțile.
Ce-am mai văzut azi noapte la US Open
În alte meciuri notabile jucate la US Open, Novak Djokovic s-a calificat lejer în a doua săptămână de turneu după ce l-a servit cu pljeskavica stricată pe Gasquet, care până să se înblonzească era singurul jucător francez din istoria tenisului cu freză normală. Dar na, la Mondialul din 1998 n-avea decât 12 ani și nu știe că dacă te vopsești blond ai toate șansele să joci prost. Nole 6-2, 6-3, 6-3.
Embed from Getty Images
În meciul inginerilor germani, fratele Kohlschreiber, ajuns și el la 34 de ani, a reușit să-și păstreze calmul pe întreaga durată a unui meci de tenis, chestie mai rară decât o privatizare reușită în România. Cu o mină serioasă împrumutată de la vecinul de palier situat mai jos pe hartă, Philipp a întors meciul cu eterna speranță Alex Zverev după ce ăsta mic luase primul set, devenind al doilea pensionar care confirmă într-o singură zi de tenis ce zice Marat Safin în interviul ăla de care v-am povestit mai sus. Mă rog, Zverev nu mai e tocmai mic nici măsurat cu metrul, nici măsurat cu calendarul, dar înțelegeți ideea. “Băi, asta cu jucatul tenisului e un proces mai lung, nu-i cum credeți voi, țac-pac și ai luat Slam-ul. Cred că la anul vin rezultatele alea grele”, le-a zis Zverev jurnaliștilor după meci, sperând probabil că în 2019 se vor retrage dracu’ până la urmă Nole, Rafa, Roger, del Potro, Kohlschreiber și toți ăștia care-l încurcă în încercarea lui de a deveni cel mai bun jucător din lume. Până atunci, rămâne cel mai bun jucător de 21 de ani născut în 20 aprilie la Hamburg. Kohlschreiber 6-7, 6-4, 6-1, 6-3.
Embed from Getty Images
Spre finalul nopții de sâmbătă spre duminică, pe când băieții și fetele din pozele Cibulkovăi încep să se scurgă dinspre cluburi spre case, și-au tras meci de tenis Marin Cilic, uriașul cu față de copil, și Alex de Minaur, copilul cu față de copil. Deși are un nume care-l recomandă ca fiind băimărean, De Minaur ăsta e un australian de 19 ani antrenat de Lleyton Hewitt care după prezență și față pare unul dintre băieții de mingi care au primit racheta să dea două mingi peste fileu într-un demonstrativ. Fizicul de olimpic la fizică nu-l împiedică însă să facă meciuri fabuloase, cum a fost cel jucat în noaptea și dimineața asta contra lui Marin Cilic. Și când zic “dimineața” nu mă refer doar la dimineața noastră, ci și la cea americană, pentru că cele cinci seturi lungi au întins partida dintre cei doi după ora două a New York-ului. Rămăseseră la un moment prin tribune doar oamenii care fac curățenie după americani (și chiar e nevoie de asta, la ce lasă ăștia în urmă pe arene), antrenorii, partea din familie care nu trebuie să gătească mâine micul dejun și alți vreo 200 de pierduți în spațiu care au avut inspirația de a rămâne să vadă un meci până la urmă excepțional făcut de cei doi jucători.
Embed from Getty Images
Momentul culminant al meciului a fost la 5-2 pentru Cilic în setul decisiv, când croatul a avut cinci mingi de meci pe serviciul cangurului, dar ăsta mic a întors după ce-a arat linia de fund până când l-a făcut pe Marin s-o dea în bălării. Apoi a reușit să-i ia break lui Cilic, ceea ce știm cu toții că e o reușită remarcabilă în sine. Ce n-a reușit însă e să câștige până la urmă meciul. Deși a avut 2-0 la seturi, de Minaur s-a sufocat de la efort într-un final apoteotic și a scăpat-o din mână fix când ar fi avut mai multă nevoie de oxigen să-l enerveze pe Cilic. Marinică 4-6, 3-6, 6-3, 6-4, 7-5.
Embed from Getty Images
Ce e de luat la bord de duminică seara până hăt, luni dimineață:
La fete:
K. Kanepi – S. Williams
A. Sevastova – E. Svitolina
S. Stephens – E. Mertens
La băieți:
D. Thiem – K. Anderson
R. Nadal – N. Basilashvili
J. Isner – M. Raonic (doar dacă vă plictisiți crunt acasă)
B. Coric – JM del Potro
La dublu mixt:
Olaru/Skugor – Srebotnik/Venus
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
