Vești proaspete din infern. Ziua 5 la US Open. Sau așa cum o știe Djokovic „o altă zi de concediu plătit până luni, când încep să mai trec pe la birou”. Pe front, mizele sunt uriașe. În spatele frontului, lupta este cumplită. Din arene privesc scaune goale, țintind drept sufletele bieților combatanți. Imaginile cu Alex Zverev căzut pe un scaun și dezbrăcat de forțele care conduc lumea sunt de-a dreptul cumplite. Greu de privit pentru orice om care la această oră stă într-un apartament dintr-un oraș al lumii civilizate.
Nici fetele nu sunt cruțate. De fapt, MAI ALES fetele nu sunt cruțate. Madison Keys este obligată să mănânce cu furculița, în timp ce Naomi Osaka rostogolește rachete pe teren. Câțiva metri mai departe, Sofia Kenin stă pe un scaun de parcă mai are de pierdut trei ore până îi ajunge pe șantier cifa cu beton.
Într-adevăr, după o analiză în detaliu a situației, pot confirma: viața în bula de la US Open se desfășoară în condiții inumane, așa cum a reclamat Kiki Mladenovic. Cu ultimele puteri, în memoria celor căzuți de pe tablou, în onoarea celor care au răzbit și pentru că mai trebuie să facem bâză de Nole, să înceapă cronica zilei a 5-a.
Cronicile de Grand Slam îți sunt oferite de Porsche:
Borna Ćorić – Stefanos Tsitsipas: 6-7, 6-4, 4-6, 7-5, 7-6
E mare păcat că doar 70% din mediul rural din România a rămas în Antichitate și restul lumii a evoluat. Pentru că ar fi frumos ca acum să vedem niște filozofi atenieni scribălind la o tragedie greacă pe baza schiței oferite de meciul lui Tsitsipas. Puțini vor avea curajul să o spună, dar îmi exprim credința că Ćorić chiar a avut milă de pletele grecului în ultimul set, când chiar i-a lăsat spațiu să ducă în tie-break un meci în care Ștef avusese 7 mingi de meci și 5-1 la game-uri în setul al patrulea.
Dacă în după-amiaza asta ninge la New York, să știți că ar fi perfect justificat. Pentru că în felul ăsta am avea și o explicație pentru ceea ce i-a căzut în brațe lui Coric: e Crăciunul pe rit pandemic și croatul i-a recitat Moșului din Giacomo Leopardi, operă care i-a servit drept inspirație și atunci când a creionat tactica meciului de azi.
Nu ați venit în locul potrivit dacă vreți să aflați ce i s-a întâmplat lui Tsitsipas și cum a ajuns să piardă șase game-uri consecutive după ce a avut 2-1 la seturi și 5-1 în setul 4. Probabil că nu vom afla răspunsuri precise mai devreme de anul 2023, pentru că toți inginerii biochimiști ne sunt ocupați cu crearea unui vaccin anti-Covid, iar școlile profesionale de depanatori de strunguri se fac doar online și nu vor putea emite diplome. Putem însă apela cu încredere la conspiraționiști sau, dacă totuși vrem să ne ținem de medicamentația recomandată, putem să aruncăm un ochi pe statistici și să întrebăm la magazia arenei Louis Armstrong de unde a primit Ćorić scara aia cu care a tot urcat la fileu când apele lui Tsitspas au început să se tulbure și țuica din cazan să i se transforme în spirt.
Embed from Getty Images
Pentru că Ćorić a avut 14/20 la fileu în setul 4 și era rost de pus pe ecran o bulină cu „18” în centru de fiecare dată când Tsitspas încerca să copieze mișcarea, agitându-și pe lângă plasă pletele încleite în spaimă. S-a ajuns inclusiv la loburi executate cu precizia cu care Nadal își așază sticlele, iar meciul s-a dus într-un decisiv în care l-am văzut pe Stefanos luându-și soarta în brațe și agitând-o într-o pișoarcă bezmetică, deși eticheta cerea vals cu accente de kizoomba.
Aici a intervenit blestemul lui Tsitsipas, care e un jucător dezvoltat pe toate sectoarele, dar care nu-și găsește tot timpul cuțitul de mers la bătaie. Iar când în fața lui Ćorić te prezinți cu furculițe și lingurițe, așteaptă-te să fii felul principal la o cină în care singurul favor e că ți se îngâmă o rugăciune de pe cealaltă parte a mesei. Chit că a avut break la mijlocul setului, Tsitsipas nu a mai găsit Steaua Polară a meciului și s-a împiedicat în fiecare moment important al decisivului, vizibil încurcat de capacitatea lui Borna de a cânta la mandolină pe lunguri de linie și, în același timp, de a da cu cazmaua în forehanduri capabile să întoarcă racordajul pe dos.
Embed from Getty Images
Ćorić, care nu a trecut niciodată de turul al patrulea al unui Grand Slam, merge mai departe să îi facă rapoarte australianului Jordan Thompson și, dacă gravitația nu își ia partea leului și îl lasă pe croat în aer, sunt șanse decente să îl vedem ulterior într-un meci cu Zverev. Oricum, mult mai mari decât șansele de a-l vedea pe Tsitsipas netuns de ta-su’ după meciul ăsta.
Naomi Osaka – Marta Kostyuk: 6-3, 6-7, 6-2
Profit de ocazia asta pentru a vă spune din nou că Naomi Osaka e, contrar aparențelor, leacul lumii în care trăim. Cel mai probabil, Osaka nu va servi drept inspirație pentru băuturi răcoritoare sau branduri de ceareale, dar ar putea fi oricând imaginea unei biblioteci interspațiale. Când o să vină extratereștrii să ne bage la reeducare, o să ne-o arate pe Naomi și o să ne întrebe „Băi clămpăilor, voi de ce nu puteți fi ca ea?”. O să ne fie greu să învățăm să mormăim acel sunet definit, un fel de „Souliiiii” pe care îl spune de fiecare dată când își aruncă aiurea mingea, dar presimt că pe acolo trece salvarea speciei umane.
Nici măcar în setul al doilea, când aproape își întinsese părul în loviturile strâmbe în care se tot împiedica, nu a putut să-și piardă controlul așa cum o facem noi, oamenii normali, când auzim noi măsuri economice ale Guvernului. Sau un claxon la semafor în miimea de secundă în care s-a trecut din roșu în verde.
Embed from Getty Images
Mi-am dat seama că Naomi e trimisa unei civilizații superioare când, totuși, s-a gândit că e rost să arate nervi și a dat cu racheta de pământ. De fapt, mai mult a așezat-o, cu tactul cu care izbești telefonul atunci când soacra te anunță că vine trei săptămâni în vizită pentru ziua ta: ești nervos, vrei să știe toată lumea care îți e atitudinea de început, dar tocmai ți-ai luat telefonul și înțelegi că el îți va fi salvarea de fiecare dată când o să îți pui colegii să te cheme la birou pentru a evita să joci șeptic alături de restul familiei.
La meciul ăsta le-am văzut pe Madison Keys înfulecând ceva la pachet și pe Sofia Kenin combinând analiza adversarului cu plaja pentru glezne. O altă zi normală în bula de la US Open. Mai puțin normal a fost meciul lui Naomi cu Kostyuk, o ucraineancă de 18 ani pe care o așteaptă o frumoasă carieră posibil plină de trofee și sigur plină de frustrări survenite din faptul că niciun comentator, niciodată, nu își va da silința să îi pronunțe numele corect. Adică, habar nu am cum, Osaka se poate rosti așa cum se scrie, dar Kostyuk trebuie să devin Cofștiuch.
Embed from Getty Images
Trecem peste, pentru că trebuie să propovăduim unul dintre puținele, dar tot mai prezentele momente în care Naomi câștigă folosindu-și echilibrul nu doar în reacții, ci și în joc. Cumva, asta pare a fi una dintre abilitățile oricărui mare jucător: capacitatea de a face lucruri simple atunci când simplitatea e cheia jocului. Da, Naomi și jumătate din Top 100 pot trimite backhand-uri în lung de linie și litoral dacă le trezești în miez de noapte cu tropotele Călușarilor, dar magia e să nu încerci să faci asta constant. Să știe toți că poți, dar să alegi tu momentul.
Iar Osakăi i-a ieșit fix cât era necesar pentru o victorie în trei seturi care nu mai părea deloc garantată la finalul tie-break-ului încheiat cu o despărțire între ea și rachetă. Marta a dat în tubă non-stop, a chinuit fizioterapeutul și i-a dat de lucru așa încât toată asistența de la meci să-și merite banii pe ziua de muncă, dar nu a putut să găsească și cântecelul cu care să adoarmă copilul în setul decisiv. Meci strașnic a fost, cu Naomi câștigând 82% dintre punctele jucate cu primul serviciu, deși e cazul să se întrebe dacă treaba nu a fost atât de grea și pentru că a insistat ea să fie așa.
Alexander Zverev – Adrian Mannarino: 6-7, 6-4, 6-2, 6-2
O să vedem în curând jucătorii francezi predându-se în fața organizatorilor US Open și recunoscând nu atât victoria Covid-ului asupra omului, cât victoria lui Paire asupra tenisului. Probabil că la Benny va ajunge un trofeu special, pentru că situația celor 11 cu care a jucat el cărți în cantonament e din ce în ce mai complicată. În primul rând, eu nu pot să pricep de ce oamenii ăia – și orice alți oameni din anul 2020 – mai joacă cărți. E probabil cea mai anostă formă de divertisment de la „Divertis Show” încoace.
Totuși, Benny nu a fost niciodată atât de aproape de a elimina atât de mulți adversari la un Grand Slam. Mannarino era cât pe ce să-și înceapă dimineața cu bățul de vată-n nas după ce meciul lui cu Zverev s-a amânat. În timp ce Sasha băltea într-un șezlong la ora la care trebuia să înceapă meciul, internetul încerca să afle unde a cerut virusul room service. Până la urmă, nu s-a mai consemnat stupizenia de a trimite acasă un Mannarino care deja jucase două tururi după întâlnirea cu Benny, iar soarta turneului a rămas încâlcită în lanțurile lui Zverev.
Embed from Getty Images
Zverev e tot cum îl știm, total dedicat ideii de a-și complica meciurile cu ajutorul talentului său de a servi catastrofal cu al doilea serviciu. „Patru duble în trei game-uri” e atât prima strofă a multor meciuri jucate de neamț, dar și o comorbiditate sportivă care-l tot mușcă de portofel pe flăcăul de 23 de ani antrenat de David Ferrer. Totul e chin și jale pe propriul serviciu și doar ajutorul divin dublat cu lipsa de inspirație poetică a lui Mannarino au făcut ca primul set să ajungă în tie-break.
Supa s-a mai limpezit în setul doi și am început să vedem tot mai des cum forehand-ul lui Mannarino stă să moară pe marginea drumului, cu atât mai mult cu cât Zverev s-a pironit pe mingi, ținându-le lungi și bucălate în direcția adversarului. Setul trei a început cu un 3-0 acru pentru neamț, iar croissantele lui Mannarino nu au mai ieșit la timp din cuptor, chit că francezul a tras cât a putut de un time out medical care, finalmente, doar a amânat diagnosticul inevitabil: puțin peste trei ore de tenis în care Zverev ne-a arătat că poate întrupa cel puțin doi jucători diferiți. Unul dintre ei va da în turul următor peste Davidovich-Fokina, un tip cu nume care pare inventat despre care vom mai vorbi în zilele care urmează.
Novak Djokovic – Jan-Lennard Struff: 6-3, 6-3, 6-1
Ca să vedeți ce înseamnă un Grand Slam de pandemie în țara în care colcăie virusul și prin câteva localități o fi ajuns chiar și primar, puteți observa unde ne duce criza de meciuri: am ajuns să scriu la modul real despre un meci în care Nole a jucat exact cât își petrec zilnic și mâțele mele interesându-se de viața mea personală.
E mișto cu Struff. Pare mielul de sacrificiu al turneului și dă peste Nole la toate competițiile la care ajunge. Dacă nu am ști mai bine, am crede că universul vrea să-l introducă pe neamț în lumea fantastică a leacurilor băbești din Belgrad. Oricum ar fi, meciul de azi a consemnat al treilea episod eliminatoriu pentru Struff în relația cu Djokovic în 2020.
Tot la capitolul cifre, Nole a ajuns la 26-0 în acest sezon sau 27-0 dacă punem și victoria împotriva Covidului. Nole merge mai departe să îi ia pulsul lui Pablo Carreño Busta. Condoleanțe.
Embed from Getty Images
Dennis Shapovalov – Taylor Fritz: 3-6, 6-3, 4-6, 7-6, 6-2
Ăsta nu a fost meci de ATP Next Generation, ci doar un alt interval orar în care am putut observa în liniște ce ne rezervă viitorul. Un soi de sferă magică, dar nu ca aia de la cea mai nouă televiziune de știri din România. Adică nu penibilă, asta vreau să spun.
Dacă tot a prins poarta deschisă pe arena-mamă din complex, Fritz a aruncat primul tunet al meciului, servind cu 230 de kilometri pe oră. Flăcăul are 22 de ani și ai zice că e trecut în comparație cu vecinul canadian Shapovalov, care e înregistrat la 21 de ani. Fritz a băgat în sobă numai lemne tăvălite în carbid timp de două seturi și pare că Isner s-a reîncarnat într-un jucător ceva mai scurt în tibii. Dar senzația e falsă, pentru că băiatul ăsta știe și cu mingea atunci când rudele dorm în sală și e nevoie de niște reglaje fine.
Embed from Getty Images
În setul 4, Fritz a avut chiar 5-2 și prognoză bună pentru a închide granița, însă Dennis știe să acceseze prin cheat-uri un joc ascuns. Per total, am avut un meci cu un total de 40 de ași, iar Shapo a turnat și 60 de mingi direct câștigătoare. Repet: vorbim de doi jucători de 21 și 22 de ani și de servicii 230 de km/h. Or aștepta ăștia din noua generație să se retragă Big Three ca să câștige turnee, dar termină mereu primii la jocul cu pumnul de la bâlci. #Artă #Cultură #Talent
Embed from Getty Images
De servit la US Open în ziua a șasea (în noaptea de sâmbătă spre duminică)
S. Cîrstea – K. Muchova
S. Stephens – S. Williams
R. Bautista-Agut – V. Pospisil
K. Khachanov – A. De Minaur
M. Fucsovics – F. Tiafoe
Rojer/Tecău – Cabal/Farah
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
