Nu vă ascund dezamăgirea pe care am trăit-o spre finalul zilei de duminică, când organizatorii de la US Open ne-au anunțat pe toți că e momentul să ne lingem pe bot de dublul în care Marius Copil și Nick Kyrgios urmau să joace în turul al doilea cu Marach și Melzer. Vedeți voi, atunci când armata ți se-mpuținează radical în ultimele trei zile, un meci în care Kyrgios îl învață vrăjeli pe Marius e tot ce-a recomandat doctorul pentru ca despărțirea sentimentală de US Open să fie realizată cât mai ușor posibil.
Așa, însă, bifăm iar un slam în care la jumătatea turneului nu mai găsești urmă miros de mămăligă pe tablouri, fie ele de simplu sau de dublu.
Așadar, cu ai noștri plecați în aproape toate formele lor de agregare spre case, nu ne rămâne decât să stăm cu ochii pe ai lor și să mai găsim motive de adopție națională. Bianca Andreescu vorbește română și trebuie să le răzbune pe Simo și Sori, deci e de-a noastră. Nole și Dimitrov sunt născuți practic la un pas de granița cu noi, deci sigur știu să-njure în românește și am băut împreună apă din Dunăre la scăldat. Așa că-s clar ai noștri. Nu în ultimul rând, mă uit pe tabloul băieților și-l zăresc pe Berrettini în optimi. Nu-l bagă nimeni în seamă, a ajuns aici fără să facă daune, e cuminte, devreme acasă, vorbește italiana, mănâncă pizza, deci practic îi place pâinea. Vă propun să-l considerăm moldovean începând de azi.
De Federer nu mai zic, știm cu toții că-i născut la Mizil și că joacă pentru Elveția din milă. Nu-ncape îndoială: iar îi dominăm pe toți și atacăm supranumeric.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Roger Federer – David Goffin: 6-2, 6-2, 6-0
Vezi tu, Roger? E și ăsta un mod de a ne face să nu mai vorbim despre culorile incerte de pe echipamentul Uniqlo. Puteai să fii și mai subtil, e adevărat, că sărmanu’ David chiar n-are nicio vină pentru elucubrațiile noastre. În fine, îl trecem la daune colaterale și mergem mai departe. A ajuns ea Simona în finală de Slam îmbrăcată într-o fustă cumpărată la kil, oi fi și tu în stare să treci în final peste hainele alea fără sare și piper. Dar cu mult wasabi, pasămite.
Recunosc că am pierdut începutul meciului, pentru că mă uitam cum Raluca Olaru și Yang iau dop la dublu de la Ostapenko și Kichenok. Așa e meseria asta de cronicar, pierzi lucrurile esențiale de dragul de a le oferi cititorilor toate informațiile inutile din lume. Iar pentru că strategia asta m-a făcut să pierd ceea ce urma să devină singurul moment pozitiv bifat de Goffin în tot meciul, o să mă rezum să vă anunț că Raluca și colega Yang au luat bătaie.
Embed from Getty Images
Dar am reușit să observ ceva. Servea Raluca spre finalul meciului când pe transmisiune s-a auzit la un moment dat în fundal o huruială masivă. Pentru că suntem la New York și știm că n-avea cine să dea gol la fotbal, era evident că mulțimea se bucura pentru reușita unui jucător de tenis. Nu era pentru că Raluca reușise un lung de linie, nu era nici pentru că Barty tocmai luase craci de la Wang în optimi și în mod clar nu era pentru că Nini Dică tocmai pierdea primul set în turneul juniorilor contra lui Liam Draxl.
Era pentru că Federer tocmai reușise rebreak-ul și egala la 2 după ce Goffin începuse meciul cu ambele picioare pe pedala din dreapta. Oricât de superficiali ar fi spectatorii americani când vine vorba de tenis și oricât de mult li s-ar rupe cureaua de faptul că doi jucători servesc și returnează când ei își caută senini locul în tribune, oamenii simt momentele în care Roger are nevoie de un brânci scurt, dar sănătos. Mai e totuși o săptămână de turneu, ce dracu’ facem dacă rămânem cu Goffin și Rublev pe tablou? O să ajungem să ne vedem duminica viitoare la tenis noi, ăștia care scriem, cu voi, ăștia care citiți, doar pentru a reuși să ridicăm standardele weekend-ului.
Embed from Getty Images
Dar spectatorilor de pe Arthuraș le-a părut rău repede de faptul că l-au luat pe Rog de-o aripă și l-au ajutat să treacă pârleazul. Pentru că nentu Federer nu știe de glumă și nici frâne n-are, iar meciul s-a terminat îndeajuns de repede pentru ca biletele alea să nu merite banii dați. Mă rog, unde s-a mai pomenit ceas elvețian cu etriere și plăcuțe de frână, până la urmă? Așa că, odată ce Goffin a pierdut șansa de a-i strecura mingea printre gladiole lui Fed, elvețianul a luat-o la goană în timp ce David contempla pierdut orizontul.
S-a făcut 6-2 cât ai zice “Bă, da’ nu ziceau ăștia că Federer de-abia se târăște la US Open-ul ăsta?”, iar Gof începea să respire ca un fumător căruia îi ies plămânii prin esofag.
Embed from Getty Images
Din momentul ăsta al meciului, Federer s-a transformat într-o combinație de ceas construit de orologierii din Geneva, torpilă submersibilă, campion mondial la șah și campion olimpic la patinaj artistic. E combinația aia de elemente care generează o stare de grație pe care Federer o adoră și în care elvețianul pare intangibil și imbatabil, chiar dacă de partea cealaltă a fileului ar sta o ființă fantastică în care sunt combinate cele mai bune variabile ale istoriei tenisului masculin: forehand-ul lui Nadal, flexibilitatea lui Nole, serviciul lui Karlovic, viteza lui Chang, eleganța lui Sampras și creativitatea lexicală a lui Kyrgios. În tot acest timp, Goffin s-a transformat și el în ce-a știut de-acasă: o pralină uitată în soare, uitând lucruri de bază în tenis. A băgat mai puține servicii în teren decât fac eu când experimentez serva cu mâna stângă, iar din cele care intrau abia ce reușea să adune câteva puncte amărâte, și alea în momente inutile ale game-urilor.
Iar cum Roger e fiară bătrână și simte mirosul de sânge de la 10 kilometri, a început să renunțe la jocul “Câte game-uri consecutive pot câștiga fără să pierd vreunul?” și să continue meciul cu mult mai dificilul “Da’ puncte consecutive fără să pierd vreunul?”
Embed from Getty Images
Așa s-a terminat meciul: cu un Goffin melancolic care se întreba cu ce naiba a greșit de-a nimerit fix el în calea versiunii Terminator a lui Roger. Și cu un Federer care părea că filmează partea a doua din Benjamin Button la ediția asta a US Open: pe măsură ce meciurile devin teoretic mai grele, al nostru începe să piardă din ce în ce mai puține game-uri. Spre zero.
De notat însă faptul că Roger nu e doar un jucător de tenis cât de cât decent, ci și un tată responsabil. Dacă de obicei își aduce copiii la meciuri, de data asta a simțit că se lasă cu sânge și i-a lăsat acasă, cu bona, pe toți patru. Mie, de exemplu, mi-a rămas mereu pe retină un porc grohăind disperat într-un decembrie din copilărie, așa că era păcat ca Goffin să rămână în memoria gemenilor sub forma unui tip care părea pierdut pe teren de la alt sport.
Embed from Getty Images
Grigor Dimitrov – Alex de Minaur: 7-5, 6-3, 6-4
Probabil că Grigore nu diferă foarte mult la capitolul construcție a ADN-ului de ceea ce vedem prin sportul românesc, așa că suntem tentați să credem că un sfert de finală la US Open apărut de nicăieri într-un an în care bulgarul a ajuns spre granița locului 100 în clasamentul ATP are toate șansele să joace rol de recul în cariera omului. O carieră ce părea că a ajuns într-un moment în care Dimitrov contempla serios posibilitatea de a trece pe la ITF-urile din Hersătrău ca să bată 5 juniori pentru a-și aduce aminte ce trebuie să faci după ce câștigi un amărât de meci.
A avut și un pic de norocuț, totuși. L-a bătut în primul tur pe Seppi, care în ultima perioadă se împiedică de rachetă dacă-l scoți de la dublu, iar în al doilea tur a beneficiat de abandonul anunțat din timp al lui Coric, deci în loc să piardă eroic a dormit năpraznic. După un tur al treilea cu Majchrzak, meci din care Grigor a ieșit cu 3-0 și cu efort susținut în încercare de a-i pronunța numele adversarului, a venit, iată, o victorie cu Alex de Minaur. Primul meci serios jucat la turneul ăsta.
Embed from Getty Images
Era ciudat ca Baby Federer să se retragă înainte de adevăratul Federer, totuși. Așa că Grigor și-a adus aminte de vremurile bune, în care juca Grămada cere vârf cu fetele de prin circuit și în care câștiga Turneul Campionilor. Mai țineți minte versiunea aia a lui Dimitrov? Cea în care juca rolul vârfului noii generații care pune în pericol stabilitatea arhitecturală a stâlpilor din vârful ATP? Eh, și-a adus aminte și el de mișcările de atunci, alergându-l pe de Minaur ca-n poveștile cu haiduci.
Dar turneul lui Grigor începe doar în sferturi, când după colț va aștepta nimeni altul decât Stăpânul Reverelor. Va fi frumos la Roger – Grigor: dacă vom închide ochii, ne vom simți brusc cu vreo 8 ani mai tineri, când ne uitam la US Open cu ochii moțăind după o zi de muncă și fără să ne gândim ce naiba scriem dup-aia toată noaptea în cronica de după.
Embed from Getty Images
Johanna Konta – Karolina Pliskova: 6-7, 6-3, 7-5
Privesc cu atenție și îngrijorare cum Karolina, fată care altfel nu a avut ocazii prea multe să ne calce pe bombeuri de-a lungul carierei, continuă să nu-și găsească pașii fix pe la Slam-uri. În momentul ăsta, Pliskova e jucătoarea care merită cel mai mult un titlu de Slam între cele care n-au avut încă ocazia să guste ciorba de potroace de după party, iar asta nu e ok. Mai ales când d-alde Leana și Wallzniacki s-au scrijelit prin istoriile recente pe trofeele alea.
Embed from Getty Images
Poate în 2020. Pentru că 2019 a trecut ca TGV-ul prin slam-urile Pliskovei. Deși a demonstrat pentru a nu știu câta oară că-i polivalentă și capabilă, câștigând turnee pe toate suprafețele anul ăsta, Karolina intră-n zona crepusculară când vede tablou de 128 de fete, chit că ne-a arătat de multe ori că n-ar avea probleme să le clănțăne pe toate, pe rând, indiferent de nume, când e nevoie de asta.
De data asta, Karolina a fost scoasă-n decor de Johanna Konta, și ea aflată într-un an de grație. Konta face și ea parte din galeria selectă a celor care-și bagă des botul pe ușa întredeschisă pe la slam-uri, diferența fiind făcută de faptul că Jo are sezoane și sezoane: ba ajunge în semifinale la Roland-Garros pe o suprafață pe care o iubește ca pe francezi, ba ia bătaie 52 de săptămâni consecutiv de la toate pifanele prin primele tururi ale turneelor.
Embed from Getty Images
Nu, nu va fi cazul ca Johanna să ia US Open anul ăsta, că-i stau balaurii în drum. Și nici nu merită s-o facă înainte de Pliskova, chit că azi a bătut-o pentru a doua oară în carieră. E 6-2 scorul la general, deci nu vă lăsați păcăliți de meciul ăsta. Uite, și noi am bătut Anglia la fotbal pe unde-am prins-o pe la turneele finale, da’ sper că nu aveți impresia că Budescu ar trebui să joace-n ghete lustruite de Harry Kane.
Serena Williams – Petra Martic: 6-3, 6-4
Meciul ăsta a început cu break al Petrei. Proastă decizie a croatei, care a pornit astfel uraganul Serena pe coasta de est fix înainte ca uraganul Dorian să înceapă să sape estul Floridei.
Embed from Getty Images
Singurul moment în care Serena a avut emoții în meciul ăsta a fost când a călcat greșit la un atac la fileu undeva prin setul al doilea, semn că nici fileul ăla nu mai acceptă atât abuz în serviciu-voleu la o singură ediție de Slam. Păi ce facem, mă copii, revenim la tenisul din anii ’70-’80? Și dacă revenim, ia să adaptăm noi și premiile de la turnee ca să rimeze cu ce era pe vremea aia. Virginia Ruzici a primit 21.000 de dolari când a luat Roland-Garros-ul în 1978. Exact aceeași sumă pe care Serena o plătește bonei ca să stea cu fata cât ea bate mingea pe Ashe.
Embed from Getty Images
Două role de bandaj mai târziu, Serena revenea pe teren și termina construcția fără să scârțâie din vreo balama, trimițând-o pe Petra în rezervă și apropiindu-se de visul oricărui fan al tenisului pe fast forward: un meci cu Taylor Townsend în finală. Dacă o fi să fie (nu va fi, bineînțeles, doar nu stă degeaba Bianca Andreescu pe turnantă), va fi ca-n bancul ăla în care lipești cu bandă adezivă o felie de pâine cu unt pe spatele unei pisici: generator perpetuu de energie. Not bad, not terrible.
Embed from Getty Images
Wang Qiang – Ashleigh Barty: 6-2, 6-4
De două ori jucaseră Wang cu Barty până acum și de două ori a scuturat australianca perele din coama chinezoaicei. Fără prea multe probleme. Așa că probabil că Ash și-o fi zis că-i rost de relaxare în optimea asta în așteptarea meciului cu Serena din sferturi.
Doar că Barty a simțit cu acul în epidermă cum se vede tenisul atunci când ajungi în vârful copacului. Adică în momentul ăla în care te transformi din urmăritor în urmărit, senzație pe care și Simona a trebuit s-o negocieze cu prețul unor înfrângeri cretine după ce s-a cocoțat pe locul 1 mondial. Așa că eliminarea asta a lui Ash vine ca o eliberare psihologică pentru haterii români, care observă în direct cum înfrângerile surprinzătoare nu sunt invenții românești și că ele au existat și înainte să descopere ei tenisul, acum vreo 3-4 ani.
Embed from Getty Images
Adevărul e că Ash a greșit atât de mult astăzi, încât era greu pentru orice adversară să piardă meciul ăsta. Vreo 40 de erori neforțate a adunat Barty în cele 18 game-uri ale meciului, numere care ar fi scos-o din primul tur până și la Roland-Garros-ul ăla câștigat în vară după două săptămâni în care australianca a jucat ca-n manuale. Și acum a fost ca-n manual, doar că le-a-ncurcat și a venit la meci cu manualul de utilizare a râșniței. Se mai întâmplă.
Embed from Getty Images
Nini Dică – Liam Draxl: 3-6, 2-6
Nicholas David Ionel – Tristan Schoolkate: 2-6, 3-6
Astăzi au intrat la vâsle și cei doi boboci care ne-au reprezentat anul ăsta la US Open. Locurile 2 și 3 în clasamentul de Juniori 18 ani al Federației, Nini și Nick au luat bătaie cu scoruri aproximativ identice, așa că n-au apucat să guște prea mult din cheesecake și trebuie să se-ntoarcă urgent la poale-n brâu.
Dacă Nini are 18 ani și mai are un pas până să înceapă să se ia de nădragi cu greucenii pe care până acum i-a văzut doar pe la televizor, NDI de-abia ce face 17 în octombrie și mai are timp să se coacă până la recoltă. Totul e să se călească mental pentru interacțiunea cu antrenorii de pe internet, că-n rest omul e fan Gael Monfils, deci avem viitorul asigurat la capitolul spectacol pentru vreo 15 ani de acum înainte.
Novak Djokovic – Stan Wawrinka: 4-6, 5-7, 1-2 (ab. Djokovic)
Fiți atenți un pic la ce s-a întâmplat aici. Apoi, cu voia dumneavoastră, avem de vorbit două vorbe:
Uite, asta se întâmplă când alienezi publicul cu prea multe filme de la Hollywood. Oamenii nu mai știu să facă diferența între realitate și ficțiune și au impresia că tenisul se joacă neapărat până când unul dintre jucători bate-n trei seturi sau moare-ntr-o baltă de sânge pe teren. Nu contează că vreunul își pierde un picior, un umăr, un ochi sau trei centimetri de ficat în timpul meciului: dacă spectatorul american a plătit bilet, el vrea spectacol de toți banii, calculând în stil contabil fiecare minut petrecut în timp ce înfulecă hulpav din hotdog.
Drept urmare, atunci când Nole a decis în setul al treilea că umărul i s-a supraîncins și că trebuie să taie brusc și iremediabil cu flexul carabiniera care-l ține în turneu, sârbul mai avea puțin și ieșea scuipat de o parte a publicului de la Arthur Ashe.
Așa că trebuie să avem o discuție serioasă cu oamenii ăștia.
Băi fraților de suferință, băi băieți și fete, băi supăraților, băi nefericiților, băi triștilor, băi nene,
Luați ghearele alea pline de hâlbe jos de pe Nole. De vreo trei tururi încoace anunță că-i beteag la umăr, da’ voi sunteți prea ocupați să roadeți burgerul ăla de 15 dolari din food court și v-a scăpat acest amănunt. Adică sunt absolut convins că attention span-ul privitorului de tenis din America e la fel de lung ca tractul urinar al bărzăunelui, dar haideți să nu fim, totuși, râncezi la cerebel și să nu fim în stare să facem diferența dintre un tip care joacă mereu până se vede fundul rezervorului și unul care pleacă de pe teren brusc și neanunțat.
Embed from Getty Images
Pentru că Nole poate fi acuzat de orice, numai de faptul că renunță când i se pare lui că luna trece în ultimul pătrar nu. Dacă l-ați văzut masat pe umăr imediat după setul al doilea cu Stan nu înseamnă că a chemat medicul ca să-i ghicească viitorul în oasele omoplatului. Ci că acolo chiar există un scurtcircuit care-l râcâie. Așa că atunci când s-a dus spre fileu, i-a zis arbitrului că-i rost de abandon și a fost îmbrățișat de Wawrinka, fiți siguri că lui Nole nu-i trecea prin cap în nicio secundă că va ajunge la hotel, își va turna o bere, va comanda o pizza cu diametrul cât Australia, își va arunca șezutul în canapea și va băga 9 ore de Netflix. Așa cum fac unii când pleacă de la US Open. Fiți siguri că ar fi vrut să ajungă în finală, să mai taie din diferența care-l desparte de ceilalți doi când vine vorba de numărul de slam-uri și să termine anul cu încă un major câștigat.
Apropo de asta, Nole a triplu câștigător de US Open, trotilaților. Să-l huidui când iese de pe teren cu umărul în geantă nu e doar dovadă de stupizenie, ci și de lipsă de respect pentru un tip care v-a respectat mereu turneul și a jucat fără să crâcnească prea des că nu știți să faceți naibii liniște în tribune când se joacă tenis. Așa că tocmai ați rămas corigenți la capitolul reverență. Reveniți în toamna viitoare cu lecția învățată.
În rest, Stan s-a calificat mai departe, joacă în sferturi împotriva lui Medvedev și speră să profite de culoarul lăsat liber spre semifinală, acolo unde va aștepta, cel mai probabil, Roger. Așa că, oarecum surprinzător având în vedere forma de vis arătată de tânăra generație în ultima perioadă, probabil că finala se va juca între Nadal și Federer. Absolut neașteptat, bizar, excentric și abracadabrant.
Embed from Getty Images
De balotat în noaptea de luni spre marți la US Open:
A. Rublev – M. Berrettini
A. Zverev – D. Schwartzman
G. Monfils – P. Andujar
R. Nadal – M. Cilic
D. Vekic – J. Goerges
N. Osaka – B. Bencic
K. Ahn – E. Mertens
T. Townsend – B. Andreeescu
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
