Iaca s-a ajuns și aici. Ultima noapte-zi de la US Open, adică ultimul meci de Grand Slam al anului. Îmi revine onoranta sarcină să scriu despre el și am de gând să profit la maximum: deci este posibil ca această ultimă cronică să fie extra-tâmpită, extra-pe-lângă-subiect, iar dacă sunteți cuminți, extra-răutăcioasă cu Djoko. Am izbutit să mă mențin în formă până la orele schwartzmanene ale dimineții și am făcut-o pentru voi! Nu pentru mine, mie nici nu-mi place tenisul, ci pentru voi!
Mbooon, să începem prin a ridica nerușinate osanale. 2019, ai fost bun cu noi, mulțumim! Porsche, și tu ai ținut aproape, deci jos pălăria și aici. Așa e, oameni buni, anul ăsta a fost unul special pentru site-ul de față, pe care Meșter l-a adus în asemenea hal, încât toată lumea-l citește – hateri, chibiți, halepiști, fani, microbiști, divorțați și brăileni au dat share, love și păreri. Până și prietenul meu Mihăiță, care citește doar psihologie și cărți de copii, a făcut o glumiță pe care am recunoscut-o, la un moment dat, la o bere. Era de pe mirceameșter.ro. Ceea ce mă aduce la cea de-a doua veste bună, pentru că gluma lui Mihăiță nu era nici a mea, nici a lui Meșter; ci a lui Radu, care ni s-a alăturat în cronici, la capătul unui lung și exhaustiv proces de recrutare. Al cărui brief de căpătâi zicea așa: ”Bă, mai căutăm pe unu’ sau una care să scrie despre tenis. Dați și voi o mostră, dacă vreți”. Și mostrele au curs ca șuturile la poarta lui Tătărușanu. Și așa am ajuns la cifra magică de trei condeie pe-aici. Poate vor mai apărea și altele, cine știe? În principiu, criteriile sunt laxe la noi: trebuie să scrii bine, să-ți placă sportul și să ai întotdeauna minimum 87 de glume cu Moise Guran la îndemână.
Tocmai s-a terminat Nadal – Medvedev. În vreme ce urmăresc festivitatea de premiere, am decis să-mi mai fac o cafeluță. One for the road, cum ar spune Serena Williams, în drum spre Florida. Cu forțe proaspete, mă pregătesc să vă spun cum a fost meciul azi-noapte. Cu râvnă, cu atenție la detalii și cu pasiune militantă pentru adevăr. De ce? Pentru că știu că sunt mai puțini fani ai tenisului care au stat până târziu în noapte, de data asta. Pentru că a început școala. Mizați pe ăștia mici să vă aducă o cană de apă la bătrânețe, dar până atunci, mizați pe ei să vă răpească cele mai frumaose meciuri de tenis. Sper că a meritat trocul, dragi părinți. Cine mai are chef de tenis când a doua zi copiii României reiau trezitul devreme, servitul micului dejun cu forța, statul în trafic, căratul florilor la doamnele învățătoare? Bleah. Deci e corect să spunem că traficul de pe site e făcut azi de părinți? E corect să spunem că n-au văzut nici punct azi-noapte, așa că nu vor rata niciun rând din cronică? Eu zic că este. Iar dacă nu-i, puneți-mă la punct în comentarii. Pentru restul cititorilor, mesajele noastre rămân aceleași: dați like la pagina Porsche, jucați mai mult tenis și nu strâmbați din nas dacă mai pun și eu câte-un link pe cuvântul copywriter.
Dap, a fost interesant meciul. În primul rând pentru că s-au întalnit
băiatul modest și agreabil din Manacor cu băiatul cu capul ca o acadea din Muma
Rusie. Foarte greu să n-ai un preferat aici, indiferent dacă, în general, faci
galerie la Fed, Nole sau Murray. Deci e limpede că avem multe de spus despre
meciul ăsta. Dar fiți atenți: pentru că nu o să mai pupăm ”3 din 5” până hăăăăt hăt la iarnă, aș vrea mai întâi să fac un tur
rapid printre bănci, ca să dau niște premii copiilor. E o generație bună,
merită încurajați.
Premiul ”Cât Pe Ce Să Fi Fost Altfel
De Data Asta”. Se acordă lui Benoît Paire, care rămâne fidel rateurilor
sale adorabile atunci când vine vorba să închidă dracului un meci pe care-l are
în mână. Benny și-a propus (în secret) să bată recordul pentru cele mai multe
mingi de meci ratate. Iar noi (tot în secret) contabilizăm totul, iar la final
o să scoate o carte despre toate astea. O să-i spunem ”Omnia Vincit Tenis” și
totul o să fie bine.
Embed from Getty Images
Premiul ”Beby Steps”. I se acordă
lui Andy Murray, care a ales să joace un Challenger pe prispa lui Rafa de la
țară decât să-și frece șoldurile în meciuri interminabile cu alde Agut și
Gillou. We get it, Andy. Bravos și te
așteptăm printre băieții mari din nou. În caz că nu te-ai prins, Andrew, Kyrgios
e mai idiot decât de obicei pentru că tu nu ești cu ambele picioate în circuit
încă, să-l ghidezi prin viață. Ești ancora lui, omule! (scuze, trebuie să fac
uz și de termeni precum ”ancore”, ”comunicare” și ”sine”, astfel încât Mihăiță
să continue să citească cronicile).
Premiul ”Bianca Fockin’ Rulz Up North!”. Se acordă tuturor guvernelor României din ultimii 30 de ani. Unul mai prost ca altul, unul mai nevolnic și mai corupt ca altul. #Hopeless, fraților. Hai să învățăm naibii ceva de la fata asta, dacă tot a dat buzna în sulfetele noastre în felul ăsta! Hai să ne facem joburile mai bine, hai să fim mai calmi, mai buni și mai puțin imbecili atunci când votăm!
Premiul ”Și Toootuși…”. Și totuși, România este (din nou!) campioană europeană la tenis de masă. Adeus, Portugal! Am zis să facem mențiune și despre fetele astea, care merită mai mult de trei rânduri în gazetele vremii, între tatuajele lui Keșeru și viața amoroasă a Simonei Halep. Poate că vom scrie și noi cronici despre tenis de masă într-o zi, de îndată ce găsim un brand curajos și vreo doi scriitori care cunosc sportul ăsta așa cum se cuvine.
Embed from Getty Images
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Rafael Nadal – Daniil Medvedev: 7-5, 6-3, 5-7, 4-6, 6-4
Văleeeu, de unde să începem? Hai să începem cu H2H-ul lor, care era
alcătuit dintr-un meci disputat chiar anul ăsta, în Canada. Atunci, Dani the
boy a câștigat doar trei game-uri și n-a mișcat în front: 6-3, 6-0. Deci aici
deja se impune un exercițiu de imaginație și logică: v-ați gândit vreodată ce
au în comun Daniil Medvedev, ceapa roșie de Buzău și Raed Arafat? Vă spun eu:
faptul că-n viața lor nu-l vor bate pe Rafael Nadal la tenis. Totuși, domnul
Arafat ar avea o șansă, pentru că este medic, iar Rafa mereu a avut mari emoții
cu medicii. Chiar și ceapa și-ar juca șansa până la capăt, pentru că, de
obicei, atunci când Rafa lăcrimează în timpul unui meci, pierde. Să ne amintim
doar finala cu Stan de la Melbourne. (Ah, 2014, și tu ai fost bun cu noi!). În
schimb, Daniil nu poate emite pretenții de Rafa
Slayer, chiar dacă îl duce în cinci seturi și așteaptă cuminte priza cu
huiduieli.
Embed from Getty Images
Nadal a intrat pe Arthur Ashe cu patru genți de umăr, și toate stăteau să-i
cadă, în vreme ce cu o mână batea cuba și cu cealaltă saluta înaltul tribunei.
Ziceai că-i prima oară când avea de-a face cu genul ăsta de eveniment. Dar așa
e el, mai stângaci. Odată începută finala însă, s-a văzut că a mai servit tenis
din ăsta și că nu e prima dată când ruinează visurile copiilor. După nici 5
minute de joc, Rafael a executat un forehand pe lângă fileu, de până și nevasta
lui Daniil și-a făcut cruce în cerul gurii. Lovitura aia l-a făcut pe Tommy
Haas, prezent în tribune, să se intereseze dacă fileul ăla a fost pus bine. ”Nu că judec sau ceva”, a zis el
organizatorilor, ”dar în calitate de
director de turneu, tată, soț, colecționar de șopârle și prieten al lui Roger,
știu foarte bine că, uneori, putem face greșeli elementare la job”.
Desigur, nu fusese nicio greșeală acolo, era doar Rafa jucând tenis,
#mănțelegi?
Un prim set echilibrat însă, în care spaniolul a dat naștere mai multor
OMG-uri, cu venirile alea la fileu. Serviciu și voleu la Rafael Nadal? Să zicem
că s-au văzut și lucruri mai nebune pe lumea asta, dar în vara ce s-a scurs, puține
ne-au uimit mai mult ca planul nadalian pentru meciul de azi-noapte. Până și
Michael Douglas, care a oprit la US Open în drum spre gelaterie, a aplaudat
frenetic noul joc al lui Rafa.
Cum era de așteptat, în ciuda tupeului și loviturilor tari, executate de la 3 metri în spatele terenului, tânărul de 23 de ani cu început de chelie n-a izbutit să ducă setul 1 în tiebreak. Și chiar dacă l-ar fi dus, Nadal se simte în tiebreak-urile astea ca Mirka în magazinele de bijuterii. Deci, relax, Daniile, n-ai pierdut nimic, 7-5 a fost chiar bine.
Vestea bună pentru jucătorul rus (și pentru oamenii serioși care pun tenisul înaintea sănătății și stau până noaptea târziu cu nasu-n Eurosport) este că cel de-al doilea set a fost mult mai puțin stresant. A durat mai puțin, iar piesele de puzzle s-au așezat domol în spațiile corecte. Meciul avea să se transforme într-un soi de ”Proiect Blairwitch”, cu Medvedev punându-și cortul raman în spinarea lui Nadal, însă habar n-aveam noi de chestia asta atunci.
Embed from Getty Images
Un singur break făcut în debutul setului secund a fost suficient ca să punem Întrebarea: oare cât îi va lua lui Nadal să-l egaleze pe Federer la titluri de Grand Slam, de-acum încolo? Ei bine, depinde pe cine întrebi. Dacă-i întrebăm pe oamenii raționali, care știu că-s vreo 5 ani între ei și doar un singur slam, răspunsul este ”2021”. Dacă mă întrebați pe mine, răspunsul este ”NICIODATĂ DE CE PUNEȚI ÎNTREBĂRI IDIOATE LA CEAS DE SEARA NICIODATĂ NICIODATĂ NICIODATĂ PESTE CADAVRUL MEU!”. Deci, cum spuneam, depinde pe cine întrebi. Apropo, e greu de imaginat o lume a tenisului după ce se vor lăsa ăștia doi de tenis. Cred că și pentru ei e greu să se gândească la așa ceva. Ai fost o viață întreagă idol, iar apoi? Dacă nu mai ești bun la ce-ți propui să faci? Dacă sfârșești ca Bartoli sau ca Guriță Contra și ești cam praf pe noul rol? Brrr…
Bun, deci setul al doilea s-a sfârșit așa cum a început: cu incantații ale europenilor care sunau cam așa: ”Haaai să se termine în trei seturi scurte, că mâine-i luuuuni”. Acuma, ce să zicem? N-au fost trei, au fost cinci, dar oricum depinde ce înțelege fiecare prin seturi scurte. Că una înțelege Tomic și alta Mahut, de pildă.
Medvedev n-o fi el (încă) vreun Safin sau Kafelnikov, dar în ultima vreme, se comportă pe teren ca un veteran. Ok, un veteran cu apucături de mic diavol tasmanian, dar e mai matur ca băieții și fetele generației sale. Deci pentru asta măcar ar trebui să primească dispense din când în când. Nu de la mine, că eu l-aș închide într-o cameră cu Neamțu și Papahagi și i-aș pune să discute despre sistemul digestiv la rațe, dac-ar fi după mine.
Embed from Getty Images
După două ore de joc, finaliștii erau fix acolo unde ne așteptam să-i
găsim: pe Rafa icnind și primit time-violations, iar pe Igor ăsta mic pregătindu-se
să stârnească tribunele pentru un pic de extra-show. Rod Laver era și el în
tribune, în vreme ce Federer privea gelos din fața televizorului. Însă Rod e
genul de tată care nu are preferați între copii, deci trebuia să se afle acolo
la recitalul lui Rafa, nu? Ok, iar dacă la marele campion australian înțelegem
neutralitatea din Fedal, să-mi spună și mie cineva ce mama naibii căuta Lindsey
Vonn acolo! Mai lipsea să-i vedem pe Luthi și CEO-ul de la Barilla în tribune
și gata.
Bun, setul al treilea ar fi trebuit să fie nimic altceva decât goana unui
nebun spre un titlu de glorie familiar. Dar, bineînțeles, Syd, leneșul din Ice
Age, avatar al lui Medvedev, i-a dat energie rusului să întoarcă tabla de șah
cu fundul în sus și să-l enerveze la culme pe Rafa.
Desigur, vom remarca încă o dată controlul pe care-l are spaniolul la smashurile alea de pe fundul terenului. Te-ai aștepta să scârțâie mai des, dar nici vorbă de așa ceva: brațul se năpustește în minge ca Hank Moody în sticla de Jack, iar dincolo de fileu ar trebui să vedem un băiețel înalt, cu buza umflată, care se va mulțumi cu locul doi și cu încă un sezon din Homeland. Doar că Medvedev, indiferent de cât l-am detesta sau adora, își vede de ale lui și pare la fel de afectat de ce zice lumea ca o plătică pe timp de furtună. Mai pe scurt, îl doare la aripioară.
Nu credeam să-nvăț a-mi mai face o cafea de la 3-2 cu break în setul 3, dar
asta e – nu-ți alegi orele de chin. E valabil și pentru noi, și pentru Rafa. Cu
alte cuvinte, a fost un moment de trolling din partea lui Dani, așa cum ne-a
învățat de-a lungul turneului. Că unii se spălau pe dinți în așteptarea
finalului, alții pregăteau scena și premiile, în timp ce întreaga Rusie privea
cu sufletul la gură ultimul episod din Dallas. Chiar și lui Trevor Noah i s-a
părut amuzantă toată revenirea asta inadecvată. Nu știm dacă master Trevor se
uită des la tenis, dar dacă se uită, probabil a remarcat și el că gruntul lui Daniil aduce enervant de
mult cu cel al lui Djokovic. Și atunci, dacă ești om, iar nu mașină, nu-ți vine
să-i strecori purici în șosetele de antrenament? Ba sigur că-ți vine.
Embed from Getty Images
Cu un grup de susținători nu foarte numeros (ar fi Kuznetsova, Radu Antofi și câțiva fani de-ai lui Federer pe care îi înțeleg), Daniil a dus setul în prelungiri, acolo unde slice-urile agasante ale lui Nadal i-au dat o durere în genunchi la care doar Kendra Lust poate empatiza cum se cuvine. Dar borfașul mic a rezistat mai bine decât ne-am fi așteptat. Cu Nadal, dacă faci un prim set bun, dar îl pierzi, următoarele se cam duc la vale. Cu Medvedev n-a fost deloc așa. Dimpotrivă! Lunganul a găsit de cuviință să câștige setul și să devină, fără umbră de îndoială, liderul #NextGen.
Iar dacă-n setul 3 a fost vorba de o slăbiciune apărută de niciunde la
Nadal, așa cum ni se întâmplă să uităm să ne luăm vitamina dimineța, ei bine,
setul 4 i l-a suflat lui Rafa fix așa cum li-l suflă Rafa, de obicei, copiilor:
ultimul game din set, când lumea se pregătește de tiebreak, iar Kyrgios, de
ceva sporturi extreme. Nu i-a fost ușor lui Medvedev, mai ales că micile
tertipuri nadalești s-au făcut comode în jocul gazdei sale:
Băi, e greu să-l duci pe Rafa în setul 5 al unei finale de Slam (doar vreo doi au izbutit în peste 20 de ocazii), însă știți ce e și mai greu? Să-i iei șutești acel set 5. Asta da provocare! Amorțit, Medvedev și-a pierdut de două ori consecutiv serviciul, dar tot era cât pe ce să ne întoarcă iarăși din drum. Rafa a simțit nevoia să facă o federească taman când servea la 5-2 pentru meci și și-a pierdut serviciul. Iar apoi, a ratat două mingi de meci pe serva lui Medvedev. Însă până la urmă, finala asta s-a domesticit la timp, fix ca cea de la Eurovision. Unde deși prestația e cam nasoală și miroase a plagiat, Rusia mereu are șanse la trofeu.
Deci, deci, deci. Rafael Nadal învinge într-o nouă finală de Grand Slam și
ajunge la 19 titluri câștigate. Nouăsprezece, dragi copii, la un singur Roland
Garros distanță de recordul maestrului. Om trăi și-om vedea. Și, eventual, om
boci împreună, indiferent cu care din băieții ăștia doi visăm să tragem de-o
cafea.
Încheiem două săptămâni pline. A fost frumos, dar răsuflăm ușurați și obosiți. Ca Naționala noastră în fața granzilor maltezi, nu? În orice caz, sezonul de tenis intră în linie dreaptă, cu indoor-uri interesante și clasamente sortite schimbării. Stăm cu ochii pe el, dar oricum ai da-o, tenisul la televizor e musai să vină mereu pe locul 2, după tenisul jucat. Să sperăm, deci, că ne auzim/citim la prima bătaie de gong a Melbourne-ului. Dar până atunci, pentru ultima oară pe 2019, acest cronicar vă dorește pace și drilluri, prieteni!
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.
