În general, englezii sunt considerați inventatorii fotbalului pentru că au săvârșit prima formă organizată de lovire a mingii, cu regulament, nume frumos (”Fotbal”. Păi cum sună ”fotbal” și cum sună ”oină”, no?) și practicare intensivă. Asta se întâmpla prin secolul al 19-lea și îi face pe englezi mai mult inventatorii regulilor fotbalului, că voi sigur o să prindeți diferența de nuanță, fiind cititori meșteri.
Cu toate astea, în decursul istoriei s-au înregistrat zeci de sporturi foarte similare cu fotbalul, inclusiv în antichitate, de la pielea plină cu pene lovită cu piciorul a dinastiei chineze Han, la bășica umflată de porc lovită de colo colo prin evul mediu. Dar dacă am ține cont că vechimea dă inventatorul, romanii au fost primii jucători de ”herpastum”, o formă foarte primitivă a jocului. Una mult mai asemănătoare cu ceea ce vedem azi la TV sau ca săracii pe stream-uri dacă n-avem cablu era jucată de englezi în secolul XII, când un călugăr enervat de urletele hăndrălăilor care cereau henț și penalty din localitate scria despre ”nedemna și stupida îndeletnicire de a propulsa o minge uriașă nu prin aruncarea ei în aer, ci prin rostogolirea ei pe pământ, și nu folosind mâinile, ci picioarele”. O cronică foarte apropiată de ceea ce citiți aici după fiecare meci de Champions League, trebuie să recunoaștem.
Embed from Getty Images
Dar cel mai ”fotbal” dintre vechile fotbaluri ar fi fost jucat, spune șoapta lumii, tot de către italieni. Care în secolul al 14-lea, când noi încă înveleam oaia-n pănuși, deja băgau cărbuni într-un joc cunoscut sub vreo trei denumiri folosite la acea vreme (Calcio fiorentino, Calcio storico și Giuco del calcio fiorentino), prescurtat ulterior ”Calcio”, cuvânt pe care italienii îl păstrează mândri și astăzi ca să descrie sportul pe care englezii l-au numit ceva mai inspirat și dintr-o perspectivă utilitaristă, numind elementele sale centrale (picioare-minge).
De ce atâta istorie, vă întrebați? Pentru că, uitându-te la cât de mult ȘTIU fotbal italienii în comparație cu englezii, lucru demonstrat mai ales în nenumărate rânduri la nivel de echipă națională, (Rusia 2018 e un accident și toți am avut accidente, lăsați abureala) este cam greu să-i privești pe insularii considerați pionieri altfel decât cu milă atunci când dau cu capetele lor nobile de coperțile alea cartonate între care atâția italieni ne-au învățat cum trebuie jucat fotbalul dacă vrei să câștigi.
Cronicile din UEFA Champions League îți sunt oferite de:
Tottenham – Juventus 1-2 (3-4 la general)
Păi, cum să nu-ți fie milă de Tottenham din vechea Londră, echipă care a jucat în ambele manșe de vreo trei ori mai mult fotbal decât tot mai Bătrâna Doamnă, Juve, dar a reușit cu toate astea să rămână să vadă competiția la televizor din sferturi încoloșa, după ce alde Higuain și Dybala i-au curentat pe contraatac de nu s-au văzut?
”Curentat”, spus așa, în limba română, sună din nou mai prost decât mult mai frumosul cuvânt ales de presa engleză pentru ce li s-a întâmplat conaționalilor lor: ”Sucker-punch”, băieții mei! Adică o lovitură complet neașteptată, de golan, una care în box ar fi ilegală, doar că, ce să vezi, Juventus s-a calificat perfect legal, deși poate imoral, iar spectaculoșii Dele Alli, Son, Eriksen sau Kane au rămas la final trântiți pe miriștea Wembley-ului după ce conduseseră cu 1-0 la pauză și păreau că au tot jocul în buzunarul de la pieptul pijamalei, încă neînțelegând cum se putea pierde meciul ăsta și de ce li s-a întâmplat nasoala tocmai lor.
Embed from Getty Images
Vă spunem noi de ce. Pentru că Dele Alli, argintul viu care în adolescență-și ducea traiul prin găști mai mult sau mai puțin sănătoase la cap și-a fost adoptat la 13 ani, joacă fotbal mai mult de amorul artei și ca să nu fure în schimb din casele oamenilor. Și că talentul lui Dele a fost învins de inteligența lui Allegri, de aia.
Pauză de tactică. Ilie Dumitrescu își așază tacticos ochelarii ăia noi și rotunzi și se scarpină cu unghia degetului mic la fund. Așadar: schimbările italianului, cu Asamoah în locul lui Matuidi (care l-a transformat pe fundașul stânga Sandro în mijlocaș) și mai ales cu Lichtsteiner în locul lui Benatia (care l-a retras pe Barzagli în centrul defensivei) au fost mutările de șah care i-au adus matul, cu Lichtsteiner făcând faza din care Higuain a marcat primul gol și cu Sandro contribuind la cea în care Dybala le-a dat englezilor perversa. Au fost două goluri italienești care s-au întâmplat la 1-0 pentru Tottenham fulgerător, în trei minute. Dar nici în tur italienilor nu le luase mult mai mult s-o bălească de două ori. Atunci marcaseră două goluri în primele 9 minute ale meciului.
Embed from Getty Images
Deci, exagerând un pic, putem concluziona că Juventus a jucat fix 12 minute în această dublă manșă, interval în care a dat patru goluri. Iar în restul de 178 de minute plus prelungiri – deci vreo 3 ore în cap, ca să rotunjim – s-au apărat bine, tot mai bine, cu ultimele 30 de minute din meciul de ieri găsindu-i pe vreo trei linii în apărare și cu doi jucători, Chiellini și Buffon, care au părut mai aproape de chemarea în armată decât de pensie.
Embed from Getty Images
În prima repriză, Tottenham chiar ne dăduse impresia că fotbalul naiv și generos, ăla care place suporterilor și la care strâmbă din nas tacticienii, poate să învingă toba de teorie a echipei care a salvat onoarea Italiei la nivel de cluburi în ultimii ani. Son trecea ca acceleratul pe lângă Barzagli și Benatia, impertinentul Kane îl învârtea pe bătrânul Chiellini cum învârte un adolescent spinner-ul pe buricul mijlociului, iar Alli le-a înnodat marinărește picioarele lui Pjanic și Khedira de-ți venea să și râzi de bieții macaronari că erau nevoiți să vină la birou și-n a doua repriză.
Embed from Getty Images
Doar că atunci s-a petrecut că Allegri l-a scos la tablă pe Pochettino, amintindu-ne că, deși are nume cu ecou italian, nea Mauricio rămâne un argentinian care și-a petrecut cariera mai ales în Spania. În plus, Allegri a avut și ”final word”-ul cu presa engleză, care râsese de el pentru că a declarat, înainte de meci, că problema lui Tottenham este că nu se poate apăra la fel de bine ca Lazio. Păi, cum să zici așa ceva, când până și FCSB i-a dat două goluri lui Lazio? Ei, uite că știa bătrânul matelot una-alta, că nu degeaba își plătește chiria din stat pe bancă.
Și uite că Allegri chiar pe ideea asta a câștigat: apărându-se ca la Verdun și profitând de visarea intensă din apărarea lui Pochettino, care în termeni de război s-ar încadra mai mult la Linia Maginot.
Embed from Getty Images
Și uite așa și-au luat-o inventatorii iarăși peste bot, că degeaba inventezi tu regulile dacă tot niște profesori italieni trebuie să vină apoi și să-ți explice cum e bine să le folosești cel mai inteligent astfel încât, la final de seară, tu să pleci la bere, iar ăștia care n-au apucat să-nvețe carte să se retragă înlăcrimați la somnic.
Embed from Getty Images
Manchester City – Basel 1-2 (5-2 la general)
Tobă de fotbal este și maestrul Guardiola, desigur, care a inventat încă din perioada Barcelona ceea ce unii mai puțin îndrăgostiți de jocul pe de-a latul ar putea caracteriza drept ”antijoc prin posesie”. 972 de pase corecte a dat City doar în meciul retur cu Basel, reușind să adoarmă între timp spectatorii din tribune și infiniți telespectatori. Știți câte au dat Basel, Tottenham și Juventus, în total, ca să vă dați seama de nivelul nebuniei lui Pep? 1012. Deci aproximativ la fel de multe, doar că ce folos, că uite că City a marcat doar un gol din toată frecangeala aia, în timp ce ălelalte trei echipe dădură 5.
Embed from Getty Images
Nici măcar Basel nu s-a mai lăsat adormită de morișca de cobră beată a lui Guardiola, cum făcuse în tur, și a bătut simplu și la obiect, chit că n-a avut mingea nici măcar 30% din timp, între timp. E drept că nici geolgăii lui Pep n-au prea pus la suflet meciul ăsta după ce la Basel bătuseră cu 97 la zero, astfel că probabil că lui Guardiola i-a fost greu să adune oameni cu chef de fotbal care să se facă unșpe. De-aia au și intrat prin teren d-alde Brahim Diaz și Tosin Adarabioyo, adică băieți care probabil că prin Liga 1 n-ar avea loc pentru că nu-s destul de talentați pentru cerințele inuman de ridicate ale managerilor noștri.
Embed from Getty Images
În fine: dacă ne întrebați pe noi, tare ne-am dori un City – Juventus în fazele avansate ale competiției, să-i scoată Allegri fotbalul din cap și arogantului ăsta de Pep care are impresia, vezi Doamne, că să ții bășica la nesfârșit ca unul care n-a avut minge când era mic poate fi într-adevăr o tactică inspirată. Mai ales atunci când în față îți stau niște italieni care sunt atât de porniți pe subiect la rândul lor încât au tupeul să-i spună cu totul altfel: calcio nene, nu fotbal. Vieni qua să vă arătăm come si face!
Despre Andrei nu se știu foarte multe lucruri, însă este cert că e atât de pasionat de fotbal, încât legenda spune că și-a trăit jumătate din viață în mașină, pe drumurile dintre stadioanele din țară și nu numai. Ultima dată a fost văzut în fața televizorului, așteptând cu interes momentul în care nu va mai avea cum să ia peste picior fotbalul de la noi.
