Bine ai luat loc din nou la ceea ce noi denumim plastic masa bogaților. C-așa facem noi: în loc să punem osul la treabă și să asudăm o idee ca să ajungem să mâncăm ciolan, preferăm să plângem în colț și să-i acuzăm pe ăia că au bani de brânză cu mucegai. Da, mă, dar noi avem talent. Mustim de un talent aparte care atunci când se lovește de non-talentul celorlalți ia bătaie cu 5-0. E adevărat că până acum ceva vreme îi făceam pe proști la frizuri și nonconformism fashion, dar de când cu Fellaini și Pogba, am pierdut și singura șansă de a sta onorabil între sfinți.

Așadar, masa bogaților. Bogați care uneori, foarte rar (așa cum a fost în seara nula na nula de marți) simt totuși mâncărimi pe piele, le curge nasul pe emblemă și au ochii roșii ca Torje în finala Cupei. Simptomele apar mai ales după etapele jucate în România și se manifestă prin apatie în preajma porții, stare de leșin, picioare de mămăligă la contactul cu mingea și “desubolare” – cum zicea nea Ioan Andone – când se pomenesc cu mingea în careul mic. Popular, boala este numită de bătrânii înțelepți ai satului care-și joacă pensia la păcănele sindromul “Sportul Reghe”. 

Ieri am sperat și m-am rugat cu mâna pe statistici ca Becali pe mătănii că boala să lovească doar în zilele de marți și să nu fi contaminat încă Madridul și Gelsenkirchen-ul. Altfel, noi, ăștia bolnăviori de prin țară, așteptăm să ne luăm măcar în seara de miercuri vitaminele cu minimarțieni ca Aguero, Ronaldo sau Griezmann. 

Pentru început, până să ne avântăm în analize importante, dar atât de necesare și totuși atât de utile, cum ar zice ministrul-pământ, să ridice mâna cine a urmărit măcar 5 minute adunate din meciul dintre Schalke și Manchester City. Că eu, una, aveam deja pregătite niște texte cu dedicație pentru meciul principal al serii. Adică celălalt. Așa că dă-i cu Ctrl-A și Delete și apucă-te să scrii de Schalke, echipă pe care o pusesem deja în colțul clasei, pe coji de nuci: echipă de Europa League, garnitură în coada cârnatului. Ei, dar stai să vezi.

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Schalke – Manchester City 2-3

Cu Pep Guardiola hotărât să câștige toate competițiile în care participă anul ăsta, de la Premier League la UCL și de la Campionatul de Brânzoici din Manchester la Diviza Ț județeană din Lehliu Gară, cetățenii nu s-au stresat prea mult înaintea meciului cu nemții care nu mai văzuseră un scor optimist pentru ei pe tabelă în optimile UCL din sezonul 2010-2011. Ce putea să se întâmple? Să-și greșească Aguero nuanța părului și să nu se poată concentra din cauză că nu s-a recunoscut în oglindă înaintea meciului?

Embed from Getty Images

Cu chiu, cu vai, au venit și suporterii lui Schalke la stadion, mai mult să-l vadă pe Leroy Sané și să-l întrebe de sănătate și cum de-și păstrează volumul ăla în șuvițe prin ploile dese din Manchester.

În timp ce priveam prin tribune să-i văd pe nemți cum basculează sauerkraut, David Silva trece ca acceleratul pe lângă Sané-ul de la Schalke (au și ăștia unul, a fost recoltă bogată și era păcat să-i arunce) la o pasă leșinată a portarului Fährmann. Și uite așa mingea își urmează traseul firesc, tradițional: din gheata lui Silva în cea a lui Kun Aguero și apoi în poartă. Nu se mai fac gafe ca pe vremuri în meciurile cu Bănel pe teren, dar nici asta nu-i de lepădat. Golul se validează după VAR, pentru că Laporte era suspectat că l-a perpelit un pic pe jos pe Uht (ăsta nu-i unt, e jucător neamț) în aceeași fază.

Momentul a coincis cu cel în care cei 10 oameni care aleseseră să se uite la Schalke – City au mutat și ei pe celălalt meci, presimțind că au mai multe de văzut: de la faze de poartă la șlițuri. Ce nu știau oamenii ăștia e că în 7 minute se pot întâmpla multe. Nu numai că Ilie Dumitrescu poate să-și facă nodul la cravată în 10 moduri diferite, dar o echipă poate reveni în meci, chit că în restul reprizei de-abia au deranjat senzorii de prezență din terenul advers. Otamendi, cunoscut de prietenii apropiați cu porecla Huțupan, deranjează cu mâna șutul lui Caligiuri, ca mai apoi să îi explice arbitrului că de fapt el era în proces de dus mâna la spate, din cauza unui reflex specific fotbaliștilor cu patron șeic și portofel dolofan.

Embed from Getty Images

Se așteaptă decizia VAR din nou, se așteaptă mult. VAR-ul, acest Ion Crăciunescu al bogaților, avea să clarifice situația. Penalty, apoi gol Nabil Bentaleb, care a învățat în cei 5 ani petrecuți la Spurs cum se vindecă mâncărimile celor de la City. Mai mult, după o mână de minute mai primește un penalty, pentru că Fernandinho a văzut la o nuntă în Dorohoi dansul pinguinului și l-a încercat cu Salif Sané, care s-a smucit, că lui nu-i plac nunțile, e mai pe chill.

Și uite-așa se întoarce roata și se întorc și telespectatorii dinspre Madrid către Gelsenkirchen, cuvânt pe care-l scriu des ca să mă încălzesc pentru momentele în care va trebui să scriu despre paradele lui Wojciech Szczęsny.

Așadar, Schalke ia cu puls și aproape că se gândește că poate câștiga. Ies minerii din întuneric, băi tată. Gata cu vremurile când lumea vorbea numai de zidul galben. Hai să murdărim cu cărbuni zidul galben! Dar hai să-l aplaudăm pe Leroy Sané. Hai că se îndură de el Pep și-l bagă un pic doar pentru reîntâlnirea cu fanii lui de suflet. Frumos, Leroy! Ce face ăsta, mă? De ce bate el lovitura liberă? Băi Leroy, ai uitat de unde ai plecat? Vii cu bolțari de la 30 de metri în vinclu, cu bară-gol, la noi? La noi, mă, care ți-am dat un pretzel de mâncat când n-aveai bani de fixativ pentru păr Mercenarule! Ia hai să plecăm, am pierdut și Atletico-Juventus pentru meciul ăsta! Hoții!

Embed from Getty Images

Dar nu e tot. Oczipka a căzut în fund lângă Sterling la o pasă intercontinentală a portarului Ederson. Iar Raheem trimite un lat relaxat la colțul lung și încheie scandalul cu un scaun țeapăn în capul patronului de local. 3-2 pentru City într-un meci cu doi Sané, dintre care unul a fost dezmoștenit, și cu o concluzie clară: băieții lui Pep au rămas cam singurii cetățeni de valoare pe care nu i-au bătut minerii.

Atletico Madrid – Juventus 2-0

Caravana Din Dragoste a intrat în Madrid cu Cristiano Ronaldo la volan. „V-a fost dor de mine, amigos?” 22 de goluri, 458 de încordări de abdomen și 1235 de pancreatite le-a oferit Ronaldo oamenilor de la Atletico Madrid pe timpul șederii lui în campionatul în care Messi a rămas de aproape un sezon fără yang. Griezmann a scos un zâmbet forțat, învățat din telenovelele madrilene, și-a desenat pe frontală 7 cruci și a dat cu tămâie prin tot vestiarul Juventus-ului. Ce nu face omul ca să pună mâna pe un trofeu atât de mult vânat și salivat, dar furat de la botul calului de Real Madrid? A pățit-o Atleti în finala carnavalului în 2014 și 2016, iar Juventus în 2017. Dar cine nu a pățit-o? Exact. Șoferul dubei, care atunci mâna hățurile căruței de la Real. 

Embed from Getty Images

Ne-am pus toate speranțele serii în meciul ăsta, voiam goluri după o zi de marți în ceață, ne așteptam la bombardamente. Cel puțin la poarta madrilenilor, că pe ăștia-i știm că tradițional își așteaptă adversarul cu fundul în poartă. Și noi, și arbitrul care s-a gândit pentru o secundă să-și ia vesta antiglonț când a auzit că joacă și Diego Costa.

Atât am pompat cu steroizi meciul ăsta, că deja ne frământam mâinile după primele 2 minute. Hai cu golul! Griezmann a băgat o fisă, a cerut penalty în startul meciului, dar arbitrul l-a trimis la plimbare până-n colț la frizerie, să scape de freza aia de nașă la nuntă de pe timpul Revoluției franceze. Murmurând o rugăciune scurtă înainte, același arbitru – un neamț, măcar atât – a scos cutumiarul galben pentru Costa pentru comportament neortodox pe teren. Sau, cum se zice-n Spania, pentru modul lui de-a fi în general. Va lipsi în meciul din retur, moment de glorie pentru Morata, noua achiziție a lui Atletico, care aproape că a uitat că fotbalul se joacă pe goluri după șederea aridă de la Chelsea.

Embed from Getty Images

În timp ce nevrozații de la Atletico aleargă și latră la arbitru, Cristiano Ronaldo își numără pașii înainte de lovitura liberă: 1 milion de euro, 2 milioane de euro, 3 milioane de euro și trimite o ștachie care îl curentează pe Oblak, dar omul reușește totuși să o verse peste poartă.

În rest, Juventus pare desprinsă din filmul etapei de marți, în timp ce Atletico are spasme cu gândul unui alt sezon în Europa League. Șutul în forță al lui Thomas Partey, călcâiul lui Koke printre picioarele lui Bonucci și încercarea lui Diego Costa de a obține penalty le-a cam făcut să le tremure mâna celor de la Juve pe prima de calificare. Apoi se face că VAR-ul, acest Sauron al fotbalului, intervine și aici îi semnalizează lui Diego Costa că nu a fost faultat în careu și că degeaba seamănă cu Ogică, că nu are același șarm ca el. “No ful”, ne asigură și comentatorul român. Moment de reculegere pentru limba engleză.

Revin. Griezmann bate lovitura liberă cu șiretul, scoate portarul cu nume care începe cu S urmat de multe litere într-o ordine nefirească, apoi ne grăbim spre repriza a doua, că poate se întâmplă o minune. Poate Morata își dă seama în final că mingea de pe teren nu-i pusă acolo ca să-și verse el nervii pe spectatorii din peluză. Zic de Morata pentru că deja bănuiam că Diego Costa va fi înlocuit repejor, de teamă să nu îi producă arbitrului entorsă la amigdale. Copiii se nasc plângând, dar bag mâna-n plasmă că ăsta s-a născut înjurând doctorii.

Embed from Getty Images

Schimbarea asta a fost cheia și folozofia jocului lui Atletico. Îl bagi pe Morata și, brusc, fundașii adverși își iau o pungă de semințe și vorbesc de mașini și tatuaje. După ce Griezmann trage semnalul de alarmă cu o bară, Morata marchează. Dar ce să vezi, tehnologia îi răpește senzația și golul e anulat. Pe motiv de VAR și pe motiv că Diego Costa oricum nu mai e în teren să se lase cu sânge.

Dar, cu Morata în atac, fundașii centrali ai lui Atletico reușesc să marcheze. Tactică și scheme, nu știm noi de-astea. Ambele goluri din faze fixe, cum le place băieților din Madrid. Primul, marcat de José Giménez cu ajutorul părții dorsale a lui Bonucci, care s-a aruncat în careu de-am crezut că iar am nimerit pe un meci de Liga 1. Al doilea, după o lovitură liberă și o bâlbâială a italienilor: mingea ajunge la Godin, care trimite în poartă, atingându-l un pic pe Cristiano Ronaldo. Nu s-a pus autogol, dar Ronaldo știe că are și el partea lui de vină și se va pedepsi pe sine cu încă 1000 de abdomene în plus în parcarea stadionului, după meci. Plus încă 1000 după mingea prea înaltă trimisă cu capul în ultimele minute ale meciului. Plus încă 1000, pentru că lui de fapt îi plac abdomenele.

Embed from Getty Images

Per total, însă, dacă tragem linie și punem punct, meciul serii n-a fost, de fapt, meciul serii. Iar în retur, ca să se califice, băieții lui Massimiliano Allegri trebuie să le dovedească fanilor că în Italia crește ce-a arătat Diego Simeone suav spre tribune, după o mișcare educată la Academia Națională de Potol din Argentina.

Vom trăi și vom fi cu ochii pe ei.