Trebuie să anunț încă de la începutul cronicii faptul că le datorez scuze tuturor portughezilor care citesc acest text. Deși au fost reprezentați de două echipe în meciurile de miercuri din UEFA Champions League, ne pasă puțin spre deloc de rezultatele partidelor pe care Sporting și Benfica le-au jucat aseară. Adică e clar că am putut găsi ușor motive să ignorăm meciuri necăjite precum Sporting-Olympiacos sau CSKA Moscova-Benfica într-o seară în care pe alte stadioane și-au cărat bastârci Juventus cu Barcelona, PSG cu Celtic, Atletico Madrid cu Roma, Anderlecht cu Bayern Munchen sau chiar și Basel cu Manchester United, chit că multe dintre ele au fost mai plictisitoare decât privitul în gol la blender.
Deci, pe scurt, dacă sunteți portughezi pierduți pe internet și ați aterizat aici din greșeală sperând să citiți cronici nu tocmai ortodoxe în care se folosesc des cuvinte și expresii precum “bastârcă”, “senectute” sau “satâr în râșniță”, îmi pare rău să vă dezamăgesc. Da’ azi ne ocupăm de lucruri serioase, fraților. Cum ar fi culoarea incertă, vișiniu spre mov (femeile care citesc acest text sunt rugate să ne ierte puseurile de ignoranță cromatică), a tricourilor Barcelonei în meciul de la Torino cu Juventus. Dacă nu știai și nimereai din greșeală pe meciul ăsta, puteai jura că te uiți la Juventus-Roma, chit că nu-ți prea ieșea calculul când vedeai că Pique, Iniesta sau Suarez s-au transferat dracu’ știe când în capitala Italiei ca să lingă gelato pe Treptele Spaniole.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Juventus – Barcelona 0-0
Deși putea fi o partidă de care pe care, în care practic se putea juca calificarea în optimi pentru Juventus, meciul dintre italieni și Barcelona a cântărit mult mai greu decât atât. În primul rând pentru că italienii au trecut anul ăsta printr-un an dificil. După ce au pierdut finala Champions League în sezonul trecut sucombând sub greutatea tancurilor moderne ale Madridului, și-au luat mega bătălie în meciul tur din grupe, când au plecat de la Barcelona cu trei tablete de nitroglincerină amestecate în ceaiul de seară al Bătrânei Doamne.
Embed from Getty Images
Apoi, când anul părea să se încheie, au venit alte trei vești grele. Pirlo, despre a cărui barbă se vorbește în unele cercuri că ar fi folosită în centralele nucleare pentru a izola reactoarele, a decis să oprească alergarea ușoară pe care o executa de vreo trei ani pe o cârcă de bani în Statele Unite, acolo unde fotbalul se retrage la senectute. Decizie care a coborât 167 de tone de postere de pe pereții italienilor. Dar italienii au regretat imediat această decizie luată pe fond emoționalo-nervos după ce Squadra Azzura a reușit să ajungă, după numeroase încercări sortite eșecului, la nivelul României, bifând performanța de a rata calificarea la Campionatul Mondial de anul viitor după un baraj trist și negru ca un cântec funerar cântat în ploaie și noroi de o orchestră de surzi. În sfârșit, în lumina reușitei istorice a Italiei, Buffon a anunțat și el că se retrage din Națională, preferând să se ocupe de nepoți și strănepoți, sperând că așa va putea în sfârșit să-și facă timp să caute adresa Casei de Pensii din Torino.
Embed from Getty Images
Ei bine, gândiți-vă că Barcelona vizita Juventus fix în contextul ăsta funebru. Pentru a mai colora puțin atmosfera, Valverde a decis să-l tragă pe Messi pe dreapta pentru viteză în meciul ăsta, considerând probabil că argentinianul e obosit după ce și-a cărat echipa în spate în ultimele 8 sezoane. Cu Deulofeu și Paulinho la mijloc și cu tricourile alea de culoarea neonului la pensie pe umeri, Barcelona a părut că a venit la Torino în vacanță, pe relache, sperând să prindă ceva reduceri pe la magazinele din piețele etern brăzdate de istorie și de români aflați în recunoaștere din centrul orașului.
Embed from Getty Images
Dar Bătrâna Doamnă încă își plângea retrașii, morții și necalificații, iar în doliu e greu să te bucuri de fotbal. Din această încrucișare de teme s-a născut o primă repriză în care singurul moment care ne-a scos din amorțeală a fost o bară leșinată a lui Rakitic dintr-o lovitură liberă aruncată la oha în careu.
După pauză, Valverde a încercat să bage niște taurină în meci, introducându-l pe Messi prin minutul 55. Dar nici măcar el n-a reușit să scoată partida din amorțeală, deși a încercat un șoc electric la o lovitură liberă și apoi la o fază la care atacanții de ocazie ai Barcelonei au încercat să execute un demo de tiki-taka la șase metri de poartă în loc să găurească plutonul. Și în lipsă de energie, tribunele s-au mulțumit să-l aplaude la scenă deschisă pe Iniesta când omul a fost înlocuit. N-a fost tocmai o fază spectaculoasă, dar e destul să-ți umple seara.
Embed from Getty Images
S-a terminat 0-0, iar vestea principală e că Barcelona s-a calificat pe această cale în optimi, acolo unde camera le era deja rezervată în avans încă de la tragerea la sorți a grupelor. Vestea secundară e că ai lui Messi s-au calificat după ce au marcat un singur gol în cele trei deplasări din grupe, și ăla un autogol al lui Coates în meciul de la Lisabona cu Sporting.
Embed from Getty Images
Sporting – Olympiacos 3-1
Știu, am zis că nu vom vorbi despre meciurile portughezilor, dar ordinea firească a lucrurilor ne obligă să facem asta vreme de un paragraf fin și elegant. Pentru că aici facem lucrurile în ordine, ritmat, cadențat și curat, deci luăm meciurile în ordinea grupelor. Ei bine, aflați că Sporting e bine, mulțumim de întrebare, chiar dacă portughezii sunt îndeajuns de neserioși încât să creadă că pe bună că victoria altfel clară cu grecii le dă șanse reale la calificarea în optimi. Vești proaste: aveți meci la Barcelona în ultima etapă și probabil că pe Camp Nou catalanii joacă în tricouri de culoare corectă. Dar hei, nu se știe niciodată, viața e lungă și mingea e rotundă privită 2D și sferică în 3D. Frază dedicată pasionaților filosofie și de geometrie în spațiu care se perindă pe aici. Salut, băieți.
Embed from Getty Images
PSG – Celtic 7-1
17-0 era golaverajul celor de la PSG înainte de meciul cu Celtic într-o grupă din care au mai făcut parte, mai degrabă sub formă de recuzită, Bayern Munchen și Anderlecht. Să fim sinceri: deși qatarezii – pardon – francezii au cumpărat jucători astă vară ca de Black Friday, dar cu creșteri de prețuri în loc de reduceri și deși au început campionatul în Franța cum lăsau mongolii satele din Eurasia pe vremuri, nu ne așteptam ca PSG să treacă prin grupa asta ca berea bună prin esofag. Sau, în orice caz, nu în halul ăsta.
Embed from Getty Images
Nici francezii – lăsați miștourile de budoar, prieteni: Rabiot, Areola și Mbappe sunt francezi – nu se așteptau ca scoțienii să marcheze în minutul 1 după ce golul nu se legase de nimeni în anterioarele 360 jucate de PSG în grupe. Nu a durat însă decât foarte puțin până să ne prindem că la mijloc nu a fost o chestiune sportivă, ci una umană, pentru că golul a fost marcat de Moussa Dembélé, despre care aceia dintre voi care au fost fani PSG before it was cool știu că a semnat în condică la clubul parizian pe vremea în care păpa croissant dimineața ca să crească și nu știa încă să-și înnoade șireturile.
Embed from Getty Images
Dar s-a văzut treaba că Celtic a inventat meciul de 90 de secunde. Pentru că handralăii din atacul lui PSG au pus ghearele alea lungi și lipicioase pe minge și scoțienii au fost nevoiți brusc să învețe să scoată mingea din poartă cât mai eficient pentru a nu pierde mult timp cu transportul la mijlocul terenului. Neymar de două ori, Cavani și Mbappé n-au avut nevoie decât de 35 de minute pentru a introduce cu forța patru satâre în râșnița fragedă și înmiresmată a unor scoțieni care după ce au marcat s-au prins că n-au niciun plan pentru următoarele 89 de minute, pentru că ei veniseră Paris să se apere.
Embed from Getty Images
După pauză, francezii au fost gentlemeni, au lăsat-o mai moale și n-au mai marcat decât de trei ori. Dar, din păcate pentru scoțieni, golurile din cele două reprize se adună la fotbal, astfel că au pierdut cu 1-7. Poanta e că, deși au golaveraj 24-1, deși au dat cele mai multe goluri din istoria UCL în grupe și deși au până acum doar victorii de la 3 goluri în sus, parizienii nu-s siguri de locul întâi în grupă: în ultima etapă joacă la Bayern, iar Bayern-ul frezat și ras al lui Heynckes nu e Bayern-ul amețit, beat și leșinat pe care PSG l-a executat cu 3-0 la Paris. Practic, nemții au nevoie de un schnaps, de un cârnat alb și de un simplu 4-0 pentru a prelua pole position-ul. Să privim partea bună: în sfârșit vom vedea PSG-ul jucând cu o echipă serioasă anul ăsta.
Embed from Getty Images
Anderlecht – Bayern 1-2
În mod normal, dacă se păstra logica teelviziunilor românești de pe vremea în care nea Mircea antrena cluburi de Champions League finanțate oficial de covrigării și șaormerii prin Turcia sau Ucraina, ar fi trebuit să vedem meciurile celor de la Anderlecht în pole position-ul televiziunilor românești care transmit competiția. Pentru că am trimis la Bruxelles două dintre puținele tinere vlăstare cu potențial la export în sensul vestic al termenului produse de fotbalul românesc în ultimii 10 ani. Dar iată că Stanciu și Chipciu desenează un traseu pe care-l recunoaștem din anterioarele peripluri ale jucătorilor de fotbal români prin Europa: cel creionat de strategia “dai și pleci”, cunoscută iubitorilor mingii și sub denumirea ceva mai populară “antrenorul a avut ceva cu mine”.
Embed from Getty Images
Acum, fraților, trebuie să fim fair cu trimișii noștri speciali pe front, acești Cătălini Radu Tănase care asistă la evenimentele importante din fotbalul continental chiar din mijlocul acestora. Chiar dacă ai noștri nu au rupt gura târgului belgian și au fost exilați la lustruit adidași, nici Anderlecht nu joacă un fotbal stelar, reușind să se evidențieze prin zero goluri marcate în primele patru partide din grupe. Deci probabil că există puțin cam multă sare în rețeta fratelui Hein van Haezebrouck, antrenor cu nume de prinț moștenitor prin Liechtenstein.
Embed from Getty Images
Mă rog, ideea e că Anderlecht a rupt blestemul golurilor marcate tocmai cu Bayern, pentru că a reușit să introducă varza în sac prin Sofiane Hanni. Normal că belgienii au luat însă bătaie până la urmă, motiv pentru Stanciu și Chipciu să mai mustăcească una-alta despre antrenor pe banca de rezerve. Pardon, în tribune, că în meciul ăsta n-au avut loc nici măcar la “și alții”.
Embed from Getty Images
Atletico Madrid – Roma 2-0
Un alt meci în care numele echipelor implicate ne promiteau că nu am plătit degeaba abonament la TV la două companii de cablu ca să vedem ca oamenii fotbalul european. Fie vorba între noi, însă, doar Roma a demonstrat până acum în sezonul ăsta că merită atenția noastră timp de 90 de minute, pentru că Atletico a cam crăpat lemne încercând să se acomodeze cu stadionul nou de acasă și s-a trezit că după patru meciuri în grupe n-are nicio victorie și a prins doar două egaluri, și alea cu necăjiții de la Qarabag. Pe care nici măcar nu-i știm indica corect pe hartă.
Embed from Getty Images
Ei bine, deși există șanse reale să-și fi pus ceasul să sune cam târziu, cei de la Atletico au prins elan după egalul 0-0 de acasă din campionat cu Real Madrid și au pus mâna pe cuțitul de jamon, tăbărând pe adversarii de la Roma într-un meci în care italienii au existat doar la imn și la împărțirea gelului de duș de după partidă. E adevărat că romanii au avut și un cartonaș roșu târziu care i-a ajutat pe madrileni să se descurce-n viață, dar la fel de adevărat e că Griezmann a marcat golul serii după ce și-a băgat foarfeca în freza portarului Alisson (video).
Embed from Getty Images
Victoria lui Atletico înseamnă două lucruri: unul ar fi că spaniolii și-au asigurat matematic calificarea măcar în Europa League, unde vor fi însă eliminați de FCSB după un dublu 4-0, goluri înscrise de Alibec din trei scărițe, repectiv un călcâi-voleu. Al doilea e că băieții lui Simeone ar putea scăpa totuși de umilința asta calificându-se în primăvara Champions League. Eveniment care se poate întâmpla cu două infime condiții: una e ca madrilenii să bată la Chelsea în ultima etapă – să zicem că el balon es rondo, cealaltă ca Roma să piardă acasă cu Qarabag. Deci la revedere, tabără dragă.
Embed from Getty Images
Qarabag – Chelsea 0-4
Când te cheamă Chelsea și Abramovich a pompat în propriu-ți dorsal sute de milioane de euro în ultimul deceniu în loc să-i joace la cazinoul din Monte Carlo, cum fac rușii care se respectă, ai face bine să nu te faci de cremă atunci când joci fotbal într-o parte a Europei geografice despre care știai doar de la geografie până anul ăsta. Și băieții lui Conte nu s-au făcut. Mai de talent, mai de frig, au alergat pe terenul din Baku de-au umflat poarta adversarilor care cu un ochi plâng că au ieșit deja din calculele pentru primăvara europeană – fie ea și în divizia B a fotbalului intercluburi, iar cu celălalt râd cu hohote că au adus la Baku Roma, Atletico Madrid și Chelsea, echipe pe care altfel ar fi trebuit să le plătească cu bani grei să vină în amicale prin vară. Ceea ce probabil se va și întâmpla, dacă băieții au prins gustul și le curge petrol prin vene.
Embed from Getty Images
Basel – Manchester United 1-0
Nu știu cum sunteți voi, dar eu, când spun “Manchester United” și “Basel” în aceeași propoziție, îmi aduc aminte de momentele romantice în care CFR Cluj juca cu băieții ăștia prin Champions League și reușea să bată pe Old Trafford. Acestea fiind spuse dinspre campionii mondiali ai trăitului din amintiri, să ne orientăm atenția spre stadionul din Basel, acolo unde echipa din localitate a reușit să-i bată pe Mourinho și pe gașca lui de băieți verzi și proaspeți cu un gol marcat spre scurgerea meciului în ocean, când toată lumea părea liniștită și mulțumită cu un egal mântuitor.
Embed from Getty Images
Adevărul e că Manchester United a cam călărit vacile elvețiene și, după cum se înclina masa, părea că le va și mulge la un moment dat. Dar fratele Pogba, cumătrul Lukaku și vărul Zlatan – toți actori în drama de la Basel – nu au reușit să stabilească un curs corect între lira sterlină și francul elvețian. A reușit în schimb Michael Lang, un tip de 26 de ani despre care ai lui au aflat probabil abia astăzi unde-a plecat de acasă la majorat, că-n rest n-a dat nicio veste și s-a ascuns în echipa celor de la Basel cu gândul să dispară din viața publică.
Rezultatul ăsta face ca United să mai aștepte două săptămâni până să confirme prezența în optimi, deși oamenii își câștigaseră toate meciurile din grupă. Dar matematică e o javră și nu știe carte. De cealaltă parte, Basel are șansa de a merge mai departe cu o victorie în ultima etapă la Benfica.
Embed from Getty Images
Care Benfica, apropo de asta, are 5 înfrângeri și golaveraj 1-12 anul ăsta în Champions League, iar aseară a pierdut cu 2-0 la CSKA Moscova. Dar decât să pierdem timpul vorbind despre meciul ăsta, care s-a jucat oricum mai devreme decât celelalte, mai bine vă invit să votați golul etapei din Champions League pe aplicația dezvoltată de Nissan:
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
