Personajul principal despre care s-a discutat în perioada dinaintea finalei dintre Real și Liverpool și în prima jumătate de oră a meciului a fost Salah, singurul musulman din lume în fața căruia ar îngenunchea la orice oră orice creștin din Liverpool. S-a discutat despre Ramadan și despre posibilitatea ca Salah să ajungă la meci lihnit ca antilopele teleportate brusc din savană în Sectorul 3 al capitalei din cauza cutumei care-i obligă pe practicanți să nu mănânce și să nu bea apă între răsărit și apus. Subiectul s-a rostogolit prin presa engleză, a fost preluat de publicațiile sportive europene și a ajuns în final la coșul de gunoi după ce unul dintre medicii din echipa celor de la Liverpool a confirmat că Salah ia o pauză de la religie cât e finala din moment ce până și Allah și-a luat liber de la dereticat prin curte ca să vadă finala asta.
Embed from Getty Images
Ce-a uitat lumea e că Zizou e și el musulman, fraților. Ca Salah. Și ca Benzema, de altfel. Asta fiind una dintre dovezile că religia nu ține cont de cât de lung ai părul, important e când și unde te naști. E adevărat că în cazul lui Zidane treaba e ceva mai relaxată, pentru că francezul a tot spus când a avut ocazia că nu prea practică sportul ăsta.
Dar din faptul că toată lumea a așezat reflectoarele pe Salah, am înțeles cu toții un lucru simplu și vital: fără Mo Salah, Liverpool ar juca într-un picior, pentru că englezii și-au bazat tot zborul de anul ăsta mai ales pe cele trei avioane din atac: Mané, Firmino și Salah. Au dat băieții ăștia goluri în acest sezon ca-n filmele cu mitraliere, transformând celebra zicere cu “Cea mai bună apărare e atacul” într-un banner atârnat acasă la ieșirea de la vestiare, alături de magnificul This is Anfield și de inscripția “Maria + Vasile = Love”, ultima ștearsă urgent de administratorii stadionului în urma vizitei unui grup de italieni, probabil.
Embed from Getty Images
Altfel spus, era mult mai important pentru soarta finalei de la Kiev cum se simte și cum joacă Salah (sau CÂT joacă Salah, așa cum vom vedea în rândurile alăturate) decât dacă Zidane a îndoit câteva sarmale înainte de meci sau dacă Benzema a reușit să bage la maț. Pentru că la Real mai există unii-alții care pot s-o zdrăngăne în lipsa celorlalți, dar Liverpool fără Salah a fost în acest sezon ca Bucureștiul fără taximetriști: o lume care-și pierde sufletul.
Aceste cronici ți-au fost oferite de:
Am făcut o foarte lungă introducere în care am reușit extraordinara performanță de a nu-l aduce niciodată în discuție pe Cristiano Ronaldo, drept pentru care portughezul a promis printre sughițuri că nu va mai citi niciodată cronicile de pe cronici.ro. De altfel, la cum a jucat în finală, probabil că nu-l vom aminti deloc nici de acum înainte, că n-avem de ce. Dăm așadar legătura de mărar la Kiev, acolo unde Real Madrid vâna al treilea trofeu consecutiv și al 13-lea în total în Champions League, în timp ce Liverpool vâna ce-o pica la mână, că englezii au oricum un public fabulos, un stadion pe care li se înmoaie picioarele adversarilor și o poveste numai bună de povestit nepoților la gura sobei. Cu sau fără trofee.
Embed from Getty Images
De altfel, situația la zi a celor două echipe era cumva identică în raportul campionat intern – Champions League: ambele au pierdut titlul în competiția internă încă de prin toamnă și ambele sperau că meciul ăsta le va salva anul, pe principiul sănătos și degrabă agățător de memorie scurtă “Urma scapă turma”.
Începem partida de la Kiev cu Liverpool în atac, cu Real Madrid în apărare și cu impresia pregnantă că Zidane îi lasă pe englezi să danseze singuri pe ring până obosesc, în timp ce ai lui așteaptă după colț să-i spargă pușculița DJ-ului și să pună propria muzică pe vreun contraatac marcă înregistrată semnat de handralăii atleți din atacul spaniolilor. A fost însă o dominație sterilă ca o gură de pământ între măsele a celor de la Liverpool, care n-au reușit să bage cuțitul în brânză, țintind ba în blocajele lui Modrić, ba pe lângă poartă, ba – la cea mai mare ocazie din prima repriză – în brațele unui Keylor Navas care-și găsește brusc mănușile alea bune de fiecare dată când are de jucat o finală, scoțându-i în șomaj pe oamenii lui Real însărcinați deja de vreo 4 sezoane să-i caute un înlocuitor cu ceva mai mult succes la femei și cu mai multe coperte în palmares.
Embed from Getty Images
Pe un contraatac a bifat și Madridul o fază la care Liverpool s-a învinețit brusc, dar Cristiano Ronaldo, aflat la prima și ultima fază periculoasă creată de el în acest meci, a mângâiat vinclul cu un șut care a rupt patru trepiede și două obiective ale camerelor din spatele porții lui Karius.
Apoi a venit momentul care a transformat partida și a răsturnat terenul spre poarta celor de la Liverpool. La o fază aparent neutră undeva spre mijlocul terenului, Sergio Ramos l-a invitat la dans pe Mo Salah în stil propriu, luându-l de braț și trântindu-l la pământ, gest tehnologic în urma căruia egipteanul a căzut dureros de greșit pe umărul opus (VIDEO). În secunda următoare, riftul căscat oricum între fanii Madridului și cei ai restului lumii de când cu discuțiile înfundate despre arbitraje și alte amestecuri de substanțe nedigerabile s-a lărgit brusc cu vreo 900 de kilometri, îngropând în el – în direcția lui Ramos – sfinți, sărbători ecumenice și laice, plus toată paleta de înjurături disponibile în limbile inventate pe scoarța terestră. În special în catalană, bineînțeles. Asta pentru că Mo Salah nu s-a mai ridicat din locul în care l-a trântit gingașul Sergio Ramos, fiind schimbat după doar o jumătate de oră și părăsind terenul cu ochii plini de lacrimile unuia care știa că o dislocare a umărului înseamnă că Mondialul care stă să înceapă începe să devină o lumină pierdută în ceață.
Embed from Getty Images
În final lucrurile sunt, ca de obicei, discutabile. Și merită rezolvate în măsura în care se poate, cu datele pe care le avem, în stilul nostru, mergând centimetru cu centimetru pe firul epic și luându-ne de guler pe noi înșine în oglindă prin niște întrebări, ca de Niro în Taxi Driver.
-
-
- Este Sergio Ramos un maniac absolut care uneori își lasă creierii acasă și vine la stadion cu fața aia de killer amestecată cu privirea unuia care tocmai a picat Bacul pentru că n-a înțeles întrebările la proba de sport? Absolut, 100%, nu există discuție aici.
- A faultat Sergio Ramos în faza cu Salah? După ce i-a suflat mingea cu fluierul piciorului și a fost la rândul său luat de braț de Salah în dinamica fazei, sigur că da. Ramos l-a apucat pe Salah ca-n Tai Otoshi de braț și s-a trântit evident voit alături de el pe gazon. Fault 100%. Nimic spectaculos aici, până la urmă Ramos e fundaș central și are-n fișa postului faptul că faultul la nevoie se cunoaște. Dacă Salah ar fi căzut doi centimetri mai bine, s-ar fi ridicat de acolo imediat, am fi uitat de faza asta și am fi trecut mai departe la miștourile despre Karius.
Embed from Getty Images
- A vrut Sergio Ramos să-l accidenteze și să-l trimită la vestiare pe Salah? Foarte puțin probabil. Nici măcar Sergio Ramos cu toată istoria lui de procedee reptiliene corcite cu manevre tehnice subversive nu e în stare să calculeze exact care-i metoda prin care îl poți trânti pe un adversar la pământ, iar ăla să cadă pe umărul opus îndeajuns de rău încât să-i sară mâna din țâțâni. În primul rând, cum ziceam niște hâtri pe interneți, suntem cu toții de acord că ar fi executat deja această manevră de judo colț cu halta Jilava într-un duel cu Leo Messi, antihristul Madridului, mai ales că s-a văzut în ultimii ani cu argentinianul de i-au ieșit golurile pe nări. În al doilea rând, pentru că e imposibil să calculezi pur matematic și fizic o astfel de manevră într-o fază din fotbal dacă ești Sergio Ramos, un tip care a văzut ultima dată paginile unui caiet cu pătrățele când i-a calculat contabila impozitele pe venit.
- A avut Salah ghinion? Absolut, 100%, vezi cazul Hagi în meciul cu Ungaria din 1999. Cei mai bătrâni țin minte momentul, cei tineri vor căuta în mod sigur pe Google, toată lumea rămâne fericită.
- A sacrificat familia lui Salah 3 vaci degeaba pentru a-l ajuta pe Mo să facă să fie bine în finala Champions League? Garantat, iar data viitoare poate încearcă oamenii cu ceva mai puțin voluminos, că-i muncă multă.
Acestea fiind spuse, tocmai am făcut cea mai lungă analiză a unui fault în toată istoria acestui site, semn că nici faulturile cinice nu mai sunt ce-au fost și trebuie explicate și desfăcute ca șoarecii de laborator.
Embed from Getty Images
Așa cum spuneam, momentul în care Mo Salah a părăsit terenul în lacrimi a echivalat cu cel în care stadionul s-a răsturnat brusc spre poarta celor de la Liverpool. Loviți în primul unșpe ca Superman în puteri când vede kriptonită, englezii s-au târât în ultimele minute ale primei reprize spre pauză cu speranța că madrilenii nu-și vor arunca scuturile în favoarea unor ceva mai moderne arcuri cu săgeți. Drept urmare, cele nouă șuturi spre poarta lui Navas până la exilul lui Salah au rămas aceleași până la pauză, în timp ce Madridul s-a întins ca o mâță după somn și și-a scos ghearele, însă nu îndeajuns pentru a zgâria decisiv. A fost și un gol anulat pe motiv de offside la Benzema sau la Cristiano Ronaldo, nu știm sigur, cert e că l-am văzut din nou pe Ronaldo dojenindu-l din cap pe arbitrul asistent, gest reprezentativ dublat acum de o fabuloasă mișcare stânga-dreapta a șuvițelor crețe și aurii în formă de macaroane atent triate pentru a-i cădea perfect pe frunte. În caz de poze sau ceva.
Embed from Getty Images
0-0 la pauză, moment în care ambele echipe s-au îndreptat neliniștite spre vestiare. În ciuda faptului că s-a tras un singur șut pe poartă în prima repriză, era evident că meciul nu se va termina fără goluri. Tensiunea era mare, iar suporterii de internet ai celor două echipe (Real Madrid, orașul Manchester, Everton și parțial Londra pe de o parte versus restul lumii de cealaltă parte) se ocupau cu aruncatul scaunelor virtuale unii înspre ceilalți.
În această tensiune care se simțea aproape fizic pe arena de la Kiev, Karius, portarul celor de la Liverpool, a preferat să aibă un moment cu sine însuși la vestiare și, după ce s-a deșertat în liniște la bușdula din fundul curții, nu și-a mai găsit mănușile, căzute prin spatele băncii din vestiar. Și-a adus însă rapid aminte că are în geantă niște mănuși de iarnă cu două degete cumpărate de la Disneyland astă iarnă și le-a luat rapid în mâini până să-l verifice Klopp. “Până la urmă ce-o putea să se întâmple? Oricum lumea va vorbi după meci despre măgaru’ de Ramos, care l-a băgat în gips pe Mo”, și-a zis Karius în gând.
Embed from Getty Images
Echipat ca Goe la schi, Karius s-a transformat însă în a doua repriză dintr-un portar care nu gafase niciodată în meciurile jucate pentru Liverpool într-un jucător căruia i-a scăzut cota îndeajuns de mult încât să aibă probleme cu CV-ul până și la eventuale probe de joc la Concordia Chiajna.
Primul semnal că neamțul cu fizic de fotomodel exilat pe gazon a ieșit curentat de la vestiare a venit în minutul 51, când omul a transformat o fază complet benignă în primul gol marcat de Madrid în această finală. A prins lejer la marginea careului o minge aruncată prea lung de Kroos spre Benzema și, într-un moment de prăbușire cerebrală, i-a pasat înapoi atacantului francez, care a primit astfel cel mai frumos cadou cu ocazia aniversării celor 30 de ani și 158 de zile de la naștere, marcând cu poarta goală cu instinct de vulpe bătrână (VIDEO). Momentul a fost savurat de Zidane cu un “v-am zis io că știu de ce-l bag p-ăsta” șoptit în franceză printre molari și cu un amestec de uluială și început de ulcer de Klopp, care și-ar fi dat primul născut și jumătate din împărăție ca să vadă reluarea, în speranța că arbitrul n-a văzut vreun fault sau ceva. N-a fost cazul, iar Real Madrid conducea brusc și neașteptat cu 1-0.
Embed from Getty Images
Cu toată experiența sa în finale și cu tot lotul ăla de copaci plini de inele și trecuți prin viață, pădurea madrilenă s-a îndoit după doar 5 minute, când Liverpool a marcat după un corner. În lipsa lui Salah, contorsionat, și a lui Firmino, care în finala de la Kiev a preferat să joace table cu Cristiano Ronaldo într-un colț retras al arenei, lui Sadio Mané i-a rămas sarcina plăcută de a colecta aplauzele tribunei. Senegalezul s-a întins ca-n Karate Kid la o fază în care știrea e de fapt că Sergio Ramos a fost depășit la un duel aerian de Dejan Lovren, marcând pentru 1-1 (VIDEO) și reînsuflețind astfel grupurile suporterilor din Liverpool, care-și plângeau soarta prin tricouri trăgând în continuare speranțe că lucrurile vor merge cumva mai bine. Până la urmă, e mai ușor să revii de la 0-1 decât de la 0-3, așa că oamenii trecuți prin bazarul de la Istanbul au optimismul mereu la ei, ascuns în shot-uri.
Embed from Getty Images
A venit însă momentul în care Zidane s-a transformat din compozitor în dirijor. L-a scos pe Isco, care nimerise bara la începutul reprizei, și l-a introdus pe Gareth Bale, un tip care până la 28 de ani a reușit să ne lămurească de vreo trei lucruri: că e accidentat în trei sferturi din timp, că în sfertul ăla în care joacă clănțăne apărările adverse cum sfârâie micii pe grătar și că, dacă joacă în finala Champions League, face cumva și bagă varza-n butoi.
În meciul cu Liverpool, a avut nevoie de fix 5 minute pentru a anunța că Țara Galilor și-a proclamat onor independența față de Anglia în general și față de Liverpool în particular. La o centrare a lui Marcelo – rămas singurul jucător cu freză de conopidă pe teren, Gareth s-a înălțat pe la 16 metri într-o foarfecă mai degrabă calculată decât contextuală și a livrat mingea în vinclul porții lui Karius (VIDEO), care pe de o parte s-a bucurat că n-a mai avut cum s-o gafeze și p-asta, pe de altă parte n-a înțeles exact de unde-a venit șutul și ce vrea de la viața lui relativ liniștită de neamț care muncește cu forme legale în Anglia. Un gol din seria celor care te fac să uiți de toate bodycheck-urile lui Ramos și de toate simulările de primadonă ale lui Cristi, pentru că trezești aplaudând ca după o reprezentație fabuloasă a Simfoniei a cincea a lui Beethoven, fără să te prinzi exact care-s resorturile care te-au ridicat în picioare. Iar Zidane bifa din nou o schimbare tehnică care le dă peste ceafă celor care-l consideră încă un antrenor norocos și atât după 3 trofee consecutive de Champions League.
Embed from Getty Images
Dar nu vă grăbiți încă la tort, pentru că până acolo mai avem de analizat un episod din serialul agrofotbalistic “Karius și adăpatul caprelor de lapte”. După ce Sadio Mané a semnat ultima tresărire în EKG-ul celor de la Liverpool, udând rădăcina barei cu un șut sănătos, Gareth Bale s-a gândit că dacă i-a ieșit foarfeca aia transmisă pe generice până și la Paprika TV, i-o ieși și un șut mai degrabă plouat de pe la vreo 30 de metri. Că doar e gratis și nu cere de mâncare.
Nu i-a ieșit șutul, dar a fost momentul în care același Karius și-a dat seama că și-a tras invers pe mâini mănușile cu două degete, scăpând mingea în poartă cu un procedeu care a semănat cu modul în care te grăbești să așezi la loc o ciosvârtă de porc după ce te-ai prins brusc că ai luat-o de pe grătar fără să se răcească (VIDEO). S-a făcut 3-1 pentru Madrid, iar Karius a reușit performanța de a-l depăși brusc pe Ramos în lista destinatarilor de sudalme în scouse.
Embed from Getty Images
Acum, că ne-am adunat aici într-un cadru pe alocuri primitor, deși degrabă vărsător de sânge când e vorba de bărăgăneli de genul ăsta, trebuie să specificăm că suntem alături de săracu’ copil în trecerea prin greutățile vieții. Pentru că probabil că nu ți-e foarte parfumat să muncești de la juniori până la 24 de ani, să iei la rând bobârnace pe treptele carierei, să te scoată Klopp din colbul de la Mainz ca să te facă titulescu la Liverpool, să elimini City ca să ajungi în finala Champions League, iar acolo să-ți crăpi singur două bălțate în moalele capului, ajungând la nivelul pe care Costel Câmpeanu l-a perfecționat într-o carieră triplă ca lungime. E greu și înțelegem momentele triste prin care trece fratele Karius, deci suntem alături de el.
Dar, pe de altă parte, nu uităm că e plătit cu niște milioane pe an tocmai pentru a nu-și ucide echipa cu crosa de golf în bornău când aceasta are cea mai mare nevoie de două mâini sănătoase care să nu tremure la orice trotinetă trimisă de echipa adversă. În finala Champions League, când stă cu ochii pe tine o juma’ de planetă, plus ăștia care scriu cronici pe cronici.ro și de-abia așteaptă să aibă motiv să te ia în traistă.
Embed from Getty Images
S-a terminat 3-1, deci, iar Real Madrid câștigă al treilea trofeu Champions League consecutiv și al patrulea în ultimii cinci ani, monopolizând astfel o competiție pe care altfel ar fi câștigat-o la pas FCSB.
Între concluziile serii, am notat că Zidane și-a săpat cu buldozerul în istoria marilor manageri o fundație cel puțin la fel de sănătoasă pe cât i-a fost cariera de jucător, în ciuda faptului că s-a apucat de muncă practic alaltăieri. De asemenea, s-a votat în unanimitate faptul că Balonul de Aur din acest sezon se va juca la Mondial: deși Cristi a avut șansa de a-și grava deja numele și în acest an pe trofeu, finala i-a acordat doar premiul Șuvița de Aur, în așteptarea unui duel de la distanță cu Messi sub umbra Dumei de Stat. Evident, Sergio Ramos rămâne alegerea preferată a producătorilor de ținte de darts, Keylor Navas intră în istoria Realului, deși ăia de pe-acolo îl ceartă mereu că n-are bască, iar Gareth Bale dovedește că investiția de peste 100 de milioane de euro a madrilenilor se recuperează mai repede în finale decât în meciuri cu Eibar și Almeria.
Embed from Getty Images
De partea cealaltă, Jürgen Klopp devine lent, dar sigur, un soi de Simona Halep a fotbalului european, bifând a treia finală de Grand Slam (două de UCL și una de Europa League) pe care-o pierde cu zâmbetul pe buze. Karius plânge în mănuși, deși și-a făcut-o cu mâinile lui, iar Salah nu mai vrea să audă de mâini în general. Despre Firmino vă spunem una-alta după ce aflăm unde s-a ascuns timp de 90 de minute în care s-a ferit de camere ca doamna premier de metafore.
Embed from Getty Images
Cam ăsta a fost sezonul, mulțumim că ați râs cât se poate de susținut citind poveștile noastre din vara anului trecut până acum și nu uitați să vă mai cumpărați câte un Nissan, două, din când în când, pentru ca oamenii care v-au oferit această serie de cronici să râdă și ei. În rest, rămâne cum am stabilit: Dinamo se pregătește în continuare de Liga Campionilor, iar noi de Roland Garros, care începe mâine. Să ne citim cu bine. Hai ai noștri.
P.S. Cristiano Ronaldo a devenit aseară primul jucător care câștigă cinci trofee Champions League în versiunea modernă a competiției. N-am vrut să scriem asta în text, să nu și-o ia în cap. E promițător puștiul, e păcat să se piardă acum.
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
