Știu că ne place să credem că primăvara Champions League e echivalentă cu primăvara atmosferică, dar din păcate ne-am cam născut în țara greșită, undeva dincolo de zid. Mai avem puțin de așteptat. Puțin de tot, cât să treacă ziua de naștere a surorii lui Neymar.

În același timp pot spune că, în sfârșit, am înțeles ce-a vrut să zică filmul Marți după Crăciun. Printre toate ciorbele alea mâncate cu încetinitorul iese în evidență cel mai tare crisparea generală a tuturor lucrurilor care se resimt după perioada iernii. Când joci fotbal pentru o echipă care și-a ratat sezonul încă din turul campionatului, aștepți Crăciunul și marțea UCL de după el cu ideea că poate-poate anul ăsta o să te ții de programul ăla de sală, o să mănânci mai sănătos, n-o să mai bei ca porcul. Nu ține. Te desumfli repede, după 45 de minute, cum a făcut Manchester United aseară, echipă despre care e important să ne reamintim că abia zgârie locul 4 din Premier League. Chit că, de când a luat Ole-Gunnar hățurile, cotârla începuse să dea din nou semne de pedigree.

Nu uităm că din sfânta seară de 12 februarie a trecut și Champions League-ul la noul model de smartphone după ce a ținut cu dinții de 3310-le ăla scorojit și care pierdea semnal. VAR-ul e printre noi, fraților, iar asta înseamnă lucruri diferite, în funcție de echipa cu care ții. Pentru Sergio Ramos, asta e ca și cum ar fi pus ăștia camere de supraveghere în toate colțurile camerei în care te-au lăsat părinții să înveți la fizică, dar tu faci videochat. Pentru Chelsea, e ca și cum posterul cu Ballack aruncat undeva prin vestiare ar începe să plângă. Pentru Barcelona, e ca și cum același poster ar începe să râdă. Pentru FCSB și CFR Cluj e același lucru, că nu contează dacă ești eliminat cu 0-6 sau 0-7 de echipe din Luxemburg sau Austria. În fine, ați înțeles ideea: gata cu furtișagurile ca pe Bârgău, începem o epocă nouă în care nimic nu le scapă arbitrilor. Cu așa rigurozitate, mi-e că la final vor câștiga nemții în fiecare sezon de acum înainte.

Embed from Getty Images

Stați așa, c-am uitat să fiu amuzant. Știați că-n seara asta s-a jucat și AS Roma – FC Porto? O restanță a grupei Ț care, probabil, a fost depășită în audiențe de serialele turcești în care, din păcate, nu mai joacă nea Mircea. Dar toate la timpul lor.

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Manchester United – PSG: 0-2

Soțiile de pretutindeni au început abia prin minutul 15 să realizeze că e meci la televizor. Start anost. Vorba aia, nu apucase nicio reclamă la casele de pariuri să-și facă apariția, iar în tribune se simțeau doar oaspeții, francezi cu și fără veste galbene (oricum nu contează) veniți la Manchester să descarce ce-au încărcat în ei acasă Les Gendarmes.

Embed from Getty Images

Primul lucru demn de o știre a fost creierul mai mic decât propriul card bancar al lui Paulică Pogba, care a reușit performanța să ia galben în minutul 26 pentru un fault comis la vreo patru kilometri de propria poartă. Chestia asta urma să conteze abia pe la final, când omul a recidivat și și-a luat roșul de pe tricou, astfel că face returul de neprivit. Au fost șase cartonașe galbene și un roșu în total pentru gazde, majoritatea venite din frustrarea că PSG nu e Huddersfield.

Al doilea lucru important din prima repriză s-a întâmplat prin minutul 37, atunci când Ashley Young, căpitanul lui Man Utd, era să-l omoare pe Di Maria (fost jucător al gazdelor) după ce l-a împins ca la intrarea în metrou dimineața la Victoriei în gardul despărțitor din jurul terenului. În fine, dacă stăm să ne gândim că printre foștii căpitani ai englezilor se găsesc Eric Cantona sau Roy Keane, chestia asta nu-i atât de condamnabilă și-l face pe Young să mai aibă mult de muncit până să ajungă la nivelul înaintașilor lui.

Embed from Getty Images

Al treilea și ultimul lucru important s-a întâmplat în minutul 45+2, când planeta întreagă a aflat două lucruri: că Dani Alves e în teren și că Messi nu-l prea lăsa să bată lovituri libere pe când jucau la Barcelona din cauza unui motiv evident.

Probabil că Ole Gunnar Solskjaer s-a dus la pauză în vestiar cu pizza și bere. Au ieșit înapoi pe teren alți diavoli, un pic mai spre ăia de pe Cartoon Network, și moi, numai buni de driblat. Și când zic driblat, imaginați-vă că finalul meciului a găsit oaspeții pasând olé-uri și gazdele faultând aiurea, frustrate. Și cu un atac format din Sanchez, căruia nu-i găsesc o formă geometrică adecvată să-l descriu, și Lukaku, intrat în minutul 84 doar așa, ca să vadă toată lumea care ar fi fost premiul cel mare care s-a reportat pentru data viitoare.

Embed from Getty Images

Golurile au venit la 7 minute distanță, ambele avându-l la lunetă pe același Înger Di Maria. Corner bătut perfect și lătuc pus corect de oricine ar fi fost acolo, apoi centrare pe jos mai mult ca perfectă și un alt lătuc pus, de data asta, cu ceva crème brulée pe el, de Mbappé. Cât să pipăie mingea în autobuz, pe șustă.

Desigur, aș putea să încep să vă explic cum axul central s-a descentrat și scoarța pământul a tras mineralele în ea, că englezilor le place mult și rugby-ul sau că nu Mourinho era de vină, dar astea-s detalii pe care le vom uita repede. Cert e că meciul a fost mult sub așteptările noastre. Așa că le dedicăm fanilor United care ne citesc o poză cu Sir Alex, ca să-și aducă aminte de momentele în care urmăreau cu atenție și îngrijorare competiția asta până hăt, spre vremea de tricou.

Embed from Getty Images

Ce contează cu adevărat e doar că avem prima echipă calificată în sferturi. Ceea ce, în esență, înseamnă mai puțin timp de Fortnite pentru Neymar. După cum se vede, e absolut odios destinul băiatului ăstuia, care n-are liniște nici pe targă.

AS Roma – FC Porto: 2-1

E o greșeală în acest intertitlu și Meșter nu m-a lăsat s-o corectez. Acolo ar trebui să scrie de fapt AS Roma – FC Iker Casillas: 2-1. Imaginați-vă un dirijor care încearcă să concerteze cu o orchestră în care violoniștilor le curg mucii pe corzi de la răceală, pianistul are doar trei degete la o mână, iar băiatul de la tubă ține partitura cu susul în jos. A tot dat din mâini, a tot salvat și a respins și a prins și-a intervenit, dar la un moment dat s-a dat cu gaze în piață și mulțimea s-a dispersat.

Urmăream cele două meciuri în paralel și în 5 din 6 ocazii în care îmi mutam privirea către Roma, faza se desfășura undeva aproape de careul lui FC Porto și se încheia cu Iker nemulțumit de apărarea din fața lui. La ora scrierii acestui text (imediat după încheierea partidelor) probabil spaniolul e pe Whatsapp și tastează ”mi-e dor de voi” grupului Los Galacticos în care admin e Roberto Carlos.

Embed from Getty Images

Revelația meciului a fost un puști italian de 19 ani și ceva pe nume Nicolo Zaniolo, băiat care anul trecut juca la Inter Primavera și care, aseară, a dat două goluri în primavera europeană UCL. Și nu oricum, ci la 6 minute distanță unul de celălalt. Primavera lui de joc, însă, ar trebui să meargă la Edin Dzeko, șarpe bosniac care i-a erectat inteligent ambele faze, servind ca Begu la dublu.

Embed from Getty Images

Porto a reușit să facă returul gustos cu 11 minute înainte de final folosindu-se de clasica schemă academică “Lungă și p-a doua”. Fundașul central o bubuie, atacantul se luptă și deviază, a doua intercepție vine la un portughez care luftează ca Vio când recită din Legea Pensiilor și trimite mingea la secțiunea formalități, neașteptat și de neanticipat, în piciorul lui Adrian. Un gol meritat și acordat cu ajutorul nou-introdusului VAR pentru o echipă oaspete care n-a vrut antijoc, a pasat mult și mai ales în direcțiile corecte.

Embed from Getty Images

Vă urez să mergeți la vot și închei visător, sperând să-i văd mai departe în sferturi, față în față, cel mai plauzibil pentru ultima dată, pe Iker Casillas și Gigi Buffon, cei mai buni portari de fotbal ai ultimilor 20 de ani. Că la handbal am avut-o pe Huțupan. Hei, hei!