În mod normal, dacă etapele de Champions League din octombrie și noiembrie sunt corecte, calitatea meciurilor te poate face să nu mai ai nevoie să dai drumul la centrală. Asta în mod normal. Dar eu, unul, am vizionat meciurile înfofolit într-un halat gros din care mi s-a făcut cald abia când am realizat că trebuie să vă povestesc în scris în aceste rânduri despre o marți din grupe de care peste vreo două-trei săptămâni nu-și va mai aminti nimeni. N-am disperat, căci sunt român, iar românul descoase necazul cu glume și comparații ce nu-și au rostul. Puteți intra, avem prăjituri.
Manchester United – Juventus 0-1
Incă din primele cadre ale transmisiunii meciului îl vedem pe Jose Mourinho râzând. Parcă i-a revenit puțin portughezului culoarea în obrăjorii ăia de special după un început de sezon în care s-a făcut că n-aude că toată populația orașului (mai puțin ăia care țin cu cetățenii) îl vrea plecat. Știe și el că UCL este singurul lanț care-l ține legat de caloriferul de fontă de pe Old Trafford și le strâmbă din nas jurnaliștilor locali atât de fin, încât zici că și-a deschis fabrică de gif-uri și umple internetul cu reacții la fiecare meci. Luați una de încălzire:
Cristiano Ronaldo de la Juventus (vom repeta asta o perioadă, ca să ne intre în cap) s-a prezentat în schimb la stadion ca nepotul întors acasă de la facultate de sărbători: ”Ce mare te-ai făcut, măi, mamă. Și ce ceas scump ai la mână. Îți merge bine? Mănânci suficient? Mai ia un șnițel. Da’ cu fata aia ce-ai avut, de vorbește lumea? Hai acasă să ne ajuți să câștigăm barem Europa League”.
Nu, serios. A venit ăsta la conferința de presă dinaintea meciului cu un ceas care costă cât datoria externă a unei jumătăți de planetă. Nu-l judecăm, dar tare ne-am mai dori echipe românești prin Champions League măcar pentru a-l vedea pe Ronaldo cu ceasul lui cu 424 de diamante plimbându-se pe la Piața Muncii înainte de meci.
La capitolul fotbal, Ronaldo n-a stat stânjenit mult. Prin minutul 7 a făcut mișto un adversar (să-i zicem întâmplător Ashley Young) cu un dribling, iar în minutul 15 a centrat la faza la care Dybala a făcut 1-0 pentru Juventus plimbându-se liber în careu fix cum s-ar plimba Ronaldo pe la Muncii.
Au urmat 20 de minute de pase din 8 unghiuri TV de la băiatul care câștigă 200.000 de lire pe săptămână la băiatul care câștigă 250.000, centrări în slow motion de la mijlocașul cu 11 milioane de euro pe an către atacantul cu 13 milioane pe sezon și tot așa. Apoi a venit faza în care jucătorul ridiculizat de Ronaldo (să-i zicem complet aleatoriu Ashley Young) a încercat să se răzbune, dar n-a reușit decât să faulteze din nou și să-i ofere portughezului o lovitură liberă la care lui De Gea i-au sărit balamalele de la șase degete și o încheietură.
Embed from Getty Images
Come on, Reds, dați și voi un șut la poartă, că e Champions League, nu meci în deplasare cu City. Nu dați? Ah, ok. Ia să vă luăm altfel: Pogba ce freză și-a mai făcut? Frumos, nebunul. Ce minut e? Pauză deja? Ar fi fost bun un tânăr de perspectivă care să țină la subsuoară speranțele spectatorilor de pe Old Trafford. De exemplu, Rooney. Hai, că poate la anul.
Încep rândurile despre repriza a doua spunându-vă cu mâna pe clasamentul din Premier League că sunt simpatizant Manchester United de mic. Din perioada din care Van Nistelrooy era mai popular ca Van Buuren. Chiar aleg echipa la FIFA19 uneori, când îmi vine să strănut și nu pot, știți sentimentul. Dar trebuie să recunosc că, în ciuda tuturor evidențelor, nu-i cea mai bună perioadă să ții cu băieții ăștia. Uite, în timp ce încep propoziția asta e minutul 52 și Ronaldo sare obstacole și țintește vincluri, așa că o calificare de pe locul doi din grupă nu-i așa de rușinoasă, mai ales că-n campionat suntem pe 10, sub Bournemouth sau Watford. Noroc că nu s-a calificat CFR Cluj în grupele UCL, că făcea Țucudean scor pe Trafford.
Embed from Getty Images
În minutul 75 aflăm că joacă și Paul Pogba. Italienii se adorm siguri pasând laconic în propria jumătate, United recuperează, iar Paulică încearcă un șut plasat cu latul stângului care nimerește bara. Publicul, ca de obicei, forțează. Toată Marea Britanie forțează, mai puțin Mourinho, tehnician pe care-l prinde minutul 81 fără să facă nicio schimbare. Și că tot veni vorba, tot meciul, de altfel, fără să fi făcut vreo schimbare. Bine, a și explicat dup-aia că singurul atacant de pe bancă era un băiet care încă n-a apucat să se radă niciodată în viața lui. De parcă nu el și-a făcut echipa acolo, ci a câștigat-o ieri dimineață la loto.
Cadre sugestive din tribune: englezi buimaci care se întreabă cum se poate ca United să fie vioara a doua acasă, apoi close-up pe antrenor portughez strângând puternic cu palmele de mânerele scaunului de pe banca de rezerve, iar concluzia generală se așează puternic în gândul fanilor ca frigul britanic în oase: Sir Alex Ferguson nu se mai întoarce, drept urmare o înfrângere la limită poate fi la o adică un rezultat bun în UCL.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
AEK Atena – Bayern Munchen 0-2
Acum 2500 de ani, grecii intrau în cantonament și inventau strigătul ăla cu ”Ciiine suntem?!” (în greacă, evident). Întrebare cu răspuns mixt, pentru că jumătate dintre ei se numeau atenieni și cealaltă spartani. Spartanii erau un fel de atacanți veritabili, chiar vârfuri de lance (la propriu) care nu prea aveau adversari. Singura problemă: erau mult prea puțini, așa că n-au apucat să prindă inventarea fotbalului. Ca să vă faceți o idee, pentru că în cronicile noastre facem dacă e nevoie și recensământul Greciei dacă e nevoie, Sparta avea undeva la 25.000 de mii de locuitori. Prin comparație și trei milenii mai târziu, la meciul AEK – Bayern de aseară, în tribune au asistat peste 70.000 de mii de atenieni. Băieți buni, nimic de zis, numai că băieții dârji din istorie s-au cam transformat în timp în băieți care-și doresc doar să fenteze statul de taxe, motiv pentru care după vreo oră de joc scuturile au devenit cam greu de cărat.
Embed from Getty Images
Prima repriză a fost ca Thasos în iulie: o aglomerație în jurul mingii, băbăiatule, încât orice pasă bună a fost rar de găsit. Fix ca un șezlong la umbră. N-a respirat nimeni, nici măcar Robben n-a reușit să și-o facă pe stângul, așa cum cere manualul cu instrucțiuni de utilizare. După ce-am trecut de o oră de joc, gazdele s-au cam rupt, parcă prea obișnuite cu pauze lungi la prânz. Prin minutul 60, așa, văzând că ăștia din atac o râcăie la rece, cine credeți voi că cere mingea în careul grecilor atât de liber încât n-ar fi atins pe nimeni nici c-o pagaie? Hummels, fraților. Scoate la șut, ăștia de la AEK resping șapte centimetri până la Martinez, iar bavarezii din berăriile din lumea întreagă mai comandă un rând. N-apucă să prindă halba de toartă și se face 2-0 peste doar trei minute, după ce Lewandowski este servit ideal și închide tabela cu execuție în-cre-di-bil de frumoasă, demnă de un mare atacant, cu latul din trei metri în poarta goală. Nu-i ca și cum nemții ar juca spectaculos sau ceva, dar am băga mâna în foc că ăia de la United și-ar dori goluri nespectaculoase. Mă rog, și-ar dori și ratări, numai să ajungă dracului pe lângă poarta aia.
Young Boys Berna – Valencia 1-1
În caz că elvețienii mai aveau nevoie de un alt motiv de sărbătoare în afară de faptul că sunt elvețieni și că au salariul mediu cât vita, flăcăii din Berna au câștigat aseară primul lor punct din istoria participărilor în Champions League. Pe un stadion corect, cu 32 de mii de locuri acoperite (încă nu individual, dar de ce să excludem această posibilitate pe viitor?) și gazon sintetic, cunoscut mai repede pentru concertele de gală și meciurile de hochei, s-a întâmplat acest duel pe care nu l-a așteptat nimeni în afară de fanii celor două echipe.
Embed from Getty Images
Sper să vă vină să credeți, dar gazdele chiar au dominat, iar pe spanioli această remiză îi încurcă destul de tare în calculele pe care și le făceau ca să iasă cu bine grupa cu Juventus și Manchester United. Dacă golul lui Batshuayi din minutul 26 a venit cumva firesc din partea echipei mai valoroase, la 10 minute după pauză (600 de secunde pentru contabilii nemți de mai sus), o gazdă cade grațios în careu, Young Boys egalează din penalty și totul rămâne așa până la final. Cu excepția unei bare a gazdelor din minutul 87. Spaniolii s-au consolat la final cu faptul că vor juca la primavară, cel mai probabil, în Europa League. Dar asta depinde de meciul retur cu United, pentru că-n tur s-a executat un 0-0 excepțional despre care am scris la vremea respectivă și de care ne amintim cu drag de fiecare dată când trebuie să dăm cu aspiratorul prin casă.
Real Madrid – Plzen 2-1
Se fie clar din start: meciul acesta s-a întâmplat deoarece, după nenumărate insistențe, Sergio Ramos a fost convins să le predea autorităților cheia de la debaraua unde-l ținea legat cu căluș la gură legat pe antrenorul Lotopegui. Lopotegui. Lotepegui. Lote… dracu’ să-l ia, oricum nu-l prinde iarna pe Bernabeu. Oricum l-ar chema, e clar că nu-l cheamă Zinedine Zidane, iar asta ar fi una dintre probleme. Citeam o știre astăzi cum că Marcelo ar vrea și el la Juventus. Alta cum că Modric se gândește să plece. Stam și mă gândeam: Nu-s de condamnat băieții: după 3 UCL-uri la rând, n-ai cum s-o iei decât în jos. Atât de jos, încât să te bată Levante acasă în campionat.
Embed from Getty Images
Pe vremea galacticilor care făceau cum făceau și cădeau mereu în grupă cu câte o Plzen (a se citi Rosenborg) serile de genul ăsta se încheiau cu 6 hattrick-uri. În 2018 nu-i chiar așa, mai ales de când Ronaldo a ieșit de pe grupul de Whatsapp al spaniolilor, plictisit de prea mult bine, ca orice portughez care se respectă. A rămas în schimb Benzema, care mai dă câte un gol când îl mai duc șalele (în minutul 11, de exemplu), a rămas și Bale care încă nu se descurcă singur nici măcar să-și facă un nod la cravată pe pretențiile lui Ilie Dumitrescu, dar mai ales a venit Mariano, atacant despre care niciun fan madrilen nu știa că există înainte de acest transfer și, de altfel, despre care niciun fan madrilen nu știe că există nici după acest transfer.
Embed from Getty Images
Marcelo e la datorie, fundaș stânga cum numai Brazilia putea să dea, jucător de multe ori mai periculos decât mijlocașul stânga pe care-l acompaniază. Un-doi cu Bale în minutul 56, pătrundere și scăriță peste portar, cam în stilul lui Raț al nostru în acel amical câștigat de România în fața Germaniei cu 5-1. Mă rog, Raț nu e totuși așa creț.
Ei, și ce seară minunată, trei puncte ușoare, în sfârșit două goluri marcate într-un meci de Madrid după o pauză de vreo lună, selfie-uri la stadion și voie b… stați puțin c-a dat Plzen gol (frumos) în minutul 79 și a început toată peluza să-și roadă unghiile. Până la final, dar și de-a lungul meciului, au mai fost ceva ocazii mari și cornere pentru oaspeți. Puteau să nu fie, oricum emoții cu Plzen acasă n-au mai avut albii niciodată, iar fitilul de la bomba demiterii antrenorului continuă să ardă, deși se suflă în el cu putere. Lopetegui dintr-o parte, Perez din cealaltă, ca-n desene animate. Tot ca-n desene animate, duminică se joacă Barcelona – Real Madrid, iar Lotepogui va rămâne pe Rambla în vacanță forțată dacă joacă în halul ăsta. Hai, că-i frumos la Barcelona, au băgat pești noi la acvariu și stolurile de flamingo se plimbă libere pe aleile de la zoo.
Embed from Getty Images
Hoffenheim – Lyon 3-3
Aici sunt două lucruri de zis și încă nu știu care dintre ele este de mai greu de crezut. Primul: acesta a fost, de departe, meciul serii. Al doilea: toate cele 6 goluri au fost date de gazde. Înainte să vă las să vă gândiți prea mult la asta, vă și povestesc:
În minutul 27, unul dintre cei 350 de jucători pe nume Traore din Franța speculează o pasă sinucigașă de genul Bănel Nicoliță a unui fundaș neamț și deschide scorul pentru Lyon. Dădeau din mâini fundașii prin careu, care pe care să dea vina.
Șase minute mai târziu, gazdele revin după o centrare plouată pe bara a doua care se dovedește a fi surprinzătoare pentru fundașul stânga francez, care n-a învățat la școală că nemții nu știu să-i ia ușor pe francezi. Kramaric preia pe piept, are timp să se așeze cum vor pătrățelele lui, șutează și avem 1-1.
Imediat după pauză, același Kramaric își dă seama că Lyon-ul de azi nu e Lyon-ul de pe vremuri, care bătea la PSG ca la mălai. Centrare, din nou preluare pe piept, din nou juma’ de kilometru de nimeni în jur, 2-1 pentru Hoffenheim și mai sunt vreo 40 de minute de jucat. Suficient pentru portarul nemților s-o mai bâlbâie o dată și să ia un gol la un șut pe colțul scurt care-i face epoleții de pe umărul stâng să se îndoaie. După un assist foarte bun pe culoar, ce-i drept, să-i dăm zidarului ce-i al zidarului.
Embed from Getty Images
Și dacă alții trăgeau de scor să se termine naibii seara, la ăștia abia aici începe meciul. Pentru că la o pasă lungă întâmplătoare a francezilor, fundașul Kevin Akpoguma (cum, nu-l știți?) dă cu capul pe lângă minge, Depay o zbughește pe lângă el și duce varza până în poartă după un sprint de 30 de metri. E 3-2 pentru Lyon și orice echipă care nu e germană s-ar fi predat.
Ce să vezi, Hoffenheim e echipă germană și egalează la 3 (cum am spus, marcând al 6-lea gol în meci) în prelungiri, după o nuanță de suspiciune de ipoteză de offside care închide un meci mai spectaculos decât s-ar fi așteptat oricine. E clar, peste două săptămâni e musai să ne uităm la retur.
AS Roma – CSKA Moscova 3-0
Rușii au fost cam departe de casă în seara zilei de marți, așa că bosniacul Dzeko s-a oferit să le arate împrejurimile în acest meci care a readus clasamentul grupei din care mai fac parte Real și Plzen la o oarecare normalitate. Mai întâi a fost faza demnă de recorduri a minutului 29. Câte minute, atâtea și pasele consecutive pe care romanii le-au făcut până să marcheze golul formal dat de același atacant care 13 minute mai târziu izbea cu sete un șut la colțul lung din interiorul careului. Doi Dzeko. Doi Zero, pardon.
Embed from Getty Images
Merită notat faptul că rușii au avut printre titulari și doi islandezi componenți ai generației de aur a insulei lor: Magnusson și Sigurdsson. Iată că nu toți jucătorii exotici vin din America de Sud, aș fi tentat să zic. Și iată că poți ajunge să joci la echipa visurilor tale din Rusia și dacă te califici la turneele finale, nu doar dacă ești bun de export din campionatul românesc, lovit de molima statului paralel acasă. Însă, cu toți islandezii din lume, CSKA a jucat atât slab tot meciul, încât până și copilul turc teribil Cengiz Under a marcat spectaculos spre final. În ultimele 30 de minute ale meciului, deși cu ceva ocazii, în Rusia era deja trecut de miezul nopții, așa că n-a mai avut nimeni chef de fotbal și s-au pus pe băute. Nu știm situația actuală de la Roa, dar probabil că s-a ajuns în final și la ristretto, că băieții au treabă în weekend.
Șahtior – Manchester City 0-3
Știați că nea Mircea Lucescu mai e antrenor la ăștia? Serios. Și se cunoaște, ce să zic, mai ales că acum nu-i mai fură arbitrii, ca pe vremuri, ci pur și simplu joacă prost. Mă rog, Guardiola are și stilul ăsta de a antrena astfel încât să-și facă toți adversarii să pară că joacă prost.
Embed from Getty Images
Gazdele (mă rog, Șahtior nu mai joacă de ceva vreme acasă din cauza rușilor despre care am vorbit mai sus, dar să zicem că brazilienii din echipă nu știu atâta politică și geografie încât să conteze) au jucat același sistem cu care ne-au obișnuit: 6-5. În sensul în care șase ucrainieni au cărat pianul celor cinci brazilieni scoși pe taraba vestului. Dacă asta funcționează cu tot ce-i mai la hăis de centrul Europei, cu cea mai bogată echipă a Angliei nu prea. Între minutele 30 și 35, City a marcat de două ori prin Silva și Laporte, suficient încât să-l facă pe Pep să treacă cu gândul direct la deplasarea de duminică de la Londra unde va juca cu Tottenham. S-a și mirat Guardiola de ce joacă ăștia, că el îi programase să dea golurile abia în a doua repriză:
După pauză, Bernardo Silva a marcat la două minute după ce a intrat pe teren după ce a trecut prin toată jumătatea gazdelor ca țeava de gaz prin Balcani. City are 6 puncte, Lyon are 5, iar restul câte două, deci putem opri aici grupa asta, că am impresia că se consumă curent degeaba.
Ajax – Benfica 1-0
Ce ritm alert a avut acest aparent zero la zero. Sună ca o nucă în perete, știu, dar rezumatul video al partidei îmi va da dreptate. Am văzut o grămadă de acțiuni individuale de calitate, am văzut jucători fâșneți (trebuia să folosesc cuvântul ăsta, am un fetiș), viteză incredibilă și mult mai multe ocazii decât o spune scorul.
Embed from Getty Images
Spectatorii ar fi plecat acasă fericiți chiar și la acest scor ținând cont de ce-am spus mai sus, până la urmă la Amsterdam se știe că un joc frumos iartă orice rezultat încă de pe vremea în care Cruyff picta pe acolo. Dar n-a fost cazul. Într-una dintre ultimele faze ale meciului, un portughez luftează, marocanul Mazraoui bagă tunul, o deviere cu cuticula degetului mare a unui fundaș îl induce în eroare pe portar și la Amsterdam pălpâie luminile roșii. 1-0 și Ajax conduce într-o grupă în care se mai află Bayern Munchen. Parcă suntem în 1995, nu alta. Deci așteptăm plini de curiozitate să ne calificăm la Mondialul de peste 3 ani.
Toma Nicolau este un fel de Mircea Meșter, doar că-i moldovean, un pic mai suplu și n-are permis. A jucat 15 ani fotbal de performanță și a reușit să adune în acest timp 400 de milioane de euro în bani de Monopoly. De 8 ani e blogger de sport și organizează Bloggers Lan Party, motiv pentru care își continuă cariera de jucător de fotbal în format electronic.
