Marți, ora 21:45. Am deschis seara cu un vin roșu și am continuat-o, la pauză, cu o cafeluță. E nevoie de combinația potrivită de vicii atunci când un meci tare este comentat de Cosmin Băleanu (supranumit de apropiați ”Domnul n-a-fost-offside-a-ba-da”).
S-a văzut de la o poștă: Barça e cam pustiu fără Iniesta, Pique și Jordi Alba, oameni de bază care au lipsit dintr-un cumul de cauze independente de voința lor. Și dacă tot am ajuns la capitolul ăsta, nici măcar Messi nu e tocmai Messi fără Don Andres. Dar ajungem și acolo, hai s-o luăm ușor.
Mai întâi, de remarcat că brigada de arbitri de la City-Barcelona venea din Ungaria, ceea ce i-a făcut pe cei de la Forumul Dacilor Liberi și din Coaliția pentru Familie să iasă spontan la Universitate. Din fericire pentru ficații ăstora, centralul Viktor Kassai s-a dovedit a fi la fel de atent la joc precum Corpodean pe vremurile în care se învârtea în meciuri cu fluierul de știai rezultatul final înainte să se tragă la sorți ordinea meciurilor din campionat.
Seria de articole UEFA Champions League, faza pe gazon vă este oferită de Nissan, sponsor principal al celei mai importante competiții europene intercluburi. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
Prima eroare a tânărului Viktor a venit in minutul 11, când Sterling a fost faultat in careu. Arbitrul partidei a văzut aiurea, oferindu-i cu emfază galben englezului pentru simulare. Încă nu se striga ”Hoții, hoții” pe Etihad Stadium din Manchester. Este neclar de unde atâta răbdare în condițiile în care, desigur, grija zilei de mâine și viața apăsătoare îi tumefiază pe britanici.
Minutul 21 aduce Barcelonei primul și (spoiler!) ultimul său gol al serii. Un contraatac ajuns în gheata lui Neymar, care îi pasează în miezul careului lui Messi, care la rându-i o lovește încetișor, cu latul, numai bine să facă 1-0. Al 90-lea gol în Liga Campionilor pentru tipul de un metru și-un pic care împreună cu nemesisul său a dărâmat toate statisticile fotbalului în ultimii ani înainte de a lăsa leșinați sute de esteți vopsindu-se de-un blond sălbatic asortat la o barbă de pădurar finlandez. La acest scor, lucrurile arătau nașpa pentru City. M-am uitat pe clasament și mi-am amintit fix în momentul ăla de un banc pe care-l voi adapta imediat ca să fie cât de cât amuzant.
Înainte ca actuala ediție de Champions League să înceapă, cetățenii din Manchester au fost întrebați de către autorități ce părere au despre Brexit și repercusiunile unei ieșiri a Marii Britanii din UE. Răspunsurile au fost foarte interesante. 33% au răspuns că nu e o idee bună ca țara să iasă. Pe locul doi, cu 25 de procente, au fost cei care au răspuns că nu-i interesează subiectul. Apoi, 19% au răspuns că Brexitul e opțiunea corectă pentru britanici, în timp ce pe locul 4, ca de obicei, a ieșit Dinamo.
Înapoi la meci, prieteni. Mai exact, la minutul 38, când o greșeală a lui Sergi Roberto i-a pus mingea perfect dușmanului Sterling pentru un assist. Și golul a venit de la Gündoğan, care a împins mingea-n poartă ca la golf. İlkay Gündoğan, neamț pur-sânge cu suflet de baclava, valorează cam 20 de milioane de lire, adică aproape la fel de mult ca agentul lui Pogba. Asta dacă e să ne luăm dupa glumițele aruncate de toți urâcioșii în Twittosferă. Dar noi nu ne luăm, că suntem oameni serioși.
Și apropo de oameni serioși. Eu vă redau un monolog scurt, iar voi ghiciți (în comentarii sau unde vor buricele voastre) cui îi aparține. ”Acolo a fost offside clar, eu așa zic. [Se dă reluarea]. Nu aici. Nici aici. Da, nu a fost nici vorbă de offside”
Vine minutul 44. City atacă așa cum trebuie să atace o echipă-gazdă care valorează cât întregul buget rezervat de Vladimir războiului din Siria. Pe margine, Luis Enrique țipă disperat, văzând că armata sa invincibilă e masată în careu ca gagicile la spa: ”Ultima fazăăăăăă”, deși mai e măcar un minut, șmecherul! Însă cu arbitrii ăștia, sintagma ”eventualele minute de prelungiri” se transformă în ”eventualele secunde de prelungiri”. Fix 4, atâtea secunde a lăsat Viktor în plus. K-assa-i în fotbal.
Cum spuneam, la pauză se fac unele schimbări. Acolo se vede geniul. OUT Purcari, IN Tchibo.
Champions League este o competiție frumoasă, însă nu este cea mai importantă. Nu pentru toată lumea, în orice caz. Fiți oleacă atenți: League 1, adică Divizia C englezească, este singura competiție care are tupeul să-și joace meciurile în aceeași zi, de la aceeași oră cu ăștia mari. Zero fucks given! În timp ce scriu aceste rânduri, băieții de la Bristol Rovers, de pildă, sărbătoresc. Au întors pe teren propriu un 1-0 care părea ca și bifat de Fleetwood Town (aka ”Pescarii”). Uite-aici și o fotografie de la meciul ăsta, dovada că s-a jucat pe bune în același timp cu City-Barcelona:
Și iarăși, cu voia dumneavoastră, înapoi pe gazonul lui Pep, care poartă un costum la două rânduri, pentru a se potrivi cu apărarea echipei dumnealui. Minutul 51 îl găsește pe Busquets făcând ce știe el mai bine: fault. Discret, dar apăsat, cu vârful ghetei, ambientat de proteste inutile apoi. Dacă n-ar fi, totuși, un jucător de clasă, s-ar integra de minune în colectivul echipei din Voluntari. Faultul a fost făcut la marginea careului, ideal pentru un șut al lui De Bruyne. A urmat, desigur, golul și nu sunt de acord cu cei care spun că a fost gol de portar. No way, priviți reluarile din nou, gâlcevitorilor!
Este 2-1 după o oră de joc, și meciul se animă și mai și. Este meritul câtorva oameni-cheie din ambele echipe, care pasează ideal pentru adversar. Ca Tibi Lovin, pe vremuri, dacă facem apel la memorie. Ocaziile nu se lasă așteptate. Mai întâi, Andre Gomes lovește bara singur cu portarul, după o pasă excelentă venită de la Suarez. Dincolo, De Bruyne ratează și el o ocazie mare, parcă pentru a-l enerva pe Guardiola. Pep încă nu îndrăznește să spere la victorie. Și totuși, climaxul vine cu 15 minute înainte ca Viktor Kassai să spună ”Gata, minutul 90, mi-am bătut joc destul”.
Deci, minutul 75. O centrare de pe partea dreaptă îl nimerește pe bietul Kun Aguero în șold/mână/apendice, iar ricoșeul ăsta, învățat probabil de la fostul socru, face ca mingea să ajungă la același Gündoğan. Iar acesta, fără îndoială un gülenist neisprăvit, înscrie pentru 3-1. De altfel, impresionați de felul în care un băiet de numai 1.70 poate da o pasă înapoi cu cotul de pe linia porții, oamenii de la Nissan au decis brusc să-l facă pe Kun ambasador al brandului. Ia vezi:
Și iac-așa se termină un nou episod din serialul bilunar ”Fotbalul, așa cum arată el când cluburile nu-s prădate de propriii conducători”.
City – Barcelona 3-1: rezumatul video în 30 de secunde
În aceeași grupă, a celor cu caviar pe rafturile de sus, jos și la mijloc, Gladbach și Celtic se bat ca chiorii pentru locul 3, care duce în Europa League. Asta pentru că e destul de clar că Barça și City vor merge, precum Johnny W., mai departe. Astăzi au terminat 1-1, deci nimic nu este încă decis, semn că există viață și după un meci pe viață și pe moarte.
Monchengladach – Celtic 1-1: rezumatul video în 30 de secunde
Dar haideți să vedem ce vrăji s-au mai făcut și-n celelalte grupe.
Grupa A este cea mai enervantă pentru noi, fiindcă aici joacă bulgarii de la Ludogorets în timp ce românii de la Liga 1 înoată apăsat în cada din Europa League. Și o fac bine. Ptiu! Deci Keșeru îi dă gol lui Arsenal și tu vrei să stau cuminte? Ați auzit bine, Claude Keșeru. Ba mai mult, bulgarii au condus-o pe Arsenal cu 2-0, până ca tunarii să revină și să dea golul de 3-2, în minutul 88. Mesut Özil i-a scos la liman pe baieții lui cu o chestie pe care n-aș numi-o nici fotbal, nici extraterrestrial behavior. E ceva între, acolo, vedeți voi în rezumatul de 30 de secunde al celor de la UEFA.
Ludogorets – Arsenal 2-3: rezumatul video în 30 de secunde
În celălalt meci al grupei, Baselul a avut o șansă bună să bată pe PSG, mai ales că au jucat acasă, acolo unde râul și ramul din Elveția sunt neutre doar în poveste. Totuși, când te cheamă Die, șansele ca universul să comploteze pentru ca tu s-o comiți sunt destul de mari. Într-adevăr, la scorul de 1-1, Sereso Geoffroy Gonzaroua Dié, cunoscut sub numele scurt Serey, probabil ca să nu se răcească masa până-l strigau ai lui, a luat cartonaș roșu. Iar 3 minuțele mai târziu, adică fix în minutul 90, Thomas Meunier a pus Parisul la rubrica Victorii.
Basel – PSG 1-2: rezumatul video în 30 de secunde
Grupa B a început mai devreme decât restul, pentru că Besiktas joacă îndeajuns de departe spre est încât Champions League să devanseze ora de start fiindcă turcii nu se bat în tribune după ora 21 din cauze dietetice. Însă asta nu le-a servit la mare lucru, pentru n-au reușit decât un egal contra celor de la Napoli. Turcii rămân pe locul 3 în grupă, dupa Napoli și Benfica.
Besiktas – Napoli 1-1: rezumatul video în 30 de secunde
De altfel, portughezii au fost aproape de a scăpa printre degete locul secund. Au bătut cu 1-0, însă Dynamo Kiev a făcut mai mult decât să ia o puzderie de cartonașe galbene (șapte la număr). Băieții lui Sergiy Rebrov au scos și un penalty. Pe care Junior Moraes, tip școlit printre altele pe băncile facultății de drept și strâmb de la Bistrița lui nea Jean, l-a irosit prietenește. Și dus a fost meciul.
Benfica – Dynamo Kiev 1-0: rezumatul video în 30 de secunde
Finalmente, grupa D aparține marșului triumfal al lui Diego Simeone și a pereților săi în formă de formații. Patru meciuri, patru victorii, emoții spre zero. Astăzi, Atletico a jucat acasa cu FC Rostov și Griezmann a rezolvat de capul lui lucrurile, în prima fază cu un gol după care Ilie Dobre ar fi țipat și-n viața de apoi. A doua reușită, degrabă aducătoare de victorie, a venit în minutul 90, numai bine să le strice planurile jurnaliștilor care scriu cronica în timpul partidei. Dar, în rest, business as usual, iar Atletico e calificată matematic în optimile competiției încă de la începutul lunii noiembrie.
Atletico Madrid – FC Rostov 2-1: rezumatul video în 30 de secunde
Bayern a câștigat și ea contra olandezilor de la Eindhoven, la fel de previzibil ca Madridul, cu o dublă și trei bare semnate de același plictistor-de-bun-ce-e-am-pus-o-joacă-cu-Polonia-contra-României Lewandowski. Vorbim, de altfel, de cea mai dezechilibrată grupă, acolo unde outsiderele au, după 4 meciuri, doar câte 1 punct, și ăla luat în primul meciul direct. Semn că etapa următoare, când PSV va primi oaspeți ruși, va da numele celei mai bune echipe dintre cele proaste în această grupă. Sigur, tot atunci vom vedea și Bayern-Atletico Madrid, un meci așteptat de toată lumea cu sufletul la gură și gura pe popcorn.
Până data viitoare, adică mâine, nu uitați, oameni buni: privirea sus, pase din prima.
PSV – Bayern 1-2: rezumatul video în 30 de secunde
[table id=32 /]
[table id=31 /]
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.