Ne știți deja foarte bine: suntem niște tipi care scriem la subiect, fără floricele și informații irelevante. De exemplu, favorite amândouă să ducă Imperiul Roman înainte peste veacuri în primăvara europeană, Napoli și Inter au intrat pe teren la Liverpool și Milano cu siguranța cu care intrau odinioară și oștile lui Gaius Terentius (!) Varro pe un câmp de bătălie din regiunea supranumită, nu fără o considerabilă doză de sarcasm din partea destinului, Apulia. Atunci, la Apulia, Hannibal și vitejii lui cartaginezi le dădeau cu terenul viran în cap fandosiților romani și, deși jucau în inferioritate numerică din cauza ariei de selecție reduse, le provocau acestora cam 80.000 de morți comparate cu vreo 5000 ale lor. Oricum, norocul lor că n-au ajuns prin vreun spital din România după luptă, că statistica era cu totul alta.
Bătălia a fost studiată ulterior intens în zorii unor războaie noi și moderne, dar purtate pe aceleași vechi strategii ofensive predate la școala antică de cuceritori. Și nu doar în războaie, că Sorin Cârțu și Cholo Simeone dorm cu cartea de istorie sub pernă. Dar istoria ne arată că Roma a câștigat în final războaiele punice, chiar dacă ajunsese d-alde Hannibal pe la Milano și deja se cam plictisise de atâta haos, în timp ce Napoli și Inter se duc de mână în Europa League, să-și eficientizeze fotbalul-spectacol cu monștri precum MOL Vidi, Astana și Vorskla Poltava. Ce să facem dacă să dea n-au fost în stare să dea un amărât de gol într-o seară cu fotbal la care chiar se uită lumea?
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Liverpool – Napoli 1-0
Când hârtia s-a apucat de făcut calcule, ne-a zis clar: Napoli se califica la victorie, la egal, și la orice înfrângere la cel mult un gol, dar cu gol marcat. Deci, pe scurt, Napoli trebuia să facă orice ca să n-o ia pe coajă cu 1-0 sau cu 2+ goluri. Ei, și ce credeți că s-a întâmplat?
Păi, în primul rând, italienii s-au apărat temeinic, fără grețuri matinale sau migrene nocturne, până fix în momentul în care Salah a dat golul de 1-0. Plus niște zeci de minute după aceea. Unde s-or fi grăbit napolitanele să pârjolească ogorul din față-le așa sârguincios dacă un gol dat de ei îi obliga pe Liverpool să dea alte 3 ca să se califice? Doar geniul tactic Ancelotti ne-ar putea dezvălui acest mister.
Embed from Getty Images
Primul moment în care s-a oprit planeta a fost cel în care Virgil van Dijk, care a devenit un soi de legendă în devenire a clubului în ciuda faptului că n-are încă un an de când semnează condica la Liverpool, a decis să-i așeze o gheată lui Mertens între cuboid și calcaneu într-o alunecare care a luat mingea înainte de a se întâlni frontal cu săraca gleznă a napoletanului. Discuțiile sunt aprige pe subiect pe interneți și n-are rost să ne băgăm în subsolul inundat cu mânecile suflecate și cizme pentru a opri apa pe coloană. Cert e doar că dacă în locul lui van Dijk ar fi fost – să alegem un nume la pură întâmplare – Sergio Ramos, suporterii lui Liverpool și-ar fi petrecut noaptea în corturi fața casei spaniolului, cântând colinde și cântece de crăciun precum “Deschide ușa, cretine”, “Trei pistolari se întâlniră” și nemuritorul “Moș Crăciun cu arbalete dalbe”.
După ce Salah a dat tradiționalul său gol pe meci, s-au salvat cu toții de la oprobriul maselor în ultima jumătate de oră. Băieții de la Napoli oricum par mereu niște copii care au sustras echipamente fițoase de adulți și s-au adunat la o miuță pe bază sau la sala de sport. În ultimele 30 de minute, chiar și fotbalul jucat pe Anfield a părut exact ca acel final de miuță când ai închiriat terenul două ore, ca prostul, dar se strâng doar două 9 oameni, iar pe final nimeni nu mai are chef de apărare sau de alergat și toți, fără excepție, stau la pomană lângă poarta adversă. Vă vine sau nu să credeți, dar fix așa s-a jucat spre final în Liverpool – Napoli: unii au pedalat conștienți că un gol al adversarilor ar cam încheia socoteala, ceilalți alergând amețiți după golul ăla ca după găina fără cap prin bătătură. Și toți adunați ratând niște ocazii din cauza cărora vor sări peste niște nopți bune de somn, uitați pe sine în atacuri nesfârșite.
Embed from Getty Images
Șef suprem al ocaziilor ratate de napoletani a fost polonezul Milik, care n-a jucat decât vreo 15 minute pe final de piesă, timp în care a reușit să îndoaie pizza la colțuri. Intrat în locul lui Mertens și fericit destinatar al unei pase care l-a lăsat singur cu Alisson, în prelungiri, când Napoli avea nevoie de un gol pentru a se califica mai departe, Milik a reușit să-l nimerească pe brazilian din cinci metri și a făcut niște capi de mafie de la sud să-i încercuiască elegant numele pe o listă, probabil cea cu datoriile la birt. Pe alte liste, la fel de probabil alea pentru rugăciuni din Brazilia rurală, a fost adăugat în același timp și numele lui Alisson, băiat cu nume de fată care confirmă din nou faptul că la Rio de Janeiro există un portar care să ni-l facă uitat cât mai repede pe plicticosul Taffarel. Nu mai zicem că-l face uitat pe Karius, că fanii Liverpool închid cronica și e păcat, ăștia-s mulți și plini de pasiune. Un fel de rapidiști care au avut noroc în viață.
În fine, Mané l-a imitat pe Milik cu două ocazii cat roata carelor alegorice pe care călăresc dansatoare la Rio sau Dakar, dar totul e bine când se termină cu italienii fără logică tactică ajunși rău.
Embed from Getty Images
Steaua Roșie Belgrad – PSG 1-4
În celălalt meci din grupă, ăștia de la PSG au fost politicoși și i-au întrebat încă de la vestiare pe pariorii de la Steaua Roșie câte au nevoie să primească. Ăia au zis că vreo 4 ar fi suficient conform calculelor tichetului, francezii au strâmbat din nas și-au zis că fac tot posibilul să dea doar atâtea. ”Attendez un peu”, le-a zis Di Maria într-o franceză de baltă oceanică, și a continuat: ”Nu voi sunteți ăia cărora le-am dat 79 de goluri în meciul de la Paris?”. ”Afirmativ”, au răspuns sârbii mândri, că ăștia-s mândri de absolut toate recordurile pe care le bifează, fie ele negative sau pozitive. Cine mai ține socoteala? „Perfect(ement)!”, ziseră francezii. Și săriră-n ghete. Câteva otite făcute fundașilor de geolgăii din spatele lui Cavani și cam asta a fost povestea. La final toată lumea a fost mulțumită: unii cu tentativa de glorie și cu salariile mari, alții cu gamblingul și suporterii de rasă în tribune:
Barcelona – Tottenham 1-1
Tottenham a jucat în deplasare la Barcelona și avea de scos măcar același rezultat ca Inter acasă cu PSV Eindhoven ca să se califice. Deci, teoretic, părea o misiune imposibilă. Practic, băieții catalani au fost băieți cu băieții de la (azi-mâine) vest de Uniunea Europeană. Întâi de toate pentru că i-au scos repede lui Messi o scutire pe motivul absolut relevant că omul avea programare la barber shop să-și tundă bărbița și l-au învoit de la prima oră.
Embed from Getty Images
Pe urmă, în afară de golul lui Dembele, unul altfel de pus în insectare și de arătat fetelor cu ușa închisă, nici ăia care au intrat la Barça nu și-au bătut capul prea mult: Tottenham a avut mai multă posesie, de două ori mai multe șuturi pe poartă și simțitor mai multe ocazii, semn că există șanse serioase ca Barcelona fără Messi să arate mai rău decât Realul fără Morata. Hai, bre, c-am glumit, știm deja fără cine arată Realul atât de rău, dar despre el în episodul de mâine, când vă așteaptă fratele Codruț la strungul cronicăriei. Nu ratați, că e ultima cronică din grupe și până prin februarie nu mai pupați decât știri sportive pe site-urile de profil, de ne e și milă de creierele voastre și așa obosite după un an dăncilez zbuciumat.
În fine, izbăvirea londoneză n-a venit direct de la Kane, dar a venit indirect din pasa lui, iar golul a fost dat de Lucas Moura, pe care PSG-ul îl uitase pe (sub) bară după ce și-a cumpărat de Black Friday inversat (adică în ziua aia în care plătești produsul mult mai mult decât costă el de obicei) vedetele alea care se oxigenează-n păr. Noroc că l-a luat Tottenham de bun și e deja la al cincilea gol în sezonul ăsta. Așadar, cu Tottenham și Liverpool optimiste neanunțate în seara asta, Anglia trece astfel miraculos cu toate participantele de faza grupelor. Miracolul fiind, se subînțelege, că una dintre ele este Manchester United, supranumită în era post-Ferguson în cercuri restrânse de suporteri și ”Moartea Înceată și Definitivă a Fotbalului”. Sau, prescurtat, Mou.
Inter – PSV 1-1
‘Geaba ar fi scos Tottenham egalul ăla muncit pe șantier la Nou Camp dacă Inter-ul bătea ca la covoare cu frații din orașul producător de becuri LED. Dar cu un Icardi nu se face primăvară europeană. Mă rog, asta dacă prin “Primăvară europeană” înțelegem cu adevărat europeană, nu ce-ți rămâne după ce te-au scos ăia din Champions League. Că așa și România e în UE, dar ne verifică ăștia pașapoartele de fiecare dată când ieșim din țară de parcă venim din Lesotho.
Așa că pentru a vedea Inter din nou jucând în Champions League pe timp de ghiocei va trebui să mai așteptăm o idee. Sau să punem piciorul în prag și dejtele pe joystick-ul de Playstation sau pe excel-urile din Football Manager și să le dăm italienilor o binemeritată și de la sine înțeleasă mână virtuală de ajutor. Și că tot suntem între noi și ne aude nimeni, zicem încă de pe acum, să nu avem discuții: Icardi la Real Madrid de la vară. Aici ați auzit-o prima dată.
Embed from Getty Images
Club Brugge – Atletico Madrid 0-0
Ca să fim corecți cu decesele fotbalului pomenite anterior, nici Ciolito Simeone nu e tocmai artistul care pictează acest frumos sport în roz. Din contră, e tâmplarul care îți pune un glet grosolan și urât în baie ca să-ți acopere toată faianța aia așa, ca o Giocondă în mizerie, după ce te inundă vecinul.
Jocul de zidari al echipei secunde a Madridului n-a convins pe nimeni să nimic, în ciuda faptului că băieții aveau nevoie de victorie ca să câștige grupa, iar belgienii știau deja că din primăvară vor juca în Europa League, aceast card Get-out-of-jail-free dedicat săracilor. Dar cine știe ce calcule și-au făcut pișicherii? Te pomenești că lui Ciolo i-o fi fost rușine să joace cu o echipă mai slabă în optimi ca să nu zică lumea că se apără cu Lyon și Schalke. Sau o fi avut un plan atât de bine structurat, încât a făcut tot posibilul să evite Liverpool. Totul e posibil, oameni buni.
Embed from Getty Images
Monaco – Dortmund 0-2
Cu un fundaș de 17 ani și altul de 34 (Era ta’-su, bă!), era și greu ca Monaco să înțeleagă ceva din tactica predată de bietul Henry, care de când a aterizat la Monaco în parpalac încearcă să-i facă pe ăia să citească pe silabe cuvinte precum “vic-to-ri-e”. De partea ailaltă, Dortmund are o singură înfrângere sezonul ăsta, la Madrid, și pare că deja execută niște joculețe tembele în meciuri în loc să se ocupe serios de fotbalul pe care oricum par să-l știe pe de rost din naștere în fostul oraș minier din bazinul Ruhr. Practic Dortmund-ul e un fel de Petroșani, doar că-i galben. Apropo de joculețe tembele, astăzi au jucat ”Avem voie să dăm goluri doar cu oamenii de pe banda stângă”, așa Rafael Guerreiro a dat două, adversarii nici unul, și toată lumea a plecat acasă mulțumită. Mai puțin francezii, care încă silabisesc: “Deci cum era, domnu’ profesor Thierry? Cine e Victoria și ce vrea de la viața noastră”.
Embed from Getty Images
Galatasaray – FC Porto 2-3
Vă întrebați cumva, ca tot omul, de ce s-a mai inventat grupa D anul ăsta în Ligă – cu Porto, Schalke, Galata și Lokomotiv, în timp ce de prin alte grupe erau trimise la ciuperci Napoli sau Inter? Păi în primul rând ca să dea Marega goluri. Simpaticul malinez are deja cinci bobârnace în grupe, adică fix câte are Neymar și cu unul mai puțin decât Messi și Lewandowski. Marega Ballon d’Or, băi nenică.
Embed from Getty Images
La Istanbul, Moussa a dat doar unul într-un 3-2 fără cap și coadă al jucătorilor de fado. Meci din care se cuvine să reținem și că fosta echipă a lui Gică Hagi a ratat un penalty pe final. Și, ca să-l cităm pe Rege însuși: ”Porto a marcat goluri multe, a și luat goluri multe. Și noi am marcat goluri așa și așa, multe, dar nu prea multe, anul trecut am marcat mai multe, dar am luat mai puține”. Cam asta a fost în grupa D, prieteni. Una din care nici măcar nu știm cine-a mers mai departe. În primul rând nu ne-a interesat, în al doilea rând oricum echipele care au trecut vor fi alea de care se vor bucura bogații că dau în optimi.
Schalke 04 – Lokomotiv Moscova 1-0
Dar stați, că nu e tot. În aceeași grupă au jucat, așa cum v-am zis, Schalke și Lokomotiv Moscova, frați români într-ale sarmalelor. Echipe despre care încă nu-și explică nimeni cum s-au rătăcit în competiția asta. Ce-i asta, e o farsă? Unde e camera ascunsă, domnilor? Uite că avem timp și s-o căutăm, că ăștia fotbal oricum nu au de gând să joace. Apropo, mai joacă Raul la Schalke?
Gura lumii zice că s-ar fi terminat 1-0 pentru Schalke cu gol în prelungiri, dar adevărul e că nimeni nu știe, că la ora aia juca și Naționala de handbal la Europene (Hai fetele!) și era și teleshopping pe Tele Șapte ABC, ambele variante mai bune decât să te uiți la Moscova cu Gelsenkirchen. Dar dacă le-am promis prietenilor noștri de la Nissan că scriem anul ăsta despre Champions League, scriem, ce dracu’ să facem?
Despre Andrei nu se știu foarte multe lucruri, însă este cert că e atât de pasionat de fotbal, încât legenda spune că și-a trăit jumătate din viață în mașină, pe drumurile dintre stadioanele din țară și nu numai. Ultima dată a fost văzut în fața televizorului, așteptând cu interes momentul în care nu va mai avea cum să ia peste picior fotbalul de la noi.
