În sfârșit, primim o gură de aer curat. Sportul ăsta, pe care-l numim Rege și-l miștocărim ca pe un bufon, vine cu ceva fresh și demn de o cronică prelungită. Ați putea crede că e vorba de Champions League, că doar de-aia ne scot prietenii de la Nissan la câte-un cico pe lună. Dar nu, dragii noștri. Gura de aer proaspăt se numește Dan Petrescu. Revenirea sa la CFR Cluj este dovada clară că Liga 1 se gândește la viitorul copiilor noștri pe Planeta Fotbal. Exact, adică reciclează. Într-o carieră de om, această abilitate este rară – de a ști exact când să pleci de la o echipă, să încasezi salariu și primă de instalare dincolo, apoi să revii acasă, cerând un salariu mai mare, fix ca un angajat Oracle care se-ntoarce după 6 luni de la IBM. Să nu se supere cititorii noștri corporatiști. Am fost unul dintre ei și știu cum merg lucrurile.
Bun, și dacă tot am făcut acest ocol complet inutil, deci cu nimic special față de restul cronicilor, trebuie să mai facem unul. Scurt. Pentru că vă aflați pe blogul pe care vă aflați, să știți că Sorana Cîrstea și-a câștigat meciul cu Anna Bondar în turneul de la Budepesta. În mod normal, nu i-am ține evidența taman în seara când joacă alde Salah și bărbosu’ ăla mic de pe Rambla, dar… dar după toate câte s-au întâmplat cu fata asta, am zis că merită. Citiți interviul cu ea aici, apropo. Acestea fiind zise, poftiți! Fotbal cu multe zerouri: atât în conturi, cât și pe tabelă. Păi în seri ca asta ajungi să-i înțelegi pe confuzii de americani de rând, care au probleme în a pricepe ce vedem noi la ”soccerul ăsta”. Nu tu goluri, nu tu câștigător, dar toți jucătorii de pe teren sunt milionari. Cum vine asta? Eh, uite că vine, că aici e Europa.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Liverpool – Bayern München: 0-0
Pe vremuri material de finală, optimea dintre cormorani (fără glume aici, sunteți sătui) și bavarezi a început promițător: cu cântecelele de leagăn obișnuite de pe Anfield și cu un protest justificat: biletele astea parcă sunt prea scumpe, nene.
N-am trăit în Londra, dar am stat odată, vreme de o săptămână, la Turneul
Campionilor. Finala s-a jucat între Federer și portofelul meu. A câștigat
Djokovic. În fine, ”Twenty is plenty” e un motto care mie îmi place mult.
Rimează, redă esența și poate fi folosit nu doar când vine vorba de bilete, ci
și când te cheamă Wawrinka și îți cauți perechea de Valentine’s Day.
Ah, și apropo de căutări, dacă voiam să trișez cu cronica asta, intram frumușel pe pagina de Facebook a colegului Toma, care a ținut un live simpatic și cel puțin la fel de amuzant ca rîndurile de față. De exemplu: ”min 19: avem și primul gif, salah luft pe lângă glob”. Mo rămâne unul dintre cei mai buni din lume, dar e și el om (în felul său, vorba lui Cosmo Kramer), deci nu te poți supăra pe el. În fine, deci am ales calea grea și de data asta, scriem cronicuța după capul nostru, fără scurtături.
Embed from Getty Images
Tot fără scurtături a fost și foarfeca lui Keita, în sensul că a găsit drumul cel mai lung de la marginea careului și până în apropierea colțului terenului. Nu a fost un șut, cât mai mult o dovadă în plus a faptului că omul lăsat de Dumnezeu pe Pământ este elastic și ambițios.
La fazele de genul ăsta, Klopp arăta și se comporta pe margine ca un tată care-și așteaptă gemenii să iasă de la bac. Probabil că dacă antrenorii încă ar mai fi avut voie să fumeze în timpul meciurilor, am fi asistat la mai multe înmmormântări și la tot atâtea schimbări de staff. Nu mai prindea Dan Petrescu doișpe mandate la CFR, iar Cornel Dinu i-ar fi îngropat pe toți, ”în ceea putem numi marele hazard cosmic al fotbalului contemporan”.
Embed from Getty Images
De partea cealaltă, Bayern era una dintre cele 5 echipe care în faza grupelor nu a pierdut niciun meci. Nu pot să sufăr echipele care nu iau gol, pentru că îmi amintesc de Mourinho. Am sechele grave, iar când am fost în Porto toți bărbații grizonați îmi dădeau fiori. În fine, deci încrederea era la cote măricele pentru tânărul Kovac și băieții lui. Încredere cumpătată, pentru că, din 3 meciuri jucate pe Anfield, reușiseră să înscrie, până aseară, de fix zero ori. Deci și un pic de îngrijorare acolo, căci știți și dumneavoastră cum e – dacă după trei întâlniri nu se înscrie, e greu de crezut că la a patra se lasă cu hattrick și artificii.
În minutul 37, poate ați auzit numele lui Coman. Tipul nu este vreo rudă plecată la facultate de-a lui Dani Coman, ci un puștan de 22 de ani venit din mahalalele pariziene. Super talent, dar dacă e să facem comparația cu alți tineri prodigioși, nu stă prea bine. De exemplu, până la vârsta de 20 de ani, Kingsley Coman schimbase doar două e chipe de top: PSG și Juventus. Pe când alții, cum ar fi Smiley, știau deja minimum 6 mișcări prin care se zvârcoleau pe scenă. Simplu.
Embed from Getty Images
Am avut o primă repriză care n-a fost rea, dar nici bună – am avut timp să ne facem câte-un sandviș, să vorbim cu părinții la telefon și să ținem sporadic cu Liverpool; pentru că, să fim cinstiți, în România, nu te poți numi microbist adevărat dacă nu ții cu echipele britanice atunci când joacă cu nemții.
1 share = ai dreptate, geme țara asta de cormorani.
1 like = fals, băiete, unii dintre noi mai ținem și cu Lewandowski.
Debutul reprizei a doua l-a găsit pe Salah în careul advers, încercând să pună un stop pe piept din 3 metri. Din păcate, Mo a ales să dea audiție pentru Compania de Balet Bolshoi în loc să pună stopul ăla. Mingea s-a dus în aut, desigur. E trist, pentru că, de fiecare dată când o minge se duce blajin în out de poartă, Alibec mai cere o porție de cartofi prăjiți la Mec.
Embed from Getty Images
Lewa mai a avut și el – vorba lui Exarhu – câteva incursiuni bune, care l-au costat niște coate-n coaste și tăvăliri pe gazon; dar n-au dus decât la ratări și tackle-uri izbutite de Matip. Acest Joel Matip are și el o poveste interesantă, dar ne vom opri la un singur detaliu: când împlinea vârsta de 7 anișori, în urmă cu două decenii, și începea școala în Bochum, al nostru Ioan Viorel făcea furori pe-acolo. Prin cartierele din Wattenscheid umblă vorba că tânărul Joel s-a apucat de fotbal privind la pasele cu călcâiul ale lui ”Vioară”. Dați anecdota asta mai departe, nu fiți răi.
Pentru gazde, primul șut spre poartă din repriza a doua a venit abia în minutul 80. Supărător, dar nu tocmai dramatic. Nu-i ca și când Firmino și Henderson nu și-au dat silința, cu pase și demarcări în centru. Numai că, de data asta, așa cum Luis Suarez poate explica mult mai bine, mingea n-a vrut să intre și pace. Ce este, totuși, frumos la meciurile astea de Liga Campionilor în care nu se dă gol este viteza cu care joacă. Dacă mai adăugăm și doinele de jale, respectiv de beție, care se aud din tribune, putem ușor înțelege cum de am stat lipiți de televizor 90 de minute, în loc să citim naibii o carte.
Iar în tot acest du-te-vino agitat, dar fără finalitate, arbitrul Gianluca Rocchi s-a achitat bine de sarcini. Habar n-am ce teste mai dau arbitrii UEFA în zilele noastre, dar unii dintre fluierașii ăștia lasă senzația că ar putea lejer să joace prin Liga 1 dacă și-ar face mutația pe România.
Deci, 0-0 în primul meci. Vom aștepta cuminți și cu rozé-ul în pahar meciul retur, de pe Allianz Arena.
Lyon – Barcelona: 0-0
Așa, apropo de dramele din viața lui Suarez (și nu ne referim aici la dinții ăia care i-au permis să-i fie dublură lui Syd din Ice Age): tipul nu a mai dat gol în deplasările Champions League de pe vremea când era ok să porți geci de blugi. Sunt 1508 minute, cică. Am împărțit 1508 la 90 de minute și a rezultat aproape 17 meciuri. Acuma, la drept vorbind, nu mi-e simpatic deloc Suarez, dar pentru un atacant de valoarea lui trebuie să fie foarte frustrant să te găsești într-o astfel de situație. Colegii de la Goal.com nu sunt atât de empatici cu el, însă, și vin cu câteva cifre zdrobitoare, în genul Știrilor Pro TV, numai că mult mai amuzante și mai relevante:
BATE Borisov, Arsenal, Juve sau Celtic sunt doar câteva dintre echipele împotriva cărora Luis Suarez a reușit să evite bucuria golului. Probabil că în aceste momente nea Gigi deja trimite un fax pe adresa clubului catalan, invitându-i pe ratangiii ăia la un amical la Ciolpani. Sau pe unde naiba mai joacă FCSB meciurile de acasă.
Așa,
dar să revenim la meciul de aseară, chit că n-avem nici aici goluri, iar
Grădinescu a comentat răcit cobză.
În minutul 4, Leo Messi are o primă ocazie. O lovitură liberă pe care o trimite în tribune. N-a fost un șut rău. Rău e doar felul în care și-a lăsat barba aia să crească, de mai are un pic și-o să-l alinte Piqué ”Piticul Barbă-Cot”. Șase minute mai târziu, Martin Terrier, proaspăt aterizat la Lyon de la Strassbourg, trage de la 30 de metri. Ter Stegen se întinde ca pisica după brânzoaice și deviază mingea în bară. Pentru prima oară de când a venit de la club, Martin începe să se simtă de-al casei, iar copiii nu mai râd de el că-l cheamă Terrier. ”Stră-străbunicul meu avea o pasiune pentru căței, nu e vina mea”, le tot explica el colegilor de echipă. Când a încercat să-și schimbe numele, cei de la Evidența Populației l-au luat la mișto: ”Ne pare rău, nu mai este disponibil decât Schnautzer, dacă doriți”.
Embed from Getty Images
Fapt ciudat, posesia Barcelonei nu a fost decât de vreo 52% în prima repriză. Ăsta nu e semn că fotbalul francez începe iar să miște dincolo de PSG, ci că băieții lui Valverde au început să tragă mai des de la distanță. De exemplu, să privim un pic înspre Dembélé. Care, la doar 21 de anișori, nu i-a prins nici pe Eto’o, nici pe Ronaldinho și nici pe Zlatan (Doamne, ce bătrîni suntem!). Băiatul ăsta nu-i chiar un venetic, dar maică-sa are o vorbă ”Cu sucu’ acidulat și cu tiki-taka mai ușor, așa”. Cu alte cuvinte, dacă e minutul 43, ești la 30 de metri de poartă și nu merge cu pasele, șut la poartă, nene.
Embed from Getty Images
Messi a gândit în fracțiuni de secundă și a pasat cum îi stă în obicei, însă atracția Circului „Barça-n Deplasare” a fost, cum spuneam, Luis Suarez. Omul a ratat din toate pozițiile. La un moment dat, aveai impresia că echipa îi pasează din curiozitate, ca să vadă ce metodă ingenioasă mai găsește Luis să rateze. Știți cum sunt copiii ăia super dotați, care pot face calcule mentale sofisticate și sunt asaltați de adulți curioși care propun înmulțiri? La fel era și cu Suarez.
– Dă-i-o lui Luis, hai. Omul e genial, ratează din orice poziție dacă nu-i pe Nou Camp.
– Imposibil!
– Serios, pune-i-o pe tavă, să te convingi.
*minge la Suarez, poarta goală, Suarez ratează*
– BĂI, CUM DRACU?!
– Ți-am zis!
– Cât de dotat e băiatul ăsta, domnule!
Dotat e puțin spus. La un șut de-al lui Messi care s-ar fi dus 5 metri în aut, Suarez a băgat căpățâna și a aterizat pe burtă. Doar aterizarea a amintit de vremurile când sărbătoarea goluri.
Embed from Getty Images
De
data asta însă, măcar a fost echipa întreagă a Barcelonei care n-a reușit
nicicum s-o bage-n ațe. Și-atunci, după o seară ca asta, normal că ne întoarcem
la tenis, acolo unde, de bine, de rău, măcar avem câștigători și puncte. Nici
măcar tipul ăla care se ocupă de social media la club nu e obișnuit să vadă un
mare zero în dreptul catalanilor, așa că reacționează uman, ca noi toți: o
înjurătură, secondată de o memă cinstită.
https://twitter.com/FCBarcelona/status/1097980417226014720
Ok, am tolerat o noapte de Champions League în care patru super-echipe n-au fost în stare să dea gol nici din offside. Dar pentru azi, lucrurile se schimbă. Avem Atleti cu Juve și Schalke cu City. Dacă nici azi nu vedem goluri, i-am anunțat respectuos pe prietenii de la Nissan că intrăm în grevă românească: adică nici noi nu mai scriem, nici ei nu mai joacă, nici nu întrerupem parteneriatul.
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.
