Până la vârsta asta ne-am lămurit revelațiile sunt frumoase în viață. Cu o excepție: atunci când vin prea târziu.
Există revelații exagerat de tardive în existența oricui, iar una dintre cele mai importante și mai relevante pentru restul destinului tău este aceea că încă există oameni care țin cu Manchester United. Să le zicem, complet arbitrar, masochiști. Acea revelație poate fi morbidă de-a dreptul atunci când realizezi că pe unii dintre acei oameni îi cunoști și că tocmai ți-ai asumat să vezi o seară de Champions League cu ei, la un singur televizor. Și toată lumea va vrea ca televizorul să stea pe United, deși mai erau alte 100 de opțiuni disponibile, semn că dreptatea universală este deseori siluită.
Dar ne știți și știți că suntem niște băieți echilibrați pe-aici, așa că nu putem decât să ne bucurăm de faptul că am văzut meciul celor de la United în compania fanilor lui United. Pentru că așa am asistat la expoziția de artă contemporană cu fețe triste în interpretarea menestrelului José, care a adunat deja niște ani buni de când face figurație prin fotbal. Adică aveți impresia că dacă băieții care produc decorul la Teatrul Național la Dineu cu proști sunt puși pe banca lui United, nu scot mai mult de un egal 0-0 acasă cu Valencia și nu reușesc un rezultat mai bun decât un 1-3 în campionat cu West Ham United? Ba chiar reușesc să și ajungă la timp la meci. Dar despre asta în rândurile care urmează.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Manchester United – Valencia 0-0
Așa, ziceam deci de fanii lui United. Care știu încă de sezonul trecut că, orice s-ar întâmpla pe teren, nu se va întâmpla de fapt nimic.
Dar băieții (salut, băieții!) au niște capcane de persuasiune previzibile și frustrante pregătite. Vor începe așa, după primul prim-plan cu Antonio Valencia dat de regie: “Ce tare ar fi să dea gol Valencia cu Valencia!”. Glumă cu cuvinte, m-ați înțeles? Că Valencia era jucător la unii și echipă la ceilalți. Au găsit un schepsis, un motiv, un cârlig de care să-și agațe trupurile dezamăgite, de fani ai unei echipe care a câștigat ultima dată în Champions League în Orogeneza Hercinică și nu a fost în stare să bată pe Derby County în Cupa Ligii, în timp ce se holbează la meci în amintirea zilelor de glorie în care Alex cel Mare mi ți-i fergusona pe toți de nu se vedeau.
Păi credeți că e o coincidență faptul că United are pe tricouri sigla Chevrolet? Cam de când a ieșit Chevrolet din Europa a ieșit și United din Europa, deci semnele erau acolo, dar uite că le-ați ignorat cu toții.
Embed from Getty Images
Chiar nu s-a întâmplat nimic în Manchester United – Valencia, serios. Iar dacă nu le promiteam prietenilor de la Nissan că scriem despre meciurile din Champions League, la ora la care scriem rândurile astea am fi stat linișitiți cu clonțu-n pernă fără urmă de regret.
Amuzant este (și asta este o știre adevărată) că meciul acesta a început cu 7 minute întârziere pentru că autocarul lui Manchester United a rămas blocat în trafic în drum spre stadion. Acele 7 minute în care nu s-a jucat au fost cele mai spectaculoase minute din această seară călduță pe Old Trafford, pentru că în decursul lor spectatorii au făcut glume cu trafic și cu Gabriela Vrânceanu Firea și am văzut că se poate și mai rău și s-au bucurat cu toții în jurul halbelor de bere de viața dimprejur. Care deja ne-am lămurit că, chiar și-așa, a fost cam lipsită de fotbal.
Embed from Getty Images
Dar de ce trebuia să ajungă autobuzul lui United la meci neapărat, poate vă întrebați? Ați ghicit și răspunsul: da, pentru că Mourinho plănuia să-l bage în poartă, cu pasageri cu tot.
“Frustrant”. Așa a catalogat site-ul oficial al lui Manchester United rezultatul partidei cu Valencia, referindu-se probabil la faptul că o echipă care altădată juca fotbal a ajuns să fie echipa aia cu care ceilalți din grupă rămân dezamăgiți la un egal. Unde ești tu, Moyes, doamne?
Embed from Getty Images
CSKA Moscova – Real Madrid 1-0
Acu’ să nu ne înțelegeți greșit. Nici în meciul cu vedetele albe ale serii nu s-a întâmplat (mai) nimic. Adică, mă rog, în afară de un gol răutăcios al rușilor care să pună dinamită la călcâiul grupei, n-a fost nimic.
De fapt, statistica a consemnat că a fost pentru prima oară în ultimele 29 de meciuri din Champions League când Real Madrid nu dă gol. Și băieții, oameni dedicați și ambițioși, au mai jucat ceva finale între timp. E adevărat că în jumătate dintre meciurile astea s-a ocupat de caz Cristi, care azi e plin de ketchup pe față de la pizza torineză, care nu-i niciodată ca aia milaneză, ca să nu zicem că aia napoletană are oricum ceva special din principiu. Așa că, dacă Cristi nu e, nimic nu mai e.
Embed from Getty Images
“Cristiano a ridicat ștacheta prea sus”, zicea pe gură un Keylor Navas ușor depresiv la final de meci, de parcă din cauză că dădea Ronaldo goluri din foarfecă anul trecut nu mai poate Realul să dea gol cu Sevilla și cu CSKA Moscova. Și nu doar cu Moscova rămân nemarcați, săracii triplu câștigători consecutivi de UCL, dar e deja al treilea meci la rând în care nu dau gol, timp în care au luat vreo patru. Las’ c-au câștigat destul, oricum. Noi scriem cronici de trei sezoane și ne-am cam epuizat glumele despre Ramos din finalele cu Madridul, deci primim cu plăcere orice alternativă. Bine, la cum arată acum echipa din Madrid, mai degrabă nu prinde sferturile decât nu ajunge în finală. Că de grupe trec ei cumva, cu Roma dezaxată și cu ăia de la Viktoria Plzen mai bucuroși că își completează colecția de tricouri de acasă și că fac un ban cinstit din bilete decât că au șansa să calce pe același teren cu Asensio, Nacho și Reguilon, tustrei titulari aseară. Cam degeaba.
Embed from Getty Images
Al patrulea gol consecutiv luat de Madrid fără să dea vreunul a venit în minutul 1 spre 2 la recuperarea lui Nikola Vlasic, după ce Kroos a dat o ciobănească înapoi înspre portar sau înspre nicăieri, naiba mai știe unde, că mai bine rămânea și băiatul ăla selecționer al Spaniei astă vară și-și vedea de treabă. Ne bucuram și noi de Spania la Mondial mai mult, bătea-u-ar la ruși data viitoare.
Real Madrid a terminat meciul cu o posesie de trei ori mai grasă decât adversarul, dar cu un scor egal la șuturi la poartă, semn că fotbalul începe să se concentreze tot mai mult pe jucarea lui în direcția corectă, adică înspre obiectivul strategic indicat de regulament. Practic, cu un drum avem vești proaste și pentru Barcelona, și ăia loviți de tact în ultimele 3 meciuri jucate.
Embed from Getty Images
Hoffenheim – Manchester City 1-2
Studii sociologice interesante arată nu doar că Manchester City e echipa mai iubită din orașul cu același nume, ci și că fanii lui Manchester City îi urăsc pe fanii United mult mai mult decât îi urăsc fanii Manchester United pe fanii City. Scriem asta doar pentru că ne aflăm într-o perioadă națională în care ura a înlocuit pâinea în alimentația românească, deci trebuie să înțelegem perfect situația.
Mă rog, ăștia se urăsc pe bani grei, măcar, nu pe găuri. Și o fac pe bună dreptate, probabil, pentru că United a fost echipa care a adunat rezultate net superioare în Europa. Or, se știe, când capra vecinului o duce bine-mersi și e crescută cu caviar și cireșe, tinzi să-ți urăști din rărunchi acel vecin în loc să te ocupi naibii să-ți dai și capra ta la școală măcar vreo 15 ani, să-nvețe să facă acordul între subiect și predicat.
Embed from Getty Images
Treaba e că City-ul lui Guardiola lucrează binișor în ultimii ani să se transforme ei înșiși în capra aia urâtă de tot cartierul. Sezonul trecut, Manchester City s-a branduit în echipa aia perfectă, asentimentală și mecanizată, care câștigă meci de meci făcând strictul necesar, într-o secvență nesfârșită de pase care pare un glitch în sistem. Devenise atât de plictisitor s-o vezi pe City jucând, încât ingeniosul departament de imagine al clubului a avut o idee: “De dragul fanilor din întreaga lume, haideți să-i mai lăsăm și pe ăilalți să ne bată!”. Și în spiritul ideii ăsteia constructive au luat bătaie cu Lyon acasă în prima etapă, de n-au înțeles telespectatorii dacă văd Manchester United sau Manchester City la TV. Dar stați așa, că iar ne îndepărtăm și ne mai părăsesc vreo 6 fani United supărați pe supărarea noastră.
În fine, cert e că City a luat un gol rapid și cu Hoffenheim, tot în minutul 1 sau 2 (se pare că asta e o strategie bună să ucizi echipele cu miez în conturi), doar așa, cât să se prefacă complet vulnerabili. Logica poveștii se schimbase deja, la nivel de imagine. Lumea reîncepea să se uite la meciurile lui City, pentru că rezultatul nu mai era previzibil.
Embed from Getty Images
Doar că Aguero și David Silva s-au trezit să readucă predictibilul în viața uitătorilor la meciurile lui City. Aguero a dat primul gol din elan, că ăsta nu suportă să termine un meci fără s-o bage-n câlți, iar Silva a calmat spiritele spre final, când un fundaș hoffenheimez a decis că cea mai bună degajare din careu în penultimul minut e să facă stop pe piept, executând practic un autogol neasamblat căruia Silva i-a pus șuruburi și balamale și aia a fost. Echipa lor a câștigat cu 2-1, făcându-i pe fanii United să ridice îngrijorați din sprâncene și să înjure pe specialiștii ăia portughezi, sanchi, care vin la ei în țară să-i învețe pe inventatorii fotbalului cum se dă cu șutu’-n minge.
Embed from Getty Images
Juventus – Young Boys 3-0
La ce echipă de Mature Old Ladies și-a făcut anul ăsta, Juventus nu se putea împiedica de niște Băieței Tineri din Elveția. Sau, în cel mai rău caz, se puteau preface că se împiedică, doar că se trăiască din nou vălvătaia dragostei între cele două careuri.
Golul de 1-0, când profesorul de lucru manual Leonardo Bonucci i-a desenat o pasă de 50 de metri lui Dybala doar pentru ca elevul argentinian să pună un ”lat-voleu” în colțul lung, fără ca mingea să atingă pământul măcar o dată, a fost poezie în mișcare.
Embed from Getty Images
Dar, indiferent de câte nații se ascund în echipa torineză, știm că la italieni treaba e simplă: dacă te-au agățat, poezia se termină în secuna a doua. Valabilă și la fotbal: era minutul 5 și ajunsese cu rimele și romantismul. Dybala a mai dat două goluri lovite în creștet și s-a terminat 3-0, precum în cea mai deprimantă proză scurtă comisă vreodată.
Lyon – Șahtior 2-2
În cel mai frumos meci la care nu s-a uitat nimeni, francezii au arătat că și ei știu să-i lase și pe ruși să atace primii. Mă rog, ucraineni, ruși, pe-acolo, că doar Donețk e acum – complet întâmplător, așa cum știm cu toții – sub fundul armatei roșii, orice-ar zice aparatele de partid. Șahtiorul a avut 2-0 la pauză după o repriză perfectă, iar Lyon-ului îi lipseau doar izmenele albe agitate în vârf de steag la vestiare.
Purtate pe umeri de fanii pe care și-i imaginau în tribunele de fapt goale, gazdele de la Lyon au egalat cu goluri în ultimele 20 de minute, suficient cât să facă din grupa F una mai echilibrată decât referendumul din weekend.
Bayern München – Ajax 1-1
Eh, vedeți voi, dacă n-ar fi fost isprava rușilor cu Real Madrid, vechea născătoare a fotbalului total, Ajax, s-ar fi putut lăuda cu surpriza serii.
Mai ales că super-golul olandezilor a venit pe filieră colonizatoare prin definiție, cu puștiul marocan de 20 de ani Noussair Mazraoui distrându-se aproape singur cu cea mai nemțească apărare din Champions League.
Embed from Getty Images
AEK Atena – Benfica 2-3
Aflându-se pe aproximativ aceleași paralele precum italienii și pe aceleași poziționări psihomotorii precum românii, portughezii pun pasiune în tot ce fac pentru vreo 15 minute și atât. Cel puțin așa spune un vechi proverb spaniol. Iar primul sfert de oră din AEK – Benfica, terminat 0-2, a stat mărturie.
A urmat însă un șutexecutat de Ruben Dias în mufa unui grec nevinovat, pe final de repriză, și desfășurarea de forțe se schimba semnificativ. Grecii s-au întors cu bocceluța nefolosită în meci în minutul 63 și-au făcut 2-2, dar Portugalia e menită să retrăiască la nesfârșit golul lui Eder din finala de acum 2 ani cu Franța. Nu de alta, dar exact așa a marcat și Semedo, cu un șut lipsit de o ambiție proprie pe final, la o fază de-aia la care Newton și Einstein ar fi declarat o jignire pentru legile fizicii faptul că mingea aia a putut ajunge măcar până la poartă, darămite în ea.
Embed from Getty Images
AS Roma – Viktoria Plzen 5-0
Îți vine des poftă de-o bere după un 0-3 fără istoric în prima etapă cu Real Madrid, așa că Roma și-a concentrat crampoanele pe Plzen în etapa 2. Scăpați ca vitele-n lucernă în fața unei apărări care-i face până și pe italieni să trăiască fotbalul frumos, jucătorii Romei au ars-o iliberal, hedonist, rebel, doar cât să se oftice cehii că ei nu pot să facă iliberalism ca la mă-sa acasă.
Embed from Getty Images
Dzeko a dat trei goluri și pe lângă el au mai venit Kluivert ăla micu’, plus Cengiz Under, care adunați, la etăți, abia dacă au vârsta la care James Milner se pregătește să mai câștige un titlu în Anglia.
Una peste alta, a fost o seară frumoasă de Champions League, păcat c-a fost televizată United.
Despre Andrei nu se știu foarte multe lucruri, însă este cert că e atât de pasionat de fotbal, încât legenda spune că și-a trăit jumătate din viață în mașină, pe drumurile dintre stadioanele din țară și nu numai. Ultima dată a fost văzut în fața televizorului, așteptând cu interes momentul în care nu va mai avea cum să ia peste picior fotbalul de la noi.
