Returul sfertului de finală dintre Juventus și Barcelona a picat într-un moment perfect pentru fotbalul european. Asta pentru că, la fel cum toate drumurile duc în mod normal la Roma, mai ales după dezvoltarea liniilor aeriene low cost, toată logica pe care se bazează sportul ăsta părea că se concentrează să ne demonstreze că Barcelona-Juventus poate fi o partidă nu doar spectaculoasă, ci și revelatoare.
Să mă explic: acum vreo lună și ceva, Barcelona demonstra că poate să trăiască bine-mersi și dacă-și bagă degetele-n priză, dubla contra celor de la PSG rămânând în istorie după ce spaniolii au reușit să întoarcă un 0-4 în tur printr-un 6-1 în retur. Ei bine, aceiași jucători ai Barcelonei erau acum invitați din nou în biroul directorului pentru a repeta experimentul și pentru a dovedi că prima fisă n-a fost de fapt doar o farsă. Asta pentru că turul de la Torino se terminase 3-0 pentru italieni, deci terenul fusese însămânțat pentru o nouă recoltă numai bună de așezat printre paginile de glorie ale Wikipedia.
Apoi, după ce acel 6-1 s-a terminat cu un cor de plângeri pariziene care acuzau pe bună dreptate între două croissante și-o supă de ceapă că arbitrul și-a luat un part time pe șestache la Barcelona, ajutându-i pe catalani să bage în poartă mingi la faze care altfel ar fi sfârșit într-o viață plină de mediocritate și incertitudine, meciul retur cu Juventus venea ca o punte peste timp prin care aceiași spanioli treceau la nivelul următor de dificultate, ca-n jocurile pe consolă, și ar fi trebuit să demonstreze că pot să întoarcă un 0-3 și fără a lovi mingea direct cu fluierul. Ba chiar aici apare un spor de dificultate, pentru că știm cu toții că Juventus nu e tocmai cea mai furată echipă din Italia când vine vorba de arbitraj.
Apropo de arbitraj, după ce Viktor Kassai și secretarii săi pe linie de partid și de tușă transformaseră cu doar 24 de ore înainte meciul dintre Real Madrid și Bayern Munchen în șezătoare organizată la gura focului iadului, era momentul ca UEFA să arunce în joc un tip care știe să controleze volanul meciului indiferent de presiunea acestuia. Drept urmare, l-am avut la centru pe olandezul Bjorn Kuipers, un tip serios ca lama de topor care avea rolul ingrat de a demonstra că toți arbitrii sunt născuți egali, dar că unii dintre ei sunt mai egali decât ceilalți.
ACESTE TEXTE ÎȚI SUNT OFERITE DE:
Seria de articole UEFA Champions League, faza pe gazon vă este oferită de Nissan, sponsor principal al celei mai importante competiții europene intercluburi. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
Numero quatro, cum ar zice Pique, care la prezentarea tradițională a echipelor părea că se roagă la toți cei 3000 de zei dinaintea creștinismului să-i ofere șansa de a-i duce nevestei un trofeu european, dovadă a faptului că a pierdut în ultimul an atâtea seri de marți și de miercuri cu băieții prin te miri ce colțuri de continent. Deci numero quatro: Messi nu reușise până acum să-i dea gol lui Buffon, iar un meci în care Barcelona era nevoită să recupereze trei boabe putea fi un argument perfect pentru ca argentinianul să dărâme și una dintre ultimele redute ale carierei sale. Chit că, dacă e să fim sinceri, Messi n-a reușit până acum să le dea gol nici lui Niță sau lui Silviu Lung Jr.
În sfârșit, de cealaltă parte, era un moment perfect pentru Juventus să demonstreze că toate deceniile astea în care italienii au inventat catenaccio și apoi l-au transformat într-un soi de șah cu mingea, în care totul pleacă de fapt de la fundași și-apoi mai vedem noi cum facem să fie bine, n-au trecut degeaba prin atâtea generații de pletoși, bărboși, stâncoși și am mai putea enumera aici încă 56 de caracteristici fizice eminamente italiene pe care fotbalul de la poalele fabricilor de mașini din Torino le-au dat lumii întregi. Iar când joci contra celebrului trio de atac al Barcelonei, considerat de mulți – și în special de statistică – unul dintre cele mai eficiente amestecuri de condimente din fotbal, e nevoie să etalezi cele mai bune piese pe care le ai pe tablă pentru a putea să treci testul detectorului de minciuni fotbalistice.
Barcelona – Juventus 0-0
Bun. Acestea fiind spuse, cunoaștem premisele și știm pentru ce urmau să joace cele două echipe. Nu era un simplu meci de fotbal, așa cum bine ați dedus, ci un soi de partidă de bingo în care fanii celor două echipe erau nevoiți să bifeze unele dintre ideile menționate mai sus. Foarte important era faptul că nu prea mergeau bifate toate deodată și că, la final de meci, una dintre cele două tabere urma să se retragă în tăcere la vestiare, acolo unde nu există tristețe și supărare, doar haine scumpe, chei de mașini și lipsa grijii de mâine, că până la urmă să nu uităm că băieții ăștia pun mâna pe salariile alea contondente indiferent prin câte tururi eliminatorii reușesc să-și facă loc în Champions League.
Cumva, pe linia demonstrației anterioare de potențial amestecat cu mâna lui Dumnezeu amestecată cu fluierul adjunctului, Barcelona intra pe teren gata să le ofere celor aproape 100.000 de oameni adunați în tribune speranța că e și mâine o zi. Iar pe fețele jucătorilor catalani se citea încă de la intrarea pe teren un amestec de foame, concentrare și spaimă că dacă pică nașpa, n-o mai adună nici cu fărașul. Ne așteptam, deci, la un meci în care să vedem arcurile catalanilor trimițând constant și ritmat săgeți spre apărarea italienilor, care în schimb să se bazeze pe contraatacuri prin care să le spargă vitrinele celor de la Barcelona printr-un gol care în mod normal ar fi echivalat cu moartea căprioarei.
Dar Juventus nu e PSG. În traducere liberă, Juventus a demonstrat că Bonucci și Chiellini se pot transforma la nevoie în zidul plângerii la care Messi, Neymar și Suarez nu prea au de ales decât să se încovoaie sub greutatea morală a momentului și să-și aștepte implacabilul sfârșit, precum ciobanul din Miorița. În loc să avem un soi de carnaval al atacurilor catalane, am asistat împreună la 90 de minute de chin crunt în care cei de la Barcelona au invocat strămoșii și istoria, pasând inutil și de la un moment dat încolo plictisitor în lateral în căutarea unei găuri prin care să desfacă gaura peșterii italienilor pentru a admira stalactitele și stalagmitele din poarta lui Buffon.
Nimic. Nada. Zero. În loc să arate ca o echipă care are nevoie de cel puțin trei goluri pentru a începe să spere la calificare, Barcelona a părut pe alocuri că joacă la trecerea timpului, natură moartă ajutată în special de faptul că cei de la Juventus au fost așezați impecabil în teren, acordându-le catalanilor șansa strugurelui în presă. Pentru a înțelege magnitudinea mediocrității nu trebuie decât să confirmăm faptul că Barcelona a tras un singur șut pe spațiul porții în întreg meciul, minune care a avut loc în prima repriză. Buffon a respins însă relativ ușor în lateral un șut al lui Messi înainte ca argentinianul să controleze calitatea plasei laterale la a doua încercare în aceeași fază.
Din impotența pe alocuri dureroasă a catalanilor s-a născut, de altfel, și un miros pestilențial de plictiseală care a acoperit treptat partida. Iar acesta a devenit atât de adânc spre finalul ei, încât până și cei mai aprigi susținători ai Barcelonei au regretat că nu au căutat stream-urile online pe care se juca sfertul paralel, dintre Monaco și Borussia Dortmund, un meci infinit mai spectaculos decât expoziția de pase laterale eficiente ca o bâtă de baseball cu care încerci să tai felii o pîine proaspăt scoasă din cuptor.
Pentru că nu reușeau să spargă fier-betonul cu unghiile, unii jucători catalani s-au apucat să treacă la planul B, încercând manevra de resuscitare a echipei cu ajutorul căderilor fantasmagorice construite cu migală pentru ca arbitrul să ceară eventual bisuri. Din păcate pentru Neymar și Suarez, arbitrul olandez n-a mai fost aliatul de nădejde de care aveau nevoie în lipsa inspirației tehnico-tactice, iar tentativele de balet în iarbă au fost oprite brusc și fără multe eforturi de Kuipers, care probabil că în meciul ăsta și-a depus neoficial candidatura la arbitrarea finalei UEFA Champions League. O soluție bună în lipsa arbitrajului video, care probabil că ar elimina brusc orice tânguială de înmormântare pe care fetele satului catalan le mai încearcă din când în când în momentele în care mingea devine brusc prea grea pentru gleznele lor fine.
S-a terminat 0-0, deci multe nu prea sunt de povestit despre fazele excepționale ale meciului din simplul fapt că acestea au cam lipsit pentru că așa a venit produsul din Italia și garanția s-a pierdut undeva pe drum. Și pentru că Messi a venit la clasă cu compasul stricat, fiind departe de precizia milimetrică pe care o demonstrează argentinianul atunci când își face nodul corect la șireturi. Ce știm este însă că Juventus se anunță una dintre favoritele la trofeu prin simplul fapt că echipa din Torino a reușit să elimine Barcelona în dublă manșă fără a primi vreun gol din partea greilor care se adună cu vârf în atacul catalan. E adevărat că, păstrându-ne în sfera realismului, nici Barcelona lui Enrique nu mai prea seamănă cu Barcelona lui Guardiola, chestiune care pe de o parte e normală – din vârf nu prea ai încotro s-o iei decât pe pantă – pe de altă parte începe să fie dureroasă pentru fanii mai noi sau mai vechi ai echipei, care s-au obișnuit cu jeleuri și acum sunt nevoiți să înghită vată sticlată cu polonicul.
În aceste condiții, catalanilor le-a mai rămas să spere la titlul în Spania, acolo unde duminică vor juca cu Real Madrid într-un meci în care probabil că vom avea mai multe faze de poartă decât aseară prin simplul motivul că Bonucci și Chiellini se vor afla la fix aceeași oră la Torino, unde vor evolua la bară contra celor de la Genoa. Rămâne de văzut în care dintre direcții va sări maimuța.
Monaco – Dortmund 3-1
Dubla manșă dintre Monaco și Dortmund a fost, așa cum știm, afectată crunt de faptul că autobuzul nemților a fost îndoit pe alocuri de idioți în drumul său spre stadion la meciul tur, iar ingredientele cinei de gală pe care urmau s-o servească cele două echipe s-au schimbat brusc. Asta pentru că jucătorii echipei germane au dat impresia că au lăsat fotbalul undeva pe locurile de la capătul listei de priorități, între tăierea gazonului din spatele casei și vopsitul balustradei vecinilor.
În acest context, victoria obținută de Monaco la Dortmund (3-2) reprezenta un argument deja serios în favoarea francezilor când venea vorba de echipa cu șanse la semifinale, pentru că știm foarte bine că atunci când nu e chef și pasiune, petrecerea se transformă într-un soi de reuniune de familie din care fiecare scapă cum și cât de repede poate. Ei bine, pentru a săpa și mai mult în penajul colorat al nemților, autocarul care a dus echipa din Dortmund spre stadionul din Monaco a plecat cu 20 de minute mai târziu decât fusese stabilit anterior din cauza unei alerte a poliției. Drept urmare, probabil că germanii au ajuns pe Stade Louis II cu scopul de a pleca spre casă cât mai repede, pentru că atunci când vecinul te amenință că-ți taie mingea nu prea-ți vine să tragi la poartă spre gardul său.
Una peste alta, cei de la Monaco nu s-au lăsat îndoiți de prea multe griji, iar asta s-a văzut foarte devreme, când Kylian Mbappé a marcat pentru 1-0, sugarul echipei monegasce devenind primul jucător care înscrie în fiecare dintre primele sale patru meciuri eliminatorii în Europa. E și asta o metodă de a-ți sărbători majoratul. N-a mai trecut însă mult și Monaco a trecut la 2-0 după ce Falcao a băgat cornul într-o centrare și a reușit să-și mai tragă o șosetă în clasamentul marcatorilor din acest sezon, acolo unde a adunat 45 de goluri în 50 de meciuri și e șef de trib prin clasamentele UEFA. Era minutul 17, iar Borussia Dortmund se gândea probabil la ce argumente să găsească pentru a nu mai ieși pe teren după pauză, după modelul patentat de Pandurii Târgu Jiu la Târgu Mureș în toamna anului trecut.
Până la urmă, nemții au preferat să tragă de ei și au și marcat prin Marco Reus în debutul reprizei a doua, oferindu-le germanilor singurul moment în care au zâmbit pe parcursul acestei duble. Însă semnele de viață ale adversarilor au fost calmate cu o lovitură seacă în gât de rezerva monegască Valere Germain, care a făcut 3-1 la câteva secunde de la intrarea în teren, reușind astfel mișcarea Vlădoiu, dar în sens pozitiv.
S-a terminat așa, iar jucătorii de la Monaco au plecat direct spre cazinoul din localitate, acolo unde probabil că și-au pus toți baniii pe galben-negru la ruletă pentru a simți măcar o urmă de adrenalină după dubla cu miros de lehamite contra celor de la Dortmund. Una peste alta, Mbappe și Falcao vor fi prinși de radar și în semifinale, acolo unde bilele UEFA le vor alege drumul ca-n Matrix: fie se lovesc de Higuain și Buffon ca de zid (am lămurit-o deja pe-asta), fie se vor lupta cu Ronaldo și Ramos într-o dublă care are șanse reale de a depăși recordul de goluri marcate în istoria competiției, fie vor da nas în nas cu Griezmann și Simeone și vor spera că au timp să deschidă lacătul madrilen până la expirarea timpului regulamentar.
Despre toate acestea, în episoadele următoare ale seriei UEFA Champions league, faza pe gazon oferită de Nissan.
ACESTE TEXTE ÎȚI SUNT OFERITE DE:
Seria de articole UEFA Champions League, faza pe gazon vă este oferită de Nissan, sponsor principal al celei mai importante competiții europene intercluburi. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
[table id=93 /]
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
