Ce meci special și ce seară specială, stimați spectatori și telespectatori. Ați ținut cu Remontada 2.0? Sau ați sperat la încă un hattrick de la ză madre y ză padre al competiției, Cristiano? Ei, nu s-a petrecut niciuna, nici cealaltă, și cam aici se opresc veștile proaste ale serii de ieri. În rest, ne-am distrat. Dar să știți că toate lucrurile frumoase ajung să-și vadă sfârșitul, la un moment dat. Nu dorim să vă deprimăm, noi nu activăm pe piața năcazului, dar nu putem să nu amintim că e aproape gata, fraților. Mai e un singur meci și apoi vom spune hazliul ”Amin, mai vrem și la anul” acestui sezon de Ligă.
Dar vorba lui Laurențiu Reghecunt: nu plânge că s-a terminat, bucură-te că s-au dat 3 goluri, într-o atmosferă super mișto, iar Ramos n-a luat roșu. E mare lucru. Așa că hai sa ne luăm și de data asta rația de glumițe inoportune și calambururi originale. Specialitatea casei cu rahat, practic.
Atletico-Real a început cam ca primul episod din Breaking Bad. Amintiți-vă numai că v-au trebuit doar 30 de secunde de urmărit serialul ăla ca să știți ce aveți de făcut. Ați pus pauză și ați luat tot sezonul de pe torenți, ilegaliștilor! Iar pentru cei care nu știu despre vorbesc, puneți mâna și făceți-vă un cont de Netflix neapărat, că e mai mare rușinea!
Deci cum spuneam, băieții lui Simeone erau ca Walter White în primul episod: fugeau de mâncau pământul. De altfel, se vorbea mult, înaintea meciului, de felul în care Simeone își va motiva jucătorii pentru semifinala asta istorică. Noroc cu un jurnalist care i-a pus întrebarea și lui, ca să știm o treabă. Iar omul a răspuns ceva de genul: ”Măi domnule reporter, dacă și la meciul ăsta e nevoie de mine pentru motivație, mai bine îmi dau demisia. E o provocare frumoasă pentru orice jucător”. Deci așa sună încrederea în propria echipă, fără s-o dai în ștouri, ironii subtile sau avertismente la adresa arbitrilor.
ACESTE TEXTE ÎȚI SUNT OFERITE DE:
Seria de articole UEFA Champions League, faza pe gazon vă este oferită de Nissan, sponsor principal al celei mai importante competiții europene intercluburi. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
Pe stadion însă, treaba stătea un pic diferit. Fanii gazdelor au afișat o coregrafie frumoasă care spunea așa: ”Orgullosos de non ser como vostros”. Ori, p-asta Gică Graioveanu ne-ar traduce-o ”Mândri că nu suntem ca voi”.
Nu vom specula pe marginea mesajului, ci îi vom lăsa pe fanii Barcelonei să o facă, în comentarii. Și cu această ocazie, bifăm și singura referire pe care o facem la jucătorii lui Luis Enrique în această seară. Pentru mai multe, vă rugăm să faceți click pe cronica meciului Juventus-Monaco.
Lăsăm nebunii din tribune un pic și ne concetrăm pe cei de pe gazon. Până în minutul 12, a fost rost de parade. Dacă ești funcționar public în Parlamentul României, ți-a crescut tensiunea degeaba, papagal obosit, că nu e vorba de genul ăla de parade. Aici vorbim de paradele portarilor. Oblak and Navas au arătat ce înseamnă concurența din mediul privat și s-au luat la întrecere pe muzică de Brodway: Anything you can do I can do better / I can do anything better than you. A nu se înțelege de aici că ne preocupă musicalurile. Nici vorbă! Nu am plâns la Sweeney Todd, iar pe La la Land nu l-am văzut decât de două ori săptămâna asta. Tot ce vrem să arătăm este că echipele din Madrid au goalkeeperi de clasă.
Și totuși, nu au trecut decât 12 minute până la primul gol al serii. Koke trimite o centrare de tip sol-aer de pe partea dreaptă, iar Saul Ñíguez se repede cu capul în ea numaidecât. Navas plonjează, reluarea confirmă că omu’ și-a dat silința, dar în situațiile astea nu prea ai ce face (VIDEO). Rămâi vrăjit, ca atunci când dă Mutu interviu și nu poți să-ți iei privirea de la alunița lui. Era 1-0 deja pentru Atletico. Prin țevile de scurgere ale canalizării din Madrid nu curgea fir de lichid, orașul stătea lipit pe o canapea imensă.
Desigur, nu poți visa la nicio Remontadă cu un amărât de 1-0 în fața Realului. Dar la 2-0 începi să pui mai economicos bere în pahar, că poate-i rost de prelungiri. Minutul 16 aduce cu sine visul unei nopți de primăvară rece: Varane îl faultează în careu senin pe Torres, de parcă ar fi bătut cu 9-0 în tur, iar arbitrul Cüneyt Çakır, căruia nu-i vom mai aminti numele azi pentru că e greu să găsești toate diacriticele alea ciudate, dar despre care puteți să ne credeți pe cuvânt că putea dicta niște eliminări lejere de ambele părți în prima repriză, dictează prompt penalty. Pe margine, Zizou rămânea cu mâinile în buzunar, făcând mărunt din buze vreo rugăciune, că și zeii au zeii lor. Bate Griezmann, care în sezonul trecut ratase 11 metri cu Realul, chiar în finală. Însă de data asta, DIOS MIO!, francezul înscrie (VIDEO). Simeone o ia razna de bucurie, suporterii de pe Calderon o pun de-un ictus apoplectic colectiv, iar audiențele Ligii cresc în numai câteva clipe. Gentlemen, we have a game! Nu degeaba Pepsi Nigeria avea inima cât un purice înainte ca meciul să înceapă. Bă, Pepsi Nigeria!
Guillem Balague, jurnalist la AS și Sky Sports, spunea la un moment dat că fotbalul este, desigur, despre calitate, tactică și noroc, dar este în primul rând despre o stare de spirit. Iar pe Vicente Calderon, toată lumea credea în calificare, nu doar în victorie, încă din minutul 1. La fel de evident este că și dacă nu-ți lipsește nimic din cele de mai sus, tot poate să nu fie suficient. În orice caz, era pentru prima oară (încă de când Realul onorează Liga cu prezența) când luau două goluri în primele 16 minute. Ce frumoasă e istoria!
Dar ușor, ușor, Ronaldo și ceilalți milionari ai lui Zizou au început să se simtă ca acasă. ”Acasă” este unde-ți sunt golurile, spune un vechi proverb anglo-japonez. Iar dacă e așa, Realul este un fel de Rapid, că ei peste tot sunt acasă. Posesie mai bunicică, faulturi mai puține, câteva ocazii care-i au ca eroi pe Isco și pe Kroos. Iar înainte de pauză, ineluctabilul s-a produs. Karim, partenerul de rele de pe teren al lui Cristiano, face ”faza turneului”, cum spun comentatorii de tenis (că tot se joacă Mastersul de la Madrid zilele astea). Iar cum faza cu pricina merită ceva special din partea noastră, spunem c-a fost cam așa:
Trei iezi cucuieți,
Vai de ei, ziceai că-s beți
Îmbrăcați în alb și roșu,
N-au știut să țină moșu
Păi Karim e vulp bătrân
Pase, goluri, e hapsân!
Nu l-au scos deloc în tușă
L-au tratat ca pe-o mătușă
Moi, destinși, au stat ciorchine
I-a fentat de să se-nchine
Și Ronaldo și Zizou:
-Lol, văzuși ce le făcu?
-Am văzut, că nu sunt chior
Spuse Cholo, dirijor.
A fost un nou prilej pentru geniul lui Karim să-i facă pe lyonezi și pe algerieni să și-l dispute. Driblingul între trei atleticieni pe 7 milimetri pătrați pe lățimea tușei a fost urmat de un sprint de câțiva metri, apoi de-o pasă la Kroos, care a șutat pe jos. Oblak, ager pisoi cu 13 pe spate, apără, dar Isco e pe fază și-o vâră în plasă (VIDEO).
Era clar până și pentru Simeone că 3 goluri într-o repriză nu mai dădeau oștenii lui nici dacă tot mijlocul Realului ar fi fost schimbat la pauză cu tot mijlocul lui Dinamo. Bucuria de copil isteț și norocos a lui Isco, aplauzele reținute ale lui Zidane, dar și semnul de ”gura mică” făcut de Ronaldo către peluza fanii lui Atletico. Rămânem cu astea și cu multe altele, după o primă repriză ca-n filme. Și cu statistica asta neverosimilă ca o scenă din Kill Bill: odată cu reușita lui Isco, Realul înscria pentru a 61-a oară consecutiv, în toate competițiile. Holy shit! Heilige kak! Santo mierda!
A doua repriză a începu cu aproximativ aceleași coordonate, în sensul că Atletico avea nevoie tot de 3 goluri fără să primească vreunul. Dar ulciorul nu merge de două ori la apă, așa că e bine să ai câteva sticle de apă plată la doi litri pe lângă tine. Realul este mult mai chitită să arate că nu degeaba jucătorii din teren însumează aproape 1% din șpăgile luate de primarii români în ultimii ani.
Încă din minutul 48, Ronaldo trage pe poartă din lovitură liberă, însă Oblak respinge până la Marcelo. Iar crețul preferat al madrilenilor șutează peste poartă. Isco încearcă și el să rămână în cărțile de istorie ale fotbalului, gândindu-se că, până la urmă, dacă ce scrie presa e adevărat și Tamaș chiar bagă două înainte de meci, el de ce n-ar băga două în timpul meciului? Dar șutul lui din marginea careului trece la câțiva mertri de poată.
Cu riscul de a pierde ceva la capitolul ”fotbalul jucat pe sus”, Simeone îl scoate pe Torres și-l bagă pe Gameiro. Însă tot bătrâna și galonata doamnă a fotbalului european (observați cum deja încercăm să-i stârnim un pic pe fanii lui Juve, care sunt, de fel, mai puțin vocali pe aici) ratează ocazii de gol. Același Benzema, aparent greoi, dar de fapt vulpoi, precum ați aflat din efuziunea lirică de mai devreme, face treabă bună pe partea stângă, apoi îi pasează lui Marcelo, care șutează pe lângă.
Chiar și cu mai puțin de o jumătate de oră rămasă din meci, madrilenii-gazdă nu renunță. Oamenii ăia plătesc bilet să vadă 90 de minute de strădanie surdă, nu 60, nu 85. Pe o ploaie torențială care ar paraliza traficul pe orice bucată de drum de la Nădlac pân la Giurgiu și de la Sușava până-n Calafat, înflăcărații stadionului au arătat ce-nseamnă sa fii nu ții cu elefantul din cameră. Regizorul nu mai contenea cu live-urile și reluările din tribune, ba cu fanii Realului, ba cu ai lui Atletico. Și vorb-aia, nu e ca și când n-avea ce să ne arate din teren.
Prin minutul 70, Griezmann mai adaugă o unitate numărului de ocazii, măcar să rămână scris că pe Calderon nu se renunță. Din păcate pentru Torres, pe Calderon nici nu se înscrie (în Ligă), dar asta e, fiecare cu statistica dumisale. Antoine șutează cu stângul, dar Navas blochează. Vasăzică e minutul 70 și comentatorul se gândește să facă prima referire la De Gea, piața transferurilor și locul lui Navas, care cică s-ar muta pe bancă din sezonul următor. Târzior făcut acest comentariu, de obicei se face în primele 10 minute, iar apoi se repetă obsesiv, mai cu seamă la gol sau fază de atac mai trupeșă.
Echipele mari au piticul ăsta pe creier: o înfrângere rămâne tot o înfrângere, iar când nepoții lui alde Pique și Casilias vor citi despre meciul cutare, înfrângere o vor numi, nu doar calificare. Așa că nu e de mirare că Realul scormonea după egalare precum veverițele din Bistrița după banul public.
Marcelo îi întoarce favoarea lui Benzema în minutul 74 cu o centrare de pe partea stângă, Karim pune capul, dar mingea se duce în plasa laterală. Mai ratează și francezul, nu dați cu pietre, după faza de la gol poate rata un sezon întreg și tot va avea Zidane argumente în fața lui Morata. Până la urmă Benzema este în sfârșit schimbat, ca să se bucure separat de odele fanilor săi. Însă nu înainte de a mai face odată cinste fotbalului, printr-o fază în careul lui Atletico. N-a fost gol, dar nici nu era nevoie să fie, că tot cel mai bun de pe teren a fost.
O ultimă ocazie de gol a lui Griezmann pune punct traseului european al echipei sale, eliminată din nou de Real. Blestemul Pământului, cum ar zice Rebreanu. Șut pe jos, tocmai în pânzele albe ale minutului 92, însă Navas scoate. Real merge iarăși în finală, unde are șansa să devină prima echipă din istorie care își apără titlul. Însă acolo va da peste altă mâncare de pește: mai puțin comestibilă, mai ațoasă, mai plină de fire albe de nisip. Și apropo de fire:
Iar odată cu această metaforă trasă de păr, prin care îmi exprim speranța că Juventus va deveni campioană în Europa, misiunea din acest sezon a subsemnatului se încheie, îi pasez legătura lui Meșter să vă povestească finala cu tot amestecul de condimente pe care-l vom avea în ciorba din 3 iunie. Și nu e tot: cică până-n finală vom avea concurs de pronosticuri cu premii pe patru roți oferite de Nissan, cei care v-au oferit textele astea pe tot parcursul sezonului de UEFA Champions League. Țineți aproape, vorba lui Sergio Ramos la cornere.
Cu drag,
Codruț.
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.
