“Mă copile, du-te şi mănâncă şi tu ceva, că uite cum arăţi!” – Mama lui Meşter. Declaraţie realizată prin 2001-2002.
Când vine vorba de mâncare şi de arătat, logica aia pe care-am învăţat-o la şcoală în clasa a noua începe să-şi arate colţii. Cel puţin în cazul meu. După ce am prestat vreo 12 ani pe câmpul muncii fotbalistice la nivel destul de înalt din punctul de vedere al performanţelor, plăcerea mea ciudată de a scrie lucruri s-a materializat într-o facultate şi într-o meserie care au legătură cu mişcarea cam câtă am eu cu creşterea viermilor de mătase. Jurnalismul – îndeosebi cel auto – înseamnă în 2011 mult computer şi mult scaun al şoferului, iar astea nu se împacă de absolut nicio culoare cu cele două ore (plus) pe care le prestam dinamic atunci când sălăşluiam într-o zonă ceva mai verde şi mai liniştită a ţării.
Mi-am schimbat complet modul de viaţă atunci când am decis (brusc) să-mi bag picioarele-n fotbalul românesc plin de mârlănii utilitare, iar asta s-a văzut şi pe mine. Vreun an jumate după momentul respectiv n-am mai făcut mişcare decât din greşeală, pentru că efectiv nu conştientizam faptul că eu, ăla care n-avea nici măcar vreun gând legat de grăsimi and stuff, poate să se umfle în vreun fel. Alimentaţia cretină din primii doi ani de facultate, apoi alimentaţia şi mai cretină de după ce m-am apucat să scriu despre maşini m-au aruncat însă de la 71-72 de kilograme, câte aveam în momentele în care ziarele scriau de mine, la vreo 90, câte am când scriu eu în ziare. 18-19 kilograme investite în mine în cei opt ani de infuzie în Bucureşti. Nu ştiu dacă se văd de afară neapărat 90, că la mijloc stă nişte masă musculară şi o conformaţie mai cretină a corpului, dar atâtea sunt. Plus minus, în funcţie de ce bag la subsol în anumite perioade ale anului.
Acum vreo doi-trei ani am încercat să limitez urcările în lăţime şi m-am apucat din nou să-mi alerg eul prin jur. Iar acum am ajuns la momentul în care de cel puţin două ori pe săptămână îmi fugăresc fundul prin diferite şi felurite activităţi sportive, principala mea legătură cu Social Media, de altfel. Iar atunci când l-am auzit pe Chinezu că se apucă să convoace un lot pe care el îl numeşte “de dezburţire” am făcut ochi mari. Vreau să alerg mai repede la fotbal şi serios dacă nu-i mai fain când încerci să dai jos în competiţie cu alţii. Iar când la mijloc stă şi orgoliul masculin care ne spune că ăla mai şmecher e ăla care face mai mult, mai că mi-aş rupe din timp ca să-mi rup din ghiozdanul frontal. Nu mai contează că la mijloc e un proiect al lui cu Axa Asigurări, foarte bine c-a găsit ocazia. La mai multe.
Aşadar, cu ajutorul domnului antrenor Bosioc, căruia-i promit că-i pun (şi eu) abdomenul pe avatar dacă îmi scade masa proprie, încercăm să ne dăm la fund din punct de vedere caloric şi s-o lăsăm mai uşor cu tâmpeniile. Deocamdată totul e la nivel de blog, că nimeni nu s-a apucat să facă ceva serios în acest sens, dar sunt sigur că ne vom organiza în cete şi vom colinda metodele cele mai faine de a ne dezburţi într-un fel sau altul. N-am un target mare: 80 de kile. Dacă scad 10 de acum până la finalul anului, pot mânca o paella liniştit la Barcelona de Revelion.
Împreună cu mine, în concursul slăbiciunilor s-au înfiripat şi domnii Ștefan Murgeanu, Mihai Andrieș, Claudiu Ciobanu, Vlad Dulea, Daniel Papa, Marius Matache, Nicu Simion şi, desigur, Cristi China-Birta. Vali Bosioc, un obişnuit într-ale talentului, promite că ne va slăbi în halul în care ne înscriem ca echipă în ediţia următoare a show-ului Românii au talent. Ne-am băga la X-Factor, Auraş, dar în afară de Dulea şi de Make suntem pistil şi stamine la capitolul gurisme.
Doamne-ajută. Target 80 se cheamă angajamentul meu. Şi, ca să încep cu dreptul, vă las. Mă duc la două ore de fotbal. Piticule, venim!
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
