România-Luxemburg pe scurt - Adrian, crezi că ar fi mai bine să atacăm în meciurile cu echipele mai bune? - Eu cred că da, pentru că, și dacă ne apărăm, oricum pierdem. Auzită pe bune la finalul meciului România-Luxemburg
Avem niște obiective turistice. Cum procedăm? Mă gândeam zilele trecute la faptul că orașele din România nu au o identitate turistică a lor. Cu unele excepții. Brașovul, de exemplu, este cunoscut de cei din afara țării prin Biserica Neagră,
Moarte părinţilor cretini! Mi s-a întâmplat destul de des în ultima perioadă, deci o să vă rog să n-o luaţi personal. Luaţi-o extrem de personal. Intern personal, dacă vreţi. Mergi la munte. După cinci zile în care
Respectul nu este un termen românesc Aceia dintre voi care urmăresc cât de cât fotbalul mioritic ştiu foarte bine că România este locul în care dai şi fugi. Nimic din ce spui astăzi nu mai este valabil mâine, şi nu trebuie decât
Dacă faci creioane, nu înseamnă că știi să scrii Mă gândesc că aveați întrebări legate de faptul că muncim mult, dar prost. Aș adăuga că degeaba muncești mult, dacă nu reușești să rezolvi lucrurile decât la nivel superficial. Important
Poveste cu o tartă Auchan, vineri seara. Lume multă, ca de obicei la final de săptămână. Lucru normal. Mă apropii cu Eliza de raionul de prăjituri și tarte. Care arată foarte bine. De multe ori ne oprim acolo să
Te mulg mai bine decât (pe) vaca mea Lipsa unui "pe" într-un mesaj de genul ăsta naşte monştri. Şi face ca meciul de fotbal s-o iubească pe soţia sau prietena celui care ar spune, teoretic, mesajul din acest billboard. Ca să înţeleagă
De ce nu suntem educaţi? Suntem una dintre puţinele naţiuni din lumea cât de cât civilizată care nu dau doi bani pe educaţia copiilor. Nu vorbesc de educaţia şcolară elementară teoretică, făcută în general după
Mingii de vânzare Dragiilor, trebuie să vă fac niște mărturisiiri. Uneori, limba română cade pradă unor oamenii care își bat joc de ea, care o sodomizează, care o omoară ca niște nesimițiții și măgarii.