Şoferii de taxi şi psihologia inversă
Până acum câţiva ani, taximetriştii din Bucureşti aveau ştaif şi te recunoşteau înainte să intri în maşina lor. După accent, probabil. Dacă nu erai din zonă, te gineau mai rapid decât
Până acum câţiva ani, taximetriştii din Bucureşti aveau ştaif şi te recunoşteau înainte să intri în maşina lor. După accent, probabil. Dacă nu erai din zonă, te gineau mai rapid decât
National Geographic a realizat o serie de filme care ne arată de ce, atunci când intră în discuție diferențele culturale, toată lumea are dreptate. Diferențele ne arată faptul că suntem crescuți
Cei care mă cunosc știu cât de mult îmi place Franța. Pe filieră lingvistică, culturală, istorică, arhitecturală, coloristică, fotbalistică, umanistică, literară și, nu în ultimul rând,
Săptămâna trecută le-am făcut o vizită de vreo două zile spaniolilor din Jerez de la Frontera, o localitate aflată în sudul Spaniei. Se întâmpla cu ocazia primului test internațional de presă
Îmi propun ca în fiecare duminică în care sunt în București să merg la piață pentru a cumpăra lucruri normale de la oameni care îți spun o poveste prin degetele crăpate și murdare cu