Ce blestem pe sportul ăsta ca în ziua în care se joacă optimile Roland-Garros-ului, știrea să fie de fapt că Roger Federer s-a retras din turneu pentru că i-a intrat motorul în Safe Mode după ce și-a dat peste cap tacheții în meciul cu neamul Koepfer.
S-a vorbit mult despre retragerea lui Roger: unii zic că omul n-a respectat turneul pentru că s-a retras așa, fără să-i dea șansa lui Berrettini să câștige pe teren, să se bucure și italienii de viață anul ăsta, că la Formula 1 n-au nicio șansă. Ăștia-s probabil urmașii celor care puneau gladiatorii să se omoare în timp ce ei sorbeau vin din pocale și râdeau gâdilați la axilă de blănuri de nurcă.
Alții, cărora le-a mai rămas o brumă de umor după anul trecut, au remarcat că Roger e singurul jucător de tenis din lume care folosește un Grand Slam ca să se încălzească pentru Halle. Noi zicem doar că regulamentul de tenis ar trebui modificat. Și că dacă un jucător de tenis anunță din timp că se retrage după ce a câștigat, frumos ar fi ca în meciul care urmează să fie jucat de Lucky Loser-ul de Koepfer. Sau, dacă Koepfer e deja în avion spre Frankfurt sau e considerat nepotrivit pentru că scuipă ca birjarii pe teren, locul lui să fie luat de Sorana Cîrstea, de exemplu, care probabil a mai rămas prin Paris încă o noapte după eliminare, să mănânce niște binemeritați macaronși după o primăvară de tenis cum n-a mai pățit de ceva vreme.
Una peste alta, Roger pleacă neînvins de la Paris pentru a șasea oară după 2009, 2016, 2017, 2018 și 2020. #ClayLove
Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de:
Sorana Cîrstea – Tamara Zidansek: 6-7, 1-6
Spuneam într-una dintre cronicile anterioare că Sorana este în momentul ăsta un fel de briceag elvețian: are toate sculele necesare să se descurce cu orice jucătoare din circuit, indiferent de numele și stilul acesteia. Sunt însă momente în viață în care tot ce ai nevoie e un amărât de plici de muște.
Sorana a avut minge de set în setul întâi, dar i-a sărit din brațe și-a plecat cu tot cu meci. Pentru că al doilea set s-a întâmplat, nu s-a jucat. Și Sorana a ratat calificarea în sfertul de finală care i-ar fi egalat cea mai bună peformanță a carierei la un Slam.
Federico Pestellini / PanoramiC / IMAGO
Dar ăsta ar trebui să fie momentul în care, într-un gest de blocare a instinctelor, interneții se vor opri din apăsat tastele alea fix înainte să-i arunce bale pe guler Soranei. Așa ar fi indicat, inspirat. Conceptual vorbind, ar ajuta mai mult toate părțile combatante să aprecieze traseul la nivel conotativ în loc să-i măsoare lungimea cu șublerul și să definească succesul și eșecul în funcție de argintărie.
Iar cea mai importantă parte a prezenței Soranei la Roland-Garros-ul ăsta a fost capsa care i-a lipsit vreo 8-9 ani și care reușește să strângă toate colile într-un dosar gros și generos.
Apropo de devenirea Soranei, pe care o simțim cu toții mai matură decât am văzut-o vreodată atât la nivel mental, cât și la nivel fizic și tehnic, fata a declarat în conferința de presă de după meci că-și asumă erorile, indicând exact momentele în care a scăpat săpunul din mână. Și dacă conștientizarea e primul pas spre mântuire, identificarea punctuală a problemelor este primul pas spre victoriile care vor mai veni.
Foto: Federico Pestellini / PanoramiC / IMAGO
Irina Begu / Nadia Podoroska – Clara Burel / Chloe Paquet: 6-3, 6-1
Au făcut fetele noastre ce-au făcut și-au ajuns în sferturi, totuși. E drept că „fetele noastre” e mult spus din moment ce Podoroska e argentiniancă, dar cum noi am avut un Maradona din Carpați, pot și ei să aibă o Irina din Anzi.
Nu vă speriați de numele fetei: bunicii pe linie paternă-s din Ucraina, ceea ce ne leagă întrucâtva la nivel de ADN. Dar am rămas aici în ceea ce privește asemănările. Pentru că ei îl au pe Messi, noi îl avem pe Chiricheș. E adevărat că ei îl au pe Messi degeaba și nu cred că e mai sănătos pentru creier și inimă să ai impresia că poți să câștigi lucruri, dar să n-o faci niciodată.
Foto: Rob Prange / Shutterstock / IMAGO
După ce în turul întâi au eliminat favoritele 4, Irina și Nadia par să aibă în lunetă un culoar interesant, mai ales că favoritele numărul 1, Hsieh și Mertens, cu care s-ar fi putut acroșa într-o eventuală semifinală, au fost evacuate forțat din imobil de Bethanie Mattek-Sands și Iga Swiatek. Nici meciul ăsta n-a fost lipsit de tradiționala doză de demență din fiecare partidă a Igăi Swiatek. Chit că vorbim de covrigi la simplu sau de întoarceri pe linie continuă la dublu, fata face ce face și nu ne plictisește deloc:
Serena Williams – Elena Rybakina: 3-6, 5-7
Știi momentele alea în care te uiți la un meci al Serenei, o vezi că se mișcă mai lent decât adversara șu nu înțelegi de ce naiba nu-i plimbată stânga-dreapta până i se termină benzina? Le știi, pentru că gândul ăsta ți-a trecut prin cap măcar o dată-n viață. Eh, răspunsul universal la întrebarea asta e, de obicei, “pentru că nu apuci, că te mitraliază de-ți sare smalțul”. Dar ăsta e răspunsul celor care pierd.
Răspunsul celor care o bat pe Serena vine pe teren și arată fix cum a arătat astăzi Rybakina: în control, flexibilă, cu loviturile la ea și plină de energie în fața unei fellow tennis player, cum zic englezii, nu în fața unei statui de care începe să-ți fie frică încă din tunelul spre teren, înainte să pasezi prima minge peste fileu.
Ni s-a întâmplat și nouă senzația asta. Era 2019, era vară, era iarbă, Covidul nu exista, iar Wimbledon-ul fremăta la victoria unei românce în finală.
Foto: Rob Prange / Shutterstock / IMAGO
Alejandro Davidovich Fokina – Federico Delbonis: 6-4, 6-4, 4-6, 6-4
N-o să-ți vină să crezi, dar Fokina e un spaniol căruia-i place zgura. La cât de rar găsim așa ceva în tenis, e absolut normal să fie singurul meci de la masculin de care ne ocupăm în cronica de azi. Zi în care, în rest, au bătut la pas Tsitsipas (pe Carreno-Busta), Medvedev (pe Garin) și Zverev (pe Nishikori). Victoriile tinerei generații cu cei de pe locurile din fundul sălii sunt la fel de marcante ca victoriile vechii generații cu cei din noua generație. Adică se întâmplă, nu se mai miră nimeni de asta, iar Thiem e fix la mijloc și habar n-are încotro să se uite.
Despre Alejandro scriem, totuși, pentru că omul s-a calificat în premieră într-un sfert de Slam și merită atenție în condițiile în care până la meciul cu Delbonis stătuse pe teren adunat vreo 10 ore, în timpul ăsta executând și două meciuri de cinci seturi consecutive.
Foto: Patrick Steiner / GEPA / IMAGO
Fokina a beneficiat și de ajutor din partea statului spaniol la meciul ăsta, pentru că-n tribune s-au desfășurat niște concetățeni cu chef de zarvă și ureche muzicală exagerată. Au fost evacuați până la urmă din cauza restricțiilor de circulație din Paris fix în mijlocul unui game în care Alejandro se concentra pe serviciu. Semn că legendarul bun simț al fanilor de tenis nu mai poate fi aplicat decât cu reguli pandemice.
Spaniolul are meci cu Zverev în sferturi, iar dacă avem noroc în dragoste o să joace mai departe cu Tsitsipas și apoi cu Nadal. Dacă tot își câștigă Nadalul tradiționalul Slam și anul ăsta, măcar să se bucure de peisajul din finală un copil de 22 de ani cu viitorul în față, nu aceiași membri marcanți ai clanului Next Gen care nu-nvață nimic din atâtea finale de Slam trântite în colb.
Vika Azarenka – Anastasia Pavlyuchenkova: 7-5, 3-6, 2-6
O iubesc pe Vika. E una dintre jucătoarele pe care n-ai cum să te superi nici dacă dă dinadins peste tine cu mașina pe trecerea de pietoni. Muncitoare, cu o tonă și jumătate de bun simț la teșcherea și cu un tenis care place, pentru că fata n-a chinuit niciodată sportul. Nu mai zis de dramele personale pe care le-a trăit, pentru că aici intrăm în sfere paralele cu interesul nostru. Dar povestea face parte din tablou și a contribuit la mișcările tectonice sensibile pe care le resimțim când Vika joacă împotriva oricui.
Plus că are și vorbele la ea.
De azi, însă, Vika e pe un palier superior pe rafturile iubirii noastre după ce, la finalul meciului, s-a luat de organizatorii Roland-Garros-ului, degrabă născători de “Pas possible” de fiecare dată când jucătorii au nevoie de lucruri decente, cum ar fi un teren de încălzire care să nu fie udat la bășcălie. Și, dacă tot a pornit motoarele (la supărare, că tocmai pierduse, dar orișicât), Vika le-a mai zis de programările alandala și de toate celelalte tâmpenii organizatorice pe care și noi le-am tot fîlfâit pe-aici între noi, chit că francezii nu citesc cronicile din aroganță.
După rândurile astea, mai prindem noi acreditări la Roland-Garros când o juca ăla mic al meu tenis și va avea bilete la lojă în finală.
În fine, Vika a pierdut azi și era supărată rău, mai ales că putea să profite de culoarul de pe jumătatea asta de tablou care seamănă mai degrabă cu o pistă de decolare decât cu un câmp minat. Pățăști.
Aceste texte îți sunt oferite de:
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
