Tamara bunicii

---

Deși ați putea crede asta, un meci care durează 53 de minute nu e un meci scurt. 53 de minute e totuși timpul de care clujenii au nevoie pentru a ajunge din Florești la intrare în Cluj-Napoca, dar și timpul care de obicei trece între momentul în care un bucureștean a anunțat că se mută în orașul de cinci stele și decizia de a nu mai veni niciodată cu mașina prin zona asta. 

Pentru Sorana a fost suficient să dea publicității o declarație sub formă de joc și scor cu privire la intențiile ei în turneu. Am văzut-o zilele acestea pe teren în fiecare dimineață, de la ora 8, antrenandu-se cu foc și făcând planul unei construcții care arată încântător încă din faza de concept. 

Deși toată lumea o întreabă ce planuri are pentru când se va retrage la final de sezon, Sorana ne face cu ochiul și jocul ei ar trebui să ne facă să ne gândim cât de repede am putea să îi asamblăm un nou corp de mobilă în care să adauge un trofeu.

Sorana nu a permis nicio minge de break și a pierdut doar 20 dintre cele 71 de puncte jucate. Cam aici a fost diferența. Plus că orice a încercat adversara să facă, Sorana chiar a făcut. Să nu vă lăsați înșelați de statistica de mai devreme, pentru că, în realitate, Sorana a lăsat pe jos doar firimiturile pe care porumbeii pe care și i-a dresat nu le-au mai putut căra cu plasele.

A fost un soi de meci demonstrativ în care – așa cum le place comentatorilor de fotbal să spună – Sorana a demonstrat. 

---

Noul Porsche Cayenne electric îți oferă cronicile de la Transylvania Open 2026.

---

Las aici o informație cu care faceți ce vreți: atât cât sunt eu de statistician, ultimul meci în care Emma Răducanu a câștigat mai mult de 10 game-uri consecutive a fost în 2021, undeva prin zona New York-Triaj, cu Sara Sorribes Tormo. Ce s-a întâmplat în acea vară știe o lume întreagă și Emma — sunt sigur — încă mai visează. 

Acum, Sorribes Tormo e prin zonă și putem doar să presupunem că ceva a făcut click în panoul de comandă al mecanismelor care în 2021 au împins-o pe Emma spre US Open, dar care, în mod evident, între timp au trecut în șomaj tehnic și așteaptă liniștite o nouă instrucțiune plus o adresă la care să lovească.

Kaja Juvan a ajuns atât de rapid și a abrupt la 5-0 încât părea că de acolo a început meciul, doar că a durat ceva până au fost făcute setările tabelei. Pentru Emma, părea că e una dintre zilele alea multe care, după vara genezei poveștii, au fost multe și  legate între ele cu un lanț ce părea că deși are doar verigi slabe, nu are nici una care să poată fi ruptă. Emma trăgea, mingile de break necesare pentru a recupera existau, dar acul se mișca într-o singură direcția.

După care a început tenisul. Un break l-a chemat pe celălalt, sensul giratoriu de la final de set a fost luat în zbor de Emma și singura stație a mai fost doar la 4-1 în setul doi. Care „1” a venit, evident, cu un break pe serviciul Emmei. Pentru care Kaja nici nu a știut ce buton a apăsat, doar că s-a trezit cu el. Ce nu ceri, nu neapărat poți să folosești, mai ales când e prea întuneric sub nas ca să mai distingi furculița de scorpionii care abia așteaptă și ei cina. 

Niște aer bun, niște energie dusă pe conductă dinspre tribune, spre roți, și Emma era din nou pe asfalt, gata să întindă aripile. Kaja era acolo, dar într-o formă de agregare ce nu făcea necesară vreo notificare către asociația de proprietari. Așa că Emma a tras draperiile pe geam, a închis ușa cu adversara afară și a dat drumul party-ului. Că fata știe juca pe „Sweet Caroline”, dar mediul te învață pașii și pentru hiturile de pe Radio Someș.

Să vă zic ce mai e nou prin Cluj-Napoca. Avem multe proiecte, dar nu se fac. Sunt însă multe, iar asta e cel mai important. A fost și un meci, dar până când nu verificați listele de pasageri pentru zborurile de la terminalul „Plecări” și vă asigurați că Jaqueline nu e la 8000 de metri altitudine deasupra Feleacului, v-aș recomanda să nu vorbiți despre ce s-a întâmplat. 

Cum ce s-a întâmplat? Nimic. Am pus și noi o poză că ne-a venit un contract de la o firmă producătoare de prosoape. Dacă ar fi fost să vorbim despre meci, cu siguranță există explicații. Probabil e un aer bun la Cluj-Napoca. Aici e o calitatea foarte crescută a vieții dacă ești IT-ist, vânzător de speranțe pentru metrou sau adversară a româncelor de pe tabloul de simplu al Transylvania Open. În primul tur, Stefanini a jucat-o pe Jaqueline de parcă are cel puțin șapte poze pe panourile de pe holurile arenei Rod Laver. După care a venit Daria Snigur. 

Ultima dată când am legat prelungitoarele între ele iar reflectoarele au cufundat-o în lumină și pe Snigur, ce a urmat nu ne-a prea plăcut. Sau dacă e pe aici cineva care a fost încântat, cu siguranță acel cineva nu e tovarăș nici cu noi, dar mai ales nici cu Simona Halep. Am mai lăsat-o pe Daria să își facă veacul prin circuit și ne-am reîntâlnit azi la Transylvania Open. Ce face ea de îndată ce îi deschidem ușa și o punem la masă? Îi face break lui Jaqueline la primul game din meci. 

Primul game pe serviciu în setul doi a mai produs o fisură în barajul care oricum dădea în clocot pe la toate capetele. Jaq a făcut o dublă greșeală, iar Snigur a izbit în lung de linie ca să facă 2-0 și să mai smulgă o rundă de aplauze din complezență din partea martorilor prezenți la accidentul care părea că doar mai are nevoie de un medic legist. A urmat încă un game și încă un break care apoi a fost confirmat. Era 5-0 și Snigur stătea pe bancă cu prosopul în cap. Și Jaq stătea și ea pe bancă, cu trei basculante de întrebări pe cap și încă un gând de a porni răcnind către abisul pe care adversara i-l căscase pe tabelă. 

Nu s-a întâmplat, pentru că Daria a cerut evacuarea de urgență și curățenie în cameră. Genul ăsta de victorie înfulecată fără pauze de respirație, dar care, ca beneficiar, îți conferă siguranța că ești încercuită pe calendarul adversarei. Și la cum o știm pe Jaq, chitanța va fi îndosariată, solicitarea primește număr de înregistrare, iar ascuțirea cuțitelor începe încă de azi.

---

Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură

---

Fix când credeai că ziua de miercuri de la Transylvania Open s-a dus pe apa Someșului cu tot cu emoțiile ei, pe terenul 2 de la BT Arena s-a întâmplat ceva aproape poetic. Ba chiar terapeutic de-a dreptul, în funcție de medicul pe care-l suni să te lămurească. 

Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse au intrat în sferturile de finală de dublu cu starea de spirit a două jucătoare care au fost spălate la programul scurt, stoarse și lăsate la uscat într-un colț de vestiar.

După ce Jaqueline încasase cu o oră înainte de la Snigur un scor care arăta mai degrabă a cod PIN, un 1-6, 0-6 care a durut până în măduva oaselor, iar Gabi încă mai căuta explicații pentru setul decisiv pierdut cu o zi înainte cu Masarova, bietele Chong și Liang au devenit sacul de box perfect într-un meci de sferturi care a servit drept vendetă. Adversarele n-aveau nicio vină, dar au nimerit în mijlocul unei furtuni emoționale în care fetele noastre au decis că mingea de tenis este direct responsabilă pentru toate eșecurile tenisului românesc de la simplu din ultimele 24 de ore.

Fie vorba-ntre noi, dincolo de tastaturile veninoase care scuipă fiere la fiecare break pierdut, în spatele cortinelor de la Cluj s-a consumat o poveste despre care internetul nu știe nimic. O susținere reciprocă între două fete care, deși își împart punctele din circuit, au ales să-și lingă rănile împreună. Cu familiile în tribune pe post de scut emoțional, Jaq și Gabi au demonstrat că un dram de amiciție în WTA nu e doar un mit pentru poze de PR, ba chiar poate fi un soi de pact de supraviețuire în epoci crunte în care frustrarea e mai mare decât fericirea. Au intrat în meci atât de montate, încât tabela arăta 4-0 înainte ca adversarele să apuce să-și potrivească șnurul la șapcă.

Dar dublul ăsta a avut și al doilea set. Și acolo, s-a văzut că viața din circuitul feminin nu prea-ți dă două reprize bune la preț de una. La 3-1 pentru Chong și Liang, părea că se instalează rutina neplăcută a revenirii de la simplu: oboseală, mici dezorganizări, pași încurcați. Ale noastre au revenit, doar că, 15 minute minute mai târziu, s-a făcut 5-4 pentru echipa oaspete, moment sensibil în care te cam pasc penalty-urile de la final de set sau, mai rău, cele din decisiv.  

În paralel, pe terenul vecin, Sorana făcea curățenie generală cu Zidansek, terminând mai repede decât apuci să-ți pui de-un ceai. Iar publicul a migrat în masă spre dublul vecin.

Fix atunci, ale noastre au luat iar meciul de coarne. Nu știu dacă de la o privire, un oftat sau o glumă bine plasată între două mingi. Poate a fost un gând sincronizat. Sau pur și simplu după vreun voleu perfect care-a fost momentul în care fetele au decis să nu mai plece iar plângând din polivalenta clujeană. Cert e că au întors de la 4-5 și au câștigat cu 7-5, în atmosferă inspirată de Fed Cup, cu o explozie de aplauze pe care probabil că o simți și mai tare prin atrii și ventricule când știi că oamenii nu veniseră musai pentru tine, dar au rămas cu tine.

Urmează o semifinală cu Xinyu Wang și Saisai Zheng, chinezoaicele care tocmai le-au trimis acasă pe Bara și Gorgodze, campioanele de altădată de la Cluj. Va fi un meci unde Jaqueline și Gabi vor trebui să demonstreze că terapia de cuplu prin dublu funcționează și că drumul spre finală e singura cale de a uita că, la simplu, viața e crudă și are gust de Snigur.

De principiu, știm că la dublu e foarte util să te ai bine cu partenera, să fiți deja la nivelul la care vă puteți certa pentru că fiecare înțelege altfel cum se mișcă cerculețul pe Maps atunci când vizitați un oraș nou și să aveți chimie. Dar treaba asta cu chimia e cam supraevaluată dacă la lucrarea de control dai peste o adversară care, atunci când e scoasă la tablă, dărâmă jumătate de clădire de la prima combinație de substanțe. 

Xinyu Wang a băut niște cafele prin Cluj și de atunci e opusul ardelenismului în variantă asiatică. Fata de pe locul 33 WTA a început anul cu pianul acordat, iar de la Auckland încoace toată lumea joacă după cum a desenat ea pe asfalt. În Australia a jucat finală în Auckland și tur patru la Australian Open, iar în Cluj are până acum o medie de două victorii pe zi de joc. Bolojan deja a vrea în Guvern. 

Irina Bara și Eko Gorgodze știu locul și au luat trofeul la prima ediție de la Transylvania Open. Fetele își respectă jurămintele și par într-o relație în care niciuna nu își pune problema că cealaltă s-ar putea uita la episoadele din serialul preferat în absența celeilalte. Jocul le-a mers de la prima cheie și scorul de pe tabelă vă minte-n față când comunică acel zero din dreptul seturilor luate de ale noastre.

Dacă break-urile făcute de Irina și Eko ar fi rămas în cuier atunci când fetele le-au preluat și băgat în casă, vorbeam despre alte planuri pe final de săptămână. Prin mici crăpături în pereți, Wang și Zheng au revenit de fiecare dată și au anulat break-urile muncite. 

Și cum echilibrul nu poate dura la nesfârșit pentru că tenisul e și el un fel de gimnastică în care toată lumea se luptă pentru teritoriu pe aceeași bârnă, Wang și Zheng s-au năpustit și au mușcat cu poftă din sandwich-ul dublu. Și s-a terminat meciul așa, de parcă se putea, se voia, dar nu s-a vrut de acolo de sus, dom’le.