Îți dai seama că trăim într-o societate tot mai avansată din punct de vedere mental urmărind lucrurile pe care le poți nega fără să ți se întâmple absolut nimic. Poți nega schimbări climatice, poți nega că FCSB e Steaua sau poți nega inclusiv felul strămoșesc și ordinea tradițională în care pot fi preparate cerealele cu lapte. Și asta pentru că lumea în care trăim stă liniștită și fără spaime, sprijinindu-se în niște piloni ai certitudinilor ce nu mai pot fi negați în veci.
Ca de exemplu, faptul că US Open, atunci când vine, vă găsește pe voi la cafea, cu ochii în cronici și pe noi, cronicarii, la a 7-a cafea, cu ochii în trei televizoare. Veți spune exact ce ne zic și nouă prietenele, soțiile și șefi de la muncă: “Vă permiteți”. Diferă tonul și faptul că doar în fața voastră purtăm cu mândrie crucea asta – ba chiar facem și jonglerii pe ea dacă ne garantați că și anul ăsta, de la al doilea paragraf înainte, mai intrați o dată pe site-ul Porsche, ca să vă configurați un Cayenne.
Important e să demonstrați că noi v-am stârnit interesul. Dar să începem, oameni îndrăgostiți de mingi pufoase pe care nu le puteți adopta, dar le puteți privi. Și citi, în perioadele din an în care ele sunt active la miez de noapte.
Înainte de toate, un moment: s-a împlinit un an de când Simona Halep descoperă ce înseamnă de fapt să te judece unii și alții. Pariez că îi plăcea mai mult când o judecau românii pentru un forehand și o finală pentru care deja ne desfăcuserăm șampaniile și le-am băut de nervi. Prin comparație, cu toții regretăm vremurile alea. Dar să revenim în prezent.
Sorana Cîrstea – Kayla Day: 6-2, 6-3
În mod natural, anul se încheie cu noi știind că am așteptat mai multe de la anul Soranei. Sori e de partea noastră în poveste, dar asta mai ales pentru că 2023 a fost ceva mai echilibrat decât alți ani. Mai multe meciuri bune legate și mai puțină durere de spate de la ridicat acele clasice dezamăgiri pe lângă care levitau niște momente de nervi scăpați cușcă direct în dulapul cu mătăsuri.
Sorana a venit la US Open ca să dea în primul tur peste o americancă, chestie care are multe avantaje. În primul rând, nu-ți mai bați capul cu speranțe la un meci jucat în civilizație. E non stop gălăgie acolo, dar americanii nici nu se mai ascund cu ai lor. Așa că, din postura de non-american, măcar știi de unde-o iei.
Dacă vi se pare că nu o cunoașteți pe adversara Soranei, e pentru că nu aveți de unde. Nu e niciun fel de rudă cu Friday din povestea lui Robinson Crusoe, iar dincolo de niște turnee ITF jucate prin SUA și un ciudat (până și pentru ea) tur al treilea anul ăsta la Roland-Garros, Kayla nu a ieșit din județ decât pentru vacanțe.
Dar ca american, la 23 de ani și doi pași făcuți în interiorul Top 100, nu ai nicio datorie față de nimeni, cu excepția colegiului care te deține pentru următoarele trei secole. Tocmai de asta nu cântă corul de gospel niciun prohod după ce un cap de serie așa cum e Sorana te ia din preluare și fuge cu jucăriile în altă cameră. Se întâmplă și e bine pentru noi că e așa, mai ales că Sori joacă în a treia zi Kalinskaya un meci care deja are toate șansele să fie și cu tenis, echilibru și niște transpirație ce trebuie așezată cu grijă în galantare.
Minas Panagiotakis/Getty Images
Novak Djokovic – Alexandre Muller: 6-0, 6-2. 6-4
Mi-e sincer teamă pentru moștenirea lui Nole. Nu pentru că nu ar putea câștiga încă un titlu de Grand Slam, ci poate pentru că e în pericol să nu-și mai amintească ce trebuie făcut pentru asta. Se obișnuise să le lege între ele, să iasă în intersecție, să se uite stângă dreapta după Rafa și Fed și să se înfigă în cele 7 pedale de accelerație pe care le are legate la motorul alimentat cu uleiuri esențiale, diete keto extreme și poezii naționaliste. După care să ridice un trofeu oarecare.
În plus, Nole s-a întors în SUA după niște sute de zile de pauză. Pe americani i-a ajutat pauza asta de la Nole, pare că-l iubesc ceva mai mult după ce le-a fost dor de el. Noi nu am avut parte de asemenea tratament pe oarecum-bătrânul continent. Americanii și-au refăcut viața alături de alți sportivi și arbitrii au lăsat-o mai moale cu dublatul asigurărilor de viață pe care, de la un moment dat, obișnuiau să și le cumuleze din dorința de a se proteja, dar și pentru a se lăuda că îi așteaptă pensii speciale așa cum au și românii.
Ca să nu fie șocul prea mare, Nole a fost programat ultimul pe tabloul primei zile, la o oră la care noi ne trezeam și prin State oamenii deja dormeau. Francezul Muller nu a dormit, dar mai bine ar fi făcut-o. Omul devine o pagină palidă din istoria abstractă a lui Nole care, de exemplu, a ajuns la 67 de victorii consecutive în prima rundă a unui turneu de Grand Slam. Ce înseamnă asta? Absolut nimic. Cât timp nu ai termene de comparație palpabile, te uiți la cifre și spui ce te duce capul. Și raportat la ce face Nole, care e periculos de aproape de recordul lui Margaret Court de 24 de titluri la Slam-uri, toți suntem niște analfabeți funcțional.
Sarah Stier/Getty Images
Coco Gauff – Laura Siegemund: 3-6, 6-2, 6-4
Sunt foarte multe lucruri pe care le poți spune ca să povestești meciul ăsta cuiva care nici nu ar înțelege și poate nici nu înțelege lumea în complexitatea ei. Pe câteva le-a zis Coco mai jos:.
Pe alte câteva le-a zis universul, care în primul game din setul doi plângea și suspina. Trecuseră 26 de minute dintr-un singur game și fetele încă schimbau egalități și avantaje. Coco e însă una dintre jucătoarele scăpate-n gârla victoriilor pe final de an. În timp ce noi am testat limitele hotelurile all inclusive din Balcani și am numărat tragedii pe care poate o singură țară să sucombe sub greutatea propriilor nulități, Gauff a adunat un bilanț de 11 victorii din 12 posibile și două titluri care o așteptau pe lângă locurile de joacă familiare de la Washington și Cincinnati.
Mai de speriat e că al doilea a venit după ce prin semifinală i-a schimbat Igăi datele pentru viza americană. O Iga care…
Iga Swiatek – Rebecca Peterson: 6-0, 6-1
…știu sigur că a jucat, dar vă spun sincer că nu am prins meciul. Vă cunosc exigența și știu că am șanse să găsesc înțelegere doar alături de Rebecca Peterson, pe care mi-o amintesc dintr-un an în care a venit la Cluj, la Transylvania Open. Am și cunoscut-o nițel și între cele două propoziții de complezență pe care le-a schimbat, aș fi vrut să o iau de mână și să îi spun părintește că nu merită să întrerupi o săptămână în care faci binge watching cu serialul preferat, doar ca să mergi la un US Open în care dai în primul tur de Iga.
Dacă nu se întâmplă ceva cu adevărat surprinzător, istoria o va reține pe Iga doar pentru finalele în care ajunge. Nu cred că asta e neapărat bine, dar pare că mergem în acea direcție. De când Simona Halep o zvântura pe la Roland Garros în 2019, Iga și-o fi propus ca despre ea să ne mai amintim doar numărul de Grand Slam-uri câștigate. Un fel de Adrian Năstase când ne-a invitat să îi numărăm ouăle, dar fără să ne fie silă.
O idee cu care să plecăm în meciurile pe care Iga le joacă în State: fata se află într-un sezon în care a bifat 43 de seturi încheiate cu 6-0 sau 6-1.
Al Bello/Getty Images
Caroline Wozniacki – Tatiana Prozorova: 6-3, 6-2
Poate vă era dor de Caro. Dacă nu vă era dor, sigur nu o să vă fie de-acum, pentru că daneza a revenit. Inflația își arată colții chiar și la cele mai avute gazde. 10 winnere a produs Caro într-o oră juma’ de joc, ceea ce ne indică faptul că nu există schimbări cu adevărat profunde odată cu trecerea timpului. Caro v-o spune și voi, cei care vă uitați cu jind la partenerul de viață așteptând opusul, ar fi bine să pricepeți.
E doar al treilea turneu pe care Wozniacki îl joacă, dar dacă nu vă place neapărat tenisul și sunteți mai degrabă pasionați de jocurile de table cu un singur jucător, meciurile ei v-ar putea atrage atenția. E, totuși, frumos să vezi cum doi copii mai târziu, Caro și-a dat seama că or fi aeroporturile obositoare, dar nici acasă nu e mai bine. Și, la o adică, dacă vrea să strângă niște bani ok pentru pensie, tot ce trebuie să facă e să evite cu orice preț vreo escală în Otopeni cu ăia mici, care din 2 ape și 4 covrigi îi mănâncă fondul de premiere pentru următorii doi ani de turnee.
Foto: Robert Prange/Getty Images
Maria Sakkari – Rebeka Masarova: 4-6, 4-6
De obicei ne place să ne agățăm ca scaieții de buclele lui Tsitsipas, pentru că Ștef e bun la primire: eternă viitoare speranță actuală aproape fost talent major al tenisului mondial, Tsitsipas are talentul de a începe orice turneu printre favoriți doar pentru a sucomba la prima haltă, când cade din tren și se culcă în liniște pe traverse.
Așa că Maria Sakkari cam scapă din bătaia lunetei. Dar de data asta ne rezervăm preț de câteva paragrafe și secunde ca să-i bocim anul absolut infect pe care l-a avut. Un sezon atât de prost, încât locul 8 WTA pare cu adevărat o eroare a calculatoarelor tenisului mondial, care oricum funcționează după ecuații pe care doar ceva tocilari din State le stăpânesc cu adevărat. Noi, ceilalți, mergem pe încredere și ne facem că știm ce și de ce se întâmplă.
Robert Prange/Getty Images
Maria a luat calea canalizării în primul tur la trei dintre slam-urile anului. Roland-Garros, Wimbledon și US Open au fost tot atâtea dezamăgiri crunte pentru fanii greci ai Mariei, care probabil că în seara asta nu mai oferă desert gratuit din partea casei la nicio tavernă respectabilă. Pe de altă parte, o simplă aducere aminte asupra carierei sakkariene ne face să ne amintim că vorbim de o jucătoare căreia Irina Begu, de exemplu, îi dă clasă la numărul de titluri câștigate. Irina are cinci bucăți, în timp ce madam Sakkari a băgat în traistă un singur turneu în toată cariera, și ăla la Rabat, prin 2019. În rest, grecoaica a fost cal de bătaie perfect, semifinalistă și finalistă prin definiție, de te-apuci și le mulțumești zeilor că nu s-a născut în România, țară de perfecți care nu acceptă nimic sub finală câștigată în două seturi la Slam. Și aia doar dacă adversara are sub 30 de ani.
Cum a urcat Sakkari pe locul 3 mondial când a urcat nu mai știe nimeni, dar cert e că fata a găsit cheat code-urile corecte când s-a apucat de tenis și le-a pus la treabă, păcălindu-ne pe toți cu fizicul ăla de Cariatidă că e vârf în tenisul feminin. Păi să mă scuzați, dar pe lângă performanțele Mariei, Nănașa Ostapenko e far călăuzitor și regină a metalelor.
Roberto Carballes Baena – Holger Rune: 6-3, 4-6, 6-3, 6-2
Nu-i neapărat party prin grupul de cronicari când ia bătaie țuguiatul de Rune în primul tur la slamuri, dar să zicem că eliminarea regelui neîncoronat al misecuvinismului face ca restul turneului să ne însenineze următoarele două săptămâni de turneu.
Și asta e o performanță majoră pentru un puști de 20 de ani de fericirea căruia ne-am bucura în mod normal dacă n-ar avea înfipt stâlpul ăla de telegraf în noadă. Mai ales că omul l-a bătut implicit pe Tata Nole până la vârsta asta, deci talent are să i-l întorci cu lopata. Doar că atunci când reușești să te transformi în antipaticul de serviciu după gesturi aparent minore, dar care-n tenis reprezintă lumea – n-am uitat că danezul se făce că plouă când îi cade mingea de două ori în teren, de exemplu, da? – lucrurile sunt ceva mai simple sufletește vorbind dacă scăpăm devreme de mutra superioară a unui tip care probabil că suferă masiv pentru faptul că, deși e în Top 5 mondial, nu e cel mai bun jucător de vârsta lui din lume.
Foto: Al Bello/Getty Images
Azi l-o fi chinuit și o accidentare la șale care l-a făcut să se retragă implicit la turneul de încălzire de la Cincinnati, nu zicem nu, da’ la ăștia nesuferiți ne mai uităm și la antecedente când e să le luăm vorbele cu un polonic de sare. Dar Rune a reușit să se împrietenească și cu americanii anul ăsta după ce, înaintea meciului cu Carballes Baena, a măcănit că nu-i convine să joace pe terenul 5, de parcă l-a născut madam Rune direct pe Arthur Ashe, între două schimburi de teren la vreun Fedal la care lumea a fost mai interesată de dumneaei decât de ce se întâmpla pe teren.
Deci, per total, ne bucurăm de bucuria lui Roberto Carballes Baena, care ne-a ajutat să facem turneul ăsta un pic mai suportabil încă din prima zi.
Al Bello/Getty Images
Dominic Thiem – Alexander Bublik: 6-3, 6-2, 6-4
De fiecare dată când mă pregătesc de cronica meciurilor lui Thiem, trebuie să mă frec la ochi, să fac un duș cu gheață, să mă apuc să sap prin anale și să mă asigur că austriacul a câștigat pe bune US Open-ul ăla despre care se tot vorbește-n târg. Și e cumva normal: de când a câștigat titlul ăla, Thiem a sucombat sub greutatea propriilor accidentări și a dispărut din radare atât de apăsat, încât pare că s-a retras și a revenit în tenis braț la braț cu Wozniacki, și ea reșapată odată cu această toamnă, gata să-și bage caninii în amintirile noastre gri din nopțile reci australiene.
Nici măcar spectatorii de la US Open nu par foarte convinși că Thiem le-a luat titlul în 2020, pentru că ediția aia s-a jucat cu tribunele acoperite de cearșafuri, iar din tot ce s-a întâmplat atunci am rămas cu imaginea unei arbitre care a primit schimbarea la față din partea sfântului Nole.
Matthew Stockman/Getty Images
Probabil că, per total, doar Dominic mai ține minte că treaba asta s-a întâmplat. Și asta s-a văzut azi, în meciul cu Bublik, când Thiem a părut din nou jucătorul despre care se vorbea la colțuri pe vremuri că are toate șansele să scape lumea de Trinitate. Bineînțeles, asta înainte să-l cunoaștem pe Alcaraz și pe Rune și pe Medvedev și pe toți reprezentanții celorlalte generații care ne-au scăpat de Trinitate cum am scăpat eu de țânțari când am chemat echipele de intervenție: fix pentru o seară.
Acum nu trebuie uitat din cronica asta nici domnul nostru Bublik. Un tip din cale-afară de talentat și din toate căile-afară de indolent, un soi de Kyrgios care știe engleză altoit, deci nu cunoaște înjurăturile de rigoare, deci zboară pe sub radarul seriilor de highlights din largul interneților. Azi, Bublik s-a supărat pe propria rachetă, pe care a trimis-o pe orbită după ce nu i-au ieșit cele opt mii de scurte pe care le-a încercat în tentativa de a rupe ritmul lui Thiem. Ritm pe care Thiem nu-l prea mai are de vreo trei ani încoace, dar la Lolek și Bublik n-a ajuns încă această informație.
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
