Dumnezeu cu Kamilla

---

BTarena arată excelent când e zugrăvită în nuanțele astea mov care fac ca orice club din Ibiza să pară o bibliotecă comunală. Cu toate astea, trecerea de la „groșii” circuitului la bătăliile de uzură din WTA250 are farmecul ei aparte. Practic, știi că atunci când vii la turneul de la Cluj direct de la Melbourne lași un restaurant cu stele Michelin pentru o vizită la o mătușă care face cele mai bune sarmale din județ. Dar știi și că gustul e autentic. La Cluj, acolo unde unde „no” este un răspuns valid la orice întrebare tactică, fiecare game e o negociere fără luare de ostatici, fiecare set e o dramă și fiecare victorie e un motiv în plus să mai crească chiria în Mărăști cu încă zece la sută.

Sorana a revenit pentru a treia oară la Cluj, într-un loc în care mai băgase anterior două fise pe care i le-a halit aparatul fără să i le dea înapoi. Până acum, BTarena i-a servit doar porții de frustrare în sânge. În 2023, a ieșit rapid după o înfrângere la pe-atunci-vag-cunoscuta Eva Lys, iar în 2025, a trântit-o afară Stakusic, care probabil că după meciul ăla s-a retras definitiv și mângâie rezultatul de la Cluj ca pe o comoară găsită în fund de ocean. Practic, pentru Sorana, Clujul era locul unde veneai, jucai un meci și-ți comandai taxiul spre gară. Acum, în sfârșit, a descuiat ușa turneului și și-a lăsat bagajul în cameră.

La Cluj, în Polivalenta cu miros de optimism autohton, a urcat de data asta Sorana în versiunea 2026, aflată la debutul sezonului de retragere, ca o formație rock care mai vrea să vadă Wembley-ul plin înainte de a-și agăța LP-urile în cui. În fața ei, Kamilla Rakhimova, rusoaică deghizată în uzbekă, cu aer de sportivă care pare că poate, dar doar cât s-o scoată pe adversară din pepeni. Au fost două seturi aparent gemene, 6-4, 6-4, dar care au fost cum nu se poate mai diferite ca structură și curgere. Primul a fost un clasic „dai și pleci”, cu un break la matineu care s-a păstrat până la final. Al doilea, însă, a găzduit o revenire ca la manualul de tenis scris de experiența Soranei.

La 2-4 în setul doi, când se pregăteau explicațiile pentru un decisiv obositor (“S-a relaxat după primul”, “Rakhimova a prins o zi bună”, “Planetele nu s-au aliniat favorabil azi”, le știți pe toate de la știrile din sport), Sorana a apăsat butonul de control parental. Patru game-uri la rând, senin, uns, fără să pară că depune vreun efort major pentru a-ntoarce meciul. A fost exact ca atunci când îți vine pofta de curățenie la 11 seara: nu știi de unde vine, dar odată pornită, nu te mai oprești până nu strălucește parchetul ca la Versailles.

Sorana a fost excelentă pe serviciu și la retur astăzi. Printre altele, a livrat fără confirmare de primire paisprezece ași și, de cealaltă parte a priorității, și-a permis luxul să rateze 6 mingi de break din 11. Dar a mitraliat-o pe Rakhimova pe serviciul al doilea al uzbecei, unde urmașa de împrumut a lui Nodirbek Abdusattorov a câștigat abia 41% dintre puncte. Undeva între filament și faliment. Per total, meciul a durat 1 oră și 40 de minute, dar putea să fie mai scurt dacă Sorana n-ar fi stat să-i explice Kamillei, ca la final de carieră, că uneori nu e bine cum face și, apoi, de ce nu e bine că face cum face.

Cu peretele turului 1 spart în sfârșit după două ediții sub blestem adolescentin, Sori arată ca o jucătoare care se bucură de moment.  Fără artificii inutile, cu un joc curat, finisat și cu un fizic care pare gata de Jocurile Olimpice, nu de reîncarnarea de viața de după tenis. E adevărat că pare că aleargă economic și că mai bombăne la margine, dar, la final, îți dă senzația că n-a jucat la capacitate maximă pentru că n-a fost nevoie. Când vrei să termini repede, dar ți se pare urât să spui asta cu voce tare, faci ca Sorana: dai 14 ași, termini în dublu 6-4, apoi lauzi adversara pentru efort și zici că a fost un meci greu.

Urmează slovena Zidanšek, cu care Sori nu s-a prea intersectat, deși respiră același aer prin circuit de vreo 10 ani încoace. Tamara nu e însă o străină pentru Cîrstea. În vara anului 2021, i-a servit româncei o porție de realitate rece în optimile de la Roland-Garros, eliminând-o într-un moment în care Sorana venea lansată spre un potențial all-time high la Paris. Poimâine, la Cluj, pe suprafața asta care favorizează nervii tricolori întinși la maximum, Sorana are ocazia să-și plătească datoriile istorice.

---

Noul Porsche Cayenne electric îți oferă cronicile de la Transylvania Open 2026.

---

Am un prieten care are două pașapoarte și o abilitate fantastică de a decide ce naționalitate are în funcție de ce echipă e mai aproape să câștige Campionatul European de fotbal. Din păcate pentru el, niciunul dintre cele două pașapoarte nu-i românesc, ca să nu-și mai bată capul cu aceste dileme. În fine, cert e că identitatea e o chestie flexibilă, un soi de plastilină pe care o modelezi după cum bate vântul succesului sau cursul valutar, adaptându-te realității cu agilitatea unui politician în prag de alegeri.

Exact așa stă treaba și cu Emma Răducanu la Cluj. Azi, după ce a măturat podeaua de puful lăsat de mingi pe BTarena cu belgianca Greet Minnen într-un 6-0, 6-3 scurt, Emma este oficial prima jucătoare din România calificată în turul al doilea la Transylvania Open. O iubim, o revendicăm, îi pregătim certificatul de naștere la primăria din oraș și îi căutăm o bunică prin Mănăștur care să-i facă papricaș. Desigur, totul durează până poimâine, când în cazul unei înfrângeri, Emma va rămâne o turistă britanică rătăcită prin Ardeal. Dar cum victoria a venit la pachet cu un zâmbet larg și cu câteva cuvinte în românește, suntem toți neamuri cu ea până la proba contrarie. S-a notat însă că nu știe cum se spune „miercuri” în română – iată o problemă reală cu șanse mici să se rezolve pe cale diplomatică până la finalul competiției. Vă ținem la curent.

Meciul a fost o execuție administrată cu o viteză care i-ar face geloși pe toți clujenii care stau la coadă la Unirii să găsească un loc de parcare în weekend. În primul set, Emma a pierdut doar șapte puncte și a bifat un procentaj crunt la punctele câștigate cu primul serviciu: 86%. Pentru câteva zeci de minute, Emma s-a apropiat de varianta fără de păcat care a câștigat acel US Open care-a pus numele Răducanu pe hartă. A fost cea mai rapidă victorie din întreaga ei carieră într-un turneu WTA non-Slam, o oră și 11 minute, adică mai puțin decât îi ia unui clujean să comande și să primească un burger prin aplicație la ora de vârf.

Emma n-a făcut nicio dublă greșeală în tot meciul și a câștigat toate cele opt game-uri de serviciu, în timp ce Greet Minnen a privit majoritatea punctelor din perspectiva de spectator privilegiat transformat în hologramă. Și-așa, Emma a rezolvat ecuația turului întâi fără să-și strice coafura, lăsându-ne din nou să ne bucurăm de performanța româncei noastre. Cel puțin până la următorul meci, când situația din teren ne va arăta dacă școala de tenis britanică merită criticată sau nu.

---

Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură

---

Transilvania Open, cu flacăra violet pe care o propune încă de la apariția în circuit, preîntâmpină depresia post-Melbourne, îi pompează cu forța serotonină. E ca primele zile libere din ianuarie după sindrofiile din decembrie, e șapa autonivelantă pentru ringul mental al iubitorilor de sport. E cât să tragi aer în piept și să-ți spui cu toată convingerea că viața merge mai departe și că apropiații de la care ai împrumutat înainte de Crăciun sutele alea de euro mai pot aștepta.

Bine, turneul de la Cluj-Napoca deja ne caută-n coarne cu nume importante pe afiș. Line-up de Untold, faza pe rachete sol-hard. Pe lângă ale noastre, pe care e ciudat să le poți vedea în acțiune pe viu numai o dată sau de două ori pe an, ne luăm doza de tenis cu aromă de Grand Slam grație Emmei Răducanu, lui Bronzetti, Sorribes Tormo, Snigur, Potapova, Xinyu Wang, care i-a scurtat calea și durerile nănașei Ostapenko la recentul Australian Open, dar și Pliskovei. Karolina, însăși.

Vasăzică, a revenit Karo sub Feleac după ce acum doi ani câștiga turneul fără să piardă set. No, e fain la Cluj? Asta trebuie să fi fost întrebată doar pentru a duce mai departe o zicală-tezaur ușor underground la care ținem ca la piercingul abdominal. Aruncată în deschidere cu rusoaica Zakharova, fosta lideră mondială – se întâmpla prin 2017, când meseria de profesor nu pălea în fața celei de influencer, ca astăzi – s-a desprins rapid la un 4-1 care i-a dezmorțit pe ardelenii intrați în concediul de odihnă pentru tenis. Dacă există minivacanța pentru schi, de ca și cum noi am fi Elveția sau Austria, de ce nu s-ar opri inima Transilvaniei în loc și pentru cel mai bun turneu din lume din categoria WTA 250?

Din nefericire, cehoaica a ajuns la Cluj doar ca s-o salute pe Simona Halep. S-au revăzut după ceva vreme și a intrat pe teren cât pentru un paragraf. Cel precedent. I-o fi fost jenă să refuze invitația. Desigur, e foarte posibil să fi reacționat toxic, ca noi, dacă n-am fi convocat-o la ediția curentă. Adică să nu ne mai răspundă la salut și să ducă mai departe bârfa că mai-marii Transilvania Open o suspectează că în 2024 ar fi luat cu ea tabloul din camera de hotel.

Mai degrabă suntem nemulțumiți că a fost împachetată ușor de Zakharova în chiar prima zi de pe tabloul principal. După un 6-4 pentru Karolina, Anastasia s-a ancorat cu adevărat și a anulat forța de altădată a serviciilor mult mai galonatei adversare. Așii de pe vremuri au intrat, însă numai episodic, iar nereușitele s-au împletit cu angoase acumulate cu trecerea timpului. Așadar, Pliskova ne-a vizitat cumva, dar numai de pe un cap de autostradă, ne-a făcut cu mâna în grabă și obligă cameristele să-i ridice lenjeria și prosoapele încă de la sosire. E fain la Cluj, dar nu pentru toată lumea.

Pomenisem vedetele alese pe sprânceană pentru carnavalul transilvănean, însă am omis numele lui Kader Nouni, arbitrul de foișor care subsemnatului i-a rămas bine înșurubat în memoria afectivă. Fix dintr-o anumită finală de Grand Slam prestată de Simona, știm noi care. Nu mi-e simpatic, nu le-o fi multora, însă calitățile sale de voice-over primează oricărui amărât sentiment de aversiune. Pe nișa asta sunt numai ochi și urechi. De ca și cum francezul nu-și va regăsi liniștea. Altele-i sunt problemele, cum ar fi, de pildă, diagrama riscului de boli profesionale la care numai domnia sa și șoferii de camion sunt expuși.

La meciul româncei Elena Ruxandra Bertea cu slovena Kaya Juvan, Nouni a fost nevoit să stea înfipt în scaun aproape două ore, timp în care spectatorii au tot sperat ca evenimentul să cunoască și un set decisiv. Tânăra de 19 ani, prima dintre fetele noastre intrate pe tabloul principal, a etalat numeroase momente de workaholism. Doar pentru ardoarea și încăpățânarea cu care a urmărit orice minge, Bertea ar putea lua orice concurs de angajare – fușerismul e prima bilă neagră vânată de antreprenori. În mediul bugetar e altfel, însă acolo nu se joacă în stil open, ci fiecare cu fiecare.

Elena are pe rever și destul talent, însă la Cluj i-a picat greu. O oponentă-țurțur. Ca de pe acoperiș, când se încălzește brusc în februarie, așa s-a trezit cu ea. Juvan, cu tur 3 jucat atât în Australia, cât și la US Open, deține acel know-how care te ajută să revii acasă și fără GPS. Nu poți vira la dreapta, dacă prin parbriz vezi garduri sau blocuri, în ciuda faptului că vocea din dispozitiv ți se adresează cu calmul și convingerea Suveranului Pontif. Dacă ești începător, poate că părăsești brusc bulevardul prin rigole și miriști. Nu și Kaya.

Și forța superioară în antebraț a ținut-o în viață cu a noastră compatrioată. Bertea a mărit strocul în manșa a doua – s-a prins încântător într-un schimb de peste 15 lovituri, pulsând tot mai tare spre terenul de după plasă. Sentimentul este că a greșit abia atunci când n-a mai putut duce racheta în plan vertical. Atât de intens s-a jucat. Elena a salvat o minge de meci, moment marcat cu o exclamație care i-a zgâlțâit pe urmăritorii neutri din tribune, însă n-a putut să treacă în manșa hotărâtoare. Or dacă Pliskova a pierdut încă de la intrare, înfrângerea e motiv de serbare pentru fiecare participantă la TO 2026.

În această savantă compunere e despre relevanța micilor detalii care fac diferența în orice competiție serioasă din Sistemul Solar, cu pioni zdraveni, având carte de muncă, abonament pe toate liniile de autobuz, frică de Dumnezeu și copii acasă. Micro-elementele vizibile doar specialiștilor, acestea au făcut ca partida dintre Miriam și Olga Danilovic să fie deblocată. Se ajunsese într-un șah etern, se returna pe rând la fel de puternic, se aruncau priviri încrâncenate pe lângă bârnele nasului. În burta setului 2, la scorul de 2-2, pe serviciul româncei și în game-ul de retur, atunci s-a dus bătălia cu moț. Reprezentanta noastră ar fi avut o șansă în plus dacă i-ar fi intrat mingile tăioase din acele raliuri.

Nu mai conta că primul set fusese adjudecat de sârboaică, un 6-4 în care Bulgaru a avut priză și care lăsa și dâre groase de “to be continued”. Ca să nu deranjez criticii de artă prinși în febra ediției curente de Transilvania Open, expun la gazetă arma care a ținut-o pe Danilovic în față. Și care a dus-o mai departe în cursa pentru trofeu. Serviciul foarte lung, care îi amenajase lui Miriam un țarc din care să returneze. Undeva, la prima intersecție după Sala Polivalentă BT Arena. E greu să rămâi în căruță în asemenea condiții.

Cu toate acestea, Bulgaru a luat oiștea de una singură, amenințând agoniseala sârboaicei. De la 2-4, 4-4 cu un rever excelent în lung de linie și cu gaz de speranță prin tribune. N-am analizat certificatul de naștere al fiecărei sportive de la noi prezente aici, însă oponenta Olgăi de astăzi e originară din Alba Iulia. Și nici nu mai știu pe unde au mai fost date în folosință capete de autostradă, doar ca să ni se scoată ochii cât de repede se poate circula dintr-un punct cardinal în celălalt. Oricum, ajungi relativ decent la Cluj, iar în primele zile chiar mai prinzi ceva bilete.

Păcat că nu și pentru Miriam care, după rebreak, nu și-a dus serviciul înspre “mission accomplished”. E complicat când Danilovic aterizează în Ardeal direct de la Melbourne, acolo unde tocmai a priponit-o pe Venus Williams și a luat câte două game-uri pe set din poșeta lui Coco Gauff. O fi având sora Serenei 45 de ani, iar numărul 5 mondial vigoarea lui Moș Crăciun după sărbători, însă aceste informații sunt perisabile. Peste ani, te uiți doar în CV, nu și pe termenul de garanție al faptelor.

Mi-a revenit pe scoarță acea secvență care ultragia fotbalul european, care crea tabere și muniție pentru sute și mii de emisiuni de specialitate. E de acum câțiva ani când unii voiau să-și inventeze propria Ligă a Campionilor. Urma să fie botezată Superliga sau ceva de genul, dar nu avea nicio legătură cu competiția internă a României, nici cu păsăreasca din industria pariurilor. S-au amenințat ca bandiții, s-au împăcat ca băieții – deh, epoca filmelor western a trecut de mult, e nevoie de mulți bani pentru a recrea decorurile. Iar caii – încă nu am fost informați – e posibil să polueze.

După Karolina Pliskova, a venit rândul Anei Bogdan să sosească la Transilvania Open, să dea cu subsemnatul și să plece în cea mai mare viteză. Finalistele din februarie 2024 au apărut în fotografia oficială a ediției curente, dar pare că au și alte interese. Și tot la Cluj-Napoca, doar nu vii între Mărăști și Mănăștur ca să slalomezi spre ieșire înainte de felul doi. Pentru cei care n-au gustat gluma, să încerce să stea de vorbă cu Anuța! Noroc de fanii care la final o asaltaseră pentru autografe și selfie-uri… Îi topiseră furia evidentă.

După ce a pierdut în două seturi la o poloneză de care nu auzisem, e nevoie de undeva, cumva, de o supapă. Ana, am încercat și eu un lung de linie!

Maja Chwalinska, obstacolul din acest prim tur, nu mai e vreo puștoaică, are 24 de ani, e lipsită de performanțe notabile, însă măcar bate cu tenacitate la marile porți. Și la Cluj vine din calificări, așadar are meciuri în picioare. A trecut și prin toate probele de la Australian Open, inclusiv la cărat bușteni și “Nu te supăra, frate!”, însă nu a prins tabloul principal. Era considerată favorită în fața româncei deoarece reprezentanta noastră nu mai jucase de șase luni din cauza unor probleme de ordin medical. Iar ultimul său meci fusese tot o înfrângere, la Iași. Iar în după-amiaza acestei zile, Bogdan n-a fost singură pentru propria persoană, a trebuit să ducă și o răceală din cauza căreia a respirat doar secvențial. În acest sens, iau de bune informațiile transmise de comentatorul de limbă română al meciului.

Plecarea bună din primul set, cu 3-1 după ce primul game fusese adjudecat de Chwalinska, ne ținea departe de concluzia deja trecută în toate documentele întrecerii. Ana a pierdut cu 6-3 în runda inaugurală, pentru ca ulterior să mai câștige un game la 5-1 într-a doua. Cu nasul înfundat și frustrată de situație, ea s-a bucurat la final de mulțimea care îi va cultiva pasiunea și pentru următorii ani. Doar a declarat recent că vrea să mai joace. N-ar fi rău ca la anul s-o revedem în drumul spre finala de la Polivalenta clujeană. Deși, până atunci, în program vom avea și 3 Grand Slam-uri.