Am aflat deunăzi că mă aflu printre cei patru nominalizaţi la meritoriul şi în acelaşi timp surprinzătorul titlu de distrugător al online-ului. Am discutat cu omul în privat, din punctul meu de vedere nu am ajuns la nicio concluzie care să aibă legătură cu logica. Asta pentru că întreaga sa argumentare este eronată. E un sofism. Pentru că pleacă de la premise care nu au nicio legătură cu concluziile. Silogismul sună aşa:
Compania online X (n.m. Imedia, compania care deţine Automarket.ro) l-a angajat pe Y (n.m subsemnatul).
Eu cred că X nu a fost o companie ok (n.m. înainte de venirea lui Y), din diferite motive.
deci
Y nu are dreptul de a vorbi în online, în caz contrar acesta “distrugând internetul”.
O logică frântă de tip cauză-efect pe care unul căruia i-a plăcut logica în clasa a noua o vede eronată chiar şi în condiţiile în care a doua premisă e reală, ceea ce nu e cazul aici.
Am, totuşi, trei precizări. Ultimele. Teoretic nu ar fi meritat să reacţionez, practic nu accept provocări patologice şi nici ca numele meu să fie murdărit gratuit.
1. Dacă mă aflu într-un grup onorabil de patru nume îndeajuns de relevante încât să fie subliniate în pomelnicul celor care distrug internetul, înseamnă că sunt îndeajuns de puternic pentru a-l construi la nevoie. Iar asta e onorant.
2. Un tip care dezvoltă un proiect excepţional într-un context (ipotetic) negativ şi continuă să promoveze valori reale ale meseriei sale nu trebuie blamat, ba din contra. Cazul poate fi extins în orice zonă.
3. Vă doresc doar tipi ca Meşter când vine vorba de distrugere şi tipi ca Zoso când vine vorba de construcţie.
E ultimul text în care voi vorbi despre online şi bubele lui. Pentru că nu merită timpul. Revenim la poveşti, maşini şi sportul frumos.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.