Frech Kiss

Pe unde se plimbă purtătorii de tricolor în buletin, astăzi e furtună. Meșter îi ține de urât Cristinei Neagu la Silverstone să vadă Formula 1 pentru că pe Kiseleff e închis, deci s-a închis temporar circuitul, iar Simona a adus ploaia pe Magdalena Frech. Cu bulbuci, cod roșu de vijelie și puncte scoase cu lopata din beciul fetei din Polonia, faimoasă printre conaționali ca fiind „cealaltă fată care joacă și ea tenis. Cam ca Swiatek”.

Asta a fost una dintre zilele bune ale Simonei. Vă mai amintiți cum erau vremurile alea? Se întâmplau acum două zile. Și acum 4 zile. Și în multe zile pare și impare din ultimii 10-12 ani ani. Într-o lume în care la 10 lei per litru de motorină suntem păcăliți că 50 de bani e soluția care ne-ar salva, pare incredibil că nu o apreciem mai mult pe Halep. Dacă ar fi procedat și ea în logica asta, ne-am fi trezit în situația de a fi împinși să ne mândrim nu cu faptul că Simo a câștigat Grand Slam-uri la Paris și Wimbledon, ci cu faptul că știe să arate pe hartă unde e continentul pe care se joacă turneele astea.

Cu Frech a fost un soi de antrenement tematic. Lecția 1: cum o duci la 4-0. Lecția 2: cum o liniștești când revine la 5-4. Lecția 3: cum faci să alegi din meniul sportivilor ciorba din meniul de prânz, desertul de la cină și să îi convingi pe organizatori să ți le aducă în cameră. Primele două au fost bifate cam într-o oră de dezbateri în care microfonul adversarei a avut dropuri pe sunet, așa că gazda emisiunii în limba română a decis să oprească interviul. Așa faci când cuvintele doar există, dar nu aduc nimic nou. Apeși combinația de taste 6-1, închizi telefonul, după care pregătești material pentru următorul tur. Acolo unde vine Badosa.

Tenisul este, până la urmă, al doilea sport în preferințele noastre. Și cel mai relaxant: să știm că a noastră stă deja la masa la care a început să facă curățenie, iar noi, cu binoclurile în patru zări, încercăm să dibuim cum va fi cea cu care va frânge o chiflă și va sufla-ntr-un smoc de iarbă. Murim noi zilele astea de cald, dar măcar nu avem de jucat cu o Simona teleportată în locul din care, ultima dată, a plecat doar după ce a lăsat la recepție cheile sălii trofeelor.

În ritmul ăsta, o sa ajungem să nu ne mai disputăm cu britanicii pretențiile pe Emma, pentru că o să-i găsească englezii Simonei vreun strămoș prin Stratford-upon-Avon și-o să schimbe regulile de primire a cetățeniei: dacă ai auzit de Shakespeare, știi să fredonezi Somebody to Love, știi cum se traduce “You’ll Never Walk Alone” și ai măcar un titlu la Wimbledon, esti invitată de Regină la o căpșună cu frișcă. Much better than Johanna Konta and Katie Boulter, darling.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE PORSCHE

Stefanos Tsitsipas – Nick Kyrgios: 7-6, 4-6, 3-6, 6-7

Meciurile lui Kyrgios sunt un fel de podcasturi românești, cu sunet prost și vorbă multă din care înțelegi, în cel mai bun caz, frânturi. 90% dintre jucătorii din circuit ar lua amenzi pentru lucruri pe care Nick le face de câte trei ori pe meci. Dar e la fel de adevărat că omul ăsta ia totuși amenzi cât pentru 90% dintre jucătorii din circuit. Și pare că suntem ok cu ecuația asta și e bine. Avem un nebun în sat, lucrează cu ziua pe unde apucă, mai bate porumbei din când în când, dar ne e drag pentru că, deși bea dinainte să înceapă matinalul de știri la Euronews România (pe care îl prezint din când în când, mai ales în weekend-uri. Să vă uitați), mai duce o găleată de apă la bătrâni și, când are chef, scoate din două mâini de var și o sticlă de spirt opere de artă la care ne uităm ca tâmpiții. În timp ce el bate alți porumbei.

Hai să nu folosim eufemisme răsuflate și să spunem că „Nick intrase în mintea lui Tsitsipas” prin setul al doilea. Nu. În setul al doilea, Nick deținea vreo 3 hectare de teren în capul lui Tsitsipas, avea tras curentul inclusiv în garaj și se plimba călare pe pletele grecului, sub atenta supraveghere a arbitrului de scaun, care a decis că e ok să îl lase pe Stefanos să izbească măcar o minge în fiecare dintre cele 4 zări înainte să îi ia și un punct pentru comportament nesportiv.

Nu s-a jucat ceva fabulos în timpul ăsta. Nu am văzut vreodată meci de tenis cu șanse mai mari de păruială decât partida asta. Ar fi fost complet potrivit ca Kyrgios și Stefanos să aducă într-un final eșecul total al unui sport care cu siguranță a impus ideea fileului tocmai ca să fie evitate cafteli între dârlăi. Dar nimeni nu o fi aproximat că, decât să se chinuie să facă povestea scorului atât de complicat de înțeles, mai bine s-ar îngriji pentru un viitor în care Kyrgios să joace meciuri exclusiv de acasă.

Tot meciul, atât cât a putut, Nick Kyrgios a exploatat marea slăbiciune a lui Stefanos: omul nu știe să se poarte așa cum simte. Nu trebuia să fii Dr. Cristian Andrei ca să vezi că Tsitsipas e scos din sărite de Kyrgios. Nick poate fi atât de insuportabil încât, dacă ar exista turnee de 4 săptămâni, el ar fi interzis la evenimentele astea. Pentru că niciun hotel, oraș, țară sau asociație de taximetriști din lumea asta nu sunt pregătite pentru a-l gestiona pe Kyrgios pe perioade mai lungi de timp. Doar că Tsitsipas se plimba de colo colo de parcă nici nu observa serviciile de mână, plecăciunile la mișto către tribună și, în general, personalitatea lui Kyrgios, unul dintre motivele pentru care există Poliție Locală. În schimb, Tsitsipas a izbit mingi și a jucat rațele și vânătorii cu tibiile lui Kyrgios, având în permanență mina unuia care a dat nucleara în lift. Și e complicat să nu strâmbi din nas când, ce să vezi, avem reluări.

Când mămăligile din capetele celor doi s-au mai liniștit, Nick a devenit un soi de voce a rațiunii pentru propria-i persoană. Alături de, probabil, celelalte 25 de voci pe care le are în cap. Când e liniștit, Nick ne arată cât talent are de fapt. Pentru că, în toată cariera lui, Nick a părut la două cutii de medicamente distanță de un Grand Slam.

Ajla Tomjlanovic – Barbora Krejcikova: 2-6, 6-4, 6-3

Profit de ocazie să vă împart în connaisseurs și oameni normali: ce turneu de Grand Slam a câștigat Krejcikova și cât de ciudați sunteți cei care nu doar că vă amintiți, dar chiar știți și cu cine a jucat în finală? E ok. Cu toții avem loc în Grădina Domnului. Să nu mai aud că românii nu sunt toleranți cu semenii lor. Deși ar fi fost normal, nu am văzut proteste în stradă și microfoane spânzurate de garduri în semn de protest față de comentatorul Eurosport de la meciul ăsta care, printre alte mămăligi intelectuale devărsate în direct, a explicat 5 minute de ce el preferă formularea „lansarea mingii la serviciu” nu „aruncarea mingii la serviciu” și cum jocul Ajlei e mai bun odată ce a „încheiat relația de prietenie” cu Berrettini.

Ajla are viață bună pe iarbă. Desigur, meciuri ca astea sunt motivul pentru care marți o să meargă organizatorii turneului cu jalba-n proțap pe la deținătorii de drepturi TV să-i roage să dea mai tare balansul de verde pe transmisiuni, ca să nu arate terenurile ca niște ogoare din Dăbuleni. Or fi echipamentele fetelor perfect albe, dar se muncește uneori ca în mină. Deși s-a jucat în miezul zilei, ambele fete au lupta ca pe întuneric pe alocuri. Iar bâjbâiala vine și cu inerentele momente în care izbești cu sete și îți salți doi dinți din gură. Cam asta a făcut jumătate de meci Ajla, legând neforțatele și dublele greșeli între ele. Barbora e obișnuită să mai fie cu ea o fată care să o ajute. Dar Ajla nu i-a fost tocmai partenera perfectă de dublu, chiar dacă a tras și ea fără intenție la căruța cehoaicei. 

Alizé Cornet – Iga Świątek: 6-4, 6-2

Deloc surprinzător, una dintre primele lecții la școala de șoferi e despre cum oprești mașina. E o lecție în sine pentru că mașina trebuie nu doar oprită, ci oprită în condiții de siguranță. Ideal e ca după ce o oprești, să o poți și porni ulterior. Să mai ai ce. Să nu fie nevoie să fii tras cu tractorul primarului din satul în care vei avea de construit și un gard în următoarele săptămâni.

După 37 de victorii consecutive, serie începută la primii ghiocei și încheiată acum, când numărăm primele sute de tone de sămânță culese de pe litoralul românesc, Iga s-a oprit. Mai important pentru ea e că Iga poate să ne arate că a învățat să oprească în condiții de siguranță.

Tenisul profesionist nu e box. Nu poți scoate dinți la nesfârșit, fără oprire. Tenisul te învață să integrezi în tablou și eșecul. Uite: noi, muritorii, învățăm să iubim Crăciunul, deși asta înseamnă să ne vedem neamurile. Jucătorii de tenis învață să trăiască în sportul ăsta pierzând din când în când, în cele mai bune cazuri. Important e să o faci cu metodă. Să oprești fără rupi toată mașina, până la bancheta din spate. Să oprești în condiții de siguranță, să îți faci poze în rapiță cu trofeele la care ai trudit, să urci înapoi la volan și să poți păli pedala din nou.

Dincolo, Alizé are un talent aparte în a așeza cuie sub roțile jucătoarelor mai bine clasate. Să vă spună Serena sau, mai recent, Simona. După meci, Alizé s-a comparat singură cu un vin care devine tot mai bun pe măsură ce trece timpul. Ceea ce e adevărat în măsura în care primul efect al acelui vin e că îți provoacă dureri de cap cu 3 ore înainte să îl bei.

Cert e că tentația e să vorbim tot despre Iga, deși a câștigat Alizé. Și vom ceda acestei tentații de absolut fiecare dată.

Rafael Nadal – Lorenzo Sonego: 6-1, 6-2, 6-4

Se întâmplă ceva ciudat de fiecare dată când îl vezi pe Rafa jucând pe iarbă. E ca și cum ai vedea un frizer care tunde cu aruncătorul de flăcări: nu e din filmul ăla, pare echipat pentru o cu totul altă activitate, dar nimeni nu cere banii înapoi. Pentru că nu a verificat nimeni, e la fel de probabil ca Rafa să nu știe că a început sezonul pe iarbă. Probabil că cineva îi spune că suprafața aia e un fel de zgură, că tot s-a tocit și se vede pământul sub ogor. Oricum sunt praf în săptămâna a doua și se apropie de un amestec zgură/cernoziom. Iar cu aia știe și el. Mai ales el.

Sonego pleacă, totuși, mulțumit. Din trei seturi, nu a strâns game-uri decât pentru un set sănătos câștigat, dar măcar l-a făcut pe Rafa să-și testeze talentele pedagogice. Prin setul 3, după ce Sonego făcuse glas și pârâia vorbe ca să completeze fundalul pe care Rafa își potrivea cusătura din short, spaniolul s-a dus relaxat la fileu, la chemat pe ăsta mic la vorbitor și i-a spus prietenește ceva ce în mod sigur l-a speriat pe Lorenzo. Cum engleza lui Rafa sună a rusă și rusa sună a bătaie, momentul a părut unul de ceartă. Pe de altă parte, pe terenul de alături erau Nick și Stefanos care-și rememorau pomelnice, deci să nu fim uși glisante de biserică pentru atâta lucru.

Ah, și da, l-a dezmembrat pe Sonego în nici 2 ore. Dar nu pentru asta am făcut noi cronică la acest meci.