Halep the dogs out?

Americanu’ e american și-n 2021. Spre deosebire de ceilalți muritori ai planetei, oamenii ăștia altfel ciudați, care se uită la hochei și le și place, au marketing-ul în sânge. Nimeni nu știe mai bine decât domnii de peste ocean să făurească show în jurul unui eveniment. Boss de boss în PR, americanu’ știe și că nu se cade să intercalezi evenimentele, ca nu cumva să scadă impactul tămbălăului. De asta, mai întâi au plecat băieții definitiv din Afganistan, cu zarvă mare și imagini de răscolit emoții, abia apoi s-a dat drumul spectacolului de la US Open.

Cu orele n-au prea nimerit-o păzitorii de vite, cel puțin din perspectiva cronicarilor europeni. Dar vina nu-i a lor, până la urmă, ci tot a noastră, viețuitoare care am ales să rămânem pe bătrânul continent, în loc să ne distrugem sănătatea pe tărâmul capitalismului feroce, unde al doilea job nu doar că e recomandat, ca pe la noi, ci e absolut necesar dacă vrei să și mănânci după ce-ți plătești dările.

Cronicile de la Wimbledon îți sunt oferite de:

Simona Halep – Kristina Kucova: 6-3, 6-1

Experții tună întruna că secretul succesului în tenis e condiționat de muncă sisifică, antrenamente fizice interminabile, meciuri gârlă în picioare, alimentație strictă, plimbări intense la răsărit și câte și mai câte. După care apare, ca o floare, doamna Halep, care în ultimele luni a jucat atâtea partide câți artiști au performat la faimosul concert al lui Adi Despot, și dă literalmente de pământ cu fătuca asta din Bratislava. Ca și cum tenisul ăsta ar fi ca mersul pe bicicletă.

Sigur, Kucova a ajuns aici în stilul în care m-am dus eu la olimpiada de matematică în clasa a opta: că s-au retras alții mai buni. Dar maniera în care Simona a făcut-o pachet și a trimis-o acasă rămâne impresionantă. Ce-i drept, dacă a noastră ar fi comis-o în fața anonimei Kristina, acum n-am mai fi admirat rochița avangardistă în stil Lakers, ci i-am fi criticat aprig echipamentul chicios, à la FCM Bacău, echipa aia de blătari sadea a anilor ‘90.

Doar că Simona a dat „turn off” la comentarii. A pornit direct cu break și a controlat jocul fără emoții. A servit bine, a alergat cât trebuie, fără rețineri, și a forțat de fiecare dată când slovaca părea că face nas. De vis pentru noi, românii; de coșmar pentru neutrii în căutare de picanterii și tensiune, care s-au uitat la partida asta cum ne uitam noi prin 2010 la sâcâitor de perfecta națională a Spaniei. Singurul moment când Kucova a părut că-i tulbură ușor zen-ul româncei a fost la 3-3, în primul set, numai că Halep a pus-o rapid la respect. Într-o oră și zece minute, mai exact, timp în care, de exemplu, alde Stefanos Tsitsipas ar sta pe toaletă și-ar citi supărările lui Andy Murray.

Bașca, românca a ieșit nevătămată din punct de vedere fizic.

Altfel, un dublu like pentru discursul de la final al Simonei. Mai întâi, pentru că a noastră debordează de optimism, ceea ce înseamnă că totul îi merge strună în viața de zi cu zi. Apoi, pentru că vorbește limba engleză mai aproape de avansat decât de mediu, iar când o suna ceasul retragerii, poate lejer să-i dea meditații nativului Harry Kane.

Garbiñe Muguruza – Andrea Petković: 6-4, 6-2

Independent de încrucișatul rachetelor, Andrea lasă impresia că e o tipă mai de gașcă decât domnișoara Garbiñe. Nemțoaica e genul de om care se adaptează numaidecât în orice situație ivită și face conversație de calitate atât la curtea regelui, cât și la cea a berarilor. Sau într-un Taycan, dacă acolo o poartă valurile vieții.

Dezinvoltă și relaxată, Petko rămâne la încă un rând de bere artizanală, în miez de noapte, ca să-ți explice că indiferent că-ți consumi existența hedonist sau pragmatic, esențial în viață e să fii fericit. În schimb, iberica stabilită în Geneva și născută la Caracas a plecat de mult de la terasă, pe motiv că trebuie să se spele pe cap și a doua zi se trezește devreme.

La tenis a câștigat Muguruza, mai agresivă, mai consistentă și parcă ceva mai norocoasă în momentele cheie. A fost prima victorie a spanioloaicei în fața lui Petkovic, la a patra fisă băgată. Dar nu e capăt de țară pentru Andrea, că-n viață, până la urmă, mai presus de toate e să fii fericit.

Naomi Osaka – Olga Danilovic: Abandon Danilovic

Sportul e complex și prezintă multe aspecte, unul dintre ele fiind că te surprinde când ți-e lumea mai dragă. Dacă ne-ar fi zis cineva înaintea meciului că una dintre jucătoare se va retrage din cauza problemelor medicale, ne-am fi pus la bătaie acoperișul de deasupra capului că-i vorba despre fragila Naomi. Țeapă, am fi ajuns să dormim cu toții în cutia aia de carton lăsată neocupată de Meme Stoica: sârboaica e cea care a spus „pas” în ultimul moment.

Duduia Olga și-a anunțat abandonul în cel mai 2021 stil posibil. Adică pe Instagram, menționând în mod expres că n-are COVID-19, ca să stea liniștite cameristele newyorkeze. I-a dat like și zeul Nole, așa că sigur s-a mai domolit din amărăciunea retragerii.

Daniil Medvedev – Dominik Koepfer: 6-4, 6-1, 6-2

Medvedev ăsta ne cam ține în joc de glezne. Când aproape că l-ai vârât irevocabil în categoria antipaticilor, rusul scoate din dânsul o ghidușie care te face să exclami „hai, nene, că e ușor simpatic, bată-l vina!”. După ce l-a destrămat pe Koepfer, neamț cu fizionomie de paznic într-o cârciumă din Kreuzberg, Daniil s-a felicitat pe el însuși c-a rezolvat cazul în mai puțin de două ore. Mai rămâne ca în turul trei să se prezinte cu un ceas de lux la mână, ca să-și intimideze adversarul și să-l facă pe îndestulatul de Olăroiu să-și înnoiască rețeta de Algocalmin.

Bine, ca să fim drepți până la capăt, e și firesc să-ți ardă de comicării după un asemenea meci. Unul care aruncă la coș expresia rostogolită la alibi prin sportul românesc, cum că-n ziua de astăzi nu mai există meciuri ușoare. Iacă, există, pentru că herr Dominik a fost precum pugiliștii ăia cărora li se alimentează cardurile doar ca să intre în ring și s-o încaseze zdravăn, cât să ridice la cer spiritul boxerilor cu aspirații înalte.

Carlos Alcaraz Garfia – Arthur Rinderknech: 7-6, 4-6, 6-1, 6-4

„Băi Axinescule, te-ai prostit de tot? Cum să scrii, frate, despre Alcaraz cu franțuzul, s-au terminat subiectele și nu știți ce să mai inventați ca să cereți bani pe Patreon?”. Stați, stați cuminți, că nu e chiar așa. Flăcăul ăsta din Murcia are ceva aparte, pe cuvânt. Nu numai că la cei 18 și aproape patru luni e cel mai tânăr jucător care ajunge în turul al treilea la mai multe Grand Slam-uri, de la balaurul Djokovic încoace. E mai mult de atât.

A star is rising in New York.

18-year-old Carlos Alcaraz is the youngest man since Novak Djokovic to reach R3 at multiple Grand Slams. pic.twitter.com/oNKS5GzQQY

— US Open Tennis (@usopen) September 1, 2021

Alcaraz s-a copt repede, după ce acum două luni îl tăvălea Medvedev fără pic de compasiune, de se uita spaniolul împietrit, ca Octavian Popescu la reporteri. Unde mai pui că are doar 18 ani, vârstă extrem de sensibilă. Când abia devenisem major, eu căutam noi texte de convins nașul să nu mă dea jos din tren până la mare. Până și renumitul Tudor Chirilă o ardea dubios la vârsta asta: visa c-are șosea pe persoană fizică și îi cerea timpului să se oprească într-o joi, doar fiindcă așa voiau mușchii lui. Tânărul din Murcia e alt soi, unul bun, zău așa.

Sloane Stephens – Coco Gauff: 6-4, 6-2

Cele mai celebre surori din lume, Serena și Venus, nu participă anul ăsta la Flushing Meadows și oricum ambele sunt mai aproape de pilonul trei decât de vârful carierei. Așa că americanii au luat meciul dintre Sloane și Coco ca pe o finală națională care să decidă cine-i urmașa de drept a dinastiei Williams. Așa e mentalitatea de cowboy, mereu se caută superlativul superlativului.

Frumos ar fi fost să câștige pubera Gauff, că e material de puștoaică gata să inspire o lume întreagă. La vârsta la care alții își fac TikTok și donează bani influencerilor de pe Twitch, Coco devine o jucătoare mai valoroasă de la un turneu la altul și mâine-poimâine bate la porțile top 10 WTA.

Din păcate pentru carismatica adolescentă din Atlanta, azi nu e nici mâine, nici poimâine. Sloane Stephens a demonstrat că treaba aia cu experiența care face diferența nu-i doar o vorbă fără noimă pe care o zic bătrânii rămași fără argumente. În timp ce pe arena acoperită Louis Armstrong ploua pitoresc, ca-n școlile din satele românești, Stephens lovea năpraznic exact în momentele critice ale jocului, spulberând senzația generală de echilibru. O victorie mare și un moment de speranță pentru fosta câștigătoare de la US Open, care de vreo trei ani se tot chinuie să regăsească vremurile glorioase de altădată.

Stefanos Tsitsipas – Adrian Mannarino: 6-3, 6-4, 6-7, 6-0

Performanțele lui Stefanos, la numai 23 de ani, sunt realmente impresionante. Nu doar pe plan sportiv, ci și pe plan social. Să ajungi încă de la vârsta asta să te urască practic o planetă întreagă chiar nu-i la îndemâna oricui. Știu bloggeri cu părul sur care se chinuie sistematic, de ani de zile, să inflameze pe toată lumea și încă n-au reușit. Ei bine, lui Tsitsipas i-au trebuit opt minute la veceu ca să se trezească precum Rapidul de odinioară: singur împotriva tuturor.

Omul și-a pus în cap fanii tenisului și colegii de circuit, iar grecii lui oricum nu-l prea aveau la inimă, că Stefanos de Monte Carlo e mai degrabă pe modul „Vous parlez français?” decât pe spart de pahare și împăturit de gyros. Antipatia asta generală are și o parte pozitivă pentru elen, că nimic nu e mai motivant decât să știi că toți vor să te vadă învins. Sigur, există și o parte rea: amice, toți vor să te vadă învins, poate oi fi greșit și tu cu ceva.

Norocul lui Tsitsipas e c-a dat de un adversar elegant în turul al doilea. După reprezentația pusă-n scenă cu Andy Murray, un oponent mai mucalit s-ar fi ținut de burtă o dată la două game-uri și-ar fi cerut de urgență la toaletă. Nu și veteranul domn Mannarino, care și-a văzut cinstit de tenisul lui. Unul de nivel foarte ridicat, din moment ce Stefanos a simțit (iar) nevoia să dispară timp de opt minute, imediat după ce a cedat setul al treilea. Monsieur Adrian s-a mulțumit să-și exerseze serviciul cât ex-zeul olimpian făcea Dumnezeu știe ce pe la vestiare.

Mannarino asking for balls so he can practice serves while Tsitsipas does whatever he does off court. #USOpen

— Ben Rothenberg (@BenRothenberg) September 2, 2021

Întors pe teren cu echipament proaspăt și mintea limpede, Tsitsipas a zburdat în fața unui Mannarino scos total din ritm. 6-0 într-un set al patrulea fără istoric, doar cu un pic mai lung decât „recreația” elenului. Sigur, Stefanos și-a primit porția de huiduieli din partea spectatorilor de pe Arthur Ashe. Dar ostilitatea îl lasă rece pe grec, care pare că și-a ales ca motto vorba aia cu scopul care scuză mijloacele. Nu-i bai, e tânăr, încă mai are timp suficient să înțeleagă că sportul înseamnă mult mai mult decât atât.

Susține cronicile pe Patreon.

Aceste texte îți sunt oferite de: