Cântec de Serenă

Williams. Motivul pentru care mi-am vândut fără milă, cam ca la Untold, somnul dintre luna august și toamnă. Că dorisem și de colo, că-mi făceau cu ochiul și primele jocuri ale zilei, pe Gabi Ruse n-o puteam lăsa singură cu domnișoara Coco, d-astea. Așa-i când nu te poți abține, cu toate că intuiția mi-o aruncase tranșant în față:

– Tipule, pe Berrettini îl poți urmări ulterior pe Player. Ia și te odihnește, ca să vezi fresh sesiunea de seară! Serena te va crucifica, va mușca din tine calorii, fâșii de țesut cu minerale și vitamine, o să fii doar o entitate vrac. O să încapi pe vreo patru-cinci fărașe, iar ăia de la salubritate nu mai au bani de motorină. Vei fi evacuat abia săptămâna viitoare.

Aș. Am trecut pe cafele și pe biscuiți, probabil că-mi vor tremura aripile până spre sâmbătă. Măcar de-aș putea genera niscaiva energie verde, însă am rămas fără baterii.

Cui îi pasă? Am stat cu ochii holbați, alături Tiger Woods, la meciul de relansare a legendei. Tiger era pe Arthur Ashe, eu, la mine acasă, dar se poate spune că am urmărit jocul împreună. Nici eu nu sunt sportiv, doar n-ați înghițit nada președintelui, când clama inocent că golful e un sport accesibil oamenilor de rând. De fapt, nu e nici măcar sport, e o activitate plictisitoare de pe urma căreia ori te îmbogățești, cazul colegului meu de eveniment, ori îți validezi statutul de înavuțit.

Mulțumesc pentru legătură. Acum, meciurile zilei.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE PORSCHE

Serena Williams – Anett Kontaveit 7-6, 2-6, 6-2

O arenă plină ochi, care să se arcuiască emoțional după toate fandările și bezelele unei campioane, așa cum este Serena, n-am mai văzut până în dimineața acestei zile. Cred că și pe la nivelul de sus al decibelilor s-a umblat cumva, fanii lui Beșiktaș Istanbul au de ce să tremure. Le-ar putea pica recordul, priveghiul americanilor transformându-se în resurrection. Direct de pe catafalc, cea pe care ei o știau plecată cu totul în istorie a servit cinci ași în primul set. Estona, ditamai numărul 2 mondial, nu conștientiza că stă la aceeași masă cu Big Bang-ul tenisului feminin.

O avea sens în cultura balticilor versul eminescian “(…) râul, ramul, mi-e prieten numai mie” sau ne-am putea trezi în penibila situație de a le explica oamenilor de la Tallinn, de unde se trage și Anett, că nu e niciun dezacord în această poezie? Mihai avea toate licențele la el, iar ăstora, dacă nu le place genul liric, pot clipi și-i vom salva cu vreun cazacioc. Meștere, e voie cu gluma asta pe tarla? 

Ideea este că ancestrala combinație râu-ram urzeau pentru tânăra Williams care, spre finalul lunii, va da de cei 41 de ani de existență. Când va sufla în lumânări, așa cum o știm, spirit ghiduș, va putea schimba cifrele între ele: exact 14 ani avea la apariția pe planetă a jucătoarei pe care a bătut-o azi-noapte nu doar din grăsime, ci și pe o dispozițiune naturală, pe un mood și pe un shape care cu siguranță trebuie să-l fi mulțumit inclusiv pe Cristian Tudor Popescu.

7-6 în primul, fără să fi riscat vreo minge decisivă, apoi a urmat obșteasca odihnă din setul secund:

– Ehei, draga mea, vă știu io p-astea de nu vi s-a reglat azimutul. Lasă-mă să-mi trag nițel sufletul! Eram și eu ca voi neastâmpărată, frigeam două bagel-uri imediat după ce veneam din club. Apoi și o bere. Acum sunt nevoită să vă dau de pomană câte un set.

Și s-a făcut 2-6, dar în privirea lui Kontaveit vedeam și criză alimentară, și facturi mari la întreținere, și aia, și ailaltă. Nici ea nu era convinsă că are vreo șansă de a ridica brațul asupra campioanei care – se presupunea, ce eroare! – urma să-și trimită pe teren doar una dintre umbrele sale. Are mai puține de cincizeci. Iar cântecului sirenei o păcălise pe jucătoarea europeană. SW, cu starea din acest tur doi de la US Open, va mai trece prin malaxor câteva conițe zvăpăiate.

În decisiv a vorbit iarăși tribuna. Orice forehand al uriașei rămase printre muritori avea ecoul unei alte Mari Explozii Inițiale, juca însuși cosmosul cu lovituri bine țintite, fără schimburi foarte lungi. Că nu mai poate mama cum o făcea pe vremuri. Aș fi oprit meciul la 4-1, mai așteptau și alții să intre pe hardul newyorkez, însă am fi ratat minunăția de game care a închis balul. Pe serviciul Anettei, Serena a returnat ca în prima tinerețe (atenție la sintagmă!), făcând break la zero. Povestea nu continuă, așa cum ar fi facil să concluzionez. Povestitorul pare depășit, nu-și mai poate controla personajele.

Gabriela Ruse – Cori Gauff 2-6, 6-7

Dacă treaba asta cu Coco Gauff viitoare câștigătoare de Slam și viitor număr 1 mondial se va decanta în timp, ce-a executat aseară Gabi pe Ashe a fost vreme de secvențe lungi un joc demn de Top 10. Dacă nu suna telefonul în bibliotecă la cele două mingi de set pe propriul serviciu pe care Gabi le-a ratat, dar pe care Gauff le-a jucat impecabil tehnic, tactic, mental și metafizic, acum am fi avut toate șansele să discutăm despre “A murder on the dance floor”, cum le place americanilor să zică.

Dar nu s-a întâmplat, iar ocazia de a face titluri mari în ziare s-a pierdut în aburul canalizărilor din New York.

Per total, ăsta va fi unul dintre meciurile despre care vom mai vorbi cu Gabi. Pentru că multe dintre discuții vor începe cu “Mai știi când ai fost la o minge s-o deraiezi pe Gauff atunci la New York? Ce victorie ar fi fost împotriva fetei ăsteia pe care azi n-o mai bate nimeni!”

On the bright side, pare că veți avea cronici și-n următorii 10 ani. Nu aruncați încă pastilele de inimă.

Begu/Olaru – Bolsova Zadoinov/Eikeri 6-4, 3-6, 3-6

E genul de happening la care ar fi fost ideal să nu participe, cu telecomanda în mână, doamna Iulia Albu. Ar fi avut ce comenta pe modul copios vizavi de ținuta adversarelor Irinei și Ralucăi. De ca și cum s-ar fi consumat deja cele două sute șaptezeci de sezoane în care e musai să analizezi dress code-ul Jelenei Ostapenko. Vedeți? Reacționez mitocănește, pesemne că și eu văzusem sacii bine aranjați în căruță după un prim set parcat regulamentar de dublul românesc. Fetele vorbeau aceeași limbă, cunoașteți clișeul, și se nimerise taman de ziua limbii naționale. Și-a băgat apoi coada bruiajul din țară: politicienii lăudau la rândul lor graiul străbun. Lupul devenise CEO la stână și angaja paznici cu experiență.

Rezultatul? S-a pierdut legătura cu turnul de control, iar din Babilon au coborât tocmai spaniola și norvegianca, transferând bariera de limbă dincolo de fileu. Mi i-aș fi dorit pe Ciucă și Ciolacu la dublu, să le articulez obrazul ostășește:

– Nene, la plăcinte, înapoi, iar la sacrilegiu, înainte? Ce fel de cărți ați parcurs dumneavoastră?

Ale noastre, cu paisprezece duble greșeli, și-au anulat șansele de a avansa pe tablou, cu toate că în decisiv au condus cu 3-1. Înaintea lor, Irina Bara, alături de gruzina Ekaterine Gorgodze, rămânea la bază după două runde cu Mihalikova și Sasnovich, 4-6, 1-6.

Și, coincidență amară, învinsele avuseseră tot un amăgitor 3-1 în startul întâlnirii.

Hugo Grenier – Matteo Berrettini 6-2, 1-6, 6-7, 6-7

Se ia una bucată francez de 26 de ani, refuzat pe motiv de lipsă de calificări în CV la Wimbledon și US Open, și se trezește cu el prin turul secund. E o ecuație plină de mister, vecină cu nebunia. Bine, n-o fi vina lui că de fiecare dată a fost dat jos din tren în prima haltă de după capătul de linie. Monsieur, matale ai greșit mijlocul de locomoție, ar trebui să de deplasezi pe linia de fund, eventual să urci spre fileu. Dar numai când îți vine rândul. Și a luat-o de bună.

Snopit în tururile preliminare, Hugo Grenier a pupat tabloul principal doar din postură de lucky loser și n-a avut atitudinea creștinului care întoarce orbește și cealaltă falcă. El a întors adversarii: după Londra, a țopăit în manșa a doua și la New York. E și nesimțire, nu doar inconștiență la acest Hopa-Mitică de Hexagon.

Am avut din plin de-a face cu un asemenea episod. Eram în țările răcoroase, într-un cantonament cu fotbaliști, și m-a izbit mila văzând un vajnic fan plin de noroi, cu pantalonii rupți, sfârșit de foame și învins tur-retur de sete.

– Vin de la aeroport, am mers doar pe jos, m-au și atacat niște câini maidanezi.

I-am dat cheia de la hotel, ca să-și facă un duș, apoi devenise zgârcit la vedere. Își ținea holograma la dos. La revenirea în cameră, surpriză! Cu prosopul subsemnatului înfășurat regulamentar de la brâu în jos, picior peste picior, butona din capătul dormezei telecomanda și strâmba din nas. Nu-l coafa programul, emisiunile erau sub standard.

Carevasăzică, de atunci îl știam pe Grenier, dar nu puteam să-l numesc. Avea aceeași atitudine, putea să ni-l trimită la părinți pe ditamai Berrettini, adică un favorit. Și-așa plecaseră cu duiumul din topul fetelor, numai de nefăcuta unui francez cu șapca pusă pe dos, pe patul și pe muzica noastră, nu aveam chef.

Ca să vă faceți cea mai rapidă idee despre meciul lui Hugo, că e deja o figură, luați tie-break-ul din setul 3! Sau pe cel din runda a patra. Cuiva căruia îi displac profund calificările n-ai avea bărbăția de a-i atribui niște servicii-voleu de primă mână, lovituri cu efect de campion și un travaliu mult peste nivelul unui zilier. Așa cum este el. Repet, ăsta fusese coborât din accelerat pe motiv că n-are bilet ca să țină apoi lecții despre forța centrifugă.

Noroc de forța italianului, inclusiv cea mentală, altfel am fi fost nevoiți în continuare să-i lăudăm pe cei care dau bacul după ce intră la facultate. 

Andy Murray – Emilio Nava 5-7, 6-3, 6-1, 6-0

Nu-l mai urmărisem pe îndelete încă dinaintea pandemiei pe britanicul cu mersu-i puțin împiedicat, de ca și cum mereu ar fi în risc de prăbușire, și cu picioarele sale de gladiator infailibil. Nici adversarul său născut în generația Z nu-l văzuse. E drept, nu prea circulă Tiktok-uri pe bază de Andy, ăsta e mai serios, îl găsești maximum pe LinkedIn. Doar din acest motiv a crezut americanul cu origini mexicane că-l poate păcăli pe străvechiul Murray. Ce-i drept, s-au găsit muguri de talent la Emilio. O oră și jumătate l-a ținut în setul inaugural pe cel care găbjea US Open-ul fix acum zece ani.

De la 3-5, Murray a venit la 5 egal, apoi, după alte două game-uri interminabile, a rămas blocat în fața unui lob în diagonală al localnicului. Junele de 20 de ani a săpat până în încrengătura canalelor de scurgere de la Flushing Meadows ca să proiecteze mingea în dreapta titratului său oponent. 7-5 după singura manșă cu adevărat disputată, apoi s-a prezentat la o ședință foto ad-hoc. Cu brațele întinse și cu o mimică atent studiată, Emilio se credea Cristiano Ronaldo. Și spectacolul, cu toată seva albiei sale prevăzute în dicționar, are nevoie de un boost. Îl primea.

Pentru lipsa de respect față de instituțiile Statului Tenis, americanul a fost sunat imediat de câteva săli de forță din New York. Îi mai trebuie câteva pachete de mușchi ca să reziste într-un asemenea duel de seniori. Moșul din fața sa, cu aceeași figură de hard worker care nu știe să trădeze granița dintre bucurie și amărăciune, l-a făcut materie primă de fast food: 6-3, 6-1, 6-0.

Șapca lui Andy, ea însăși un reper al acestui indredibil sport, likes this.

Xiyu Wang – Maria Sakkari 3-6, 7-5, 7-5

Mai fără efort, astfel s-a consumat deschiderea dintre elenă și chinezoaică. Maria era călare, își făcea deja programul pentru weekend, apoi a devenit captivă unui joc de picioare care i-ar putea aduce tinerei Xiyu celebritate cu de toate. Iar Sakkari, a treia clasată pe mapamond, n-a băgat de seamă nici avertismentul primit după revenirea de la 1-4 la 5-5 în actul al doilea. Nu era un banal foc de paie, ardea și șura vecinilor. Cu un retur dezarmant, asiatica a împins în prelungiri ambele seturi rămase. Și de fiecare dată a închis cu break. Și cu un zâmbet care-i trădează experiența de viață.

Altfel, cetățeana Atenei s-a uitat tot timpul rece, distant. Mi-e greu să cred că e vorba de aroganță. Să fie vreo problemă nouă prin Thassos, e nevoie să parlești mai întâi româna ca să te faci înțeles? Mi-a povestit o verișoară puțin bronzată ca tractoriștii că nici engleza nu mai e la modă pe acolo.

Ons Jabeur – Elizabeth Mandlik 7-5, 6-2

La cum dispar favoritele, Ons a cerut aseară pauză de vestiar ca să le scrie alor săi:

“Tată și mamă, aplicați iute pentru viză, ca să nu vă treziți ca la Wimbledon că nu vă recunoaște nimeni. Mă tem că prind iarăși finala. Pe acasă ce mai e, tot așa caută turiștii Parcul Național Ichkeul și-l găsesc mai degrabă cu Maps, nu prin Waze?”

Când ești bine pe teren, altele sunt grijile.