Generația de Balaur

---

Sunt sute de gânduri care vin și zboară după această victorie istorică a României, una exact atât de clară cum o arată scorul. Ca să ne raportăm la istorie, că-i mereu barometru bun, victoria de azi o așez cu grijă și emoție chiar lângă acel succes cu Columbia, 3-1, de pe Rose Bowl, în vara copilăriei noastre din 1994. Și acum, la fel ca atunci, inima și mintea ne-au luat-o razna pentru că am fost mult, mult mai tari decât visam noi să fim. 

Fotbalul e sport complicat și complex. Nu-i despre analiști care stau câte două ore să trăncănească despre titularizarea cuiva, nu e despre „huo, de ce nu l-a chemat ăla pe Mitriță?”, nici despre patroni care se joacă de-a antrenori. E sport răzleț, unde reușești dacă ai viziune și muncești mult. Uneori, te ridică un jucător, alteori echipa. Alteori o face o minte luminată de pe bancă. Și astăzi, 17 iunie 2024, putem să dăm în scris că Edi Iordănescu este cel mai bun lucru care i s-a întâmplat fotbalului din România în ultimii 15 ani.

Edi a venit la noul loc de muncă în 2022 și a procedat ca un specialist sadea, deși noi l-am luat peste picior, sătui după atâția ani de rateuri și dezamăgiri. Edi s-a uitat, a cântărit ce are la dispoziție, s-a gândit oleacă și apoi a știut cum trebuie să joace România. Într-o eră în care fotbalul european o cotește grăbit spre stilul atrăgător al lui Pep Guardiola, inclusiv la nivelul echipelor naționale, Edi a proiectat o Românie arțăgoasă, obraznică pe alocuri, care a ajuns maestră desăvârșită în a planta cuie și alte capcane bizare în drumul întortocheat spre propria poartă.

Senzația e că României nu-i dai gol decât dacă găsești combinația perfectă de fantezie, tactică și concentrare. Chestii pe care poate le au echipele foarte mari, în niciun caz ucrainenii lui Rebrov. Sau poate le au și ei, dar în doze prea mici pentru a deranja matematica la nivel de Nicușor Dan imaginată de Iordănescu Jr. și executată fără cusur de „tricolorii” noștri. România de azi, cu băieți care încă n-au pătruns la marile echipe din Occident, debordează de încredere, e riguroasă și știe să fie o pacoste pentru adversari. România lui Edi Iordănescu e, deși noi nu visam asta, cumplit de puternică.

Prin pădurea de capcane sădită de ai noștri, ucrainenii au bâjbâit fără idei. Când mai scăpau de câte un român, venea al doilea. Dacă îl lăsau în urmă și pe al doilea, impresia generală era că va răsări de undeva, poate chiar de sub gazon, un alt viteaz în galben care să-i toarne ucraineanului o găleată cu apă în cap. Ucrainenii n-au ajuns la poarta noastră, că dacă ar fi făcut-o, sunt aproape convins că Drăgușin sau Burcă le-ar fi aruncat cu vopsea ori mâncare stricată pe față. 

Până să ne afișăm Europei cu stilul nostru, meciul de la Munchen a pornit cum știam că va porni. Ucraina a confiscat mingea, pe care a frământat-o în gol, în timp ce ai noștri s-au grupat strategic. Ajunși la 35-40 de metri de poarta lui Niță, ucrainenii erau copleșiți de numărul de români apăruți să le pună bețe în roate. 

După 30 de minute, ai noștri ne-au dus cu zeci de ani în urmă, atunci „când aveam fotbal”, cum se vaită nostalgicii și sper să n-o mai facă. Nicolae Stanciu, despre care comentatorul spaniol a tot repetat că joacă la Damac și nu-i deloc în vârstă la 31 de ani, poate ca să se audă prin La Liga, a deranjat păianjenul lui Lunin, care și-a întins degeaba articulațiile. Unul dintre cele mai plastice goluri ale turneului, căzut după un presing făcut cu cap, așa cum a fost tot jocul românilor.

De la 1-0, ucrainenii și-au imaginat că se vor arunca pe noi și au la dispoziție o oră să întoarcă scorul. Doar că literalmente nu au avut pe unde. Ai noștri le-au servit același joc tactic impecabil. I-au deranjat mereu și i-au pus în situația ingrată de a nu avea pe unde pasa, nici pe unde dribla, ba nici măcar să pună presiune cu centrări în careu. Cu o linie defensivă uneori formată din șase oameni, ba și șapte când cazul a cerut-o, „tricolorii” au respins atacurile ucrainene cu lejeritatea cu care trimiți la plimbare un vânzător ambulant.

După pauză, în 12 minute le-am stins de tot lumina vecinilor, prea aroganți și în timpul meciului, nu doar înaintea lui. Mai întâi a marcat Răzvan Marin, cu un șut care i-a amintit lui Lunin că titularul de la Madrid rămâne totuși Courtois, nu el. Apoi a făcut-o Drăguș, din pasa lui Man, și tocmai am pomenit doi fotbaliști cărora echipele la care joacă le vor rămâne mici după acest EURO. Așa că probabil le vor schimba.

România a încheiat meciul de la Munchen fără nicio emoție, în fața unor adversari care depuseseră armele cu multe minute înainte de final. Rămânem nu doar cu „sârma ghimpată”, ci și cu viteza de top cinci campionate europene pe care ai noștri au dezvoltat-o pe ultimii 30 de metri din jumătatea adversă. Când au găsit spații, ai noștri le-au exploatat și au pasat de i-au amețit pe bieții ucraineni.

E a patra zi de la EURO, am văzut câte ceva și putem spune că avem de ce să fim mândri. România lui Edi e printre cele mai bine antrenate echipe de la turneu. Viitorul imediat sună bine.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la EURO 2024 îți sunt oferite de 2Performant.

---

Belgia – Slovacia: 0-1

Belgienilor le-a fost peste mână să fie o mare echipă chiar și când aveau jucători mai răsăriți decât în zilele noastre. Acum, cu un Lukaku folosit că poate mai merge, exact ca o pungă de paste expirată de două luni atunci când ai frigiderul gol, le vine infinit mai greu. Și nu-i ajută deloc că un băiat precum Yannick Carrasco a ajuns să presteze ca fundaș stânga, iar „perla” Doku, scăpată de sub tutela atentă a lui Guardiola, își dă în stambă ca la un joc cu prietenii pe sintetic.

Abia trecuseră șase minute când, „inspirat” de Italia și ale ei aruncări de la margine periculoase, cetățeanul Doku Jérémy, născut în Antwerp din părinți ghanezi, le-a făcut un cadou slovacilor. Ivan Schranz, atacant care își câștigă pâinea în Cehia, a zis „bogdaproste” și a deblocat tabela, mirat și el că a primit o asemenea pleașcă tipic crăciunească în ditamai miezul de vară.

Un 1-0 timpuriu pentru slovaci n-ar fi trebuit să fie bai mare pentru „dracii roșii”. Doar că sunt câteva elemente pe care Belgia nu le-a luat în calcul. De pildă, pe banca Slovaciei stă Francesco Calzona, italian la suflet și în tactici. Născut în Toscana, tovarăș la cataramă cu fumătorul Sarri și fost vânzător de cafea, Calzona e vulpoi și știe jocul mai bine decât compatriotul Domenico Tedesco, macaronar și el, dar dependent de laptop, din generația care are impresia că totul se învață prin cursuri online. 

Din păcate, workshop-urile pe internet nu înlocuiesc simțul și interacțiunea umană. Nu te învață să-l trimiți pe Lukaku la dușuri după zece minute, dacă tot ai făcut greșeala să-l trimiți pe teren. Romelu, un Budescu fără umor, a irosit tot ce-au construit colegii lui, nici ei prea inspirați. Când a băgat cumva „coțofana” între ațe, Lukaku a primit interzis de la VAR, parcă și el exasperat că junele Tedesco, altfel internaut cu acte în regulă, nu-i rezervă un bilet de avion spre Bruxelles atacantului său. 

Dacă tot suntem la capitolul „șchiopi”, să nu-l cruțăm nici pe Kevin De Bruyne. La fel ca Doku, odată fugit din gherele ascuțite ale lui Guardiola, talentul din Drongen s-a moleșit și a etalat o indiferență vecină cu insolența. Încă o temă de rezolvat pe Chat GPT pentru juniorul Domenico Tedesco înaintea meciului cu România. Unul în care ne permitem puțină aroganță, că venim cu forțoșii Edi și Nicușor Stanciu în fața unor vedete plictisite, dirijate de un hipster care se uită ca broasca în țeavă dacă rămâne fără baterie.

Austria – Franța: 0-1

Franța, la fel ca Anglia, își poate scuza fotbalul nesărat, cu arome diabetice și vegetariene, cu eterna placă „favoritele se încălzesc mai greu”. „Cocoșii” au dat un rasol, cu o mântuială adolescentină, au pontat, au pus trei puncte în bagaj și s-au întors la hotel ca să mai disece probabil peisajul politic agitat din patrie. Fotbalul a rămas pe mai târziu, în timp ce inexpresivul Deschamps a primit sarcina să mascheze jocul îmbâcsit al Franței cu platitudini și promisiuni de mai bine. 

Pe teren s-au bălăcit băieți ca Mbappé, Griezmann, Kanté sau Dembélé, dar Franța a câștigat printr-un autogol al lui Wöber. Numai acest amănunt are darul să bage în ședință vicecampioana mondială, care înainte să se detașeze pe tabelă a supraviețuit miraculos unei ocazii rarisime a adversarilor. Irosită însă cu nonșalanța aceea specifică pierzătorului de cetățeanul Christoph Baumgartner.

Pregătită militărește de Ralf Rangnick, nene care n-a reușit la Manchester United, dar a cochetat inexplicabil cu postul de antrenor pe la Barcelona, Austria s-a postat sus, într-un presing permanent, și i-a răvășit pe francezi. Răsfățați, oamenii lui Deschamps așteptau pesemne o trupă cu capetele plecate, care să se ghemuiască fără pretenții în propria jumătate. Au dat nas în nas cu o națională tupeistă, fără complexe, ba chiar mai directă și mai înfiptă pe faza ofensivă. Departajarea a făcut-o un gol straniu, căzut după o centrare a lui Mbappé și o deviere profund nefericită a lui Wöber. 

În a doua repriză, Austria și-a dus mai departe partitura, mă tem că și singura pe care o știe, cu amendamentul că atâta alergătură a început să-i sece de puteri pe ai lui Rangnick. Mbappé a avut șansa să încheie duelul mai repede, în startul părții secunde, dar rămas singur cu portarul a finalizat precum un jucător liber de contract venit în probe în Liga 1, după ce și-a terminat angajamentul de mare angajament în Lituania. Ca să-și desăvârșească seara modestă, nenea Kylian a definitivat meciul cu un cartonaș galben și o accidentare de boxeur, la nas.

Una peste alta, Franța a tot invitat-o pe Austria să-i dea gol, dar voinicii lui Ralf Rangnick n-au avut inspirație în ghete. Sistemul bine pus la punct e al lor, nu încape îndoială, dar lipsește doza aia de latinitate în ultimii 20-30 de metri de ogor. Partea bună, pentru ambele echipe, e că n-au intrat meciurile în sac. Rămân cel puțin două ocazii, de căciulă, să mai meșterească un pic la imaginile lor, cam șifonate și palide la prima reprezentație.