V-ați prins deja, în toții anii ăștia de cronici cu săgeți muiate-n venin și sos de portocale, că multe frustrări îmi dirijează scrisul. V-ați priiiins, că noi nu scriem aici pentru audiența de online a DigiSport. Ei bine, astăzi, sunteți norocoși: am decis să dezvălui această sursă de răutate. Această ”manie zeflemistă și netalentată pe care mai bine ți-ai îndrepta-o spre altele”, așa cum frumos mi-a servit-o un fan al lui Djokovic care pretindea că sârbul ar trebui să dea în judecată ATP-ul pentru ce a făcut US Open-ul.
Adevărul, dragii mei, este că visul meu era să ajung tenismen. Acest vis și-a primit recviemul foarte devreme, dar el a fost acolo, ca un fulg de nea care dispare de îndată ce îmbracă umărul încins al Muguruzei. Și le aveam pe toate, copii – agilitate, înălțime, bani de antrenor, deplasare bună în teren. Mă mai făcea dom’ profesor Teo handicapat și chior, mă mai amenința cu rama rachetei peste genunchi, dar era frumos. Beam apă din cutiile de mingi, era frumos. Nu exista Dana Budeanu, era frumos.
Din păcate, așa cum fotbaliștii netalentați ajung arbitri (eventual, în România), la fel și tenismenii nerealizați ajung să scrie cronici pe site-uri cu 25 de mii de unici pe zi. Asta e drama sportivilor neconsumați – să ajungă influenceri și să lucreze în comunicare. Dar de ce n-am ajuns tenismen? De unde frustrarea? Vă spun imediat, că de-aia ați continuat să citiți și după ”DigiSport”. Ei bine, n-am ajuns pentru că mă desparte de marii campioni ceva ce eu am numit Exercițiul Renunțării. Dacă ei se încăpățânează să progreseze în ciuda accidentărilor, a banilor lipsă, a avioanelor și a programului dictat de mesele de peste zi, ei bine, la mine a fost mereu invers: am cinstit Renunțarea ca pe o deitate respectabilă și nu m-am ferit să-i închin ode, atunci când a fost nevoie.
I-am adus ofrande-n chiul
Și-am frânt suflete destul
Ochi lăsați cu ochii-n soare
Ah, liceu și profesoare!
Tot mereu o ”altă dată”
La nimicuri candidată.
Am pus Renunțarea-n rimă
Pofta de succes e crimă!
Ce-i aia overachievăr?
Dă-i cu bere, fuck you livăr!
Crezu-i simplu și-i al meu
Dar șoptitu-mi Dumnezeu:
Spune ”stop” când dai de greu.
Și astfel, am avut grijă să mă scutesc de o viață în turneu, cu alergătură, bătături în palme și călătorit doar de dragul jobului. Sper că această mică introducere să vă servească și să vă motiveze. Neapărat să le-o citiți și copiilor voștri, ca să știe și ei că munca, determinarea și sacrificiul sunt cu dus și-ntors.
Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de:
Ana Bogdan – Sofia Kenin: 6-3, 3-6, 2-6
Menționam în rantul de mai sus factorul înălțime. Adevărul este că n-ai nevoie să fii cât Karlovic ca să rupi terenul în două. Chiar incomodează, de la un punct încolo. Așa și cu Ana. Care, fără să aibă o înălțime de #MyDubai, își vede de treabă, a reintrat în Top 100, iar în live rankings tocmai a urcat în jurul locului 85.
E adevărat că tabela vorbește la final de meci, dar ca să-ți dai seama de valoarea omului e suficient să asculți uneori și corzile rachetei. Iar în lipsa spectatorilor francezi, care-s la fel de tăcuți în tribune ca vegetarienii după două guri de bere, ei bine, detaliile astea de fond sonor sunt excepționale. Novak Djokovic (aka ”Ștanță-Pe-Gât”, după numele lui indian) este faimos pentru returul lui, dar mai ales pentru felul în care sweet-spotul rachetei se nimerește, al naibii, fix pe minge în 9 cazuri din 10. Să-i dăm yoghinului ce-i al yoghinului. Însă și Ana Bogdan, sănătoasă, atentă și cu prietenul în tribune, se apropie de standardul ăsta. Chiar și împotriva unei câștigătoare de Grand Slam, cum este Kenin. Din păcate, asta nu se întâmplă decât pe perioade scurte de timp, ceea ce-l va face pe CTP să exclame: ”Domnu’ Prelipceanu, păi așa pot și io”.
Embed from Getty Images
Fetele și-au împărțit primele două seturi. Disciplinat și muncit, așa cum te trezești la 03:13 dimineața ca să-l vezi pe Federer jucând oriunde. Pe primul, Ana l-a zăvorât cu as, iar pe al doilea, Sofica l-a aproape-zăvârât-cu-un-as, pentru că a fost un serviciu down the middle, pe muchia tușei. Așa se face că domnișoarele au intrat în setul decisiv, după ce și-au împărțit *verifică statistica* 32 de lovituri câștigătoare.
Meciul a continuat cu come-on-urile lui Kenin pe greșelile adversarei, pentru care aș surghini-o pe o insulă pustie unde nu poți consuma decât nuci de cocos și spaghete americane. Fata asta e bosumflată și când câștigă, și când pierde. Recunosc, e shitlisted demult la mine, deci sunt subiectiv. După cum începuse decisivul, ai fi crezut că se termină mai repede decât poți spune ”Mai încet, Shapovalove, că ne-aud vecinii”. Ana nu mai ajungea la scurtele adversarei, serviciul se diminuase, iar când schimba direcția cu dreapta, vedeai urma de out înainte să se ivească. Și totuși, finalul a fost interesant, cu Kenin dominând doar până la 5-1. Ana încă își sărbătorea winnerele ca pe niște nestemate, semn că ”D de la Dorință” rulează încontinuu pe micile dvs ecrane stăpânite de Eurosport Player atunci când joacă a noastră. Revenirea n-a venit însă. Ana a mai luat un game, Kenin a continuat să servească în stilul cunoscut, cu un ochi la șireturi și altul la bombeuri. La final, victoria s-a lipit de jucătoarea mai bună. Merituos și epuizant. Ca toate meciurile pe zgură.
Embed from Getty Images
Novak Djokovic – Ricardas Berankis: 6-1, 6-2, 6-2
N-aveți voi față de cronici cu Djokovic, dar vă rezolv. M-am uitat la rezumatul rezumatului partidei, așa cum făceam în școală, de rugam colegii să-mi spună pe scurt ce citiseră despre cutare roman. Deci, ca să rezum, Nole a jucat bine, cutare-cutare, a servit variat, baribim-barabum, high-percentage tennis, yada yada yada, a făcut break-urile fix când avea nevoie, hatz hatz, a returnat ca o mașină proaspăt scoasă din fabrică, etc etc, n-a lovit pe nimeni și a câștigat meciul. Poftim. Cu plăcere. Prefer Revolut.
Embed from Getty Images
Irina Bara – Alison van Uytvanck: 6-1, 4-0 (ab.)
E greu, verișorii noștri de suferință, când fetele-româncele se trezesc jucând în același timp. Iar noi ne trezim glisând între meciuri ca niște bezmetici nebuni după tenis. Dar când ale noastre bat la ale lor, deja nu mai contează cât și când le prindem live. Important e ca, fie ploaie fie vânt, fie râme sub pământ, tenisul românesc să-și primească înapoi scânteia de-acum câțiva ani, când viața personală de weekend ne suferea dulce: ”Scuze, iubi, dar joacă româncele finală azi”.
Așa, acestea fiind zise, să spunem că nu suntem fani ai jocului lui van Uytvanck; însă offcourt, tipa este genul de sportivă care inspiră și are curaj cât zece. Anul trecut, la Wimbledon, Alison van Uytvanck și Greet Minnen au fost primul cuplu care au făcut pereche pe un teren de tenis. Dați un search pe Google ca să vedeți ce a însemnat asta și care au fost reacțiile, ca să nu aglomerez eu aici. În orice caz, homofobii de serviciu s-au înghesuit să pună ”mu” în ”progresismul”, Margaret Court a mai scris un editorial pe care nu-l citește nimeni, Țiriac nu s-a atins de subiect că nu se uită la WTA, iar tenisul a câștigat un reper. Două, de fapt, ambele sub steag belgian.
Embed from Getty Images
Dar astăzi a fost ziua Irinicăi. Nu de naștere, ci de tenis și lovituri direct câștigătoare. Jeu Bara. Asta s-a auzit, o data la fiecare 3-4 minuțele, în meciul de azi. Două stiluri diferite pe teren, în care Picimea a știut să plimbe de colo-colo Înălțimea! E drept, adversara româncei de azi nu a fost la capacitate 100%. Și cum Snickers-ul funcționează numai în reclame, meciul a mers într-un picior. Statisticile sunt aproape ridicole – Irina a avut 79%, respectiv 83% puncte câștigate pe primul și al doilea serviciu. Pentru o fată de 1,63 din Bihor, asta e deja o victorie. Dar, cum spuneam, e greu să faci o analiză când adversara pare că are nevoie de un set de analize.
Iar dacă primul set a fost groaznic pentru belgiancă, al doilea a fost groaznic plus abandon. Parisul e Slam-ul preferat al lui Van Uytvanck, are sferturi de finală aici, dar când corpul zice ”Stop”, răspunzi cu ”Da, să trăiți, să vă aduc niște gheață de-aia bună, să trăiți”. Aia e.
Inutil de spus însă, victoria e victorie, ca să-l cităm pe filozoful bănățeano-dinamovist Guriță Contra. Iar Irina Bara își îmbunătățește performanța cea mai bună cu această a doua victorie pe tablou. O așteaptă Kenin. Hai să vedem dacă reușim să dăm, după meciul ăla, titlul cronicii: ”OMG, they killed Kenin”.
Embed from Getty Images
Tecău/Rojer – Garin/Martinez: 6-1 (ab.)
Roland-Garros-ul nu e preferatul lui Horică dintre Marile Șlemuri, dar chiar și așa, în urmă cu 5 ani, a făcut semifinală aici. Apropo de preferințe și alte condimente, dacă nu ați apucat încă să citiți interviul lui Tecău pe 30-0, vă rog respectuos să o faceți. Într-un sport în care ne-am obișnuim să-i vedem pe oamenii ăștia în sistemul ”Fiecare cu macaroana mă-sii”, Horia vorbește despre teamwork, încrederea în cel de lângă tine și, evident, muncă. Muncă, muncă, muncă. Omul e obsedat.
Ca să fie de succes, un parteneriat trebuie să aducă izbândă, principii similare de lucru & viață și, nu în ultimul lucru, berea. Berea e sfântă. O folosim cu rol de metaforă aici, dar dacă nu-ți place să pălăvrăgești cu tovarășul tău, să-i faci farse și să-l cinstești hăhăit cu o bere de ziua ta, treaba nu merge. Rojer și Tecău au toate astea și de-aia câștigă împreună de-atâta amar de vreme.
Am vrut să iau în discuție temele astea mai importante, că meciul de azi al băieților n-a prezentat interes sau dramă. În primul rând pentru că Garin și Martinez sunt o echipă asemănătoare FCSB-ului recent, adică de conjunctură și fără pretenții; iar în al doilea, că s-au retras după primul set, fix când Eurosport Player-ul dădea erori ca la balamuc. S-a nimerit bine.
Patricia Țig – Christina McHale: 6-4, 6-2
De unde ai apărut tu, Patricieeeee? Și unde vrei să ajungi? Desigur că Halep va câștiga turneul ăsta, dar dacă prin absurd o scoate vreo puștoaică în zi de carnagiu, românca de la care am pretenții este Țig. Explicația e simplă: în tenis, există o armă mai puternică decât serviciul, fizioterapeutul sau jocul la fileu. Îi spunem Încredere și vine la pachet cu o axiomă: dacă ai încredere, depinzi mai puțin de orele de la antrenament și de la sală – poți bate pe oricine. Deși sună ușor hazardat, mă încred că nu-i. Desigur, fazele avansate ale turneelor pun față-n față, de obicei, fete care au cu toate încredere. Dar într-o zi bună și cu mantia asta pe umeri, se poate patina pe munți pentru ca apoi să-i muți din loc. Patricia cam asta încearcă acum, pe terenurile micuțe, unde norii, ploaia și soarele vin și pleacă, fix ca sursele de venit ale lui Sascha Bajin.
Embed from Getty Images
Cu încredere, deci, că de aici pornisem. Așa venea Patricia în meciul ăsta cu McHale. Încredere și multe meciuri consecutive câștigate. A, și îmbrăcată ca o ninja. Asta deși Pati nu are nimic din discreția unei ninja. Nu e deloc stealth. Dă tare și icnește, are nervi, se ceartă cu situația metorologică, iar uneori, când e gata să ia titlul, îi cere adversarei să-și țină gura. Pe finalul primului set, când se afla la un singur game de set, și-a ales vântul ca principal inamic. Apoi a dat un lob câștigător din defensivă – o lovitură atât de rară, încât nu prea o prinzi în direct. A câștigat setul, dar bucuria probabil că nu e scorul, care-i mai mereu în favoarea ei în ultima vreme, ci postura, modul în care se pregăteșe de lovitură – jos pe picioare, fără economie de energie. Dacă ești tare pe picioare, știi ce poți și ce nu într-un meci. Iar în momentul ăsta, Țig știe destul de bine-bine. Bine.
Și-n setul al doilea, progresul s-a pus tot în dreptul româncei. Constanță, tehnică impecabilă și zbierete către propria persoană întru încurajare. Așa se face. Și iarăși întrebarea: De unde vii tu, Patricieeee, și cu ce drept le scoți pe fetele astea din turneu? Păi ele își făcuseră bugetul pe 2021 cu banii ăștia de la Paris. Și vii tu acuma să calci în picioare planuri și așteptări. E mare lucru să încerci winnere din orice poziție și e și mai mare să-ți iasă toate, ca iepurii din joben.
6-4, 6-3, iar Țig se duce pe tablou în sus, unde, cel mai probabil, Rybakina o va aștepta cu brațele și corzile încrucișate. Bate Patricia în trei seturi. Țigur.
Embed from Getty Images
Jelena Ostapenko – Karolina Pliskova: 6-4, 6-2
De obicei îl las pe Meșter să scrie de Penko, chiar și atunci când ar trebui să o fac eu. E plăcerea omului, de ce să i-o iau? Avem fiecare mușteriii noștri. De data asta, o să zic și eu două vorbe. Pentru mine, Jelena nu este ”Nănașa”, ci ”Ostatekpenko”, fiindcă doar legat de calorifer, cu două scobitori ținându-mi ploapele, ca-n Tom & Jerry, aș putea să mă uit la meciurile ei. Nici de data asta nu m-am uitat, dar la finalul zilei, am apucat să văd acele highlights care fac din orice meci mediocru unul cel puțin decent. Plus că îmi place de Pliskova. În ciuda flotei de tunuri de pe baseline, mi-e simpatică și vreau să câștige.
Cu victoriile astea legate, Penko se alătură clubului select pe care experții s-au pronunțat: Kvitova, Rybakina și Penko devin favoritele turneului.
O zi bună pentru români astăzi, iar mâine o luăm iarăși de la capăt. Avem bunătăți de tot felul. Halep, Thiem, Rafa, Stan sau Trevisan (a se lua o dată pe an, în caz de lipsă de tenis) vin să vă dea programul de vineri peste cap. Nu vă mai rețin, dar rămâneți amabili și faceți sport, ok? Adică pace și drilluri, prieteni.
Embed from Getty Images
De servit la Roland-Garros în ziua 6 (vineri, 2 octombrie)
S. Halep – A. Anisimova
E. Bouchard – I. Swiatek
D. Thiem – C. Ruud
R. Nadal – S. Travaglia
S. Wawrinka – H. Gaston
A. Zverev – M. Cecchinato
A. Mitu/P. Țig – V. Gracheva/J. Paolini
M. Niculescu/M. Doi – G. Dabrowski/J. Ostapenko
JJ. Rojer/H. Tecău – M. Arevalo/J. O’Mara
Aceste texte îți sunt oferite de:
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.
