Iga campionilor

Nici măcar Moise n-a reușit să dea jumătățile de mare la o parte cum a făcut-o ediția asta a Roland-Garros-ului în fața Simonei. Chiar dacă a plecat oricum cu bonul de ordine numărul 1 în buzunar la Paris, a noastră s-a trezit fix în dimineața optimilor că trebuie să se bată pentru un Slam al cărui tablou începuse să semene aparent mai degrabă cu ce vedeam deunăzi la turneul WTA de la București.

Doar Svitolina și Kvitova ce mai rămăseseră din garda de fier să o-ncurce pe Simona. În rest, citeai lista de jucătoare rămase după ce ieri au sucombat în suc propriu Sabalenka și Muguruza și nu te prindeai dacă ești la un challenger în Austria sau la majoratul lui Coco Gauff. Un singur exemplu: din partea de jos a tabloului, unde mișunau la început Pliskova, Ostapenko, Sloane și Brengle, a rămas pe tablou Paula Badosa. Iar lista putea să continue: Siegemund, Trevisan, Podorska, Krejcikova, Jabeur, Collins sau Ferro sunt, toate, în optimi la Roland-Garros.

Dacă până acum Simona a fost în general nevoită să intre-n jungla turneelor mari cu racheta într-o mână și iataganul în cealaltă, încercând să-și facă loc prin liane, Simo avea momentul ăsta în față ditai autostrada cu 7 benzi, iar singura problemă pe care părea s-o aibă motoreta era că din când în când se mai vedeau în zare niște viraje largi.

Plus o mașină poloneză de poliție cu radar nesemnalizat ascunsă pe porțiunea întinsă pe care a noastră părea că a început să tureze motoarele relaxată înspre destinație.

Și pentru că a noastră nu a dat semne că vrea să oprească la semnal, Iga Świątek a ridicat ditai bolardul retractabil în mijlocul benzii. Au sărit bucățile monopostului de-o să le tot auzim căzând mulți ani de acum înainte.

Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de:

Simona Halep – Iga Świątek: 1-6, 2-6

Totul părea simplu. Anul trecut, Simona a terminat meciul cu poloneza atât de repede, că n-a avut nevoie nici măcar de duș după. Și chiar dacă un an poate să însemne multe în general pentru viața fiecăruia dintre noi – întrebați la Oorganizația Mondială a Sănătății sau, mai recent, la Primărie – nu te aștepți în niciun moment ca ursulețul din pluș de acum un an să se transforme în bardai Hydra.

Doar că Iga a intrat pe teren știind că nu are nimic de pierdut. Pierzi cu Halep? Pleci de la Paris cu o mână amicală care te bate pe umăr și cu priviri moi care adăpostesc regrete minore. Doar se așteaptă toată lumea la asta. Câștigi lovind mingile ca Ostapenko în finala aia nenorocită și dublezi bastârcile cu jonglerii de finețe care îi pun probleme până și Usain Bolt-ului din tenisul feminin? O să vorbească despre tine tot internetul. O să uite ziarele pentru o zi că Trump are Covid.

Embed from Getty Images

Și Iga, cu obrajii ăia roșii ascunși sub șepcuță, ca un adolescent prins că fumează-n baia liceului, a început, a continuat și a terminat meciul cum accelerează Taycan, lipindu-ne ceafa de banchetă. Și a adunat mai multe game-uri în doar cinci minute de partidă decât o făcuse anul trecut în tot meciul.

Dar Świątek nu a dat în ele și-atât, mizând că intră bila-n cub dacă o forțezi. După ce și-a împins adversara să alerge pe acostament, a atentat și la butoiul cu scurte, cross-uri și servicii în care a băgat lacrimi și hohote de râs deopotrivă. Și uite-așa, copila pe care Simona a alergat-o anul trecut prin tot complexul de la Roland-Garros s-a transformat într-o monstruoasă coaliție care a părut un mix de Sharapove, Pliskove, Anisimove, Muguruze și Ostapenci înghesuite într-o fată despre care altfel nu ai putea să-ți imaginezi că poate să genereze uzina de trotil căreia i-a făcut unboxing în direct în fața lumii.

Per total, primul set și apoi întreg restul meciului au avut efectul pe care-l au asupra sinapselor mele momentele în care ăla mic mă trezește la 7 dimineața în prima zi de concediu sărindu-mi la propriu cu picioarele pe cap. Pe o jumătate groggy, pe cealaltă jumătate surprinsă, Simona a luat un game amărât în primul set și două game-uri muncite în al doilea. Și atât. În rest, a asistat fără reacție de la balconul castelului la desfășurarea de forțe care avea loc la ușa cetății.

1-6, 2-6. Nimic obscur sau ascuns de înțeles de aici. Pentru că s-a jucat fix cum arată scorul. Poate doar faptul că, aparent neperturbată de praful stârnit în jurul ei de fabrica poloneză de scatoalce și căutând vizibil aer la fiecare respirație, Simona a părut că e, după mult timp, o simplă sosie a Simonei pe care o știm cu toții. Găsită la Paris și trimisă-n teren să-i țină de urât copilei ăsteia până la ceea ce ar fi trebuit să fie expulzarea urgentă și fără garnituri din turneu.

Embed from Getty Images

În setul al doilea, după ce ne-a trecut tuturor faza de uimire, a început să se cristializeze și cauza. Simona nu reușise deloc s-o plimbe pe Iga pe teren, care controla bastoanele aruncându-le din stânga-n dreapta ca un robot de mingi. În plus, pe bordul serviciului Simonei a apărut martorul care o chema la revizie. S-au întâmplat nenorociri rar întâlnite în ultimii ani în jocul Simonei: câte două duble în același game și un serviciu întâi atât de moale, că uneori abia era împins în burta fileului. Iar returul, arma letală a Simonei, a zăcut dezmembrat în soare: a noastră n-a avut nicio minge de break în toată partida, contraperformanță pe care Simona a atins-o probabil ultima dată când abia înțelegea cum se ține racheta și purta mărimea 28 la picior.

Simona ne-a învățat multe în anii ăștia, în care ne-am prins în primul rând că există a doua săptămână la Slam-uri. Iar vestea bună ar fi că între învățăturile Simonei continuă să se strecoare lecții venite de nicăieri.

Cum ar fi faptul că există momente în viață în care trebuie să te îndrepți spre fileu și să-ți recunoști deschis inferioritatea în fața unei adversare care nu doar că a prins o zi mai bună decât tine pentru că a livrat grenade, ca-n vremurile de tristă amintire, ci a fost pur și simplu mai bună la toate capitolele, fără excepție.

De la prima la ultima minge.

Embed from Getty Images Embed from Getty Images

Rojer/Tecău – Pavic/Soares: 7-5, 1-6, 3-6

Iar ziua proastă a românilor a continuat. Nu doar că numărul de cazuri de Covid se menține crescut la cel mai recent raport al autorităților, nu doar că suntem la un pas să retrogradăm la Junk cu rating-ul de țară, nu doar că mi-au ros câinii niște cabluri la poarta de acces pe stradă, dar a pierdut și Horică la dublu.

Nu-i zgura tocmai suprafața lui preferată și e adevărat că Mate Pavic și Bruno Soares erau mai sus pe lista de favoriți, dar de azi e clar că Horea e un tip religios, căruia nu-i place să muncească duminica.

Martina Trevisan – Kiki Bertens: 6-4, 6-4

Cu toții avem prieteni care ni se laudă cu inspirația lor la pariuri. Îi știți, toți trecem prin asta: sunt ăia care știu mereu care-s rezultatele, care au fler, care n-au emoții. Ei bine, când o să vă mai așezați față-n față cu un episod de genul ăsta, lansați-le un upercut în plex și amintiți-le de faptul că la Roland-Garrosu’ din 2020 am avut sfert de finală între Trevisan și Swiatek. Și că doar cei care au mirosit asta, chiar și cu un tur înainte, au dreptul să se laude că se pricep la pronosticuri.

Poimâine vom asista inerți la meciul dintre Iga și Martina în loc să vedem un Halep-Bertens, așa cum era programarea inițială la cardiolog. Dar dacă în cazul Simonei impactul rezultatului cu Swiatek a fost acut și dureros, Kiki a dat semne de întrerupere a alimentării cu energie electrică încă de acum două meciuri, când olandeza a plecat de pe teren cu Smurd-ul după meciul câștigat cu Sara Errani. Am scris la momentul respectiv despre subiect, nu vă mai trimit în cronica aia decât dacă vreți s-o revedeți pe Errani servind ca un popândău. Aici pe undeva, vă descurcați voi.

Embed from Getty Images

Totuși, povestea Martinei Trevisan e parte din muzeul motivațional care mai face din când în când câte un copil să ajungă să se bată pentru milioane de euro cu trofeul pe masă, deși vine din mâzga sutelor de locuri incerte din topurile ATP sau WTA. Martina, o italiancă bătăioasă și foarte agresivă, nu mai e un copil, că are 26 de ani și își plătește singură întreținerea. Dar povestea e acolo: vine de pe locul 159 mondial, a jucat calificări, nu bătuse până la turneul ăsta decât o dată o adversară din Top 100 WTA, jucase un singur meci pe tablourile principale de Slam (pierdut și ăla) și vreo patru ani (2010-2014), fix la vârsta la care un junior începe să sape cu mâinile goale printre stânci, n-a mai jucat tenis deloc pentru că o anorexie împuțită i-a blocat creierul și picioarele.

Poimâine, Trevisan va juca sfert de finală la Roland-Garros. Și asta ne face să mai și zâmbim, că prea am stat încruntați azi pe subiectul tenis.

Embed from Getty Images

Rafael Nadal – Sebastian Korda: 6-1, 6-1, 6-2

E greu să-i reziști lui Rafa la Roland-Garros. Știm și noi, știu și generații întregi de tineri plin de speranțe lăsate la pragul ușii de intrare în teren. Dar dacă intri în teren cu spaniolul și ai apucat să le zici jurnaliștilor că Nadal e idolul tău în tenis și că ți-ai botezat o pisică cu numele lui, e de la sine înțeles că-ți iei bătaie fără scrupule și regrete. Nimeni nu-l face mâță pe Nadal când el se consideră un taur de rasă. Sau îl face, dar la finalul meciului așteaptă-te să pleci de pe teren cu gharele (sau copitele?) înfipte în beregată.

De fapt, am scris despre meciul ăsta doar pentru a vă arăta imaginea de mai jos, cu Sebi Korda și Rafa Nadal pe vremea în care între cei doi jucători nu era doar o diferență de 13 game-uri într-un meci de 3 seturi, ci și de înălțime. Korda a recuperat între timp la un capitol, mai așteaptă pentru al doilea, în ciuda faptului că se poate lăuda în cartier că i-a luat break lui Rafa la Roland-Garros. E cam vârful carierei omului până acum.

Jannik Sinner – Alex Zverev: 6-3, 6-3, 4-6, 6-3

Pe Jannik Sinner l-am văzut jucând live anul trecut, la Milano, când a câștigat Suzeta de Aur la ATP Next Gen. Până să câștige finala cu De Minaur, credeam sincer că nu există nou-născut mai bun decât australianul. Apoi a intrat Sinner în ecuație și mi ți l-a bătut pe minotaur de i-a umplut marsupiul cu tușe. Atunci l-am văzut prima dată pe italianul ăsta născut în Tirolul de Sud, adică în singura zonă a Italiei în care lucrurile se fac corect, la timp și bine. Cu excepția mâncării, bineînțeles.

Omul e italian doar cu buletinul, pentru că altfel n-are nici dracii, nici alura, nici jocul vreunuia dintre jucătorii cu care ne-a obișnuit mama Romă. Și pentru că nu le are pe astea, i-au rămas doar caracteristici non-italienești: seriozitate, muncă, efort susținut. Pe care le-a pus în aplicare și astăzi, în care italianul Jannik și neamțul Zverev ne-au demonstrat că Next Gen nu e cum se nimerește, ci cum se muncește.

Embed from Getty Images

Ca să înțelegeți cum stă Sinner în negocierile cu propriul creier după victoria asta, nu meciul câștigat cu Zverev e știrea principală pentru el, ci faptul că a pierdut un set în premieră la această ediție a turneului. Și că în turul următor va juca cu Rafa Nadal. Apropo de asta, ceva mă face să cred că lui Rafa nu-i va fi atât de ușor cu Sinner cum i-a fost cu mielușeii ăștia pe care i-a aliniat în cuptor timp de o săptămână la Paris. Nu că ia Mister Clay bătaie sau ceva, dar măcar va trebui să-și schimbe racordajul rachetei după meci.

Dominic Thiem – Hugo Gaston: 6-4, 6-4, 5-7, 3-6, 6-4

Am fost la un milimetru să proclam astăzi defectarea oficială a turneului de la Roland-Garros de anul ăsta. Mai rămânea doar să-l scoatem din priză și să-l băgăm din nou, să-și revină. Să-i reinstalam sistemul de operare, să-i ștergem cookie-urile. Să-l devirusăm.

Dar fix când fusese adus la marginea hăului de Hugo Gaston, stăpânul neoficial al scurtelor de toate felurile, cu creierii făcuți wienerschnitzel, cu plămânii uscați şi cu lovituri ale căror sănătate mentală era evident incertă, Thiem a găsit în sfârșit momentul să facă un break salvator. Și să scape de un final de meci sfredelitor ca un burghiu trântit în măsea fără anestezie.

Embed from Getty Images

Și acum încep pariurile: vom mai auzi sau nu de Gaston, scurtul rege al scurtei? Va exista și după momentul ăsta de grație în care l-a expulzat pe Stan și l-a deranjat la stomac pe Thiem?

Nicholas David Ionel – Sean Cuenin: 0-6, 6-2, 3-6

Și pentru ca ziua de duminică să fie completă, nu ne-au părăsit doar stâlpii apărării la Roland-Garros, ci și tinerele vlăstare ale muzicii populare românești. De exemplu, Nicholas Ionel, despre care colegii de generație spun in corpore că e unul dintre vârfurile absolute ale juniorilor noștri.

Nicu a jucat cu un francez care-i este vecin în clasamentul ITF al juniorilor (115 al nostru, 108 al lor). Doar că râul, ramul, croissant-ul și probabil și jocul (că doar nu degeaba o fi copt bagel-ul ăla în primul set) l-au ajutat mai mult pe Sean, deși al nostru avea un prenume ceva mai franțuzesc decât adversarul său. Se mai întâmplă.

Aceste texte îți sunt oferite de: