Bună ziua și bine-ați venit la cronica finalei fetelor de la Roland-Garros 2020. În mod normal, textul ăsta ar fi trebuit să dărâme serverul. Dar noi nu dăm doi bani pe cantitate, ci pe calitate. Noi și Simona, cum ar veni. Așa că, în speranța că pe polonezi și pe americani nu-i apucă brusc setea de cronici sărite de pe fix, suntem doar noi între noi. Pasionații de tenis, cei care privesc cu plăcere atât o finală la Roland-Garros între Halep și Sharapova, cât și una între Świątek și Kenin, ca să dau două nume la întâmplare.
Citeam înaintea finalei lucruri despre cele două fete și am observat un tipar: lumea-i foarte suprinsă de faptul că Iga era finalistă la Roland-Garros. Ceea ce era explicabil ca reacție dacă te apucai să urli acum două săptămâni pe stradă că poloneza va ajunge să dea la satâr în sâmbăta finalei. Dar a devenit perfect logic treptat, după ce Świątek a făcut-o tocană pe Vondrousova în primul tur și mai ales după ce a făcut-o pe Simona să frâneze brusc cu fața-n zgură într-un meci de tenis-viteză după care organizatorii nici măcar n-au fost nevoiți să mai perie zgura.
Embed from Getty Images
Deci nu, Iga nu-i o surpriză. Este, în schimb, Kenin, dacă vreți neapărat să jucați strategia ochilor mari. Ok, are un titlu de Slam anul ăsta, dar așa cum cangurul nu-i pudel, nici cimentul de la Australian Open nu-i zgură, suprafață despre care Kenin a apucat să spună c-o iubește ca pe un găinaț care-ți cade în cafea. Iar după acel 0-6 0-6 cu Vika pe care l-a recepționat ca pe un upercut în ficat în singurul ei meci pe zgură de anul ăsta înainte să aterizeze cu cisterna de crănțănele de la Paris și să incendieze pajiștile, singurul care credea cu adevărat în șansele ca Sofia să ajungă în finală la Paris era Alex Kenin, un tip pentru care nu există dimensiune în care să nu reușească să se descurce. Adică omul a plecat din Uniunea Sovietică în State să fie șofer de taxi la New York și a ajuns în 20 de ani antrenorul și tatăl unei jucătoare al cărei nume e scris pe trofeele de Slam. Spuneți-i lui că ceva e imposibil și-o să vă râdă-n față cu accent rusesc.
Embed from Getty Images
În plus, trăim într-un tenis în care turneele de Slam la feminin par din ce în ce mai asemănătoare cu extragerea Loto 6/49. Se bagă 128 de nume în suflantă, iar de acolo unele dau din coate să-și facă loc pe raft. Chiar dacă sferturile sunt în general atacate de aceeași haită, finalele încep să fie atât de amestecate, încât casele de pariuri râd și plâng în hohote în același timp. Uite, în ianuarie se joacă Australian Open. Ce părere aveți, de exemplu, despre canadianca Leylah Fernandez? 18 ani, locul 100, momentul perfect pentru a-i da 6-0-6-2 lui Ash Barty în fața propriilor suporteri. Sau poate vreți ceva mai apropiat și mai cunoscut de noi, eventual o Marta Kostyuk? Ucraineancă, locul 100+, de-abia majoră. Sau poate vreți ceva proaspăt, tocmai expus în galantar: faceți cunoștință cu Elsa Jacquemot, 17 ani, locul 525 mondial, câștigătoare la junioare la Roland-Garros acum câteva ore. Bălesc francezii la ea cât n-au bălit la Caroline Garcia în toată cariera ei.
Are balta pește-spadă. Și la cum se-nvârt layerele în tenisul fetelor și la cât de mult diferă o zi de alta, nu mare-mi va fi mirarea să ne sară orice-n fața mașinii. Apropo, mai ține minte careva când s-au născut gemenele lui Federer? Timpul trece repede atunci când ne prindem că tenisul e important, dar prioritatea e să nu murim pe capete.
Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de:
Finala asta a început cu mințile noastre făcute terci și prinse-n menghina tradițională a incertitudinii. Noi cu cine naiba ținem într-un meci între Świątek și Kenin, totuși? Ce ne mână-n luptă? Că doar n-om sta să ne uităm la tenis relaxați, bucurându-ne de lovituri. Ce, suntem animale?
După o lungă ședință de redacție care s-a prelungit târziu în noapte pentru că nu punea nimeni întrebarea, a venit și răspunsul: cu tenisul ținem, mulțumim de întrebare. Iar dacă tenisul înseamnă că sărim în trenul Igăi ca să urlăm descreierați la fiecare forehand plesnit scurt, fulgerător, ușor înghesuit, trotilat, aproape așa cum face poloneza, fie. Ăștia suntem și nu ne e rușine să recunoaștem că am ținut cu cea mai bună jucătoare a turneului.
Iar meciul a început de la 3-0 pentru Świątek. Cu toată energia aia inspirată din viața și opera titirezilor, cu tot elanul muncitoresc moștenit pe conductă genetică, Kenin a intrat în meci trăznită de palmele Igăi. Iar când adversara a dat semne că-și revine, egalând la 3, Iga a reluat repriza de cross-uri scurte asortate cu beteală aruncată de-a lungul liniei. Senină, bucuroasă de oaspeți, cu fața pierdută ușor în câte-un zâmbet aruncat tribunelor, Iga a fost opusul resortului sub presiune pneumatică care pare c-o ține mereu încordată și exagerat de serioasă pe Kenin.
Embed from Getty Images
Așa s-a terminat setul 1, cu Swiatek bucurându-se moderat pentru acel 6-4, de parcă tocmai reușise să găsească roșii organice la ofertă în supermarket. Îmbăcată ca un călugăr shaolin care noaptea-și petrece timpul spărgând parole pe site-ul NASA și cu alura de olimpică la 5 materii care n-a întârziat niciodată la ore, Iga este tot ce nu-s jucătoarele de tenis modelate, produse, construite și menținute de uzina americană de tenis. Nimic nu-i strălucește pe bretele, n-are nici măcar contract de sponsorizare pe rachete, iar privirea-i stă mereu ascunsă sub pălărie, de parcă joacă-n următorul Bond, nu în Roland-Garros.
Apoi, în setul al doilea, pe măsură ce Iga înfigea milimetru cu milimetru cuțitul în cărniță, Sofia a început să plângă. Fata cu sânge rece care purta mască înainte să fie nevoie plângea cu lacrimi adevărate în timpul punctelor. Am descoperit împreună și motivul: coapsa stângă, înfășurată ca o mumie, începea să scârțâie. Și când brațele suspensiei nu funcționează pe o mașină care se bazează mai puțin pe design și mai mult pe modul în care îmbrățișează virajele, lucrurile nu sună deloc cristalin.
Embed from Getty Images
După o pauză de împachetare cu nămol și creme terapeutice, Kenin a revenit pe teren, dar nu a făcut decât s-o treacă strada de mânuță pe poloneza care a continuat neperturbată să prelucreze bolturi prin așchiere.
Fără set pierdut și cu un joc care a părut pur și simplu de nedesfăcut timp de două săptămâni. Așa s-a dus primul Slam în contul Igăi. Din elanul vârstei de 19 ani, o poloneză a reușit să-și ducă în sfârșit țara în vârf de băț pe Chatrier, probă de îndemânare și alpinism la înălțimea căreia Radwanska, de exemplu, nu a reușit să se ridice. E adevărat că Agnieszka n-a jucat tenis în epoca 6/49 și Noroc, ci în era zeițelor cu topor în loc de rachetă.
Deci nu ne întrebați ce va face Iga la următoarele Slam-uri. Între turul 1 și finală stau macazuri atât de fine, încât fiecare vagon pe care-l cari te poate arunca de pe șine sau te poate împinge mai departe când locomotiva a rămas fără aburi.
Pentru ceva mai multă certitudine, încercați tenisul masculin. Unde-s la fel de mulți, dar rămân mereu aceiași puțini.
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
De servit la Roland-Garros în finala masculină (duminică, 11 octombrie)
Ora 16:00: N. Djokovic – R. Nadal
Aceste texte îți sunt oferite de:
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
