Îl mai ții minte pe colegul care întârzia întotdeauna la cursuri, căruia nu-i prea plăcea să învețe decât la o mână de materii, care a venit târziu la cel mai important examen din facultate, dar a fost lăsat să intre ca să nu repete anul și la final a fost al treilea pe lista de rezultate și și-a salvat imaginea cu ultimul examen? Ei bine, era un rus care știa excelent materia. Până la urmă, nu trebuia decât să răspundă la un test grilă, iar “Da” se zice la fel în toate limbile de influență slavă.

După ce s-au târât prin noroaie și tranșee cu o armată formată din oameni sufletiști și cât s-a putut de pregătiți, dar trimiși în luptă cu un briceag elvețian din care a fost scoasă lama cuțitului și înlocuită cu o lingură din lemn, sportivii români au ajuns în sfârșit la finalul războiului. Pansați, răniți, transpirați, loviți, cu hainele cumpărate te-miri-de-unde rupte, răscusute și hârjâite de vremuri, dar cu cinci medalii strânse cu eforturi supraunitare, ai noștri vor reveni probabil în țară și vor fi primiți de autorități cu o bătaie amicală pe umăr însoțită de un atât de mioritic “De ce ne tot plângem atât? Suntem sportivi adevărați sau nu?”.

Seria de articole Rio 2016, faza pe canapea vă este oferită de Renault România, partener oficial al Comitetului Olimpic și Sportiv Român la Jocurile Olimpice de la Rio 2016.

 

Toate încasările vor fi donate în scop umanitar către Centrul de Resurse și Referință în Autism “Micul Prinț”, care oferă consiliere și educare în beneficiul copiilor cu tulburări din spectrul autist din județul Bistrița-Năsăud. Povestea asociației poate fi citită pe larg aici: http://www.crra.ro/.

 

Citești gratis articolele de pe acest blog, dar poți dona și tu orice sumă pentru ca acești copii să aibă o viață normală.

 

Asociația Autism Europa Bistrița
Cont IBAN: RO77RNCB0038098311390001
Cont deschis la BCR
Cod Swift: RNCBROBU

Medaliații vor primi niște mălai și ceva mașini pe care le oferă cei de la Renault și se vor pregăti de o rentă viageră care o să le asigure faptul că nu vor fi nevoiți să aștepte pensia lună de lună peste vreo 30-40 de ani, când țara va fi uitat de săritura Anei Popescu din finala contra Chinei, de victoriile fabuloase ale lui Mergea și Tecău contra brazilienilor și americanilor sau de bronzurile pe care le-am adunat cu greu cu barca de 8+1, cu halterele lui Sâncrăian și, de ieri, cu ajutorul mușchilor cecenului Saritov. Un tip care și-a luat în serios rolul copilului adoptat care reușește în viață și care ne-a făcut pielea de găină într-una dintre ultimele probe de la Rio într-un moment în care credeam că nu vom mai auzi pentru cel puțin patru ani sunetul medaliilor care se lovesc una de alta în traistă.

Dar a fost clinchet. Dinghi-Linghi. Ieri, într-un moment în care majoritatea sportivilor prezenți la Olimpiadă se parfumau și-și astupau cicatricele pentru a ieși în sat să vadă din mijlocul evenimentului festivitatea de închidere a Jocurilor de la Rio, pe salteaua din Carioca Arena 2 eram reprezentați de Albert Saritov, un urs rus cu fizionomie monobloc care încerca să-și ajute țara care l-a adoptat să câștige o medalie la categoria 97 de kilograme a Luptelor libere. Născut în Cecenia și teleportat apoi în echipamentul Rusiei, Saritov a fost anunțat la începutul anului că nu face parte din planurile lotului de lunetiști trimiși de Moscova la Rio, iar omul s-a reorientat și a găsit casă, masă, pâine cu sare, zer și ceva energizante reci în coliba păstorească din România. Iar șefii Federației de Lupte l-au naturalizat de urgență cu ajutorul discret al lui Ramzan Kadyrov și al autorităților noastre, care ne-au demonstrat astfel că nu-i musai să sari peste cozi ca să-ți iei permisul, cum fac unii politicieni lipiți de timp și de soartă pe scaune, ci poți să le eviți printr-un procedeu tehnic inteligent și cât se poate de regulamentar.

Bineînțeles, au existat și există voci care au contestat naturalizarea prin vidare a lui Saritov, dar acestea au fost înecate rapid de valul de cruci și sfinți invocați în sens pozitiv, gesturi al căror mesaj este unul foarte clar: la cât de săraci suntem și la câte medalii am reușit să adunăm la Rio, n-am avea o problemă reală nici măcar dacă ne-ar reprezenta Putin la judo și Recep Erdogan la Tir cu arcul. Cât timp aceștia flutură steagul românesc și nu li se flutură de el, mămăliga e în siguranță.

Dar nici măcar în condițiile în care pentru noi a luptat un cecen, oameni cu ADN greu de domesticit cunoscuți pentru faptul că taie porcii cu caninii, nu ne-a făcut să trăim concursul fără emoții. După ce l-a trecut strada spre Europa pe moldoveanul Nicolai Ceban, învingându-l relativ ușor în cel primul meci al categoriei, Saritov a dat în sferturi de americanul Kyle Snyder, un tip altetic care deși depășește un chintal, la fel ca ceilalți sportivi ai acestei probe, are o alură atletică și robustă care dacă nu l-ar fi ajutat să cânte la medalie la Jocurile Olimpice l-ar fi recomandat pentru o carieră de succes în pază și protecție. Saritov a fost învins fără drept de apel de Snyder, sportivul care de-acum e al nostru fiind manechin de antrenament pentru americanul care a trântit la pământ 10% dintr-o tonă de parcă se juca cu plastilină cu miros de lavandă.

În aceste condiții, Saritov nu mai avea decât șansa meciurilor de recalificare care puteau duce într-una dintre cele două partide pentru bronz, dar asta doar dacă Snyder reușea să se califice în finală. Paranteză pătrată: vă reamintesc faptul că regulamentul Luptelor e ceva mai complicat decât cel de la fotbal și de la table. Astfel, cei eliminați de viitorii finaliști în tururile pe care le traversează spre meciul pentru medalia de aur au șansa de se lupta între ei în dueluri de recalificare, iar câștigătorii acestor partide joacă la final în două meciuri pentru bronz cu cei care au pierdut semifinalele. Altfel spus, avem două medalii de bronz și două “finale mici”, pentru că învinșii din semifinale nu joacă între ei, ci contra celor veniți din recalificări.

Acum, că am lămurit motivul pentru care podiumul la Lupte are două medalii de bronz, aflați că americanul Snyder s-a calificat în finală după un meci absolut fabulos contra georgianului Elizbar Odikadze. Condus cu 4-0 încă din primele secunde (scor la care româno-ruso-cecenul Saritov ar fi fost deja timbrat și trimis acasă pe calea aerului), sportivul american a observat că nu-i poate mișca centrul de greutate adversarului și a apelat la strategia pensionarilor care adună tot ce prind cu speranța că vreodată le va folosi la ceva. Snyder a recuperat punct cu punct, prin procedee simple ca apa plată, egalându-l pe un georgian care după sprintul din startul partidei a avut probleme la cutia de viteze și a rămas blocat în marșarier. Americanul a terminat meciul învingător, 9-4, după o lecție de strategie fabuloasă pe care sportivul de 21 de ani a predat-o cu porțile deschise în arena de la Rio.

De altfel, Kyle a reușit să câștige la finalul zilei medalia de aur, învingându-l în marea finală cu 2-1 pe azerul Khetag Gaziunov după un meci care a semănat cu un soi de șah cu mușchi.

Revenim la Saritov, căruia vestea că intră în recalificări i-a turnat Red Bull direct pe centrii nervoși, astfel că puiul de dac de descendență orientală a intrat în adversari ca un camion în cârdul de gâște. Primul a fost cubanezul Javier Cortina, căruia Saritov i-a administrat un 8-1 care i-a stricat mecanismele psihosomatice. Apoi, în meciul pentru bronz, Saritov a dat de georgianul Odikadze, învins tactic mai devreme de americanul Snyder. Al nostru s-a pus însă de-a latul șoselei și a livrat o expoziție de forță și elan, transformând mărfarul cu metale grele din fața sa în epavă lovită de daună totală numai bună de transformat în mărunțiș acumulat kil cu kil la fier vechi. Saritov a câștigat 10-0 și l-a forțat astfel pe arbitru să oprească lupta și să-i acorde victoria prin superioritate tehnică, echivalentul eliminării prin knockout din box, dar fără numărătoare și pumni în plex.

România a câștigat astfel cea de-a cincea sa medalie la Rio într-un sport care la prima vedere pare brutal, dar care odată înțeles și privit este paradoxal de elegant în codurile sale de onoare pentru cei care-l practică. Nu mai facem apologia luptelor libere pe care am expus-o deja într-un articol anterior, dar apreciem faptul că o disciplină pe care o uităm în pod timp de patru ani reușește să ne ofere dramul de bucurie de care avem nevoie pentru a merge mai departe după o ediție a Jocurilor Olimpice seacă precum un bolovan care aterizează între incisivi. Și, evident, apreciem și faptul că rușii au început să ne trimită înapoi bucăți din Tezaur sub formă de medalii la Olimpiadă. Bine și-așa, până acum nu primeam de la ei decât doze de crivăț pe timp de iarnă.

Ceilalți doi români care au luat startul în ultima zi a Jocurilor Olimpice au terminat proba de maraton cu timpi onorabili, dar departe de câștigătorii care – așa cum spune tradiția – au venit din țări africane în care alergatul e principalul mijloc de transport în comun. Marius Ionescu a ajuns la final al 37-lea (2h 17m 27s), iar Nicolae Soare pe 127 (2h 31m 53s), cei doi reușind să treacă linia de finish la 9, respectiv 23 de minute în urma câștigătorului, kenyanul Eliud Kipchoge. Pe poziția secundă a venit etiopianul Feyisa Lilesa, care a oferit momentul emoționant al zilei după ce a trecut peste linia de final cu mâinile încrucișate deasupra capului, evocând un simbol al protestatarilor uciși de guvernul etiopian în regiunea Oromia. “Probabil că dacă mă voi întoarce în Etiopia voi fi ucis sau aruncat în închisoare pentru acest gest”, a spus Lilesa la final, susținând că se gândește serios să-și caute o altă țară adoptivă. Eu zic că, după ce l-am luat pe Saritov, n-ar fi rău să naturalizăm și argintul de la maraton.

A fost înmormântare cu artificii și confetti în finala turneului de baschet masculin, acolo unde naționala Statelor Unite a aruncat la coș Serbia într-o partidă care s-a jucat pe sens unic spre panoul vecinilor de peste Porțile de Fier. După ce în grupă s-au încrucișat într-unul dintre cele mai echilibrate meciuri de la Jocurile Olimpice, terminat 94-91 pentru americanii cărora le-au tremurat țurțurii până la finalul ecoului ultimului fluier, finala dintre cele două țări a fost o demonstrație de tranșare în HD. Americanii au pus lasoul pe taur și au oprit orice fel de ieșire în decor a acestuia, demonstrând că finala e singurul meci în care baschetbaliștii înecați în NBA până când respiră slam dunk-uri bagă într-a doua. A fost 96-66 la finalul celor patru sferturi ale meciului, însă dacă americanii păstrau spre final turația cu care au început partida, i-ar fi obligat pe cei din Federația Internațională de Baschet să modifice regulamentul și să introducă numărătoarea și knockout-ul ca metode de evitare a umilinței.

A fost ultimul meci pentru antrenorul echipei americane, “Coach K” Mike Krzyzewski lăsându-și tronul urmașilor după ce a reușit să adune 81 de victorii și o singură înfrângere (contra Greciei, în semifinalele Campionatului Mondial din 2006). Carmelo Anthony, căpitanul american, dezertează și el după ce a câștigat trei medalii olimpice de aur consecutive care puteau să fie probabil chiar și 20 la cum joacă SUA sub biciul său.

În finala masculină de la volei, Brazilia și-a luat revanșa în fața Italiei, împotriva căreia pierduse în grupe într-un moment în care gazdele erau în vrie ca un țânțar luat pe sus de uragan și riscau eliminarea prematură din competiție. Brazilienii s-au redresat atunci după ce au bătut Franța într-un meci profitabil mai ales pentru cardiologi și au ajuns în finală, unde ne-au demonstrat că termenul “răzbunare” are sensuri corecte în dicționarul țării gazdă. A fost 3-0 la seturi, însă meciul a fost mai strâns decât mandrina unei mașini de găurit de calitate: 25-22, 28-26, 26-24, iar Brazilia câștigă al treilea său titlu olimpic, ultimul fiind pus în ramă tot contra Italiei, la Atena 2004.

În sfârșit, finala de la handbal masculin s-a terminat cu un rezultat-surpriză. Danemarca a reușit să învingă Franța, echipă care câștigase ultimele două finale Olimpice, după o partidă jucată cu flacăra olimpică pe masă. A fost 28-26, iar danezii au început deja să proiecteze soclul statuii pe care i-o vor dedica portarului Niklas Landin, un tip de peste doi metri care le-a băgat francezilor rahat în brânză. Este primul Aur olimpic pentru Danemarca la masculin, iar francezii au intrat în grevă de supărare că au pierdut ambele finale la handbal după ce fetele fuseseră coborâte la sol cu o zi înainte de rachetele rusești.

Și s-a terminat. Ăsta a fost Rio, până aici am plătit. Încheiem urându-le zboruri line americanilor care cară după ei niște kilograme de metale în plus în avioanele cu care se întorc spre casă și felicitări britanicilor, care au dovedit că sunt independenți și nu au nevoie de Uniunea Europeană pentru a depăși China la medalii. Rușii au rămas la final cu 19 medalii de aur și 56 de medalii în total, sperând că testele antidoping ulterioare Olimpiadei nu le vor reteza din colecție, iar nemții au avut o a doua jumătate de Olimpiadă absolut fabuloasă. Dacă după ziua a șasea se aflau la egalitate de medalii cu România, au terminat Jocurile de la Rio pe locul al cincilea pe medalii, cu 17 de Aur, 10 de Argint și 15 de Bronz.

Nu uităm nici să-i strângem călduros mâna moldoveanului Sergiu Toma, care a concurat pentru Emiratele Arabe Unite la Rio și a reușit să le aducă șeicilor cea de-a doua medalie din istorie la Jocurile Olimpice: bronz la Judo la categoria 81 de kilograme. În speranța că știe să conducă mașini de peste un milion de euro, îi urăm o asigurare cât mai mică și drumuri fără evenimente la volan.

Cu 5 medalii adunate și cocoțați cu capul în jos pe locul 47 în clasamentul pe țări, nu ne rămâne decât să le sărutăm mâinile sportivilor care au reușit să urce pe podium în disciplinele lor, știind că dacă în locul lor luptau condițiile din țară nu meritam nici măcar să ne cazăm în Satul Olimpic de la Rio. Îi salutăm pe această ocazie pe vecinii maghiari (8 Aur, 3 Argint, 4 Bronz) și pe cei sârbi (2 Aur, 4 Argint, 2 Bronz), care ne-au dovedit că există sport și după gulaș și pljeskavica. Nu în ultimul rând, ne luăm libertatea de a-i saluta pe austrieci, care au prins un singur bronz, și ăla la navigație, argumentul perfect al faptului că Jocurile Olimpice de vară nu-s ca Jocurile Olimpice de iarnă. Aceeași situație și în cazul Portugaliei, care după ce au câștigat Europeanul la fotbal s-au relaxat și au luat un singur bronz la Rio, la Judo, într-un meci în care ne-au bătut-o pe Corina Căprioriu. Cu plăcere.

Mâine vedem ce-am pierdut pentru că n-am câștigat.

ROMÂNIA LA RIO: MEDALII ȘI MAȘINI

• AUR (1): Câte un Renault Kadjar Olimpic pentru fiecare medaliat din partea Renault România
  – Ana-Maria Popescu, Simona Pop, Simona Gherman, Loredana Dinu (Spadă feminin).
• ARGINT (1): Câte un Renault Captur Olimpic pentru fiecare medaliat din partea Renault România
  – Horia Tecău și Florin Mergea (Tenis dublu masculin).
• BRONZ (3): Câte un Renault Clio Olimpic pentru fiecare medaliat din partea Renault România
  – Gabriel Sâncrăian (Haltere 85 kg)
  – Laura Oprea, Andreea Boghian, Roxana Cogianu, Mădălina Bereș, Ioana Strungaru, Mihaela Petrilă, Adelina Cojocariu, Iuliana Popa, Daniela Druncea (Canotaj 8+1)
  – Albert Saritov (Lupte libere 97 kg)

Mircea Meșter

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.