Am folosit weekendul care tocmai se încheie pentru a recupera lucruri dragi mie. Am descoperit câteva resurse remarcabile care realizează o introspecție în sufletul fotbalului mondial. M-am îndrăgostit de poveștile neștiute (sau mai puțin știute la noi) din spatele fotbalului pe care credem că îl cunoaștem cu toții după ce, acum câteva luni, am citit cartea Eroi și jocuri populare, scrisă de Traian Radu Ungureanu. Am căutat ulterior să mă rup cât pot de ceea ce înseamnă fotbal românesc, unul mult mai slab decât ne place să ne gândim atât la scară istorică, cât și la scară valorică individuală. Ei bine, în căutările mele am dat de câteva lucruri frumoase pe care aș vrea să le împart cu toți cei care vor să înțeleagă de ce fotbalul este un fenomen. Iar dacă vreodată veți mai avea în față clasicul argument “Ăla-i sport? 22 de jucători care aleargă după o minge?”, rugați persoana respectivă să își rupă câteva ore din viață pentru a vedea, a citi și a înțelege fenomenul. Începem cu câteva elemente de bază.

• Cele mai frumoase 100 de momente din istoria fotbalului. Articol scris de The Football Pantheon, un blog pe care articolele apar de trei-patru ori pe an. Dar care îmi dovedește că scriitura de calitate nu ține cont de nimic altceva. Veți găsi acolo atât povești familiare, cum ar fi prestația fantastică a lui Duckadam la Sevilla, în 1986, cât și povești de care habar n-aveați că există. Cel mai bun exemplu e cea de la punctul 87, Brian Clough vs. Don Revie. Vă recomand cu mare căldură filmul The Damned United (aici e trailerul), care explică unul dintre cele mai interesante episoade din istoria lui Leeds United. Așa cum v-am spus, povești necunoscute care colorează fenomenul și te fac să înțelegi de unde vine iubirea atâtor oameni pentru acest sport.
• Cei mai buni 100 de jucători din istoria fotbalului. Același The Football Pantheon. Un top interesant fie și pentru că jumătate din el e alcătuit din nume foarte puțin cunoscute la noi (presa de sport preferă să scoată în față povești actuale cu sâni în locul poveștilor de legendă cu istorie) și pentru că între numele care lipsesc se numără Cristiano Ronaldo, Socrates sau Raul.
• Documentarele Football’s Greatest. Adunate cu sârg de unul dintre utilizatorii Youtube pe un canal separat. Difuzate original în Marea Britanie de Sky Sports, seria de documentare vă va pune față în față cu jucători de care ați auzit, dar cărora nu ați apucat să le conștientizați influența. Veți înțelege de ce România mai are mult pentru a aspira la performanțele Ungariei și de ce vreun jucător dintr-ai noștri nu se ridică nici pe departe la nivelul lui Ferenc Puskas, un fenomen pe vremea în care “fenomen” nu era o metaforă. Vă recomand și documentarele despre Maradona, omul care a făcut napoletanii să țină cu Argentina la meciul dintre Argentina și Italia desfășurat pe stadionul San Paolo la Mondialul din 1990 și despre drumul lui Mourinho de la jucător ratat la unul dintre cei mai mari antrenori din lume.
• Cele mai mari cinci inovații tactice din istoria fotbalului. Revin la un blog adevărat de fotbal pentru un articol pe cât de scurt, pe atât de cuprinzător. Veți afla cum au evoluat tactic marile echipe, ce înseamnă Catenaccio și de ce sistemul defensiv a fost eficient ani buni și, la final, de ce Barcelona ultimilor ani îi datorează mai mult lui Cruyff decât cred cei care au făcut ochi alaltăieri în fotbal.
• Tiki-taka. Pentru că avem un talent aproape de speriat în ceea ce privește trivializarea unor termeni serioși (de la “revoluție” la “valoare”, trecând prin “tiki-taka”), ultima recomandare e un clip. Dacă veți auzi personaje autohtone aducând aminte de tiki-taka în registru complet străin, amintiți-vă de ceea ce vedeți în clipul de mai jos. Și nu, nu e Barcelona. Pentru că tiki-taka nu e o invenție din anul 2010, ci un fenomen care a apărut în fotbal în anii ’80, odată cu era Cruyff. Până când vom vedea o formație românească realizând acest joc de pase în acest ritm cu orice echipă, fie ea și din eșalonul 5 al Europei, ar fi sănătos, respectuos și civilizat să ne abținem de la trivializări

Mircea Meșter

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.