Călin, zile din poveste

Da’ bună ziua tuturor și bine v-am regăsit în lumea tenisului cu prosopul ținut în gard și încălzirea făcută între stejarii din Parcul Herăstrău.

Am lăsat în parcare tenisul cu premii în milioane de euro și de hateri și, vreme de un weekend, ne-am plimbat ochii după boboci pe „Centralul” de la Red Bull Next Gen Open. Care e central pentru simplul fapt că e singurul teren pe care s-au jucat meciurile. Nici nu e nevoie de mai mult atunci când în turneu intră 8 oameni și când îți dai seama că aici chiar vezi toate partidele, nu ca la obositele alea de Grand Slam-uri, unde alergi între terenuri ca dromaderul după apă.

După cum spun izvoarele istorice reale, cei mai viteji dintre traci și cei mai tenismeni dintre dacii U21 și-au dat teza la materia „Zborul rachetelor sol-aer-stratosferă-prima sută ATP”. Evident, e o materie care la noi nu se prea face cu susținere din partea Statului, pentru că nea Stat se pregătește în prezent pentru contractele de deszăpezire plătite în iulie, reziliate în noiembrie, făcute în regim de urgență în decembrie și plătite triplu tot restul anului. Prioritățile sunt diverse, complexe și mereu coerente, ca de obicei.

Ne uităm deci la puștii ăștia și, neavând cum să le organizăm noi turnee de pe care să înfulece puncte ATP, măcar să îi aplaudăm când rostesc primul „C’mon”, să îi încurajăm când merg de-a bușilea ca să primească un trofeu pentru care au stat pe teren trei meciuri în două zile și, în general, să nu îi trezim când îi vedem că visează la finale, la Grand Slam-uri și la comentarii răutăcioase primite după ce-au căzut de pe locul 1 ATP pentru prima dată în doi ani.

Să îi lăsăm în lumea lor, cu două antrenamente pe zi, să îi lăsăm să se tăvălească prin zgură cât le e junioratul de lung și să citim cronici pe-aici până când, într-o zi, noi o să scriem și voi o să citiți despre un prim Manderer între Federer și Călin Manda, flăcăul care toată ziua de duminică a săpat cu sârg în tenisul adversarilor până a dat de trofeu.

Dar să o luăm cronologic, așa cum am învățat din cărțile cronicarului Grigore Ureche. Începem catastifele cu semifinalele, meciuri care au deschis ziua de duminică la Red Bull Next Gen Open.

Cezar Crețu – Dan Tomescu: 4-3(1), 4-2

Pe la ora la care vremea de afară încă îți dădea voie să respiri și să te feliciți că ai dat viața de sportiv pentru programul de opt ore cu weekend liber, Crețu și Tomescu și-au tras șosetele groase fără de care nu reziști la cele 30 de grade de afară, au scos de la congelator rachetele și s-au dedat la pași adăugați către finala Red Bull Next Gen Open România.  

La 17 ani, Crețu are totuși drept de semnătură în actele pentru zile libere. Drept pe care vă reamintim că și l-a folosit chiar sâmbătă, pe ficații favoritului 1 al turneului, seniorul Vlad Dancu. Cezar a jucat primul, a fost băiat harnic, iar în semifinala cu Dan Tomescu a cântat lecția cum citesc polițiștii din filme drepturile tâlharilor. Tot despre drepturi a fost și semifinala, pe care Tomiță a început-o cu o scurtă. Din păcate pentru el, următoarea scurtă a fost chiar partida în sine, terminată cu 2-0 la seturi.

Am asistat la un soi de echilibru până când s-a ajuns în tiebreak-ul primului set. Aici a început Tomescu să înțeleagă nevoile reale ale faunei temperat continentale de tranziție, oferindu-le cu generozitate veverițele din parc mingi cu care să-și izoleze scorburile din vârful copacilor. Crețu a ținut ritmul conform ceasului planetar din Bucegi (Vacheron Constantin a fost de fapt porecla lui Burebista la facultatea de horticultură) și a arătat ora exactă și în setul doi, când a făcut break, apoi a luat primul game alb al competiției. S-a făcut un 3-0 care pentru ăștia mici, care au jucat seturi până la 4, e un fel de 5-0 al oamenilor mari.

Ca să nu iasă din teren înainte să iasă enoriașii de la slujba de duminică, Tomescu a împins scorul la 3-2, ajutat și de niște momente de analiză filozofică a lui Crețu, care a decis să vadă câte duble greșeli încap într-un game al unui set scurt, plantând două bucăți la rădăcina fileului. Dar n-a mai durat mult până când același Cezar Crețu a luat sapa și a trotilat speranțele de revenire ce începeau să încolțească prin zgura din Herăstrău.

Aveam deci un finalist, urma a doua extragere.

Călin Manda – Radu Papoe: 4-1, 4-0

Călin Manda, ultimul cap serie rămas între ramele tabloului și-a început ziua de muncă de la 0-1 cu mezinul Radu Papoe. Dacă te uiți din anumite unghiuri la el, Călin aduce puțin cu Fulger McQueen din Cars. Asta dacă Fulger ar fi fost o mașină pe care s-a pus motor de tanc și tun cu magazie de mingi de tenis. După ce a prins pe țeavă combustibil de-ăla de calitate superioară neîndoit cu zeamă de varză, Manda s-a pus pe servit știuleți pe care Radu i-a adunat direct despănușați în propriul ficat.

Au urmat opt game-uri consecutive luate de Manda. Un muzeu de servicii-ștachie nereturnate și de servicii returnate doar ca să le îmbrace fratele Călin în mingi direct câștigătoare. Cam atât a fost semifinala a doua, un meci care mai avea o idee și o lua spre cuantică, terminându-se înainte de a începe.

Marea finală: Călin Manda – Cezar Crețu: 4-0, 4-1

Deși a început la 4 ore după semifinală, a fost doar o continuare filozofică, plină de accente marțiale art-nouveau a semifinalei. Pentru că Cezar Crețu n-a făcut decât să continue procesul de fuziune a rachetei cu mitraliera și să ducă mai departe în termeni crunți filetarea începută pe spatele lui Papoe. Când vezi lacrimi pe mingea trimisă cu 219 km/h de racheta lui Manda, un tip care de-abia a adunat 20 de ani, poți constata că tenisul poate fi și simplu, nu-i musai să înveți să pasezi mingea peste fileu până când își varsă stomacul pe spectatori.

Apropo de asta, să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului: Cezar Crețu a fost jucătorul din turneu cu cel mai variat joc. Omul și-a plimbat adversarii prin toate loviturile inventate de om, i-a trimis să vadă fiecare centimetru pătrat din teren și le-a tăiat inclusiv bilete pentru scurte excursii de recunoaștere pe lângă gardurile terenului. Viitorul sună bine când Cezar nimerește sweet spot-ul.

Doar că Cezar s-a întâlnit astăzi cu Brutus. Călin Manda și-a adus la Herăstrău tot manualul de utilizare a tenisului, adunând la un moment dat 15 game-uri consecutive câștigate în ultimele două meciuri. Manda s-a sprijinit pe propriul serviciu ca economia românească de supermarket-uri, a înmuiat mingile în oala cu kick pentru a fi sigur că ajung toate în al nouălea cer la propriu, iar finala s-a terminat în vreo 30 de minute, cu trofeul și calificarea în faza finală de la Milano curgând abrupt și violent în brațele sale.

Scurte, dar cuprinzătoare, meciurile jucate conform regulamentului Red Bull au reprezentat cam ce înseamnă un blat bun într-o pizza perfectă. Rapide, cu subiect și predicat clare, fără plating inutil de game-uri infinite. Cât despre Călin Manda, omul nostru își împachetează tunul și-l duce la Milano, unde îl așteaptă premii totale în valoare de 20.000 de dolari la turneul internațional Red Bull Next Gen Open.

Stați liniștiți, nu scăpați: îl vom însoți pe Călin în noiembrie în Italia ca să vedem dacă bastârcile strămoșești au șanse în fața metaforei italiene, a roboților olandezi, a titirezului japonez și a poeziei spaniole. Vă vom aduce la scară poveștile de acolo, mai ales că în turneul de la Milano vom trece din nou textele prin eternul filtru local care umflă tărâța în publicul iubitor de orice sport. Pentru că ce poate fi mai frumos și mai ofertant decât unul de-al nostru care-i ia la buzdugane pe vajnicii reprezentanții țărilor în care autostrada nu e un vis, ci crunta și implacabila realitate?

Așadar, al nostru pleacă cu prima șansă în lista de favoriți în special pentru că e omul nostru. Îl așteptăm înapoi cu wildcard la Roland-Garros, un titlu ATP la alegere, trei magneți cu Maldini și un transfer la AC Milan sau Inter, la alegere. Ba chiar îl și luăm la întrebări în curând într-un Meșterviu, ca să aflăm care-i povestea lui în viețile noastre.

Deci nu ne plictisim, mulțumim de întrebare.

Foto: Mihai Ștețcu / Red Bull Content Pool