Ați intrat aici de cum ați simțit miros de cronică dementă, este? Nici n-a trecut bine săptămâna de când s-au ascuns haterii prin văgăuni (ducă-se!), și ne-am dat brusc seama că igienizarea halepiană a adus un aer atât de curat și de parfumat în jur, încât e păcat să nu dăm la pedale în continuare în atmosfera asta de băi termale și spa meditativ. Așa că, în timp ce toată lumea face treaba ușoară – adică stă cu ochii fie pe turneul de la Arenele BNR, fie pe Instagram-ul Cibulkovei – am zis să ieșim puțin din bulă și ne ocupăm de lucrurile mai complicate. Cum ar fi cronicile unui turneu de juniori.
Pentru că știi cum e: la Wimbledon e ușor, moșule, când toată lumea stă geană pe televizoare, își relaxează pupilele în verdele ăla brotac de la englezi și te corectează rapid când ai greșit scorul din setul al patrulea al meciului dintre Ebden și Schwartzman. Dar ia să vă vedem, specialiștilor, când o să scriem sâmbătă despre meciul dintre Radu Papoe și Ștefan Paloși. Aici se va vedea iubirea adevărată: când în tribune sunt Hângănuț și Meșter mâncând covrigi de Buzău, nu ducesa de Cambridge și soțul înfulecând căpșuni pure genetic. Aici vom vedea cine stă atârnat de gardurile de la Herăstrău, visând la momentul în care băieții ăștia, toți sub 21 de ani, își vor aduce aminte cu plăcere cum au avut susținere în tribune și în 2019, când au jucat la umbra plopilor, nu doar când i-a aplaudat Chatrier-ul la finala din 2026.
E amuzant și suntem cam optimiști, nu? Bineînțeles ca suntem. De parcă acum doi ani avea careva dintre noi vreo speranță că vreun trimis al nației pune mâna barem pe o finală la Wimbledon. Dar nu spera și nu ai teamă, cum zicea Arnold Schwarzenegger: cu atâta tenis vârât în ADN-ul țării și cu atâtea tone de încredere aruncate prin cotloanele turneelor mari, astăzi suntem fericiți să vă anunțăm că putem spera la absolut orice. Cum ar fi dacă peste niște ani te vei întoarce la acest text și vei da din țeastă ca un câine lipit pe bordul unui Cielo, spunând spășit “Bă Meștere, iar nu te-am ascultat când a trebuit, că acum eram miliardar”? Not bad, no?
Pentru că ăsta e adevărul profețit de Burebista, când stătea pe balconul cetății Sarmizegetusa și izola cu bandă cablurile de internet din tabloul energetic al Pământului: „Veni-va ziua în care cei mai viteji dintre traci nu vor fi terminat stația cârtițoiului cu motor din Drumeagul Taberei, dar or avea rachete ce vor culca iarba celor ce se dreg cu ceai, vor ridica praful peste croasantele neamului protestatar și vor trecele apele cele mari ca să-nflorească pe ogoare de beton de la Est și de la Vest de Grădina Maicii Domnului”.
Iată că trăim vremurile prezise și nu ne mai satură tablourile WTA (și ATP, să trăiești, Mariusică și noroc, Horică!) de tenis. Dar de data asta am lăsat spumantul la rece, am pus degetul pe hartă, am deschis mailul, am primit cu brațele deschise ca la reverul cu o mână invitația de a vorbi despre cel mai tare turneu de juniori de pe la noi, am desfăcut o doză de Red Bull ca să ne revenim după cele două săptămâni de Wimbledon și am aterizat în bârlogul experimental al turneului Red Bull Next Gen Open, faza românească.
În weekend-ul 20-21 iulie în București, la ATH Herăstrău.
Se începe de sâmbătă, când elitiștii de la Wimbledon încă mai numără banii de la spectatori. Duminică se pornește din nou casetofonul la ora 11 dimineața pentru că încep semifinalele, după care duminică după-amiază vedem finala din care scapă un singur vlăjgan. Pe care – fiți pe fază, că trece informația ca Maglev-ul – mi ți-l trimitem în noiembrie la faza finală internațională a turneului Red Bull Next Gen Open.
Se întâmplă la Milano, pe hard indoor, unde mai vin câștigătorii din 5 țări ca să-și tocească rachetele pentru premiile totale care ajung la 20.000 de dolari. Dar cea mai tare chestie e că turneul celor de la Red Bull e ca formația care deschide concertele mari: nu-i neapărat de bani, ci de faptul că poți da din racordaj înaintea greilor care urmează după tine. În cazul juniorului nostru care se va califica la finala de la Milano, vă anunțăm că omul va respira același aer cu jucătorii din generația Next Gen din ATP, pentru că “Turneul Campionișorilor” va avea loc tot atunci, tot acolo.
Acu’ știm și noi că nu-i tocmai un moment excelent pentru tineri și copii în tenisul masculin, pentru că finaliștii de la Slam-uri ascund mingile între riduri și adună împreună vreo 500 de ani de carieră, fiind mai bătrâni decât Canada. Dar măcar de la juniori să ne așteptăm să se răstoarne oala cu mămăligă, dacă d-alde Zverev, Tsitsi și Thiem cam cară apă cu furca de ceva vreme.
Un altfel de tenis: fără neț, Hawkeye automat care înlocuiește arbitrii de linie, seturi până la 4 și comunicare prin căști cu antrenorul
Opt tenismeni români sub 21 de ani au fost selectați de către organizatori în baza performanțelor sportive acumulate în ultimul an, dar și – cel mai probabil – în baza capacității de a ține capul sus într-un meci cu Kyrgios sau Monfils. Și asta nu pentru că Kyrgios sau Monfils ar fi făcut istorie în tenis până acum, ci pentru că suntem convinși că ar iubi tenisul cu regulamentul nebun pe care-l vom vedea la Red Bull Next Gen Open.
Regulament în care tenisul clasic este încuiat în debara cu cifru, iar publicul își primește în sfârșit dreptul de a le da indicații celor din teren. Cu voce tare, când vrei, poți face galerie ca la fotbal și-i poți explica în sfârșit jucătorului cum tu ai fi pus voleul ăla pe tușă, nu-n plopii de pe margine. Deci, dacă partea de on-court Coaching antrenor-jucător se face prin intermediul unui unui headset special, treaba cu sfaturile și criticile se va afla și în datoria publicului. Nu știm încă dacă și jucătorii au dreptul de a le răspunde spectatorilor fără să ia avertismente, dar vom afla sâmbătă împreună care-i situația pe teren la primul “Nene, vezi că ți-au pus ăștia racordajul invers!”
Iar lista de reguli inedite de-abia începe. Ca să nu se ajungă la cazuri în care se oferă azil politic spectatorilor rămași în tribune la o partidă de 5 ore (legenda spune că Roger și Nole ar fi jucat și azi finala aia dacă nu puneau ăștia tiebreak la 12-12), meciurile de la Red Bull Next Gen Open se joacă în formula două din trei seturi, unde “set” înseamnă un set până la 4, cu tiebreak normal când se ajunge la 3-3. Practic, copiii vor băga aproximativ juma’ de set, ca să simplificăm explicația. Suntem convinși că Simonei i-ar fi plăcut mult regula asta, pentru că ar fi bătut-o pe Serena în vreo 15 minute cu tot cu încălzire și tragere la sorți. Ar fi durat mai mult drumul ăla pe coridoare.
La București se joacă pe zgură, iar la faza finală de la Milano pe hard. Nici aici, nici acolo nu vor exista arbitri de linie. Dacă la noi va fi un arbitru-cerber care va analiza fiecare minge controversată, la Milano vom simți pe viu că juniorii ăștia s-au născut cu tehnologia în mufarină și au trecut la nivelul următor: Hawkeye care funcționează live și care va urla automat de fiecare dată când mingea e afară. Din fericire, roboții doar arbitrează, nu joacă și tenis. Mă rog, sperăm că Nole e liniștit și fericit și că și-a suflat de praf ventilatorul între timp.
Una-alta și despre jucători. Încă nu i-am văzut la treabă, deci despre cât de dereglat le e backhand-ul rămâne să vorbim la cronicile celor două zile. Mai piano, așa, că-s copii și nu vrem să le descentrăm moralul din prima, chit că știm că ne citesc cronicile și știu foarte bine ce ne poate capul. Dar știm și că-s enervant de tineri cu toții – au între 16 și 20 de ani, chiar dacă sunt munciți prin turnee de juniori și turnee locale. Până la urmă, înainte să umpli stadioane și să mobilizezi hienele care te iau la scatoalce pe internet în momentele în care te lași pe tânjeală și câștigi Slam-urile abia pe la 26 de ani, trebuie să îți iei tu mingile de sub fileu, să îți cari tu geanta și să mai joci și câte două-trei meciuri într-o zi.
Și dacă vă întrebați cine sunt băieții care prind aripi din energizant și încalecă racheta ignorând regulile de circulație în tenis, aflați că vom avea parte de show cu 8 dintre cei mai talentați puști din tenisul românesc de astăzi.
Cei de la Red Bull au făcut deja prezentările pe larg, cu tot cu mini-interviuri în care fiecare jucător spune că-și dorește să joace fie cu Nadal, fie cu Djokovic, fie cu Federer. Cu excepția lui Matei Georgescu, un tip de 18 ani care spune cu mâna pe inimă că meciul lui de vis e cu Nishikori la US Open. E tânăr, sunt încă neclare motivele, dar vă ținem la curent cu desfășurarea situației, pentru că lucrurile nu au voie să rămână așa. Până una-alta, ei sunt geolgăii cu care ne vom vedea sâmbătă la vâsle:
Cezar Crețu – 18 de ani
191 cm, 86 kg, dreptaci, rever cu două mâini.
Locul 5 în clasamentul național de Juniori 18 ani.
Vlad Dancu – 20 de ani
194 cm, 79 kg, dreptaci, rever cu două mâini.
Locul 6 în clasamentul național de Seniori.
Matei Georgescu – 18 ani
185 cm, 75 kg, dreptaci, rever cu două mâini.
Locul 9 în clasamentul național de Juniori 18 ani.
Dan Tomescu – 20 de ani
185 cm, 80 kg, dreptaci, rever cu două mâini.
Locul 11 în clasamentul național de Seniori.
Ștefan Paloși – 19 ani
180 cm, 88 kg, dreptaci, rever cu o mână.
Locul 22 în clasamentul național de Seniori.
Radu Papoe – 16 ani
183 cm, 64 kg, dreptaci, rever cu două mâini.
Locul 6 în clasamentul național de Juniori 18 ani.
Sebastian Gima – 17 ani
183 cm, 75 kg, stângaci, rever cu două mâini.
Locul 4 în clasamentul național de Juniori 18 ani.
Călin Manda – 20 de ani
186 cm, 80 kg, dreptaci, rever cu două mâini
Locul 10 în clasamentul național de Seniori.
Acestea fiind zugrăvite cu lavabilă de calitate, să ne vedem cu bine la Herăstrău. Sâmbătă la ora 11 începe proba de tir cu racordajul. Dacă sunteți acolo, dați un semn și vă pasăm pe nevăzute un Red Bull ca să faceți față zilei însorite care se anunță la București. Dacă nu sunteți acolo, așteptați cronica. O să analizăm milimetric fiecare gest al noii generații, ca să știm dacă din zgura de la București se naște noul Federer, Nadal, Djokovic sau, Doamne ferește, Benoit Paire.
De basculat sâmbătă, 21 iulie, la ATH Herăstrău:
Ora 11: Vlad Dancu – Cezar Crețu
apoi Matei Georgescu – Dan Tomescu
apoi Radu Papoe – Ștefan Paloși
apoi Sebastian Gima – Călin Manda
Foto: Mihai Ștețcu / Red Bull Content Pool
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
