Mult a fost, puțin a mai Ramos

În loc să scriem despre Parma romena după isprava din weekend a flăcăilor Man și Mihăilă, pompăm metafore în spinările entităților bombastice din Ligă. Meștere, fă ceva! Mai ales că aseară, preț de 90 de minute, am încercat în van să asamblez o selecționată de jucători dispensabili de la cele două formații bătute și abandonate în decorul competiției. Atalanta măcar joacă în echipamentul lui Inter Milano, următoarea campioană a Italiei, însă Mönchengladbach, după opt meciuri la rând fără victorie, dintre care șapte sunt cafturi, pare să dezvolte sindromul Stockholm. I-a aplicat City o nouă vânătaie, dar biata echipă din Renania de Nord-Westfalia, captivă emoțional, e mândră de treaba asta. Pariez că în finală fix cu cetățenii va simpatiza. Nu va fi și Realul în meciul de la Istanbul. Cu Ramos pe teren cât a fost nevoie, fosta campioană măcar s-a scuturat de neajunsul ultimelor două sezoane, când nu pupa decât maximum optimi.

Cronicile meciurilor din UEFA Champions League sunt susținute de cititori. Intri în rândul susținătorilor cu un abonament lunar, primești texte suplimentare și poți citi toate cronicile pe Patreon.

Real Madrid – Atalanta 3-1

Istoria mi-a scris cronica de față, n-am absolut niciun merit. Pe 16 martie 1521, navigatorul portughez Fernando Magellan ajungea în premieră în Insulele Filipine. Neveste-sii îi spusese că merge la un soi de Survivor al epocii, nu bănuia că viața va călca atât de dramatic în picioare reality-show-ul. “Tu sigur ai pe alta, de asta mă lași singură, nenorocitule!”, i-a strigat doamna Magellan înainte ca marinarul iberic să urce cu sufletul chircit pe vas. Nici lui nu-i era bine. Calculul e simplu: bărbatul în floarea vârstei – căci avea doar 40 de ani – începea călătoria în februarie, luna iubirii și în Evul Mediu, nu numai astăzi, emancipaților! Îl mai chema și Fernando, nume care apriori stoarce lacrimi.

Tot pe 16 martie, dar în 2021, adică la 500 de ani distanță, flota unui club mic din Italia se fudulea pentru prima dată la Madrid ca să joace un fotbal recunoscut de UEFA. Băieți simpatici. Cu un an înainte se rătăciseră prin golful sferturilor de finală și se credeau exploratori. De data asta n-au fost în stare nici măcar să reziste în picioare pe punte: la primul vânt, au fost aruncați în apă. Și în ce au mai consumat, de bucurie, după meci Ramos și Benzema, paza de coastă a Realului. L-aș fi luat în calcul și pe ăla micu’, Vinicius, până la urmă și-a dat tot interesul să scufunde corabia bergamască. Totuși, mi se pare că nu duce prea mult pe linie extrasportivă. Când lipește recipientul de gură, îi tremură genunchii.

Magellan traversa mări și oceane deoarece nu-i plăceau serialele și nici nu apăruse Măruță. Făcea comerț și era într-o continuă căutare de mirodenii. În schimb, Atalanta a călătorit mai mult din snobism în capitala Spaniei. Și poate pentru parfumurile din duty-free, partenerele de viață au așteptări la întoarcere. De fapt, e mult mai simplu să dai vina pe magazinele din aeroport pentru primele două goluri de marți seară, pentru că orice altă explicație e perisabilă. Portarul Sportiello, încălțat cu pantofi de nuntă, a degajat ca paznicul de la intrarea în curtea școlii în abdomenul lui Modric, iar croatul n-a gustat gluma. A avansat până în zona periculoasă a careului mic, i-a pasat în stânga lui Benzema și francezul, alt ciudat, a dublat avantajul general al Realului. În tur fusese 1-0, deși Zidane încropise copios. Turnase lapte în ciorbă și, neașteptat, scăpa de indigestie.

Ca să fie mai aproape de fazele superioare, acolo unde îi stă bine clubului cu cele mai multe trofee de Liga Campionilor, 13 trufașe, echipa lui Zizou mai avea nevoie de măcar un gol. Și a bătut iarăși uraganul prin imaginația italienilor. Ilicic a bubuit o minge înapoi, Vinicius n-a obiectat și a fost prins la închiderea ușilor de intrare în careu. 11 metri și căpitanul Sergio Ramos, absent în tur, a transformat având tensiunea 12 cu 8. Bine, 13 cu 8, adică echilibrat. Omul își completa opera după două intervenții la milimetru în prima repriză, situații-cheie care ar fi putut afecta preludiul acestui text. Altfel, a îmbătrânit și Sergio, are barba navigatorului, însă e mai înțelept. Îl vezi doar când trebuie, la masă vorbește numai atunci când îi lipsesc sarea și tacâmurile.

Merita și Vinicius un gol, însă a ieșit repede, după Ramos. Seniorul avea nevoie de cumpărături rapide, o vreme i le va face junele brazilian. A marcat, în schimb, Asensio, din pasa lui Lucas, care râșnise de zor pentru o centrare la care Benzema a lovit de două ori balonul cu capul. Mai întâi l-a blocat goalkeeperul, apoi bara. Dacă i-ar fi ieșit dubla, ar fi venit primul la declarații pentru a spune că nu mai e nevoie de Cristiano Ronaldo pe Bernabeu. Mă rog, pe Alfredo di Stéfano, un soi de Berceni castilian, unde s-a desfășurat partida. Haios este că punctase și Atalanta, cu un minut înainte, pentru 3-1. Muriel a lovit spectaculos aproape de vinclu și a fost schimbat în fugă, ca la handbal. Cine știe, poate stricase niște bilete.

Marele absent al madrilenilor, Hazard, a devenit inutil cu o seară înainte de meci. E bibeloul-kitsch din epoca modernă a Realului, însă cine i-a văzut contractul semnat cu gruparea madrilenă? Poate așa o scrie acolo, în documente, ca tipul să stea mai mult bolnăvior, să facă grătare, să asiste la păcănele și, peste ani, să le spună nepoților, depozitați la umbra burdihanului său, că a jucat la echipa antrenată de Zidane. Când te numești Eden Hazard, adică Paradis la Ghici, mai puțin contează că ești trecut cu stiloul de lux în cartea de imobil a infirmeriei. Dacă ne ajută Cerul și mai rămâne Cortacero câțiva ani la Dinamo – așa, de la distanță, ca-n pandemie, dar e proprietar – l-am putea vedea pe starul cu nume de gambler prin Ștefan cel Mare. La piscină, cu Magaye Gueye, atunci antrenor secund, și c-o nepoată d-ale lui Laurette.

Ah, sorry, se dorea o cronică pentru elite.

Manchester City – Borussia Mönchengladbach 2-0

Schema e clară. Dacă pentru Real mai e puțin până la eliminare, cetățenii care muncesc și își plătesc impozitele după regulile lui Guardiola se duc cu viteză spre finală. Și spre distincția care le lipsește. Bayern, acest ANAF al întrecerii, e formația care le poate confisca acest vis. Nu și Mönchengladbach, căreia i se spune Borussia doar pentru încurajare. Dacă aș conduce gruparea din Dortmund, i-aș cere suratei Gladbach taxă de protecție și aș trăi liniștit până în minutele de prelungire ale vieții. Pe Puskás Aréna, din Budapesta, unde s-a disputat și returul acestei optimi de finală, nemții lui Marco Rose, dezorientați rău, s-au mulțumit că n-au luat goluri în exces. Săracii își uitaseră oala pe foc acasă și n-au nici detector de fum: s-au fript cu bătăile, au opt în ultimele nouă jocuri și perseverează.

În capitala Ungariei încă mirosea a gulaș festiv, de pe 15 martie, de la ziua națională, poate și din acest motiv portarul n-a adulmecat torpila lui De Bruyne, din primul sfert de oră. Folosit ca 9 fals, belgianul a fost de nota 10: a dat tehnic și a lovit și bara de sus înainte ca mingea să intre în plasă. A doua realizare a britanicilor a fost la fel de estetică: un contraatac gestionat de Foden – are 20 de ani, probabil că și în Liga Campionilor a fost introdusă regula lui Andrei Vochin – s-a încheiat printr-o pasă de maestru la Gündogan, care i-a aplicat un salut de complezență lui Sommer. A făcut și el ce-a putut, bine că știe germană! Apoi, ai lui Pep s-au pus pe tiki-taka, șmecheria aia vintage care le va aduce strachina cu urechi în finala de pe 29 mai.

Dacă nu, acest fake news va trebui aspru sancționat.

Cronicile meciurilor din UEFA Champions League sunt susținute de cititori. Intri în rândul susținătorilor cu un abonament lunar, primești texte suplimentare și poți citi toate cronicile pe Patreon.