Mergea o pauză după ziua de ieri, că tare ne-am mai ostenit. E complicat să accepți altceva decât un veșnic spectacol al perfecțiunii după ce ziua îți începe cu Sori jucând Petra, Hârtie, Foarfece, iar Simo își înlemnește adversara revenind de la 2-5 în decisiv.
Cert e că vă înțeleg și pot accepta că nevoia de absolut și gustul pentru complet vă mai pot fi alinate numai recitind cronica de ieri. Tocmai de aceea am rămas pe cal și am continuat și în tura de astăzi de la Australian Open. Când ai noștri sunt grupați în câte o zi, în a doua ne dregem cu niște meciuri de dublu și stăm relaxați să vedem cine mai intră în ciurul lui Nadal, Nole sau Fed. Mă rog, “Fed”. Așa e viața de român și astea sunt momentele în care ne putem uita de sus la olandez și avem tot dreptul să facem mișto de toate spitalele lor. De câte patru ori pe an, măcar în prima săptămână a oricărui Grand Slam, noi avem măcar câteva cuplaje de astea de beție-revenire.
Așa că astăzi ne ocupăm de filozofie în cuvinte trăznite. Să rămâne slove mândre înscrise pe zidurile internetului, că astăzi am primit de la Caroline Wozniacki invitație la baby shower. Și ca să nu stăm numai cu merinde pe bază de biscuiței și mere pisate, pe masa cronicii am mai pregătit bâză italienească, melodramă de la fosta campioană Kenin și un nou episod din nesfârșita poveste de dragoste pe care Nadal o are cu risipirea viselor imaginate de tinerele vlăstare ale circuitului ATP. Să-i dăm înainte, că astăzi a plouat și ăsta e semn de belșug lingvistic.
Cronicile de la Australian Open îți sunt oferite de:
Rafael Nadal – Michael Mmoh: 6-1, 6-4, 6-2
Trebuie să avem o discuție serioasă despre momentul în care se află astăzi sportul profesionist. Cred că e cea mai bună perioadă a sportului și mai cred că de ceva timp a încetat să mai fie vorba doar despre talent. Avem azi tehnologie pe care dacă o punem pe oasele și mușchii ălora care au nevoie, nu mai contează dacă micuțul a luat de pe tavă mingea de fotbal sau fetița cu codițe a înșfăcat acul de cusut, iar apoi a vrut la scrimă.
Și ca să ne fie bine, cu niște educație și cumpătare turnată cu polonicul între urechi, tehnologia îi poate ajuta pe unii ca Nadal, Tom Brady, Serena Williams sau LeBron James să joace de la vârsta la care noi alergăm după suzetă până la vârsta la care tot noi îl alergăm pe poștaș după pensie.
Altfel, Nadal a intrat în meciul ăsta cu experți în tenis care ridicau problema durerilor la spate pe care spaniolul le are. Cu ocazia asta am rămas surprins să aflu că Nadal își aduce spatele la meciuri în prima săptămână de Grand Slam. El se află constant în situația de a putea menaja anumite părți ale corpului în meciurile cu jucătorii care sunt în Top 5 doar la ei pe stradă, nu și în clasamentul ATP. Și o face constant. De exemplu, am putut remarca faptul că, pentru meciul cu Mmoh, Nadal nu și-a adus cu el podoaba capilară. Dar poate ăsta e un semn bun pentru viitor: când într-un final va cheli complet, rutina de dinainte de serviciu are șanse să se reducă cu cel puțin 3 secunde, pentru că ies din schemă lațele oricum imaginare date după urechi.
Mi-a plăcut cum Michael Mmoh a câștigat primul game al fiecărui set, după care s-a așezat tacticos și tăcut în teren și a început să noteze. Rafa l-a trecut prin toată materia, i-a arătat în fugă cum se caută unghiul drept în interiorul unui arc de cerc pe care îl desenezi cu forehand-ul și acum mai rămâne doar să îl verificăm pe american cu privire la intențiile e care le are. Fizic deține, iar echipele din NBA încât mai pot semna contracte cu jucători. Au și ăia Nadalii lor, dar există șanse să te poți ascunde de ei.
Foto: Dean Lewins / IMAGO
Stefanos Tsitsipas – Thanasi Kokkinakis: 6-7, 6-4, 6-1, 6-7, 6-4
V-a întrebat Meșter ceva. Ați răspuns? Eu nu am nimic cu Fănel și apreciez efortul pe care îl face în încercarea de a-mi fi pe plac. Lovește reverul cu o mână și pare un băiat care îți va aduce o bere când îl rogi, deși tocmai s-a așezat în fotoliu. În plus, dacă la meciurile lui e vreun adversar care pare să îmi placă, Tsitsipas va face tot posibilul pentru a-l transforma într-un jucător capabil să țină 5 seturi.
Meciul ăsta s-a terminat pentru mine de vreo 3 ori, deci a trebuit să caut ulterior toate momentele cu revenirile lui Thanasi. Nu mai intru în povestea australianului care a fost accidentat, a fost la un prag de depresie și a revenit acum mai puternic și mai pregătit mental să facă multe. În capul meu e o uriașă luptă între latura care poate înțelege blocajul psihic posibil și mai ales probabil atunci când nu poți face ceea ce iubești, dar pe de altă parte nu îmi iese foarte bine partea în care să rezonez cu incapacitatea cuiva de a pricepe că la sport te poți rupe și tu, nu doar racheta și adversarul.
Tsitsipas e un medicament bun pentru astfel de jucători, pentru că Tsitsipas te ține viu cu forța. Până la final, Thanas era să îl pună pe fratele vitreg grec în postura de a pierde meciul fără să-și fi pierdut serviciul. Australianul nu a câștigat vreo minge din amarul de 3 câte a avut în aproape cinci ore de bătut covoare, în timp ce Stefanos a ghicit seria și numărul de buletin doar pentru 5 din cele 22 de șanse. Iar diferența de 17 break-uri ratate e aproximativ numărul de șanse pe care le-a avut grecul de a câștiga meciul. I-a ieșit pe final, pentru că nici zeii ăia greci nu vor să lase impresia că au mai mult umor decât noi și să preia ei presiunea acestor cronici, dar poate Mouratoglou are un plan pentru garçonul cu plete de Rahan.
Foto: Jason Heidrich / Icon Sportswire / IMAGO
Fabio Fognini – Salvatore Caruso: 4-6, 6-2, 2-6, 6-3, 7-6
Nu îi pot judeca pe cei care se uită la meciuri de tenis și comentează de parcă ar putea juca mai bine decât oamenii din teren. Îi pot înțelege perfect. Eu, de exemplu, nu înțeleg cum nu am atins niciodată Top 50 ATP din moment ce, prin comparație cu Fognini, am mai multă energie atunci când mă ridic din pat decât are el atunci când se așază la serviciu. Iar dacă în mega tiebreak-ul cu Caruso nu ar fi întors pe după fileu vreo trei mingi pe care 10/10 jucători le-ar fi scăpat afară cu urletele arbitrului pe fundal, chiar aș fi fost tentat să spun că echipamentul îi scoate în evidență pasiunea pentru gnocchi cu nutella.
Nu e cazul, mai ales că Fabio știe cu toporul în mână și poate, în același timp, să felieze la micron o fâșie de 10 metri dintr-un ciolan de jamon, dar poate și să trimită din serviciu o minge care să închidă ușa frigiderului de pe Stația Spațială Internațională.
Avantajul tehnic și cel al experienței în cunoașterea cotloanelor tenisului de cinci seturi a fost clar în ghiozdanul lui Fabio, dar Caruso nu e deloc un italian crescut în șa de Vespa. Omul izbește cu dreapta mai tare decât valurile în epava din Costinești, iar dacă lucrările de mutare a grinzilor necesită subit și un pictor cu liceu seral în artă post-modernă, băiatul știe cu bidineaua de nici nu zici că ar fi mult pe lângă locul 50 în ATP.
Meciul s-a încheiat cum s-a încheiat, Fabio își târâie plasa mai departe, dar adevăratul premiu pentru participare l-am primit la final, când ăștia doi s-au încins la scandal. În realitate, zâzania s-a născut din faptul că Fabio a ținut să îi spună vecinului de cizmă că a cam avut noroc la niște mingi, iar băiatu’ s-a ofticat și i-a transmis să își vadă de durerea lui. Evident, în farfurie erau multe expresii pe care le știți din filmele italienești pe care le dădea TVR după ora 23, dar mai amuzant e să vezi dialogul fără sunet și să-ți imaginezi că cei doi se ceartă pe un loc de parcare, de exemplu.
Elina Svitolina – Coco Gauff: 6-4, 6-3
Trebuie să ne uităm la meciurile Elinei dacă mai vrem să-l vedem pe Gael Monfils. Asta e, Gael e alt om care nu trebuie neapărat compătimit. Cert e însă că Elina dă bine la pedale și Mats Wilander o vede din nou ca pe una dintre favoritele la trofeu. Eu nu pot înțelege oamenii care în era filmulețelor reapărute de nicăieri au inconștienta de a face previziuni.
În meciul ăsta putea să nu piardă nimeni, pentru că amândouă ne sunt dragi. Elina e de-a noastră și Coco ne e ca un copil care a apărut pe aici mult după ce ne-am apucat noi de scris cronici. Bine, ea se și întâmplă să fie copil, dar merită scris la avizier că înfrângerea asta nu a fost chiar degeaba. Coco pare tot mai capabilă să-și înfrâneze instinctele de funcționar ANAF lăsat în mijlocul unei săli pline de titulari de PFA și pare tot mai mult o jucătoare cu tactică în cap, nu doar cu energie în carne.
Încă nu suficient de multă, mai ales că Svitolina e o mică expertă a primei săptămâni de la orice Grand Slam. Abia după îi scârțâie balamalele sau, după caz, apare Simona cu ceaslovul și o trimite să caute oferte pentru vacanțe de cuplu.
Foto: IMAGO
Kaia Kanepi – Sofia Kenin: 6-3, 6-2
Scriu paragraful ăsta doar ca să vă reamintesc de constanta superficialitate în care vă scăldați ignorant, dar perfect acceptabil. Este că ați citit scorul și jucătoarele și v-ați întrebat de ce naiba i-o fi venit ăstuia de ne aruncă în troacă așa ceva, dar nu zice nimic de Rublev și Medvedev?
Cum cotizațiile pe Patreon nu am auzit să fi atins nivelul la care să mă simt la obraz și să scriu la cerere, merg pe atacuri psihologice: Sofia Kenin este, dragii moșului cu început de chelie, campioana în exercițiu de la Australian Open. Exercițiul s-a încheiat, iar Sofia nu trece cu 5 game-uri luate, pentru că sistemul de joc e asemănător cu cel de la BAC: dacă vrei să prinzi balul, îți trebuie măcar 6. Pe set.
Kenin a și plâns la final și uite o chestie care spune multe despre presiunea cu care vine sportul. Nu e deloc numai numărat de bani din premii și sponsorizări sau bătut mingi de pereți în carantina pe care o petreci la 5 stele. Americanca a umplut microfoanele de lacrimi pentru că, după ce Kanepi i-a tuns codițele cu motocoasa, fata care la ediția trecută plimba oala cea mare se întreabă acum dacă mai are în oase suficient suc pentru a ajunge la nivelul unei campioane de Grand Slam. Și știu că reacția imediată la așa un motiv de boceală poate fi un creștinesc „da’ ia hai tu ține o casă cu doi copii din două salarii minime, să vezi presiune cum nu au nici sarmalele-n cuctă”, dar vă invit la o bună gestionare a empatiei și la un exercițiu de înțelegere a faptului că, poetic vorbind, problemele chiar sunt de mai multe feluri. Și Simona are probleme, apropo:
Marcelo Melo/Horia Tecău – Filip Krajnovic/ Dusan Lajovic: 3-0 (ab.)
Până la urmă, Marcelo Melo a decis să fugă-n lumea largă cu Horică al nostru, nu cu Rojer. Și uite că mai facem un brazilian fericit, după ce în urmă cu mulți ani Steaua l-a făcut pe Elton să se simtă fotbalist, în ciuda tuturor evidențelor care îl înconjurau și îl depășeau inclusiv în înălțime.
Până aici, colaborarea e un succes. Horia și Melo merg în turul al treilea, să joace cu vecinul moldovean Albot și britanicul Evans după ce ai noștri au beneficiat de un abandon. E bine și așa, pentru că azi oricum nu au fost alte paie lungi în proba de dublu.
Simona Halep/ Charlotte Kempenaers-Pocz – Arina Rodionova/Storm Sanders: 4-6, 5-7
Ce a fost astăzi românesc pe tabloul feminin de dublu s-a curățat rapid. Irina Begu și Podoroska au băgat motocicleta cu ataș în gard, iar Miki și tovarășa ei au savurat ultima cină în cutie de la catering-ul Australian Open.
Simo și cea al cărei nume alambicat sperăm că înseamnă în traducere, din dialectul australian, „parteneră de dublu”, au măscărit setul doi după un avantaj de 5-2. S-a terminat 7-5 pentru celelalte două australience, ocazie cu care se încheie o nouă aventură la dublu a Simonei. Era normal să o mai vedem astăzi în echipă cu un tânăr vlăstar al tenisului australian, să-i mai bucure și pe oamenii ăia, că prea le-a scos de pe tablou în doar două zile jumătate de continent.
Aceste texte îți sunt oferite de:
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
