O mannarino de ajutor

“Salut, sunt bidonașul ăla bondoc cu care jonglează domnul Nadal. Da, sunt recipientul de plastic în care se depozitează sucul de vitamine. Tot o sticlă, cum îi ziceți voi, oamenii. Ador când Rafa – așa îi spuneți voi, cu toate că nu faceți parte din cercul său intim – mă ia cu două degete de gât și mă așază în linie perfect dreaptă cu pet-ul de apă plată. Mă strâmb la el, la litrul de haș doi O, el îmi spune porcoșenii despre portocale și lămâi, dar rămânem cu sfințenie aliniați. Voi o vedeți ca pe o superstiție, eu dau fericit din piciorușe când mă ridică stăpânul de la pământ. Mă agit mereu, o fi și din cauza combinației de vitamine și minerale din corpul care-mi va rezista pe planetă aproape 600 de ani. (…) Ce-i cu liniștea asta, este că v-am inhibat, muritorilor?”   

Când cari în bagajul emoțional o droaie de idei fixe, de se îngrămădesc planetele ca talonerii și pilierii de la rugby ca să ți le vadă, și totuși reușești să ai vreme să te concentrezi și la meci, nu-i a bună. Nu prea ești de-ai locului, sigur te numești solia altei galaxii. Ai salturile acelea, ca la șotron, când schimbi terenurile, ca să nu te lovească păcatul și să calci vreo linie, tragi de prosop pe margine s-o zbughească moneda din el, ca atunci când răcanul trebuia să-i cultive cearșafului de pe patul cazon un început de trambulină, trasezi cu laserul din priviri linia bidonașelor cu diverse lichide și-ți iese și jocul, în consecință nu poți avea pretenția de a fi considerat pământean.

Despre gesturile făcute cu mâna dreaptă nici n-am curaj să adaug ceva: îi urcă de la stinghii până schimbă mișcarea de revoluție a corpului sferic dotat cu pilozități, cavitate bucală și alte fose. Iar anotimpurile vieții lui Rafael Nadal sunt coagulate într-unul singur. E o toamnă târzie, lungă și apăsătoare, în care începe să ningă “ca-n povești”, dacă spaniolul respectă planurile zeilor. Dacă nu, mai și plouă mocănește, te prinde fără cizme și cu impermeabila ruptă.

Mi-l închipui pe maniac angajat ca arhitect-șef al unei metropole, oricare ar fi aceea. Ar suferi ca un câine, poate că nici nu și-ar da acordul pentru ca o stradă să fie decopertată pentru o lucrare la vreo conductă de apă.

– Bă, dacă nu puneți cele șapte sute patruzeci și nouă de dungi de pe fiecare dală de pavaj unu la unu cu paralela care trece prin oraș, vă sparg! Berrettini, Tsitsipas, Cilic, cine să oprească la Australian Open extraterestrul cu dublă cetățenie? O are și pe cea spaniolă numai ca să primească viză.  

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE:

Adrian Mannarino – Rafael Nadal 6-7, 2-6, 2-6

Ca să învingi bestia mitologică, ai nevoie să țină și naratorul cu tine, să-ți dea puteri nebănuite, eventual să mai extragă câteva, pe șest, de la însăși fiara poziționată dincolo de fileu. Cu oricine ar fi jucat ieri francezul Mannarino, poate și cu Federer, în fața căruia abandona la Wimbledon 2021, ar fi prins tichet de sferturi. Nimeni nu i-ar fi rezistat în tiebreak-ul cosmic al primului set: 28 de minute pentru o departajare care se poate face la șapte, aproape jumătate de oră în care Adrian și Alien au dat în minge ca minerii în zilele în care TVR-ul își înceta transmisiunea din Piață din cauza ceții închipuite.

Sorry pentru comparație, iar matale, Nea Nelule, să știi că porți cea mai mare parte de vină! Pe vremea aia eram copil și mi se părea că cealaltă parte a baricadei e corectă, inclusiv Cristian Tudor Popescu, acest Mats Wilander fără sacou și fără să fi jucat tenis pe bune, scria în Adevărul elogios la adresa licuricilor din adâncuri. Regret, încă o dată, dar Meșter a insistat să mă angajeze și cu aceste tare cultural-educaționale.

Meciul trebuia clasat după ultima minge a setului întâi, n-a mai avut farmec după. 6-2, 6-2 și Rafa se teleportează mai aproape de trofeu, fază în care se putea chinui cu Sascha Zverev, dar nu mai e cazul. Îl așteaptă Shapovalov. Nu, niciunul nu e rus dintre ei, dar ambii au origini în țara care se pregătește de o vizită în sufrageria Ucrainei. Cum ar fi – ptiu, piei! – să-l cheme și pe eroul celei mai tensionate partide de ieri Nadalov?! Nadalev? Nu de mâine, de prin martie-aprilie încolo.

5-5 în coada unui set care nu anunța mare brânză, o minge de break ratată la limită de franțuz, apoi s-a intrat în prelungiri. 4-2, Mannarino, 4-6, cu două mingi de set pentru Nadal, ultima fiind scoasă din apropierea Insulei Tasmania și plantată în terenul advers! Apoi 6-7, după ce tupeul outsiderului încă îl ținea pe multiplul campion departe de sticluțe și de prosopel. N-a intrat decisiva nici acum, iar la 8-7 ar fi putut închide insul din Hexagon. Pentru Rafa urmează alte trei șanse de a-și trece în cont primul set, toate anulate cu un sânge rece demn de serialele britanice în care eroul principal poate ajunge și copil de mingi. Doar ca să nu calchieze Hollywood-ul. 

Revin la duelul fără de care ziua de 23 ianuarie de la Australian Open putea la fel de ușor să nu existe. E 11-11, cei doi își aruncă priviri klingoniene, un fel de, hai, mă, te dai bătut? Și-i vin la rând lui Mannarino trei bile cu blană și explozibil: 12-11, 13-12 și 14-13! Erau și niște reclame enervante de programat, unii dintre noi aveau nevoie să se spele pe dinți, că nu se trezește tot globul la aceeași oră, motanul meu bălțat mă cânta c-ar sufleca un pateu, d-astea, stuff. Și se ridică zmeul transpirat, gâtuie mingea și întoarce la 14-16, o ia pe domniță de soție și nici împărăția nu e departe.

Mannarino era ca după cutremur, îi jucau bucșele de nu-și lua ITP nici cu șpagă, indiferent de service. Sunt convins că-l vor trezi cu mascații la aterizare, în Paris. Va fi dus pe brațe până acasă și va dormi până la Roland Garros. Bravo lui, merită respect și vecini fără bormașină.   

Alexander Zverev – Denis Shapovalov 3-6, 6-7, 3-6

Nu și-a asumat riscuri, a dat impresia resemnării după primul set, tricoul îi părea apretat pe abdomen, pariez că avea ceva mai bun în program și-l deranja profund confruntarea cu Denis. Evident, despre Sascha vorbeam, iar lui Shapovalov, în ciuda altor două victorii directe în 2019 și 2020, nu-i venea să creadă că va pupa sferturile la openul australian, o premieră.

Ce mână de ajutor i-a dat lui Nadal, același braț cu care s-a salvat în setul 2! Zverev făcea break de 5-3 și urma să servească pentru set, însă Shapo a întors, iar în tiebreak n-a mai fost de prins după ce își luase un avans liniștitor: 5-1, apoi 7-5. Setul 3 a fost cel mai simplu, ca declarația ministrului de Externe român că trupele NATO nu se vor retrage de pe teritoriul mioritic.

Când fumezi trabuc cu mănuși chirurgicale – vă mai aduceți aminte fotografia din biroul lui Orban, din lockdown-ul anului 2020? -, îți permiți să sfidezi pe oricine. Aurescu rules.

Ashleigh Barty – Amanda Anisimova 6-4, 6-3

Nu pricep de ce am avut atâtea așteptări de la Anisimova, eleva lui Cahill. Mă refer doar la acest meci. M-am întrebat de ce nu este (încă) echipată cu răbdare, doar din cauza vârstei de 20 de ani? E genul de domnișoară care nu dansează dacă nu se difuzează piesa ei favorită, cu toate că se distra chiar la DJ acasă. Și trebuie să faci și compromisuri. Barty, cu zâmbetul ei sugestiv, un fel de “Ai învățat pașii, dar trebuie să ridici și privirea la partener”, nu și-a expus imunitatea nici la 0-2, în secund.

A plimbat-o, i-a cumpărat și o poșetă, i-a făcut pe plac cu forehandul și reverul, apoi i-a curmat traseul. Un retur în aut a tras obloanele peste o partidă în care anticipam set decisiv.

Kokkinakis/Kyrgios – Behar/Escobar 6-4, 4-6, 6-4

For real, un asemenea cap de afiș poate să nu aibă trecere, fie disciplină sportivă sau caft de cartier. Kyrgios versus Escobar, un haiduc al tenisului și un posesor de nume care mărește pupila oricărui agent vamal, iată de ce am prins setul al treilea al unui joc în care publicul s-a distrat ca la bâlci. S-a râs, s-a făcut caterincă de loviturile neinspirate, Nick căuta gardul pe care să savureze golurile cu galeria, doar Octavian Ursulescu a mai lipsit de pe margine, cu un microfon și cu câteva glumițe pentru umplerea programului artistic. La final, muzică ușoară.

În ultimul game, șlefuit pe serviciul cu doi ași ai lui Kyrgios, Kokkinakis a pus punct de lângă fileu, iar favoriții publicului au marcat victoria sărind ca doi canguri nărăvași. Amigos, îl bătuseră pe Escobar, deh. Salud!

Cristian/Petkovic – Flipkens/Sorribes Tormo 1-6, 2-6

Ultima româncă rămasă la dublu pe țara-continent n-a avut timp să se întrebe dacă-i funcționează glandele sudoripare. 6-1, 6-2 e scor de fugă, Jaqueline și nemțoaica Petkovic părând total deconectate de la miza calificării în sferturi. Culmea, după ce reușiseră cu două zile în urmă s-o învingă pe Simona Halep!

31-7 a fost raportul erorilor neforțate în defavoarea tinerei noastre și a mult mai celebrei sale partenere.

Miomir Kecmanovic – Gael Monfils 5-7, 6-7, 3-6

Un cântec din Balcani sugerează că Elina n-a murit și că Elina, mai mult decât atât, se transformă. A fost în tribună la reprezentația soțului său, care a făcut un meci bun, cu peste 50 de lovituri câștigătoare, și va lua loc și la duelul din sferturi, cu Berrettini. Am curaj să spun că acolo se va opri simpaticul Gael, întors bine de tot, cu întregul său arsenal mimico-gestual, de sârbul Kecmanovic. La 35 de ani, francezul a încercat să investească tot mai puțin efort pentru a ajunge la destinație. Să-i spunem “procedeul Dinamo”, deși în cazul său de pază stă un infinit bazin de talent. 

Gael merge cu rezervorul gol la întâlnirea cu italianul, care l-a pasat pe Pablo Carreno-Busta, tot în trei runde (7-5, 7-6, 6-4). Dar cine știe cum se va recupera pe jumătate ucraineanul? Am glumit, n-are cum.

Au mai prins sferturile, la fete, Pegula (7-6, 6-3 cu Sakkari), Krejcikova (6-2, 6-2 cu Azarenka) și Keys, care ne-a lăsat fără Badosa: 6-3, 6-1. Madison e călare, vine tare din urmă. Anticipez o semifinală de toți banii cu Barty.