Boys, boys, boys, I’m looking for a good time. Și când să găsim noi un moment mai bun pentru distracție decât într-un meci cu Insulele Feroe, echipă pe seama căreia de-abia așteptam să facem glume la televizor. Ba că sunt mai multe oi pe acolo decât oameni, ba că au 3 semafoare în toată țara, ba că sunt o nație de pescari, ba că toată populația încape pe Arena Națională. Și ne permitem glume cu Feroe, cum să nu ne permitem? Ne permitem pentru că avem o națională care la turneele finale nu e bătută de nimeni. E adevărat, în primul rând pentru că nu joacă, dar cine mai stă să analizeze detalii de genul ăsta?
La butoane Andreea, pasionată de păstorit pe pășiunile cu cronici ale lui Meșter mai ales în seri în care tricolorii aproape o fac de oaie.
Înainte de toate, nu pot să trec cu vederea un amănunt care ne macină și care, practic, este piesa de puzzle care întregește o națională fără cusur. Să lăsăm deci jocul deoparte, că oricum mai mult ne încurcă, și să vorbim despre tricoul cu numărul 10.
Păi cum să ajungem noi să câștigăm EURO fără să stabilim acest detaliu vital? Odată ce știm cine-l poartă, dormim liniștiți, fraților. Mai ales pe teren, evident. Și după sute de discuții inutile, 89 de articole cu clickbait publicate, 124 de cravate schimbate de Ilie în platou și o moțiune de cenzură, s-a votat cine să fie purtătorul numărului 10. Variantele au fost multe: în primul rând Ianis, în al doilea rând fiul lui Hagi, în al treilea rând românul care joacă la Genk. Acum, că am rezolvat problema arzătoare, avem și un deznodământ plin de învățăminte: “Se mai joacă cu decari, nouari, optari? La șeptic, probabil.” Mulțumim, domnule Șumudică, pentru clarificare.
Această cronică îți este oferită de:
Feroe – România: 0-3
Acum, serios vorbind, ai noștri chiar se pricep la fotbal. În comparație cu fredonatul imnului, spre exemplu. Sau poate a fost o strategie de amețire a adversarului, urechile sângerânde împiedicându-i clar să audă indicațiile antrenorului danez. Apropo de danezi, rudele lui Gravesen și Rommedahl ne urmăresc și când fugim de fotbal la mama naibii în Feroe, unde te aștepți să vezi aurora boreală, nu să dai de un alt danez care să ne facă zile fripte.
Normal, toată suflarea românească se aștepta să înscriem repede. Doar că știm deja că echipa lui Contra are un bioritm propriu în care prima repriză e de încălzire, a doua de joc, iar în a treia dovedește că merită să se califice la euro și să fie campioană europeană. Însă până să schimbăm regulamentele cu vreo Ordonanță de Urgență care să ne ajute să evităm pușcăria, iată-ne ajunși în minutul 15 luptându-ne să nu adormim. Noi la televizor, Florinel Coman pe partea stângă a atacului. Tot ce-am putut reține a fost un șut leșinat al lui Pușcaș și o pasă a lui Stanciu la care același Pușcaș ratează preluarea, apoi se trântește și cere penalty. Imediat jură că nu mai face mișcarea asta, pentru că nu știa cât de dureros e să-ți zdrelești degeaba genunchii pe gazon sintetic. Apropo, pe vremea lui Hagi ăl’ bătrân, jucam cu Feroe tot la Torshavn, dar pe iarbă naturală. Sic transit herba mundi. O fi fost mâncată de oilea alea despre care vă ziceam la început.
Embed from Getty Images
Revenind la behăitoarele noastre, era cât pe ce să desfacem cașul la mingea scăpată de portarul Nielsen în careu. Minge pe care Florin Andone o bubuie și care se ducea sigur în poartă dacă Feroe nu ar fi avut apărător care să o devieze. Sau dacă Andone ar fi lovit-o bine.
Dar, după ce că nu dăm gol, îi mai lăsăm și pe feroezi să scape pe contraatac. Norocul nostru e că de la ruși vine Nedelcearu pe post de al patrulea semafor din Feroe (cu barieră high-tech inclusă) și își oprește un adversar extaziat de faptul că-n față-l mai avea doar pe Tătărușanu. Nedelcearu scapă de cartonașul roșu cu largul concurs al arbitrului din Azerbaijan, dărâmat probabil de zborul de 4 zile până-n Feroe, noi scăpăm fără gol, Bancu scapă o înjurătură și apoi zice că nu e rasism dacă-l face oaie neagră pe fostul fundaș al lui Dinamo. Potoliți-vă, oameni buni, că îi batem pe feroezi. Mai greu, cum ne place nouă, dar îi batem. Sau nu îi batem, ne gândim după ce Ianis trage un șut pe care îl apără cu ușurință portarul Nielsen, călit cu șuturi adevărate de Aguero la antrenamentele lui City. Râdem noi, dar nouă ne iese la calcul că e cumva mai bine să fi fost rezervă la Manchester City decât la Lyon. Nu găsiți?
Știați că, în ciuda aparentei inundații de undițe din discursul presei românești, sportul național al feroezilor este canotajul? Și dintr-o fază de-asta cu două rame fără cârmaci era să ne frigem monumental fix înainte de pauză. Totul a început de la o minge pe care Stanciu a pierdut-o în fața lui Brandur Olsen (și Messi mai pierde mingea când se joacă în curte cu puștii lui, degeaba râzi acolo, în spate, băi mustață), iar mingea aia ajunge centrată în careul nostru și împinsă cu capul de Klaemint Olsen spre vinclu. Până să analizeze fundașii noștri pe care Olsen ar fi trebuit să-l marcheze, avem noroc de faptul că Tătărușanu pune mănușa pe un colac de salvare, scoate de lângă bară și ne trage la mal.
Embed from Getty Images
Mai murați decât castraveții puși acum doi ani la borcan și mai moi decât gogonelele, așteptăm să ne pice și nouă ceva. Pică o accidentare a lui Chiricheș, care se rupe și ne lasă cu fundașii-n baltă în meciul cu Norvegia. E înlocuit de Rus. Care nu e rus, cum crede Nedelcearu, și nici ungur, cum și-ar fi dorit federația maghiară de fotbal să fie.
Die Platansson din tribune animă atmosfera, feroezii sunt fericiți că intră la pauză fără gol primit și aproape că se gândesc că-i momentul să-și ia revanșa în fața unui membru al familiei Hagi la 25 de ani de când le dădeam 7-0 într-un meci în care a marcat până și Costel Pană.
În final de primă repriză, plictisiți de ce vedeam pe gazonul din PVC al insularilor, am început să citim despre oamenii ăștia, să nu ne prindă viața-n ofsaid. Așa am aflat că Insulele Feroe se mai numesc și “Țara lui Poate”. Din cauza vremii mereu schimbătoare, zic ei. Noi am zice că e de la expresia “Să vezi că poate ne bat ăștia”.
Embed from Getty Images
Cu gândul ăsta am trăit până în minutul 74, chinuiți de șuturile lui Stanciu ajunse în ciuberele ciobanilor de pe dealurile din apropiere, dar și de bolta absolut suprinzătoare a lui Coman, care ne-a surprins din simplul motiv că uitasem că joacă și el. Din moțăit s-a trezit și Contra, care și-a amintit că până să bage ăștia a treia repriză în care poate-poate, regulamentul actual permite efectuarea unor schimbări tactice. Așa că a schimbat undițele cu harpoane: Keșeru și Mitriță.
Obosiți și ei de la efortul mental la care au fost supuși de tactica neclară a românilor, feroezii aruncă vâslele și ne lasă să ne bălăcim la ei în careu. E momentul în care Stanciu își aduce aminte că joacă în Champions League în timp ce adversarii au meciuri paralele în Cupa Insulelor Feroe. Așa că scotocește prin desagă după o pasă spre Pușcaș printre apărătorii sleiți de puteri, iar omul nostru îl pedepsește pe portar și face 1-0 pe tabelă. Avem puterea să recunoaștem că pasa lui Stanciu a fost excepțională. Dacă pentru asta s-a odihnit pe teren al nostru o oră și-un sfert, treacă de la noi.
Vă zic, la cum am jucat în ultimele 15 minute, ajungem lejer în finala Campionatului European. Însă până să inventeze UEFA un Euro 2020 cu noi, Malta, Feroe, Andorra, San Marino și Gibraltar, adică genul de adversari deprimați la gândul că luni trebuie să ajungă iar la muncă la ora 8, am văzut cum feroezii au lăsat bărcile să se legene și s-au uitat fără reacție cum Mitriță le așază mingea-n năvod la colțul lung.
Ce hienă-i și istoria asta, fraților: a trebuit să așteptăm americanii ca să ne scape de jugul feroez. În fine, încheiem meciul cu scor de scandal: 3-0. Mitriță mai scoate un dribling și o pasă de gol pentru Keșeru din bagajul de America. Atacantul lui Ludogorets celebrează golul printr-un cârcel. De-abia trecuse o juma’ de oră de când a intrat pe teren, semn că-n campionatul Bulgariei se joacă maximum 15 minute, în rest se mănâncă gogoșari.
În această feerie fotbalistică, arbitrul fluieră finalul unui meci care ne va minți statistic și ne va plictisi empiric mult timp de acum înainte.
Toată lumea mulțumită? Păi nu mai bine jucau doar alea 15 minute din final și terminam mai repede toată povestea, ca-n Bulgaria? Așa, am fost martorii unui meci interzis minorilor. Pentru că dacă l-au văzut, nu știu care dintre ei o să se mai ducă marți pe stadion cu Norvegia. În rest, naționala stă bine. Avem potențial, suntem extrem de creativi (în special la capitolul tatuaje), avem fotbaliști care ies în evidență clar pe teren (pentru că-s vopsiți galben pe cap), îl avem și pe Anton, care ne toarnă-n ghete beton.
Dar cel mai important lucru e că avem decar, că altfel nu știu ce se alegea de noi. Să fim însă veseli. Până la urmă ce-a fost greu a trecut. De acum mai avem doar trei meciuri liniștite cu Norvegia, Suedia și Spania. Marți, de exemplu, jucăm cu norvegienii. Și, parafrazându-l pe eternul Gabriel Boștină, nu știu câte goluri ar trebui să marcam ca să batem Norvegia. Cât mai multe ar fi suficiente.
Embed from Getty Images
Norvegia – Spania 1-1
Saul a deschis scorul pentru Spania, puțin după pauză, și spaniolii se vedeau deja cu sacii în căruța de Madrid. Dar ce să vezi? Kepa lasă de obicei surprizele pentru final. Cu noi a scos un cap al lui Pușcaș și a salvat Spania de la egal, cu Norvegia a intrat în panică și i-a zburat un pumn unui adversar, mutându-i mandibula pe orbită și punând mingea la unșpe metri.
Așa că Norvegia câștigă un punct semeț în duelul cu Spania. Adus de atacantul lui Bournemouth, Joshua King. Păi ce, numai noi să avem un Rege în fotbal? Dar al lor nu e decar. Nici măcar Odegaard nu are numărul 10 la norvegieni. Așa că, dacă tot n-are cine să le facă jocul la centru, practic nu avem de ce să ne temem marți, când ne vom întâlni cu norvegienii la noi acasă.
Meciul cu Norvegia a fost foarte important pentru Ramos, care a doborât câteva recorduri importante. Printre ele se numără cele mai multe meciuri jucate de un fotbalist pentru Spania (168), cele mai multe faulturi din istorie indiferent de sport și cele mai multe tatuaje pe centimentru pătrat de piele. În rest, a reușit dracul de Ramos să-i scoată din civilizație până și pe sfinții de norvegieni, care la final de meci mai aveau puțin și-l alergau pe Sergiu printre fiorduri. “Familia e totul pentru mine, de-asta joc excelent atunci când suporterii adverși îmi aduc aminte de oamenii pe care-i iubesc”, a declarat Sergiu la finalul meciului.
Embed from Getty Images
Malta – Suedia 0-4
Să ne zică mulțumesc suedezii că i-am alergat și i-am obosit pe maltezi în ultimul meci. După 0-1 cu România, maltezii au căzut fizic și psihic, vă dați seama. Iar Suedia nu a îndeplinit decât o simplă formalitate: gol Danielson în minutul 11, două penalty-uri marcate de Larsson, apoi un autogol, cadou de gazdă bună primit de la Agius. Păi nu vi se pare un meci ușor în comparație cu ce am jucat noi cu Feroe? Așa, când ăia-și dau autogol, poate oricine să le dea 4.
Această cronică ți-a fost oferită de:
Meciuri jucate sâmbătă în grupa F:
Feroe – România 0-3 (Pușcaș ’74, Mitriță ’83, Keșeru ’90+4)
Norvegia – Spania 1-1 (King 90+4 pen / Saul ’47)
Malta – Suedia 0-4 (Danielson ’11, Larsson ’58 pen, ’71 pen, Agius ’66 aut)
Meciuri rămase de jucat:
15 octombrie: România – Norvegia, Suedia – Spania, Feroe – Malta
15 noiembrie: România – Suedia, Norvegia – Feroe, Spania – Malta
18 noiembrie: Spania – România, Suedia – Feroe, Malta – Norvegia
Clasament în grupa F:
Andreea este una dintre femeile care-ți dau kilometrajul peste cap atunci când vine vorba de o discuție despre fotbal. Știe să-ți explice ce-i ăla offside în 43 de moduri și în 97 de limbi străine. Nu sunt multe ca ea, deci între două texte o așezăm în vitrină și o privim ca pe a opta minune a lumii.
