Hranáč Zeilor

---

Meciul ăsta a început cu o ploaie de statistici care ne arătau că Ronaldo tocmai începe al șaselea său Campionat European, iar colegul Pepe devine cel mai vârstnic jucător care a călcat vreodată pe la petrecere. În concetrările astea de masă geriatrică, meciul s-a terminat, paradoxal, cu un gol al victoriei venind din partea lui Francisco Conceição, un băiat care abia a făcut 21 de ani și care a jucat doar 5 minute, dar a adus trei puncte. Portugalia a reușit astfel să-și câștige primul meci de la European, în ciuda faptului că s-a chinuit un meci întreg să înțeleagă pe unde se bagă ața-n acul ceh. 

Pe alocuri, partida a fost un chin. Mai ales pentru portughezi, cărora le-a iscat păr alb într-un ritm alarmant în doar 90 de minute în condițiile în care, în mod normal, apăsările vieții pe mal de Atlantic le permit să rămână cu tehnicolor în cap și stereo-n urechi până spre Marea Retragere. Dar să-ți vezi echipa națională plină de jucători care pot să țină bășica în jonglerii șapte săptămâni fără să se repete, dar care nu-s în stare să dezlege rebusul ceh trebuie să fie premisa unui nivel major de frustrare. Au făcut portughezii un soi de tiki-taka involuntar, forțat de împrejurări, săpând șanțuri de-a latul terenului și încercând să găsească răspunsul la marea întrebare de care depindea viitorul omenirii mâncătoare de creveți: cum faci să marchezi când în fața ta s-au așezat zdrahonii ăștia de doi metri pe trei rânduri, agățând fiecare minge și respingând – preventiv – orice obiect zburător încerca să planeze spre careu, căutând cu radarele țeasta ronaldiană.

Ronaldo este, deci, din nou parte din istorie cu cele șase europene de la teșcherea, iar aici e absolut sigur că vecinul ceva mai mingicar de palier și carieră nu va reuși să-i bată recordul. În meciul ăsta, l-am văzut pe Cristiano într-un rol relativ nou pentru el, cel de pivot, scopul vizitei fiind acela de-ai hârjoni pe fundașii cehi până la refuz în speranța că vreunul dintre ei clachează de la presiune. Și tactica a reușit. Chiar dacă un ochi neantrenat ar zice că portughezul s-a agitat degeaba un meci întreg, pentru că un Ronaldo fără gol e ca Arabia Saudită fără bani, sămânța erorii a făcut flori, fructe și semințe de exact atâtea ori cât le-a trebuit portughezilor să se întoarcă la hotel cu o victorie care la un moment dat părea imposibilă. Mai ales după golul de nimeni-nimic al lui Lukas Provod, o copie la scară redusă și înălțime coborâtă a diamantului șlefuit de Nicușor Stanciu în meciul nostru de alaltăieri. Reușită venită de nicăieri, precum domnul Stelică Burdujanu în viețile noastre de cetățeni.

Primul care a greșit a fost portarul cehilor, Stanek, care a fost zid un meci întreg, dar a decis să respingă în tibia colegului Hranáč o minge aparent simplă în careul de șase metri. Cum tibia nu prea știe să negocieze de una singură, mingea s-a dus în poartă, iar cehii au făcut singuri ce n-au fost în stare portughezii vreme de o oră și ceva: să inventeze o fază care să destructureze propria ctitorie. Și au încercat portughezii: printre hălcile lungi de meci în care au pasat mingea de-a latul terenului, au existat și câteva crăpături în parbriz pe care adversarii le-au acoperit imediat cu rășină. 

Apoi a marcat Jota, dar golul a fost anulat pentru că Cristi zăcea-n ofsaid. Diogo a apucat însă să-i dedice golul ulterior nemarcat copilului său născut sau în curs de născare – ne scuzați, departamentul monden e la alt etaj. Și fix când ne pregăteam de un egal care nu a părut deloc echitabil pe cifre, dar în același timp absolut meritat de cehi (statistica nu prea știe nuanțe dintr-astea, de-aia e bine să ai un cronicar pe lângă tine, să-l uzi și să-l ții la soare ca să facă foto și sinteză), același Hranáč a implodat de la presiune, a bâlbâit o minge simplă în careu, iar Francisco Conceição a șutat pe sub portar și a fost luat apoi în brațe de Cristiano, care a debutat la un Campionat European când Francisco abia începea diversificarea și învăța să meargă biped. 

Deci da, Ronaldo n-a avut nici cifrele de altădată, nici golurile pe care probabil că le va executa cu dobândă în poarta Georgiei când i-o veni rândul. Plus c-a și plouat, iar Cristi n-a mai avut nevoie de crampoane cu filet de pe vremea în care mânca fasole la micul dejun la Manchester. Dar e ca și cum l-am pune noi pe Hagi cel original în teren astăzi, printre țâncii ăștia care au crescut cu tricouri cu numele lui pe spate. Nu iese golgeter, dar în mod cert le bagă curent în baterii tuturor celor din jur. Prin inducție. 

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la EURO 2024 îți sunt oferite de 2Performant.

---

Turcia – Georgia 3-1

Cea mai bună dovadă a faptului că suntem modificați genetic de o competiție majoră înfiptă-n mijlocul verii este tulburarea cu care ne atașăm de-un meci care, altfel, ar trece pe lângă noi ca TGV-ul prin miriște. Ne târâm între zile în care ți se lipește haina de piele și din asfalt ies duhuri, dar începem să prindem pasiuni și să ne rezervăm favoriți într-o partidă Turcia-Georgia care ne-a făcut cunoștință în premieră absolută cu înverșunarea scrisă-n ADN-ul unui neam care se alinia regulamentar mereu la „și altele” când se trag la sorți grupele preliminarii pentru competițiile cu șampanie și creveți.

A bătut Turcia – și algebra frigorifică a fotbalului va reține în special asta, pentru că wikipedia nu știe metaforă. Însă din toată povestea acestei partide, care s-a jucat cu bucuria și demența haotică din curtea școlii, am reținut că georgienii au decis unilateral să ignore toate clasamentele care aliniază jucătorii pecuniar, ca la bursă, după reguli iancugudiene, și să joace aruncându-se în prăpăstii urlând, ca atunci când ești legat de glezne cu o sfoară și-ncerci senzații tari pe marginea unui baraj. A ieșit o partidă alertă și țicnită, în care mingea s-a plimbat dintr-o poartă-ntr-alta fâșâind prin aer. Probabil că doar tablele din vestiarele din Dortmund pot să demonstreze că în meciul ăsta s-a intrat cu ceva logici tactice. În rest, caii s-au apucat la un moment dat să se miște în diagonală, ca nebunii, iar turele au desenat secvențe Fibonacci pe teren. Joacă tu șah în atmosfera asta.

S-a șutat la poartă ca la balamuc. 37 de șuturi în total, statistică din care ar fi putut să iasă un meci cu mult mai multe goluri decât cele 4 de pe tabelă. Deja cunoscutele xG-uri ale statisticienilor au dat contoarele peste cap, iar singurul motiv pentru care nu vă povestesc până mâine despre fiecare gol din meciul ăsta e că multe dintre șuturi s-au terminat în spinări aruncate disperate în calea mingii, picioare care s-au pus barieră în fața porților pe alocuri goale și tot felul de alte excedente anatomice care au temperat scorul care stătea să fiarbă. Plus barele, limitatoare de viteză în meciul ăsta. Plus VAR-ul, care ne învață că nanometrul poate fi unitate de măsură și-n fotbal, nu doar în biochimie.

Iar când s-a marcat, s-a întâmplat la proporții epice. Primul gol, cel marcat de turcul Mert Müldür, e o capodoperă. Un voleu superb în care mingea a fost periată cu exteriorul și impinsă cu diafragma-n vinclu, unde stătea cățărat până azi Stanciu al nostru.

Apoi s-a făcut 2-0, dar Kenan Yildiz a uitat să-și taie unghiile de la picioare și-a rămas în offside în momentul de glorie al carierei sale. Scăpați de faliment la masa verde, georgienii au băgat coana-n ațe prin Mikautadze și au deranjat seismic Caucazul când s-au bucurat proporțional cu ce ne așteptăm de la un popor care și-a ales primar al capitalei un fost jucător la AC Milan.

Apoi, după pauză, a fost din nou promoție la magia neagră a celor de la Real Madrid, care pare că și-au închiriat câte-un moment de teleshopping în aproape fiecare meci de la Euro. Arda Guler, copilul care va avea rolul deloc comod de a umple spațiile punctate după Toni Kroos, a inventat un șut bananoid care l-a trimis la argint pe cel al colegului Müldür, de mai devreme. Nu știu ce însemna pentru voi până astăzi golul turcesc, dar e posibil ca meciul dintre turci și georgieni să fi schimbat iremediabil soarta expresiei.

Apoi a venit finalul ăla nebun de meci, în care georgienii au părut că fac colecție de ratări imposibile. S-a ratat din poziție de singur cu portarul, ba chiar de singuri cu portarul atunci când doi băieți cu dare de gleznă au încercat să șuteze în același timp și le-a ieșit o pleașcă. Apoi bara a fost turcoaică, iar când în sfârșit s-a găsit drumul bun și liber spre plasă, mingea s-a agățat de capul răsărit din țărână al unui fundaș. Entuziasmul de final, cu un volum de ocazii pe metrul cub demn de un uragan, l-a aruncat și pe Mamardashvili, portarul georgian, în careul advers. S-a terminat însă cu golul turcilor, pentru că strategia all-in a gruzinilor s-a transformat în faliment atunci când Akturkoglu a împins mingea-n poarta rămasă goală.

Dar s-a jucat un fotbal entuziasmant, nebun, pe alocuri dereglat, dezordonat, în ritmul amețitor pe care-l aveau miuțele noastre din fața blocului în care de la un moment dat încolo scorul se ținea la diferența de goluri, nu la unitate. Superb.