Petra de temelie

Lansez în premieră o teorie a conspirației care explică perfect ce am văzut în meciul ăsta și de ce s-a întâmplat în sâmbăta greșită: jucătorii și jucătoarele de tenis habar nu au în ce fază a competiției joacă, așa că doar joacă. Și are logică, no? Turneele de tenis sunt win or go home așa că, dincolo de clișeele Victor Pițurcă-like, fiecare meci e o finală. Prin urmare, ce contează dacă e primul tur de la Cupa Liceelor cu program de seral sau finala US Open? Meciul pe care îl joci poate fi ultimul în cazul în care nu câștigi.

În plus, Petra și-a pus de ceva ani obloane peste urechi ca să nu mai audă cum tot vin generațiile noi. O să afle și ea peste vreo 3 ani că Serena s-a retras și probabil că are seri în care o tot sună pe fix pe Caroline Wozniacki în încercarea de a pricepe de ce o tot evită pe la turnee și nu mai coboară dimineața la cafea. Dar mindset-ul ajută, pentru că așa primim noi astfel de meciuri în direcția pe care va cădea felia de tort nu clară nici măcar în momentul în care vârful cuțitului atinge farfuria.

Aici nu a mai fost despre Muguruza, care are un soi de complex la Petra, pentru că am mari dubii că pe la mijlocului tiebreak-ului mai știa vreuna dintre ele cine e dincolo de fileu. S-a jucat cât pentru două meciuri, deci putem fi mulțumiți că am avut și meci de calificare în a doua săptămână, dar și finală plus un demonstrativ scurt în care să ne amintim că la tenis, dacă-l înțelegi, te uiți ca și cum azi e ultima zi înainte de a fi interzise mingile de mici dimensiuni și alergatul înainte și înapoi în interiorul unui pătrat. Așa a făcut Petra și asta i-a servit de minune.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE PORSCHE

Marin Čilić – Daniel Evans: 7-6, 6-7, 6-2, 7-5

Într-o epocă în care trei oameni și-au cărat în bârlog cam toate trofeele existente în ultimii 20 de ani pe direcția nord-sud și est-vest, cu adevărat prețioși pentru umanitate sunt cei care au mai ciupit câte-o vază și au mai cărăbănit în vizuină câte-un platouaș. Čilić este un adevărat exponat al generației lui, un jucător care impresionează prin capacitatea de a fi prezent, cu o disciplină demnă de vremurile în care trebuia să îți dorești, să visezi și să proiectezi pâinea ca să ajungi să o și primești de la magazinul la care mai stătea la coadă tot restul cartierului.

Și cine zice că nu o fi mai bine așa? La urma urmei, dacă nu ai prea multe, nici nu le duci grija. Una dintre cele mai mari frici pentru Rafa sau Roger e să fie întrebați care e titlul de Grand Slam favorit dintre cele câștigate. Ei – cel mai probabil – neștiind să le enumere nici măcar în funcție de an. Bine, la Nole nu e asta cea mai mare frică. E a treia, după vaccin și ideea că cineva, undeva, lucrează la studiul cu numărul 7500 care va demonstra cu noi argumente că homeopatia e fake science. Marin își trăiește viața de jucător între două turnee la US Open. E și printre puținii care chiar pot spune că ăsta e turneul preferat, în condițiile în care sunt organizatori de US Open care cel mai probabil preferă Australian Open-ul.

Marin vine, îl pun ăștia la masă și bate și el ce prinde, cât prinde. A câștigat un prim set după 24 de puncte de tie-break, ceea ce echivalează cu aproape încă un set jucat așa, pentru că am fost noi buni cu el în 2014 și nu i-am furat pașaportul și cheile de la bicicletă în timp ce-l împacheta pe Federer în semifinală. Partea cu adevărat bună pentru Čilić este că la 33 de ani, câți a adunat, acum e într-o perioadă de revenire de formă. Omul aproape alunecase din Top 50, însă 2022 a fost un an bun în materie de recoltă pe la Grand Slamuri, cu optimi în Australia și semifinală la Roland Garros. Prin urmare, avertisment pentru ăștia tineri: nu vă mai jucați cu întrerupătorul, pentru că din întuneric pândește Marin. Da, părea să fie cuierul pe care să vă aruncați voi hanoracele oversized, dar e de fapt un fost câștigător de Grand Slam.

Andrey Rublev – Denis Shapovalov: 6-4, 2-6, 6-7, 6-4, 7-6

A scris Meșter frumos despre Andrey al nostru care ne arată că există totuși speranță și dacă limba de circulație este rusa. Nu multă, dar există. Mergeți, citiți, și apoi continuați cronica.

Rafael Nadal – Richard Gasquet: 6-0, 6-1, 7-5

Dacă voi credeți că ați avut o sâmbătă complet ratată, gândiți-vă că Richard Gasquet a jucat al 18-lea său meci cu Rafael Nadal. Le pierduse pe toate precedentele 17. L-a pierdut și pe al 18-lea pentru că OCCIDENTUL DECADENT NU ÎȘI POATE PERMITE SĂ NE IA CHIAR TOATE TRADIȚIILE. Nu, Georgică?

A fost tot 3-0 la seturi pentru Rafa, ceea ce înseamnă că, în continuare, Gasquet nu are niciun set câștigat cu el atunci când au jucat la un turneu de Grand Slam. Legenda spune că Gasquet a pierdut atât de multe seturi cu Nadal încât, într-o zi, după ce s-a mutat în casă nouă, francezul a mers să își cumpere 5 seturi de lenjerie de pat pentru noile dormitoare din locuință. Pe drum s-a întâlnit cu Rafa, au stat la povești cam o oră, Richie a plecat, iar acasă și-a dat seama că pierduse trei din cele 5 seturi.

Totuși, povestea lui Richard Gasquet merită analizată pentru viitor. Să te bată Nadal de 18 ori pare rușinea secolului și un potențial motiv pentru a nu mai ieși din beci. Însă aici, în statistica asta aproape ridicolă, riscăm să pierdem un detaliu important: trebuie să fii la un nivel excelent ca să te întâlnești atât de des cu Rafa Nadal. Că ăsta nu joacă așa, pe unde-l apucă cheful, mai ales de când a început să toarne tenis cu porția în fiecare sezon competițional. Marele merit al lui Richard Gasquet e că niciodată nu a căzut din oala în care cei trei dulăi ai tenisului au învârtit fix după cum i-a tăiat pofta. Iar asta e ceva ce, în contextul istoric al tenisului masculin, e un soi de performanță a optimiștilor. Că omu putea să aibă 0-3 și acum să citească cronici și să bălească la mașinile ăstora de la Porsche. Pe prima o mai poate face, pe a doua o poate rezolva.

Karolina Plíšková– Belinda Bencic: 5-7, 6-4, 6-3

Presa de sport din România ar fi spus că pe Belinda a ajuns-o blestemele românilor dimpreună cu Sorana, de parcă asta fac românii sâmbătă, în miezul nopții: cară acatiste unei fete cu cruce roșie pe drapel. Organizați cum ne-a lăsat tata Zamolxe atunci când și-a luat lumea-n cap și a plecat teleleu prin tunel către Egipt, blestemele au fost pus în ghetuțe de cu seară, iar Belinda a parcat sezonul în bordura pe care i-a înfățișat-o Karolina.

Karo a revenit de la 0-1 la seturi și 0-2 în setul secund pentru că de atât e nevoie până să se pornească furnalele în care hibernează acea dreaptă bună pentru lansat rachete în spațiu cu praștia, dar și pentru câștigat meciurile care te duc în săptămâna a doua de US Open. S-a jucat două ore și jumătate într-un meci care a arătat și el ca o finală. Mă rog, pentru Plíšková e un fel de finală, pentru că nu prea a mai avut multă treabă cu weekendul primei săptămâni de la US Open și, în continuare, se află în galeria fetelor care au fost #1 în clasamentul WTA, dar n-au titlu de Grand Slam. Norocul ei că nu e româncă. Praf o făceam și pe asta.