Bucurie mare în blogosferă. Meşter se dă la fund vreo trei săptămâni începând de mâine, deci adio miştouri cretine, adio grammar nazi (moşule, am încredere că poţi şi singur!), adio ştiri cu maşini şi teste care nu intereseză pe nimeni (“Bă, Meştere, TDI n-ai? Ce ne bagi dăcât căcaturi d-astea de electrice?”), adio stres pe băieţii de la Automarket (cred ei), adio Liga 1 (Doamne-ajută!), adio patrie, adio!
Până la Munchen e avion. Apoi se ia următoarea armă albă (135i, 5.6 secunde pentru 0-100). Şi Cabriolet, să ne răcorim când nu bate vântul.
Cu ajutorul animalului sussemnat vom făcea o buclă care se va întinde pe două săptămâni. În principiu voi vedea nişte munţi, ce mare chestie?
Vom arunca ancora în Habere-Poche, un sătuc francez situat undeva între Chamonix şi Evian, dar mai aproape de malul Lacului Leman decât de munţi. Ca să putem vizita în linişte Yvoire, Thonon, Evian, Excenevex şi alte nebunii din jur.
Locul în care ne vom pierde în inima Europei va fi La Fontaine d’Argence, unde domnul şi doamna Fournier ne vor aştepta cu preparate făcute de ei şi cu o linişte demnă de numele zonei: La Vallee Verte. Au creat chiar şi o cameră cu câteva sute de cărţi şi mă voi simţi al naibii de trist când voi citi lucruri în aer de Alpi. Mi-e să nu răcesc sau ceva.
Normal, voi urca pe dealurile din jur şi prin zonele alea până când voi face cunoştinţă cu toţi parapantiştii care vin în La Vallee Verte special pentru a rezolva probleme care nu pot fi rezolvate la oraş. Au şi un monument dedicat.
Cel mai nasol va fi însă la Yvoire, un sat medieval păstrat intact până astăzi, în care oamenii locuiesc în casele superbe din piatră care delimitează alei strâmte şi pline de istorie. Şi în care voi vizita Le Jardin des Cinq Sens, un labirint verde aflat în zonă. Patromoniu al turismului francez.
Voi plânge pe Alpe d’Huez, pentru că voi călca pe locurile prin care generaţii de rutieri au urcat în Le Tour. Şi voi vedea lumea de sus. Iar bavarezul se va simţi foarte naşpa pe aici, sunt sigur de asta.
După ce-mi voi face plinul de verde şi albastru voi reveni la Munchen, acolo unde mă aşteaptă cu înfrigurare intrinsecă un Schweinhaxe cu Sauerkraut care în Bavaria se simte la fel cum se simte salata cu tzatziki pe malul Egeei.
Dar despre toate astea, vorba cântecului, vă voi mai povesti şi pe parcurs. Deci de aici vom începe munca pe blogul ăsta, cum ar veni. Sau cum ar pleca, mai degrabă.
P.S. Am uitat să vă zic. După ce revin am treburi mari de făcut şi de anunţat (anunţ valabil mai ales pentru cei din presa auto care se pierd pe aici). Deocamdată stăm pe spate şi lăsăm vâslele să se audă.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
