Svajda, credeam că va fi în primul rând despre el în această seară. Numai că e improbabil să-i cânți prohodul individului care ne inundă subconștientul cu impresia că nu va avea sfârșit. Mai ales dacă nu ai valențe de tenor, ci doar jonglezi ștrengărește pe lângă corul de backing vocals. Zachary, e drept, și-a ridicat cu acest prilej competențele. Aproape de alea câteva octave, însă nu l-a ținut prea mult, a redevenit aproape afon, răgușind concomitent după ce maestrul și-a pescuit vioara din rastel. Astfel avea să și încheie Djokovic un meci în care îl vedeam decapitat moralmente pentru simplul fapt că irosise un set. Și nu începerea meciului de la 0-1 la general îi măcina creierii, ci faptul că jocul îi horcăia în fața unui sublim anonim.
În fața sa era un american captiv altor visuri, cel de pe steagul propriei nații scăldându-l în ape călâi. Nici rece să-i clănțăne maxilarul, dar sub nicio formă la temperaturi de Spa. Bine, veți spune că are și urme de ceh în ADN, dar orișicât, e născut în California. La 16 ani, Zach spărgea topul wonderkids – beneficia de wildcard și țopăia pe tabloul principal la Șlemul de casă, iar peste alți doi ani, când încă nu știa să treiere cu lama spicele de sub bărbie, revenea în programul oficial de la Flushing Meadows.
Îl împodobea pe Marco Cecchinato cu o bătaie soră cu destinul frânt. El însuși, în 2021, înșurubat pe locul 716 mondial, plesnea apoi patru seturi frumoase cu un Sinner care afișa tot o versiune de viitor. Neșlefuită, dar cu multiple slot-uri de progres și, bineînțeles, cu șapcă.
Clive Brunskill/Getty Images
Confirmarea e încă pe drum, la celelalte GS-uri Svajda rămânând încă la stadiul de challenger în calificări. Astăzi, americanul ajuns la aproape 23 de ani, cu joc consistent la sol și veniri îndrăznețe la fileu, a refuzat să-l întâmpine pe sârb cu un break pe post de dulceață de trandafiri și apă de izvor. De la 15-40, a dat cu stăpânire de sine în minge, și-a făcut game-ul de serviciu și l-a dominat pe Nole până la capătul unui tiebreak din care, de asemenea, avea să cadă fără entorse sau julituri. O oră de mult bine. Îl umfla și galeria din tribune, ce mai, avea un început de erou. Poate că se și ciupea de față.
S-a ținut tare și într-al doilea, a fost acolo până la 2-2, știa cum să decripteze în timp real atacurile legendei pline de tuș de toate nuanțele coborâte din poster. Se simțeau, totuși, tot mai intens stropii partiturii pe care Novak o calibra din mers. Primul serviciu nimerea cu o mai mare precizie arealul americanului și nici neforțatele nu mai bălteau ca în setul inaugural. Ușor, ochii dihaniei începeau să lucească, iar Zachary, cuprins de panică, cobora din sferele inefabilului și lucra cu sârg la propria sinteză. În favoarea adversarului care îl metaboliza până la os, firește. Închideți puțin ochii și imaginați-vă o fiară de proporții cosmice cu frizura gimnazială a belgrădeanului! Cum să dispară așa ceva de pe firmamentul ATP?
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de Porsche
Brusc, te numești Vica Azarenka, ai televizorul din camera de hotel deschis pe tenis, vezi că și peste gârlă au de suferit pensionarii și ți se strânge pateul în menghina de sub diafragma toracică. Venus Williams e cu papornițele la tren, iar pe Kvitova o strigă repetat acea voce impersonală din Terminal. Îi țâșnește avionul spre Europa dacă mai zăbovește după magneți și alte suveniruri “made in USA”. D-astea. Permiteți licența de a-i lăsa să adere la acest grup pe Danielle Collins și Medvedev? Și ei au tras bățul scurt la ediția din 2025 a US Open-ului. Prin urmare, fostul număr 1 WTA – se întâmpla într-o galaxie paralelă, acum 13 ani – simțea obligația legitimă de a-și extrage badge-ul peste fâș. Ca să știe și generațiile abia scoase din cuptor că, indiferent de voința lor, își plimbă apa de colonie pe lângă o dublă câștigătoare de Grand Slam, cu trei finale la New York.
Dincolo, pe același palier, Anastasia Pavlyuchenkova, și ea cu e-mail-uri lunare înghesuite în Inbox despre cât i s-a acumulat la pilonul 2 de pensie. Și-or fi bătut în perete fetele la vederea trăsnăilor din primele zile de turneu. Sau în calorifer, în funcție de cartierul în care au copilărit. Deh, semnalizare vintage, în armonie cu CNP-ul. Duios, Anastasia a bifat doar finala din 2021 la Roland Garros, însă o știți prea bine dacă ați prins de la început proiectul cronicilor lui Meșter.
– Auzi, Pavly, tu cum te îmbraci azi? O fi frig pe terenurile alea? Pe mine mă gâdilă un reumatism incipient (n.a. – îmi place să presupun că sportivii, chiar și când se bucură de intimitate, utilizează un limbaj elevat, cvasiacademic).
– Nu e, Victorițo, rece, dar ia și tu puloverul ăla pe spate! Just in case. Ca atunci când eram tinere și mergeam placide la bal. Nu ne garanta nimeni că vom captura pe cineva să ne returneze la domiciliu după seara de dansuri, nu? Deci trebuia să ne ținem și singure de cald.
Pe teren, între timp, rusoaica pârpălea un 3-0 condimentat. De fapt, al treilea game, care s-a tăvălit prin 25 de puncte, a mirosit de la sare și piper până la coriandru și alte buruieni care și-au depășit condiția de când bucătarilor a început să li se spună “chef” în prime-time. La acest 3-0, care pentru bielorusa de 36 de ani putea să pară set ratat, s-a stricat rețeta. Maioneza Anastasiei și-a tăiat organoleptic venele, iar Victoria a înțeles că recursul la formulele clasice va fi mereu un fel de Dumnezeu. I-au ieșit lovituri câștigătoare la jumătate din recolta Pavlyuchenkovei, însă și la erori neforțate a rămas pe verde. Nici când credeam că se poate complica manșa a doua, cu 5-3 și 15-40 pe serviciul fostului lider mondial, n-a apelat la arme sofisticate. A tocat mărunt, a servit la corp și, consecință firească, a cules din racheta rusoaicei retururi în fileu și pe lângă tușe. Și, ce să vezi, destinul o mai ține pe aici.
Nu faptul că a ieșit tărăboi la meciul nănașei e de povestit aici, scandalul e parte din ființa ei, e frățiorul alături de care a aterizat la maternitate. Altceva doare. Ostapenko începe să ne părăsească puțin câte puțin, nici lirica nu ne ajută să-i gravăm câteva metafore cu rime în coadă. Trebuie s-o și vezi, nu doar să faci recurs la amintiri. Crâmpeiele, chiar și cele memorabile ale lui Ostapenko, mor. La Melbourne și Londra, artista s-a înfoiat ineficient și a ieșit cu bagajele în cap încă din primul tur, pentru ca acum să părăsească US Open din faza a doua a turneului. Turul 3 la Paris, iată maximum ce a agonisit la Grand Slam-urile anului 2025! Nu e puțin, e uluitor cât de mult ni se cenzurează bucuria naturală de a face poezie pe marginea reprezentațiilor sale.
Cu Townsend, o excelentă jucătoare de dublu, dar care la individual e încă departe de marile plăceri, letona s-a schimonosit până la dezintegrare. Două break-uri, ca să fie acolo – cu asemenea avânt a plecat în partidă și tot ne-a lăsat cu ochii în soare. A început să se enerveze că nu-i mai intră topoarele, vena corpolentă de la baza gâtului creștea până la dimensiunea lanțului de drujbă și era nevoie doar de o scânteie. 3-0 a avut pe eșapamentul reverului fata pe care o vom ține minte toată viața pentru Roland Garros-ul din 2017. Apoi s-a împotmolit, însă la 4-2 și 5-3, draga noastră, tot tu ai prima șansă la set. Chiar dacă nu-ți poți dresa turma frenetică de nervi.
Tragi aer în cavitatea pulmonară, prinzi două-trei servicii de manual și ai șansa de a-ți face numărul și în al doilea set. Poți sa bombăni în continuare, să îți cerți toate neamurile din lojă, să dai găuri în stratul de ozon. Măcar ești la conducere. De unde? Leana devenea chiriașa propriului corp, o respingea toată lumea și, de la multiplele avantaje create cu propriile mânuțe, chestiunea a basculat spre un nefericit 5-7. Americanca se hrănea cu cenușa emoțională a balticei și dădea în ele cu grație pentru un final rapid și fără complicații. Poate și cu niscaiva complimente. Le merita pentru acuratețea loviturilor. Numai ca nănașei, care se transformase într-o bombă cu rochiță, i-a sărit cuiul chiar la final, la “hand shake”.
Taylor a încasat în plină figură acuzele Jelenei. “Nu ai educație, nu ai educație, nu ai educație! (sic!) Nu ai clasă, o să te văd eu când o să ieși la turneele din afara Statelor Unite”, i-a transmis furtunos de sub văzduhul gurii sportiva originară din Riga. O nemulțumise faptul că nu și-a prezentat scuzele la o minge care pupase fruntea fileului înainte de a se odihni în terenul său. Adică, pentru nimic, ea doar căuta să-i dea un cap în gură învingătoarei. Și s-avem pardon, nene Iancule, dar a fi acuzat de Osta că nu ai educație e ca și cum ai vărsa deliberat o mostră de sânge în paharul de țuică. Pentru analize. Mare păcat că la un moment dat se va retrage.
Ruud și Rune, acești Țociu și Palade ai tenisului de băieți, cu mențiunea că dom’ Romică știe cu umorul mai ales în afara scheciurilor scrise de alții. N-am loc pentru amândoi în istoria de față, remarc doar că gemenii nordici ai golului pleacă împreună spre Europa. Le put Statele Unite. Pe Holger măcar l-a pedepsit Struff, unul de care auzisem, nu și Casper care s-a făcut miriște în fața unui belgian ce abia la Wimbledon-ul de anul acesta a găsit intrarea în parcarea Grand Slam. La 23 de ani și jumătate. Ultimul virgin din gașcă, un vlăjgan care nu avusese până acum curaj să privească marea provocare în ochi.
Collignon l-a curentat pe norvegian în primul set, ținându-l fără probleme la distanță, dar și CFR Cluj dăduse gol (ba chiar goluri) la Hacken. Deci nu era vreun eveniment care să le ofere părinților săi șansa de a tăia porcul, ca în Balcani. E foarte probabil să-ți zâmbească Larry David și fără să te prostești în fața lui cu vreun număr de stand-up comedy. Drept urmare, Ruud, un soi de Cociș de talie mondială – iertare cititorilor care n-au tangențe cu fotbalul și care, astfel, n-au ținut niciodată cu echipa națională a României! -, și-a făcut de cap în următoarea oră și jumătate de joc. 5-0 cu capitalizare la 6-3 și încă un 6-3 fără eforturi nemaipomenite. Mai era un set de rezolvat, iar Casper îl aștepta și pe Rune dincolo, în turul 3.
Numai că nordicul de aici s-a ghipsat în propriul tenis chiar la ieșire. Prestația-i semăna cu emisiunile matinale din social-media în care un ziarist, diverși invitați și portarul care în ’94 ieșea pe centrare abia după festivitatea de premiere a Mondialului se întrec în comicării cu accente buruienoase. Calambur, acela nu mai era tenis pentru a avansa, așa cum se întâmpla în anii trecuți. Vă aduceți aminte că mai ieri traversa sferturi de Mare Șlem cu Rune pe arena centrală din Paris? Păreau importanți, aveau și nume care să treacă de ecran. Tom și Jerry de Scandinavia, nu altceva.
Raphael a greșit mai puțin și s-a trezit că dispută set decisiv cu numărul 12 mondial. Tot mahmureală i se zice. Și a avut de întors de la 0-2 și 3-4, iar, la ultimele schimburi, feciorelnic într-ale sportului cu mingea îmblănită părea carismaticul din Oslo. Nu-i mai ieșea nimic, părea nevoit să returneze într-un țarc de rațe, nu pe ditamai tarlaua de hard. Break la 5-5 și belgianul se schimba la față. Devenea bărbat, îi pria transformarea. Teama de succes nu-l împovăra și nu învăța din greșeli, așa cum sună acel proverb născut din defetismul gregar. Învăța din reușite. 40-15, deci două mingi de meci. Stop! D-aia tenisul nu se termină niciodată: Collignon se întorcea brusc în timp, la origini. Două duble greșeli și continua să dârdâie de frică. Numai că onorabilul Casper era acolo doar la număr. Își pusese deja centura de siguranță și ridicase jaluzeaua la hublou. Lângă el, ce să vezi, Rune.
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
